Sfaturi pentru tați

Paul:¹ Bine ai venit, vecine! Ce zici despre viața nouă pe care ai început-o? Ai primit deja unele învățături pe care le-ai dus acasă… dar cum vezi practicarea lor?

Saul: Am descoperit că am neglijat vreme îndelungată și nebunește o viață necesară, nobilă și fericită, și am pierdut timpul prin a nu practica această viață, fiind lipsit de dorință și de îndemânare. Descopăr acum că lucrurile pe care mi le-ai transmis sunt superioare, înalte, și sunt fără îndoială foarte dulci pentru cei care au o pricepere și o dispoziție potrivită pentru ele. Găsesc o oarecare plăcere chiar și în începuturile mele slabe, dar măreția lucrării și, pe de altă parte, lipsa mea de dorință ca și neștiința mea fură din dulceața acesteia, prin multe îndoieli, temeri și dificultăți. Când greșesc, mi se pare greu să mă pocăiesc imediat și, prin credință, să alerg la Hristos pentru a căpăta iertarea…

Paul: Care este cea mai mare piedică din viața ta, unde crezi că ai nevoie de sfaturi?

Saul: Mi se pare că am foarte multe lucruri de făcut în familia mea: să îi conduc în frica de Domnul, să mă achit de responsabilitățile mele față de ei toți, în special să îmi educ copiii și să mă închin împreună cu ei înaintea lui Dumnezeu zi după zi. Mai apoi, sunt atât de incapabil să fac aceste lucruri, încât mă descopăr deseori dorindu-mi să le ocolesc cu totul! Te rog să mă ajuți cu sfaturile tale.

Paul: Primul meu sfat pentru tine este să te hotărăști ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, să îți împlinești responsabilitatea pe cât de bine poți. Dedică-ți familia lui Dumnezeu și consideră-L Domnul și Stăpânul ei. Folosește familia ca pe o adunare sfințită de El. Te rog să ai în vedere următoarele motivații care să îți întărească hotărârea:

1. Dacă Dumnezeu nu este Stăpânul familiei tale, atunci diavolul va fi stăpân. Și dacă Dumnezeu nu primește întâietatea în slujire, firea pământească și lumea vor fi slujite. Sper că nu este nevoie să îți spun ce stăpâni răi sunt ei, ce lucrare rea și ce plată rea vei avea din partea lor.

2. Dacă dedici familia ta lui Dumnezeu, El va fi Ocrotitorul ei. El se va îngriji de siguranța și hrana familiei tale, ca și cum ar fi a Lui. Nu ai nevoie de un astfel de Ocrotitor? Ai putea avea un ocrotitor mai bun sau ai putea mai degrabă să te îngrijești tu de bunăstarea și siguranța ta și a familiei tale? Iar dacă familia ta nu este a lui Dumnezeu, membrii ei trebuie să fie vrăjmașii Lui și niște răzvrătiți aflați sub blestemul Său…

3. O familie sfântă este un loc al mângâierii, o biserică² a lui Dumnezeu. Ce bucurie va fi pentru voi să locuiți împreună zilnic în această nădejde că vă veți întâlni și veți trăi împreună în ceruri – să te gândești că soția, copiii și slujitorii tăi vor fi în curând concetățeni cu tine în Ierusalimul ceresc! Cât de plăcut îți va fi să fiți împreună o inimă și un gând în slujirea lui Dumnezeu și în laudele Lui fericite! Cât de înduioșător va fi pentru fiecare dintre voi să vedeți cum toți purtați chipul lui Dumnezeu! Veți preveni astfel abundența certurilor și a ticăloșiilor, pe care păcatul le-ar aduce zilnic printre voi. Când vreunul dintre voi va muri, cât de mângâietoare va fi odihna lângă patul lor și cu ce nădejde veți însoți trupurile lor la mormânt, având speranța sănătoasă că sufletele le vor fi primite în slavă de către Hristos. Dar dacă familia ta este păgână, ea va fi ca un cuib de viespi sau ca o temniță, plină de discordie și dezacorduri. Vei fi îndurerat când vei privi la soția sau la copiii tăi și când vei ști că aceștia cel mai probabil se vor prăbuși în Iad. Boala și moartea lor vor fi de zece ori mai grele pentru tine, când te vei gândi la sfârșitul lor groaznic.

