Contemplând gloria lui Hristos

Cititorule, ce crezi tu despre Hristos? Ce ai înțeles despre gloria Lui, din lucrurile care au fost puse înaintea ta? Poți vedea în Emanuel frumusețea, frumusețea fără egal? A fost izbită privirea ta de gloria Lui manifestată înaintea ochilor tăi? A străpuns ea gândurile tale? Odată ce L-ai văzut pe Isus, prin credință, ai fost aruncat în țărână, exclamând: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă” (Iov 42:5-6)? Răspunsul tău onest la aceste întrebări pătrunzătoare va decide natura și temelia nădejdii tale în ce privește veșnicia. Te afli acum la granița veșniciei. Ce gânduri serioase! De aceea, este de o importanță infinită ca gândurile tale despre Fiul lui Dumnezeu să fie cercetate atent, cernute și comparate cu acel Cuvânt inspirat al Lui.
O cunună așezată pe fruntea ta, o împărăție pusă la picioarele tale și o lume câștigată sau moștenită ar fi niște lucruri copilărești dacă le-ai compara cu importanța imensă a acestei întrebări: „Ce crezi despre Hristos?” Ce crezi despre El? Este El întreaga ta mântuire și dorința ta supremă? Ai așezat eul tău păcătos și auto-neprihănit la picioarele crucii Lui? În toată sărăcia, goliciunea și ticăloșia ta, L-ai primit tu pentru ca Dumnezeu să Îl facă pentru tine „înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare” (1 Corinteni 1:30)? Eclipsează gloria Lui toate celelalte glorii și acoperă frumusețea Lui toate celelalte frumuseți care se află înaintea ochilor tăi? Poți să îți îndrepți mâna către El și să spui, cu încrederea smerită a credinței și cu bucuria dragostei, „așa este iubitul meu, așa este scumpul meu” (Cântarea Cântărilor 5:16)? Dumnezeul cel veșnic! Dacă nu ar fi neprihănirea Fiului Tău, m-aș prăbuși în contaminarea păcatului meu! Dacă nu ar fi sângele ispășitor al lui Emanuel, aș pieri în toată vinovăția mea! Sfinte Tată, nu privi la mine, ci pe fața Unsului Tău și la Pavăza mea! Când slava Ta va trece pe lângă mine – gloria măreției Tale, a sfințeniei Tale și a dreptății Tale – așează-mă în crăpătura stâncii și acoperă-mă cu mâna Ta până vei trece.
Hrănește în mintea și inima ta gânduri frecvente despre gloria lui Hristos, și uriaș va fi beneficiul adus asupra sufletului tău. Odată ce mintea îți va fi astfel preocupată, plină și lărgită, vei fi capabil să te împotrivești mai bine atacurilor tot mai puternice și mai viclene ale lumii din afară. Nu se va mai găsi loc pentru gânduri deșarte și nicio dorință ori timp pentru bucurii carnale.
O, cât de sfințitoare sunt gândurile clare despre gloria lui Emanuel, gânduri care răstignesc păcatul și eul! Cât de bune sunt ele pentru golirea și dezgustul de sine, pentru smerirea ta! Atunci vei exclama alături de patriarh: „mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă”, alături de profet: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, și L-am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!” (Isaia 6:5) și alături de apostol: „departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, și eu faţă de lume” (Galateni 6:14). O, țintește atunci să îți umpli mintea cu gânduri tot mai mărețe și mai profunde despre gloria Răscumpărătorului! În toate descoperirile legate de gândul și măreția lui Dumnezeu, ținta gândurilor tale și tema conversațiilor tale să fie gloria Lui. Nu pune nicio limită cunoașterii tale a lui Hristos. Gândește-te mereu că până acum nu ai făcut decât să citești prefața cărții, că nu ai atins decât marginea mării. În depărtare se întrevăd frumuseți încă nedescoperite, peisaje prețioase și glorii strălucitoare, fiecare încurajându-te să înaintezi, invitându-te să le cercetezi și cerând atenția credinței tale, tributul dragostei tale și dedicarea vieții tale.
Înainte! Ce peniță poate descrie și ce imaginație poate concepe gloriile care trebuie să îți fie descoperite printr-o cunoaștere crescândă a lui Isus? „Lucruri mai mari decât acestea vei vedea” (Ioan 1:50) este promisiunea care te îndeamnă să înaintezi. Isus stă gata să dezvăluie toate frumusețile Persoanei Sale și să te primească în șopronul dragostei Lui. Nu există nicio încăpere a inimii Sale pe care să nu dorească să ți-o deschidă, nicio binecuvântare pe care să nu vrea să o reverse asupra ta și nicio glorie pe care să nu vrea să ți-o arate. Și vei vedea încă lucruri mai mari decât cele pe care le-ai văzut: vor fi descoperite profunzimi mai mari ale păcatului din natura ta decăzută; vei avea o conștientizare tot mai adâncă asupra puterii curățitoare a sângelui ispășitor; vei avea parte de gânduri tot mai clare ale acceptării tale în Cel Preaiubit; descoperiri tot mai mari ale dragostei lui Dumnezeu, și adâncimi tot mai mari ale harului și gloriei manifestate în Isus, de care să te bucuri. Părtășia ta cu Dumnezeu va fi tot mai apropiată și va aduce în inima ta, cel înfiat, mai mult rod al iubirii Lui părintești. Picioarele îți vor fi ca ale cerboaicei, așa că vei călca pe locuri înalte. Pacea ta va curge ca un râu, și neprihănirea ta ca valurile mării (Isaia 48:18). Întristarea te va răni din ce în ce mai puțin; suferința va apăsa tot mai slab asupra ta; necazurile te vor afecta mai puțin tăios – toate acestea și alte binecuvântări infinit mai mari vor rezulta din creșterea ta în cunoștința lui Isus. Ah, nu te mira că sufletul însetat și înfometat al apostolului a exclamat: „privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu…. Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui” (Filipeni 3:8, 10). „Să-L cunoaștem, să căutăm să-L cunoaștem pe Domnul” (Osea 6:3).
