|
OMORÂREA PĂCATULUIAutor: John OWEN
<
>
Ucide tu păcatul, altfel te va omorî el.
În Omorârea păcatului, puritanul John Owen explică magistral sensul versetului din Romani 8:13, care spune: „Dacă trăiți după îndemnurile firii pământești, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi”. Autorul arată că, datorită prezenței Duhului Sfânt în viața celui credincios, el este acum înarmat complet pentru lupta cu pofta, ispita și păcatul. De aceea, omorârea păcatului nu este posibilă decât celui cu adevărat credincios. Toate armele necesare acestei lupte sunt furnizate de Duhul Sfânt, pe baza meritelor crucii Domnului și Mântuitorului Isus Hristos. În tradiția predicării puritane, Owen țintește la esența problemei, spunând că păcatul este manifestarea concretă a dorințelor inimii, așa încât câmpul pe care această bătălie se duce este, finalmente, inima. Omorârea păcatului nu este o carte oarecare, și asta mai ales dacă tratezi cu seriozitate sfințenia lui Dumnezeu și umblarea ta cu El. Citește-o și vei descoperi pe fiecare pagină o provocare să vânezi păcatul și să îl execuți fără milă. La fiecare paragraf ești chemat să intri cu biciul credinței în inima ta, templul Duhului Sfânt, și să izgonești de acolo, zi de zi și ceas de ceas, străinii care tânjesc să îl pângărească – pofta, ispita și păcatul. Aceasta este o carte intens provocatoare. Capitol după capitol, te vei regăsi în situația de a cădea pe genunchi și de a te pocăi de indiferența și ușurătatea cu care ai tratat războiul cu păcatul în viața ta. Și suntem convinși că o vei recomanda și altora. Preț: GRATUIT Format: electronic, Acrobat Reader PDF, EPUB, MOBI. Nr. pag: 228 Descărcați gratuit cartea în format PDF - EPUB - MOBI. Dacă nu știți cum să descărcați și să citiți fișierele PDF, Epub sau Mobi, găsiți instrucțiuni aici (întrebările 13-15).
Vă rugăm să respectați condițiile de copyright, care sunt prezentate la această pagină. Cuvânt înainte Prefață PARTEA ÎNTÂI. NECESITATEA OMORÂRII PĂCATULUI Capitolul 1. VEI TRĂI Capitolul 2. RESPONSABILITATEA CREDINCIOȘILOR Capitolul 3. FALSA OMORÂRE A PĂCATULUI Capitolul 4. UTILITATEA OMORÂRII PĂCATULUI PARTEA A DOUA. NATURA ȘI CARACTERISTICILE OMORÂRII PĂCATULUI Capitolul 5. CE NU ESTE OMORÂREA PĂCATULUI Capitolul 6. CE PRESUPUNE OMORÂREA PĂCATULUI Capitolul 7. LUCRAREA CREDINCIOSULUI Capitolul 8. SINCERITATEA ȘI UNIVERSALITATEA OMORÂRII PĂCATULUI Capitolul 9. SIMPTOMELE POFTEI Capitolul 10. CONȘTIENTIZAREA VINOVĂȚIEI PĂCATULUI Capitolul 11. CINCI ALTE SFATURI ÎN RĂZBOIUL CU PĂCATUL Capitolul 12. DEZGUSTUL DE SINE ÎNAINTEA MĂREȚIEI LUI DUMNEZEU Capitolul 13. PRECAUȚII ÎMPOTRIVA UNEI FALSE PĂCI PARTEA A TREIA. MIJLOACELE OMORÂRII PĂCATULUI Capitolul 14. NECESITATEA CREDINȚEI ÎN HRISTOS Despre MAGNA GRATIA Note explicative |