4. Familia ta are constant nevoie de Dumnezeu, întrucât vă este poruncit constant să Îl slujiți. După cum orice om are nevoi personale, tot așa familiile au nevoie colective pe care Dumnezeu le împlinește, altfel aceștia se află într-o situație ticăloasă. De aceea, lucrarea ta ține de împlinirea responsabilităților familiei.

5. Familiile sfinte³ sunt seminariile Bisericii lui Hristos pe pământ, și este foarte probabil că ține de ele să mențină treaz interesul religiei în lume. Din astfel de familii ies magistrații sfinți, când copiii bărbaților obișnuiți primesc o educație sfântă. Și ce binecuvântare sunt astfel de copii pentru țările unde aceștia locuiesc! Din familii vin sfinții păstori și învățători ai bisericilor, care, asemenea lui Timotei, își primesc învățătura sfântă de la părinții lor și harul de la Duhul lui Hristos, încă de la vârste fragede. Multe congregații au fost fericite fiind hrănite cu pâinea vieții, și pot să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru străduințele unor sărmani părinți, care și-au crescut copiii în frica de Domnul și i-au pregătit astfel pentru a fi învățătorii și predicatorii lor sfinți și credincioși (2 Tim. 3:15). Chiar dacă educația se poate găsi în școli, evlavia este căpătată cel mai adesea ca urmare a educației primite din partea unor părinți grijulii. Când copiii și slujitorii vin la biserică având deja mințile pregătite și dispozițiile evlavioase și înțelepte, străduințele păstorilor le vor face mult bine și își vor primi cu credință învățătura, însoțită de dragoste și ascultare. Va fi o bucurie pentru acel slujitor al Evangheliei să aibă o astfel de turmă, iar cei ce se adună împreună în biserici sfinte vor fi bucuroși să aibă printre ei astfel de oameni și să se închine alături de aceștia înaintea lui Dumnezeu, cu inimi bucuroase. Astfel de închinători vor fi primiți de Dumnezeu. Prin contrast, când familiile se alătură în biserică și sunt caracterizate de ignoranță, de inimi nesfințite, ei vor sta așezați pe scaune ca niște tablouri, înțelegând prea puțin din ceea ce se spune. Se vor întoarce acasă foarte puțin schimbați, după toate străduințele predicatorului ei. Mișcarea limbilor și a trupurilor lor constituie mare parte din închinarea pe care ei o aduc înaintea lui Dumnezeu, căci inimile lor nu sunt aduse înaintea Lui ca o jertfă a credinței și dragostei, căci ei nu pot simți puterea și dulceața Duhului și nu I se pot închina lui Dumnezeu în duh și în adevăr (Ioan 4:24).

6. În vremurile când bisericile sunt corupte și se găsesc puțini predicatori buni, iar cei răi fie îi amăgesc pe oameni, fie sunt incapabili de lucrarea lor, nu există o soluție mai bună pentru a păstra religia curată decât familiile evlavioase. Dacă părinții și capii de familie își vor instrui copiii cu credincioșie și se vor închina lui Dumnezeu alături de ei într-un fel sfânt și consecvent, conducându-i cu atenție și cu rânduială, sfințenia lor va compensa lipsa învățăturii publice, a închinării și a disciplinei. O, dacă Dumnezeu ar stârni inimile părinților să facă din familiile lor niște mici biserici așa încât să nu stea în puterea păstorilor și a liderilor răi să distrugă biserica și să alunge evlavia din țară!

