Descriere

Ce este Evanghelia? Poate părea o întrebare simplă, și totuși cunoaștem că ea a dat naștere unor replici încinse, chiar și în interiorul bisericilor. Cum putem formula o definiție clară și biblică a Evangheliei? Tradiția, rațiunea și experiența omenească ne duc, în ultimă instanță, în dezamăgire. De aceea, dacă vrem un răspuns clar, trebuie să privin în Biblie, adică în Cuvântul lui Dumnezeu.

Greg Gilbert face acest lucru în cartea de față. Începând cu prezentarea sistematică de către Pavel a Evangheliei, în Epistola lui către Romani, și trecând apoi prin predicile pe această temă din Faptele Apostolilor și din alte epistole, Gilbert susține cu argumente solide faptul că structura centrală a mesajului Evangheliei conține patru teme esențiale: Dumnezeu, Omul, Hristos și Răspunsul. Apoi le analizează pe fiecare și prezintă efectele pe care Evanghelia le poate avea asupra noastră, la nivel individual, asupra bisericilor locale și asupra lumii. Creștinii și necreștinii deopotrivă pot căpăta o înțelegere mai clară a Evangheliei prin această resursă valoroasă.

Cuprins

PREFAȚA SERIEI
CUVÂNT ÎNAINTE
INTRODUCERE
Capitolul 1. CUM SĂ GĂSEȘTI EVANGHELIA ÎN BIBLIE
Capitolul 2. DUMNEZEU, CREATORUL NEPRIHĂNIT
Capitolul 3. OMUL, PĂCĂTOS
Capitolul 4. ISUS HRISTOS, MÂNTUITORUL
Capitolul 5. RĂSPUNSUL – CREDINȚA ȘI POCĂINȚA
Capitolul 6. ÎMPĂRĂȚIA
Capitolul 7. PĂSTRÂND CRUCEA ÎN CENTRU
Capitolul 8. PUTEREA EVANGHELIEI
MULȚUMIRI SPECIALE
Note bibliografice și explicative

Recenzii

„Greg Gilbert este unul dintre cei mai străluciți și mai credincioși bărbați chemați să îi slujească bisericii din zilele noastre. Prin această carte, el ne oferă o înțelegere pătrunzătoare, credincioasă și pe deplin biblică a Evangheliei lui Isus Hristos. Nu există vreo nevoie mai mare ca aceea de a cunoaște adevărata Evanghelie, de a recunoaște versiunile contrafăcute ale ei și de a educa o generație de creștini pentru ca viețile lor să fie centrate în Evanghelie. Aveți înaintea voastră o carte foarte importantă, sosită la momentul potrivit”. – R. ALBERT MOHLER JR., președinte, The Southern Baptist Theological Seminary

„O prezentare minunată a acelei vechi istorii, în cuvinte proaspete și cu avertismente sonore în ce privește reprezentările greșite și subtile ale ei. Așa cum atestă cântecul vechi al Evangheliei și cum este adevărat în ce privește cartea atent scrisă de Greg Gilbert, cei care cunosc cel mai bine acea istorie veche se vor descoperi înfometați și însetați să o recitească aici”. – BRYAN CHAPELL, președinte, Covenant Theological Seminary

„Greg Gilbert este un frate pe care am avut onoarea și privilegiul să îl învăț și care acum mă învață pe mine. Această carte pe tema Evangheliei este una dintre cele mai clare și mai importante cărți pe care le-am citit în ultimii ani”. – MARK DEVER, păstor senior, Capitol Hill Baptist Church, Washington DC

„Ce este Evanghelia? Această scurtă carte răspunde la întrebarea ridicată, printr-o prezentare clară, concisă și fermă. Ea constituie o prezentare superbă a Veștii Bune. Citește-o, după care dă-o mai departe”. – DANIEL L. AKIN, președinte, Southeastern Baptist Theological Seminary

„Cu o minte ascuțită și o inimă de păstor, Greg Gilbert a scris o carte care le va fi utilă căutătorilor, noilor creștini și oricărei persoane care dorește să înțeleagă mai clar Evanghelia. Am așteptat o carte ca aceasta! Fiind un ghid bine argumentat pentru un subiect surprinzător de controversat, ea clarifică concepțiile greșite legate de Evanghelie, de Împărăție și de sensul Crucii”. – KEVIN DEYOUNG, păstor senior, University Reformed Church, East Lansing, Michigan

„Greg Gilbert a chemat Biserica înapoi la sursa revelației ei. Într-o modalitate simplă și directă, el a prezentat clar ceea ce Biblia ne-a arătat că este sensul Evangheliei”. – PETER J. AKINOLA, arhiepiscop, Primatul Bisericii din Nigeria, Comuniunea Anglicană

„Greg Gilbert elimină confuzia legată de Evanghelie cercetând Scriptura în căutarea răspunsului la cea mai importantă întrebare pe care cineva o poate pune. Chiar dacă îți închipui că tu cunoști vestea bună a ceea ce Dumnezeu a făcut în Hristos, Gilbert îți ascute privirea care este îndreptată către această Evanghelie glorioasă”. – COLLIN HANSEN, redactor șef, Christianity Today

„În mijlocul unei culturi creștine caracterizată de o confuzie masivă legată de elementele centrale ale credinței noastre, Gilbert ne-a oferit un portret al Evangheliei care este clar pentru cei care au crezut și convingător pentru cei care trebuie să o creadă. Fiind saturată de Cuvântul lui Dumnezeu, centrată în Evanghelie și având ca obiectiv proslăvirea lui Dumnezeu, cartea Ce este Evanghelia? îți va captiva atenția și îți va înflăcăra inima pentru Dumnezeul care ne mântuiește prin harul Lui, prin Evanghelia Lui, spre gloria Lui”. – DAVID PLATT, păstor, McLean Bible Church, Washington DC

„Atunci când înțelegem clar Evanghelia, acest lucru aduce atât încredere în Evanghelie, cât și convingere în adevărurile esențiale ale ei. Această carte extraordinară este minunat de clară și credincioasă biblic, răsplătindu-l pe cititor cu prospețime în centralitatea Evangheliei”. – WILLIAM TAYLOR, rector, St. Helen Bishopsgate, London

„Când mă gândesc la elementul central al Bibliei, inima mea îmbrățișează imediat Evanghelia. Cunosc mulți oameni care iubesc Evanghelia, dar sunt întotdeauna deschis să o iubesc mai mult și să o înțeleg mai bine. Greg Gilbert a scris această carte pentru a ne ajuta să cunoaștem mai bine Evanghelia și să o iubim mai mult”. – JOHNNY HUNT, vicepreședinte, North Americam Mission Board

„Ceea ce face ca această carte să fie profundă ține de simplitatea ei. Probabil că cel mai mare pericol al creștinismului este să trăim cu prezumții legate de ce este Evanghelia, fără a ne deschide urechile față de vocea clară și definitivă a Bibliei. Nu este o exagerare să spun că aceasta poate fi cea mai importantă carte pe care o poți citi pe tema credinței creștine”. – RICK HOLLAND, păstor, Mission Road Bible, Prairie Village, Kansas



Informații despre carte

Preț

GRATUIT

Format

electronic, Acrobat Reader PDF, EPUB, MOBI

Nr. pagini

162

Data publicării

2019

Descarcă

Dacă nu știți cum să descărcați și să citiți fișierele PDF, Epub sau Mobi, găsiți instrucțiuni aici (întrebările 13-15).​

Sus