Evanghelizarea fără chemări la altar

În urmă cu cinci ani și jumătate, am rostit prima mea predică în calitate de păstor al Mount Vernon Baptist Church. Slujitorul care se ocupa de muzică m-a oprit pentru câtva timp înainte de serviciul bisericii, pentru a-mi pune o întrebare. El voia să știe cum aveam să fac chemarea la altar [prin „chemare la altar” autorul face referire la practica acelor chemări în față la sfârșitul programelor sau predicilor evanghelistice, n.trad.].

Eram confuz. Înainte de acea duminică dimineață, mai fusesem la MVBC de trei ori, și niciodată n-am văzut pe cineva făcând o chemare la altar. Am presupus că biserica hotărâse cu mult timp înainte să renunțe la această practică. Dar greșisem.

Am descoperit apoi că biserica mea avea o istorie îndelungată de încheiere a serviciilor ei cu un apel adresat participanților de a ieși în față pentru a se alătura bisericii, pentru a-și rededica viața față de Domnul sau pentru a face o mărturie publică de credință. Cele trei duminici în care eu participasem acolo fuseseră doar excepțiile de la regulă! În fapt, mulți dintre membrii bisericii ajunseseră să considere chemarea la altar drept principalul mijloc de care biserica se folosea pentru a ajunge cu mesajul Evangheliei la cei pierduți. Ei vedeau chemarea la altar drept sinonimă evanghelizării.

DE CE SĂ NU FACI CHEMĂRI LA ALTAR?

Cred că mulți dintre cei care fac chemări la altar au cele mai bune intenții. În perioada de început a anilor ’90, mergeam la o biserică al cărei păstor își încheia serviciul prin a cere fiecărei persoane din congregație să-și închidă ochii și să-și plece capul. Apoi, el avea să invite pe oricine dorea să Îl primească pe Hristos să-și ridice mâna și să privească spre amvon. Vreme de aproape 30 de secunde, păstorul avea să-și arunce privirile peste sala bisericii, să observe mâinile ridicate și, cu o voce caldă și mângâietoare, să spună, „Da, frate, te văd. Bine, soră, amin!”, și așa mai departe. Cred că acest păstor dorea ce este mai bine pentru acești căutători.

Cu toate acestea, sunt convins de faptul că chemarea la altar face mai mult rău decât bine. Practica de a conferi oamenilor siguranța imediată a mântuirii – fără a dedica timp pentru a testa credibilitatea mărturiei lor – pare în cel mai fericit caz un lucru neînțelept și în cel mai rău unul scandalos. Este neînțelept, pentru că păstorul nu poate cunoaște suficient persoana pe care se grăbește acum să o confirme drept creștin. Și este scandalos pentru că acest lucru înlocuiește poarta cea dificilă și strâmtă concepută de Mântuitorul nostru (Marcu 8:34; Matei 7:14) cu o poartă ușoară și lată, inventată de noi. Chiar și cu cele mai bune intenții, cei care practică chemarea la altar au oferit multor persoane nemântuite siguranța falsă că ei L-ar fi cunoscut cu adevărat pe Isus.[1]

Dar asta nu e totul. Chemarea la altar are o tendință de a îndrepta atenția congregației către ceea ce este greșit. După ce Cuvântul este predicat, membrii și vizitatorii deopotrivă ar trebui să-și cerceteze inimile. Toate persoanele ar trebui să acorde o atenție serioasă felului în care mesajul îi cheamă să răspundă, la nivel individual. Dar, ironic, chemarea la altar are tendința de a produce tocmai răspunsul contrar. În loc să conducă la cercetare de sine, ea duce la cercetarea audienței. Oamenii se uită în jurul lor, întrebându-se dacă cineva se va ridica și va merge în față. Iar dacă nimeni nu face acest lucru, oamenii s-ar putea întreba: A greșit păstorul? Sau, mai rău, și-a luat Dumnezeu o zi liberă?

Acestea sunt doar câteva motive pentru care consider că este neînțelept să folosim chemarea la altar în evanghelizare.

CUM SĂ EVANGHELIZEZI FĂRĂ CHEMĂRI LA ALTAR

Cum ar trebui să conceapă un păstor evanghelizarea într-un serviciu de închinare publică, dacă nu practică chemarea la altar? Exprimată altfel, întrebarea ar trebui să fie: Cum arată serviciul de închinare al bisericii care este marcat de zel evanghelistic? Iată mai jos șapte răspunsuri pe care mă străduiesc eu însumi să le văd puse în aplicare în serviciile de închinare pe care le conduc:

1. Fii zelos.

Fii zelos. Chiar dacă nu există nimic mai important pentru un predicator decât fidelitatea față de adevărul Evangheliei, zelul trebuie să fie pe locul doi. Dumnezeu se folosește de bărbați ale căror inimi sunt influențate de tragedia păcatului și de realitatea mântuirii. Până când doctrina harului uimitor al lui Dumnezeu nu a pătruns în oasele predicatorului, ea nu va străluci de pe buzele lui.