7. Învățătura, închinarea și disciplina în familie prezintă multe avantaje pe care bisericile nu le au. 1. Tu ai o mână de oameni pe care să îi înveți și să îi coordonezi, pe când păstorul are o mulțime. 2. Membrii familiei tale sunt întotdeauna cu tine, și le poți vorbi cât de des dorești, în funcție de circumstanțele multiple în care vă găsiți, fie că sunteți adunați cu toții, fie în discuții individuale, pe când el nu poate face aceste lucruri. 3. Ei sunt legați de tine prin relație, dragoste și legământ, ca și prin nevoile și interesele lor, cu mult diferit decât se află în relație cu păstorul bisericii. Soția și copiii sunt mult mai legați de dragostea ta față de ei decât de cea a păstorului, iar dragostea deschide urechile ca să asculte sfaturile. Copiii nu îndrăznesc să respingă cuvintele tale pentru că îi poți disciplina sau le poți face situația în această lume mai puțin confortabilă, însă tot ceea ce poate face un păstor este doar să îndemne. Dacă îi poate excomunica din biserică din cauza lipsei lor de pocăință, aceștia nu pierd nimic în această lume ca urmare a excomunicării. Cu excepția situației unei persecuții aspre, familiile nu sunt împiedicate în niciun fel în a-și însuși învățătura sănătoasă, închinarea sfântă și disciplina evlavioasă, situații în care bisericile și slujitorii lor se regăsesc adesea. Cine te-a redus la tăcere sau ți-a interzis să îți catehizezi și să îți educi familia? Cine ți-a interzis să te rogi sau să Îl auzi pe Dumnezeu alături de ei cum ai putut și cât de des ai dorit? Este o ipocrizie care îi condamnă pe mulți tați ce critică faptul că slujitorii din biserică nu mai predică Evanghelia, pe când ei înșiși ignoră să își învețe copiii, devenind asemenea unor persecutori cruzi, deși nimeni nu le interzice nimic. Este o boală grea a noastră, a tuturor, de a vedea mai degrabă păcatele și responsabilitățile altora, în loc să le vedem pe ale noastre.

8. Tu ai obligații mai mari față de familia ta decât au păstorii față de toți membrii bisericilor lor. Soția ta este parte din trupul tău, iar copiii sunt os din oasele tale și carne din carnea ta. Natura te obligă să manifești cea mai mare dragoste față de ei și, de aceea, ai și cea mai mare responsabilitate tot față de ei. Cine ar trebui să se îngrijească mai mult de sufletele copiilor tăi, dacă nu tu, ca părinte? Dacă nu îi vei hrăni, ci îi vei înfometa, cine se va ocupa de hrana lor? De aceea, dacă ai inima unui părinte, dacă îți pasă de viitorul sufletelor veșnice ale copiilor tăi, dedică-i lui Dumnezeu, educă-i în Cuvântul Lui, învață-i să trăiască în sfințenie, înfrânează-i de la păcat și pregătește-i pentru mântuire.

Saul: Trebuie să mărturisesc că afecțiunea naturală îmi spune că am un motiv serios să aprob ceea ce spui, și propria experiență de viață mă convinge. Dacă părinții mei m-ar fi învățat mai bine și m-ar fi stăpânit din copilărie, foarte probabil n-aș fi trăit în atâta ignoranță și păcat. Dar, vai! Puțini părinți se achită de datoria lor! Mulți se preocupă mai mult de turmele lor, decât de sufletele copiilor lor.

Paul: O, dacă le-aș putea spune tuturor taților din țară ce se află în adâncul inimii mele! Mi-aș lua curajul să le spun că mulțimi de părinți sunt mai cruzi decât urșii și leii față de copiii lor. Dumnezeu le-a încredințat sufletele acestora ca să se îngrijească așa cum El s-a îngrijit de trupurile lor. Ei sunt cei care au datoria să îi învețe (Deut. 6:6-8; 11:19-20). Ei trebuie să își catehizeze copiii și să le reamintească despre starea sufletelor lor, despre faptul că au nevoie de Hristos, de îndurarea răscumpărării, de curăția sfințeniei și de viața veșnică! Ei sunt cei care trebuie să vegheze asupra lor cu înțelepciune, dragoste și sârguință, să îi ferească de ispită, de Satana și de păcat, și să îi conducă prin modelul unei vieți sfinte.

Dar, vai! Chiar dacă aceștia își învață copiii să memoreze Crezul⁴, rugăciunea domnească și Cele 10 Porunci, nu le explică niciodată sensul acestora. Ei nu le reamintesc niciodată cu seriozitate de starea coruptă a firii lor pământești, de nevoia și modalitatea în care pot avea un Mântuitor și Sfințitor, despre pericolul păcatului și al Iadului, despre calea prin care pot trăi o viață sfântă sau despre starea fericită a sfinților în slavă. Acești părinți își educă copiii așa încât să poată să se descurce în această lume, dar nu îi învață niciodată cum să Îl slujească pe Dumnezeu și cum să fie mântuiți. Ei îi mustră pentru acele greșeli săvârșite împotriva lor și împotriva prosperității lor în această lume, dar uită de păcatele săvârșite împotriva lui Dumnezeu și împotriva sufletelor lor. Dacă, prin exemplul propriu, nu îi învață pe copii să neglijeze Cuvântul lui Dumnezeu, să nu se roage, să blesteme, să înjure, să vorbească murdar sau să batjocorească trăirea sfântă, totuși le vor tolera toate aceste ticăloșii în viața personală. Ei se arată satisfăcuți atunci când copiii își petrec Ziua Domnului în deșertăciuni și distracții, în loc să învețe Cuvântul lui Dumnezeu și să practice închinarea Sa sfântă, așa încât să fie mai dornici să își facă lucrarea în săptămâna care urmează. Cu alte cuvinte, ei își trădează copiii, învățându-i să slujească firea pământească, lumea și diavolul, și să Îl neglijeze, dacă nu chiar să Îl disprețuiască pe Dumnezeul, Creatorul, Răscumpărătorul și Sfințitorul sufletelor… Astfel, educația lor este mai degrabă o învățătură caracterizată de a le permite, chiar cu pretenția că sunt creștini, să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos.

Nu este oare aceasta o mai mare trădare și cruzime decât dacă le-ar fi înfometat trupurile și i-ar fi trimis goi în lume? Sau dacă i-ar fi ucis și le-ar fi mâncat trupurile? Dacă un vrăjmaș ar fi făcut aceasta, n-ar fi fost un gest atât de rău pe cât este atunci când părintele îl face. Gândiți-vă dacă diavolul însuși ar fi mai crud decât acești părinții atunci când caută condamnarea copiilor lor? Diavolul nu este părintele lor, el nu se află în nicio relație cu ei, n-are nicio datorie să îi educe și să îi mântuiască. El este un vrăjmaș cunoscut, redutabil, așa că ce lucru bun putem aștepta de la el? În cazul părinților, aceștia nu au datoria de a neglija, de a trăda și de a pierde sufletele copiilor lor pe veci! În cazul lor, datoria pe care o au este să le dea copiilor lor toate lucrurile bune cu o dragoste ca pentru ei înșiși, și să manifeste cea mai atentă grijă față de ei! O, aceasta este o cruzime mai rea decât cea drăcească, mai perfidă decât aceea!

Pocăiți-vă, pocăiți-vă, voi, ucigași fără milă ai sufletelor copiilor voștri! Pocăiți-vă de păcatele voastre! Pocăiți-vă de dragul lor! Învățați-i și spuneți-le ce este creștinismul! Ați conceput o natură păcătoasă, pe care le-ați transmis-o, așa că ajutați-i și învățați-i care este calea harului. Cum puteți trage nădejde că veți avea parte de îndurare pentru sufletele copiilor voștri, dacă nu aveți îndurare pentru propriile suflete? Sau cum puteți să vă închipuiți că îi veți ajuta să ajungă în acel Rai pe care voi înșivă îl disprețuiți? Sau să îi salvați de păcatele lor, păcate în care vă găsiți bucuria și încântarea?

Saul: Reproșurile tale sunt drepte și triste. Eu cred că oamenii își închipuie că nu ei trebuie să își învețe copiii, ci este sarcina învățătorului de la școală sau a predicatorului.

Paul: Părinții, învățătorii și păstorii au fiecare porțiile lor de responsabilitate, și nicio parte a lucrării nu va merge bine prin lipsa celorlalte. Totuși, lucrarea părinților este primordială și cea mai importantă dintre toate… Un predicator ar trebui să își descopere toți membrii bisericii catehizați și educați în sfințenie, așa încât biserica să fie cu adevărat o adunare a sfinților, dar dacă o sută sau mai multe sute de părinți ar lăsa lucrarea lor pe mâna unui singur predicator, crezi că ar fi posibil ca ea să fie bine făcută? Sau ne mai miră dacă vedem că avem biserici pline de pretinși creștini, de oameni care nu sunt deloc creștini, care îl urăsc pe predicator, doctrina lui și o viață sfântă…?