2. Fii clar în ce privește Evanghelia.

Fii clar în ce privește Evanghelia. Orice pasaj al Scripturii este un pasaj al Evangheliei. Numele lui Dumnezeu nu este niciodată menționat în cartea Estera, și totuși lucrarea mâinilor Lui se vede pe fiecare pagină. Un păstor care dorește să-i vadă pe păcătoși mântuiți va predica cu credincioșie Biblia, arătând congregației sale felul în care Persoana și lucrarea lui Hristos reprezintă punctul central al oricărui pasaj biblic.

3. Cheamă-i pe oameni să se pocăiască și să creadă.

Cheamă-i pe oameni să se pocăiască și să creadă. Există loc în orice predică, pentru ca un păstor să îi invite pe păcătoși să găsească nădejdea în Hristos. Atât de des aud predici care se sfârșesc cu o chemare la administrarea bună a resurselor, o chemare la a risca, o chemare la credincioșie – dar nu tot la fel de des aud exprimată o chemare la Hristos. Predicatorul ar trebui să îi îndemne cu grijă și cu pasiune pe ascultătorii lui să se pocăiască și să creadă Vestea Bună, supunându-și viețile înaintea lui Hristos, Împăratul.

4. Creează oportunități pentru conversații ulterioare.

Creează oportunități pentru conversații ulterioare. Atunci când predic Evanghelia în decursul mesajelor mele, vreau ca cei necredincioși să cunoască faptul că sunt dornic să vorbesc mai mult cu ei despre credința pe care tocmai ce le-am mărturisit-o. De aceea, mă fac disponibil după serviciul bisericii pentru a vorbi despre Evanghelie și implicațiile ei.

Alți păstori cu care am vorbit îi invită pe căutători într-o cameră specială, după serviciul bisericii, pentru rugăciune sau conversații. Spurgeon își dedica fiecare după-amiază de marți pentru a-i sfătui pe căutători și pe noii credincioși[2]. Indiferent cum ai decide să faci asta, deschide oportunități pentru ca oamenii să vorbească mai personal despre ceea ce tocmai ai predicat.

5. Oferă studii evanghelistice.

Oferă studii evanghelistice. În mod obișnuit, eu le spun căutătorilor că sunt invitați să ia parte la un studiu scurt, direct, care explică elementele de bază ale credinței creștine. Studiul pe care eu îl folosesc este Christianity Explored, un studiu de șase săptămâni prin Evanghelia după Marcu, publicat de către The Good Book Company. Îl consider o introducere prețioasă la Evanghelie. În fapt, sesiunea de instruire legată de cum să conduci acest studiu a devenit clasa mea favorită de școală duminicală la biserica noastră.

6. Fă din botezuri evenimente deosebite.

Fă din botezuri evenimente deosebite. Evident, botezurile sunt deja evenimente importante. Ar trebui să recunoaștem că fiecare botez este o oportunitate de a arăta congregației că Dumnezeu este la lucru zidindu-Și biserica.

La Mount Vernon, noi cerem fiecărui candidat la botez să-și prezinte mărturia convertirii înaintea congregației. N-am impus niciodată asta cuiva, dar nici n-am văzut pe cineva refuzându-mă. Acești noi creștini sunt dornici să dea o mărturie a harului lui Dumnezeu, iar căutătorii sunt îndemnați astfel să-și pună întrebări cu privire la propriul răspuns față de Evanghelie.

7. Roagă-te.

În final, roagă-te. În rugăciunea pastorală și chiar în rugăciunea de încheiere, eu mă rog în mod obișnuit pentru căutătorii prezenți, ca ei să se pocăiască și să creadă Evanghelia. Mă rog ca ei să își supună viețile lui Hristos, depășind orice obstacole pe care le-ar vedea în calea lor. Mă rog ca Dumnezeu să Se facă cunoscut atrăgând pe păcătoși la Sine chiar în acea zi.

După cum poți vedea, eu nu fac o chemare la altar la biserica pe care o slujesc. Dar insist în fiecare duminică înaintea păcătoșilor ca să vină la Hristos. Haideți să tânjim să îi vedem pe sfinții din congregațiile noastre încurajați de Evanghelie, iar pe căutători convinși de nevoia lor de a se pocăi și a crede în Vestea Bună a lui Dumnezeu.

NOTE BIBLIOGRAFICE:

[1] Pentru o analiză mai detaliată a pericolelor chemării la altar, vă recomand să citiți cartea lui Erroll Hulse, The Great Invitation: Examining the Use of the Altar Call in Evangelism (Audubon Press, 2006) și pe cea a lui D. Martyn Lloyd-Jones, Preaching and Preachers (Zondervan, 2011), capitolul 14.

[2] Arnold Dallimore, Spurgeon: A New Biography (Banner of Truth, 1985), p. 80.