Știu că aceasta nu va fi o scuză acceptabilă pentru ca predicatorii să nu facă ceea ce pot. Chiar dacă tu îți vei trimite la el copiii ignoranți și păcătoși, el își va da toate silința. Cu toate acestea, el ar putea face un bine cu atât mai mare, iar slujirea lui ar putea fi cu atât mai aducătoare de mângâiere, dacă părinții și-ar face datoria!

Noi vorbim mult despre răutatea care se găsește în lume și că nu există oameni, cu excepția stăpânilor și a păstorilor răi, care să o facă și mai rea, cum sunt tații răi. Adevărul este că ei constituie instrumente ale diavolului, ca și cum acesta i-ar fi angajat, spre trădarea în mâna lui a sufletelor celor din familiile lor ca să îi conducă la Iad cu viclenii mai mari decât ar face un străin! Mulți fac apel la reformarea bisericii și a statului, și totuși ei înșiși sunt plaga acestora, cei care nu-și doresc reformarea propriei lor familii. Dacă tații și-ar reforma familiile și s-ar ocupa de educația sfântă a copiilor lor, biserica și statul ar fi în curând reformate, pentru că ar fi alcătuite din familii reformate.

Saul: Te rog, enumeră astfel de sfaturi și învățături, așa cum crezi că este mai bine, care privesc toată responsabilitate mea față de copiii mei, așa încât să îmi fac partea. Iar dacă vreunul dintre ei piere, vreau ca pedeapsa și condamnarea lor să nu mi se datoreze.

Paul: … Având în vedere acest obiectiv, fă așa încât învățarea lor să fie însoțită de cuvinte, simțăminte, dorințe adecvate și practică. Altfelspus, (1) Învață-i cuvintele Crezului,⁵ rugăciunii Domnului, Celor 10 Porunci și ale unui catehism, ca și anumite pasaje ale Scripturii care comportă același sens. (2) Explică-le sensul tuturor acestor cuvinte. (3) Pune alături anumite îndemnuri sârguincioase, simple, și motivații care să încurajeze dorințe sfinte în ei. (4) Arată-le prin exemplul tău felul în care trebuie să practice toate aceste lucruri.

Aceste lucruri trebuie făcute împreună, căci numai unul sau două dintre ele nu vor aduce rezultate în lipsa celorlalte. (1) Dacă nu îi înveți despre învățăturile sănătoase, îi vei lipsi de unul dintre cele mai utile mijloace pentru a ajunge la cunoștința adevărată și la sănătatea credinței. (2) Dacă nu le explici sensul, cuvintele acelea vor fi complet inutile. (3) Dacă nu le vei înclina și stârni dorințele, totul va rămâne o opinie moartă și va manifesta tendința de a-i conduce către visare sau către vorbirea seacă despre religie, lipsită de dragoste pentru Dumnezeu. (4) Dacă nu îi conduci către practica tuturor acestor lucruri, își vor crea o religie a dorințelor zeloase, coruptă printr-o viață superficială, lipsită în curând de combustibilul necesar. De aceea, asigură-te că pui toate aceste ingrediente în educația copiilor tăi… Când le vorbești cuvintele Scripturii și ale catehismului, explică totul pe înțelesul lor, punând adesea întrebări și discutând cu ei despre moarte, judecată, veșnicie și despre felul lor de a se pregăti pentru acestea. Mulți pretinși creștini își învață copiii și îi îndeamnă să meargă pe calea auzirii, citirii, repetării predicilor și rugăciunii constante, însă toate acestea se dovedesc un simplu formalism, căruia îi lipsește vorbirea simplă, serioasă, capabilă să trezească inima.

În acest scop, (1) Străduiește-te să le insufli cea mai mare reverență pentru Dumnezeu și Sfintele Scripturi. Apoi arată-le ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu îți cere să îi înveți să știe și să facă, deoarece, atâta vreme cât conștiințele lor nu ajung să cunoască frica și stăpânirea lui Dumnezeu, învățăturile vor fi inutile. (2) Nu le vorbi despre Dumnezeu și despre lucrurile sfinte decât manifestând cea mai mare reverență și solemnitate așa încât atât subiectul cât și maniera de a discuta despre el să îi impresioneze. Dacă copiii ajung să vorbească ușuratic sau să aibă o atitudine superficială față de lucrurile sfinte, ei vor fi împietriți și vor greși. (3) De aceea, evită orice fel de formalism sau atitudine superficială în achitarea fără viață și sârguință de responsabilitățile tale, întrucât acestea tind să îi împietrească și să stimuleze disprețul lor față de ele. (4) Ia adesea aminte la ceea ce ei știu, la felul în care sunt impresionați, la hotărârile pe care le iau, la ceea ce fac, atât în practica lor publică, cât și în cea privată. Nu îi abandona unei vieți nepăsătoare, ci veghează îndeaproape asupra lor.

Folosește-ți toată îndemânarea și sârguința, prin cuvânt și faptă, pentru a face așa încât viața sfântă să li se pară cea mai onorabilă, profitabilă, sigură și plăcută viață din lume, așa încât să fie încântarea lor constantă. Întreaga ta lucrare ține de a face ca lucrurile bune să le fie plăcute copiilor tăi. Asigură-te că ei nu ajung să simtă credința creștină ca pe o povară sau să o considere un lucru neplăcut, inutil sau dezgustător. În acest sens, (1) Începe cu lucrurile cele mai ușoare și amestecă-le cu pasaje ușor de înțeles, cum ar fi părțile narative ale Scripturii. Firea copiilor este de așa natură încât ei găsesc plăcere mai degrabă într-o narațiune decât într-o poruncă, iar narațiunile introduc într-un fel plăcut o dragoste față de bine în mintea copiilor… (2) Vorbește mult despre faptele lăudabile și sfinte ale credincioșilor din vechime, întrucât lauda potrivită la adresa unei persoane induce în copii dorința după aceeași cauză și după a urma aceleași căi. Vorbește în egală măsură despre dezgustul drept și despre ocara care le aparține acelor oameni răi care disprețuiesc, batjocoresc și dușmănesc evlavia. (3) Nu îi copleși cu acele lucruri pe care ei nu le pot înțelege sau împlini. (4) Descoperă-le din belșug bogățiile harului și bucuriile gloriei. (5) Practicați mult cântarea psalmilor și a cântărilor de laudă.

Fă așa încât comportamentul și vorbirea ta să condamne pe bună dreptate senzualitatea, mândria și lumescul. Când părinții nebuni îi stimulează pe copiii lor către moda vremii, tu să le spui copiilor tăi că mândria este păcatul diavolului. Învață-i să nu-și dorească să fie cei dintâi, ci să le dea locul altora. Când alți părinți le vorbesc copiilor lor despre bogății, despre case mari și despre statutul social privilegiat, tu să le spui copiilor tăi că acestea sunt momelile diavolului, prin care el le fură inimile oamenilor, alungându-le departe de Dumnezeu, așa încât să poată fi condamnați. Când alți părinți îi cocoloșesc și dau frâu poftelor lor, tu să le spui copiilor tăi adesea cât de deșarte sunt mâncarea și băutura, și să faci aceasta pe calea rațiunii. Străduiește-te astfel să ilustrezi mândria, senzualitatea și lumescul ca fiind vrednice de ură. Citiți adesea pasaje precum Luca 12:16, 18, Iacov 4 și 5, Romani 8:1-2; și Matei 5:1-21, și 6.

Frânge cu înțelepciune încăpățânarea lor, făcându-i să înțeleagă că trebuie să se supună cu plăcere voii lui Dumnezeu și părinților lor. Dorințele proprii ale oamenilor sunt marii idoli ai acestei lumi, iar a cădea pradă acestora este un pericol vecin Iadului. Spune-le copiilor tăi cât de odioasă și de periculoasă este încăpățânarea în dorințele proprii. În hrana lor spirituală, nu îi lăsa să umble după voia minții lor, dar caută nici să nu îi forțezi să facă lucruri de care sunt dezgustați… Învață-i să guste din lucrurile bune care se fac cu răbdare… Un apetit corupt, întărit prin obișnuință, este cu greu biruit de învățătura și sfaturile înțelepte! Nu le permite să consume băuturi tari, căci aceasta este una dintre marile capcane ale tinereții. Cunosc faptul că unii părinți „înțelepți” – înțelepți doar pentru a grăbi pierzarea veșnică a sufletelor copiilor lor – spun că, cu cât îi înfrânează mai mult pe copii, cu atât mai mult vor căuta aceștia lucrurile care le-au fost interzise, atunci când vor avea libertate. Nefericiți trebuie să fie copiii care au astfel de părinți! Este ca și cum experiența lumii întregi nu ne-ar fi dovedit cu mult timp înainte că obiceiul crește pofta și că stăpânirea de sine devine în ea însăși un obicei benefic, prin practică… Cei care nu îi învață pe copiii lor sobrietatea în fața paharului, stăpânirea de sine în fața unei distracții sau a unei mese pline de hrană delicioasă – și aceasta în vremea tinereții, când domnește imaturitatea – merită mai degrabă să fie puși laolaltă cu învățătorii diavolului decât cu cei ai lui Dumnezeu.

Așadar, dacă închipuirile lor se îndreaptă cu forță către orice deșertăciune, nu le permite aceste lucruri, și explică-le de ce. Nu îi obișnui cu ideea că pot avea orice dorință împlinită, ci fă-le cunoscut că, dacă ar avea toate poftele lor carnale împlinite, aceasta ar împlini dorința esențială a diavolului. Ei trebuie să se roage înaintea lui Dumnezeu – „facă-se voia Ta”, și să se lepede de voia lor.

Întrucât iubești sufletele lor, ține-i cât de departe se poate de ispite. Copiii nu sunt pregătiți să se lupte cu ispitele puternice. Mântuirea sau condamnarea lor ține foarte mult de atenția părinților lor în acest aspect. De aceea, inima mea se topește la gândul ticăloșiei a două categorii de copii: (1) copiii păgânilor, necredincioșilor, ereticilor și răzvrătiților față de Dumnezeu, care sunt educați în principiile păcatului și ale răutății din pruncia lor, și care aud și văd cum adevărul și evlavia sunt batjocorite; (2) copiii oamenilor din înalta clasă socială, a căror situație face pentru ei necesar să trăiască în acea stare de continuă abundență, care constituie o ispită zilnică a lor, ispită care îi atrage către păcatele Sodomei – mândria, belșugul și lenevia (Ezechiel 16:49). Pentru ei, este un lucru la fel de dificil să fie oameni evlavioși și serioși, după cum este pentru cei care sunt crescuți în teatre, case de plăceri și crâșme. Vai, copii sărmani, mântuirea voastră trebuie să fie atât de grea pe cât este trecerea unei cămile printre urechile acului! Nu este de mirare că lumea nu este mai bună, devreme ce bogații trebuie să fie conducătorii ei, despre care Hristos și Iacov au spus clar de ce sunt în stare (Luca 12:19; 16:1-31; Iacov 5:1-6).

De aceea, asigură-te că, (1) îți crești copiii cu o dietă moderată și sănătoasă și că ții departe de ei mâncărurile și în special băuturile ispititoare. (2) Dă-le constant ceva de lucru, așa încât să nu-și lase mintea sau trupul leneșe, cu excepția momentelor de recreație necesară, pe care trebuie să le permiți. (3) Fă așa încât formele lor de recreație să fie unele care să promoveze sănătatea trupurilor lor mai degrabă decât să crească imaginația păcătoasă în ei; păzește-i de jocurile pe bani, de cărțile stricate, de poveștile cu subiect violent sau imoral, ca și de muzica lumească. Asigură-te că recreația lor este ghidată de tine, iar perioadele de recreație să nu fie mai mult decât ceea ce este necesar pentru sănătatea și munca lor… (4) Asigură-te că vestimentația lor este simplă, decentă și călduroasă, nefiind purtată sau croită pentru a stimula mândria sau pentru a-i ispiti pe alții⁶. (5) Când ei încep să crească spre vârsta adultă, asigură-te că îi păzești de posibilitățile, apropierea sau familiaritatea cu persoane ispititoare de celălalt sex…

Fă așa încât să te asiguri de o companie bună a copiilor tăi și să îi ferești pe cât de mult de copiii răi. Copiii tăi pot fi contaminați pe neștiute de cei răi, de vorbirea și practicile lor stricate. Ei pot învăța foarte repede de la aceștia să bea, să joace jocuri pe bani, să vorbească murdar, să înjure, să batjocorească evlavia și seriozitatea și, o, ce focuri sunt aceste lucruri în natura coruptă! Tovărășia copiilor serioși și evlavioși va stimula în copiii tăi un limbaj pe măsură, crescându-i în cunoștința și frica lui Dumnezeu, sau cel puțin îi vor păzi de ispite mari.

Dă-ți toate silințele ca tot ceea ce faci împreună cu ei să faci în dragoste și înțelepciune. Nu îi învăța să fie atât de familiarizați cu tine încât să te batjocorească, dar nu fi atât de străin de ei așa încât să fie ispitiți să creadă că nu îi iubești, să nu manifeste dragoste față de tine sau plăcere în compania ta. Lasă-i să te vadă că ești un tată iubitor, că ei îți sunt dragi și că toate sfaturile și toată conducerea ta sunt îndreptate spre binele lor, nu spre obiective sau patimi ale tale…

Veghează asupra felului lor de vorbire, păzindu-i mai ales de minciuni și de obscenități. Forme periculoase de corupție morală obțin rapid stăpânirea asupra sufletelor lor pe această cale.

Învață-i să prețuiască mult timpul. Vorbește-le despre cât este acesta de prețios datorită vieții scurte a omului, a importanței lucrării lui și a felului în care veșnicia depinde de aceste momente nesigure. Străduiește-te să îi faci să perceapă că irosirea timpului este un lucru urât. Pune moartea înaintea ochilor lor, și întreabă-i adesea dacă sunt pregătiți să moară.

Folosește cu înțelepciune corecția, atunci când este nevoie – nu atât de severă încât să pară că ești un străin pentru ei, dar nici atât de rară sau blândă încât să îi abandoneze pe calea păcatului și a neascultării. Corecția trebuie să fie aplicată întotdeauna în dragoste și mai degrabă pentru păcate săvârșite împotriva lui Dumnezeu decât pentru orice lucru lumesc. Arată-le în astfel de situații că Scriptura vorbește împotriva păcatului și în favoarea corecției…

Roagă-te fierbinte pentru ei și consacră-i prin credință în mâinile lui Hristos… Mergi înaintea lor fiind un exemplu sfânt și serios, așa încât viața ta practică să le vorbească despre felul în care ai dori să îi vezi, mai ales prin a ilustra evlavia ca fiind încântătoare și trăind în nădejdea fericită a cerului.

Iată care sunt sfaturile pe care ți le recomand cu toată căldura pentru această lucrare importantă. Trebuie însă să știi că sufletele copiilor tăi sunt atât de prețioase și că diferența între bine și rău este atât de mare, așa încât toate aceste lucruri să nu ți se pară deloc ciudate. Indiferent dacă îi vei vedea pe slujitorii Evangheliei străduindu-se și făcându-și partea sau nu, tu să te achiți de responsabilitățile tale, știind că un părinte mut și leneș nu este mai de scuzat decât un predicator necredincios, mut și leneș. Domnul să îți dea îndemânare, voință și sârguință pentru a practica toate aceste lucruri, căci eu consider că educația potrivită a copiilor este una dintre cele mai necesare și mai frumoase lucrări în această lume.

Fragment din „The Poor Man’s Family Book” în The Practical Works of the Rev. Richard Baxter, Vol. 19 (Londra: James Duncan, 1830)

Note bibliografice și explicative

(1) Nota editorului: autorul a scris acest pasaj sub forma unui dialog între Paul, un învățător, și Saul, un ucenic.

(2) Autorul nu vrea să spună că familia este echivalentă unei biserici locale, împlinind rânduielile botezului și ale Cinei Domnului, ci că ea este ca o biserică ce se adună pentru închinare, prin cântare, rugăciune și citirea Cuvântului.

(3) 1 Tim. 3:12; Deut. 6:7, 30:2; Ps. 147:13; F.A. 2:39; Efes. 6:4-6; Prov. 22:6, 15; 29:15, 23:13.

(4) Crezul – crezul apostolic, o mărturisire de credință a Bisericii primare, apărută la sfârșitul celui de-al doilea secol.

(5) Cititorul poate să aleagă să folosească și alte instrumente, precum mărturisirea de credință a bisericii locale.

(6) Pentru o lucrare care detaliază aspectele legate de modestia creștină în vestimentație, vă recomandăm cartea Modestia Creștină și Dezbrăcarea Publică a Americii, disponibilă gratuit în limba română la Editura MAGNA GRATIA.