Fă așa încât viața ta să fie o oglindă clară a gloriei Răscumpărătorului. Sfinții lui Dumnezeu sunt singurii martori ai acestei glorii, singurele oglinzi pe care Domnul le are în această lume întunecată care Îl respinge. Sfințenia care izvorăște din fântâna harului interior al Duhului, hrănită, îndrăgită și maturizată de acele gânduri profunde îndreptate către Cruce, gânduri care dau un caracter de sanctitate și frumusețe fiecărei acțiuni din viața ta, va fi mărturia cea mai înaltă pe care o poți face pentru gloria Răscumpărătorului. Acea glorie îți este încredințată, dată ție ca să o ocrotești și să o oglindești.
Așadar, văzând că așa stau lucrurile, „ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă” (2 Petru 3:11)! Cât de precis în principii și drept în purtare ar trebui să fii, cât de veghetor asupra temperamentului și cât de vigilent când ești cel mai atacat! Cât de conștient trebuie să fii de vicleniile diavolului și cât de veghetor împotriva păcatului care se furișează în suflet! Cât de strict ar trebui să fii în toate interacțiunile cu această lume și cât de blând, iubitor, bun și iertător în tot comportamentul tău față de cei sfinți! Dar, vai! În cel mai fericit caz nu suntem decât niște oglinzi încețoșate ale acestei mărețe glorii a Domnului nostru. Suntem niște depozitari nevrednici și necredincioși a unei comori atât de bogate! Cât de mult constatăm cum neputințele ce se agață de noi, cum păcatul nedat morții, cum nepăsarea, pornirile nesfinte, jocul cu ispita, lipsa integrității și a onestității încețoșează lumina noastră, anulează mărturisirea pe care vrem să o facem despre Dumnezeu și slăbește, dacă nu chiar distruge cu totul influența noastră spirituală! Nu suntem mai utili, pentru că nu suntem mai sfinți. Noi Îi aducem atât de puțină glorie lui Hristos pentru că, de fapt, o căutăm atât de mult pe a noastră. Noi lansăm în jurul nostru raze atât de slabe pentru că postura noastră este rareori aceea a îngerului apocaliptic, care „stătea în picioare în soare” (Apocalipsa 19:17). Noi conștientizăm atât de imperfect unirea și poziția noastră în Hristos, lucru care produce o mărturie slabă, neroditoare și șchioapă în favoarea creștinismului. „După cum mlădița nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduceți roadă, dacă nu rămâneți în Mine” (Ioan 15:4).
O, dacă am cunoaște mai mult din această rămânere în Hristos! Iată cum Îi îndeamnă Isus pe sfinții Lui! Sunt ei căzuți? El îi îndeamnă să își însușească puterea Lui. Sunt împovărați? El îi cheamă să arunce poverile lor asupra Lui. Sunt ei obosiți? El îi încurajează să se sprijine pe El. Îi persecută lumea? El le spune să își găsească refugiul în sanctuarul curat al inimii Sale străpunse și iubitoare. Au ei nevoie de har? El îi îndeamnă să își scufunde vasul lor gol în adâncimile oceanului plinătății Sale, de unde să se hrănească fără plată cu un „har și mai mare” (Iacov 4:6). Oricare ar fi păcatele care îi necăjesc, oricare ar fi ispitele care îi atacă, oricare ar fi necazurile care le aduc dureri, oricare ar fi norul care îi întunecă, oricare ar fi nevoile care apasă asupra lor – El îi îndeamnă pe sfinții Lui să se apropie și să își găsească odihna în dragostea Lui, El fiind Păstorul veghetor, Fratele blând, Prietenul credincios și Marele lor Preot.
O, El are o inimă largă, unde există loc, un locaș pentru tine, cititorul meu creștin! Nu îți imagina că situația ta este unică, fără speranță, că ai fi singur și lipsit de prieteni. Să nu crezi că toți te-au părăsit și că te târăști trist și singur pe cale, printr-un labirint deșertic. Există Cineva care te iubește, care se gândește la tine, care are privirea îndreptată asupra ta și care, chiar în această clipă, te călăuzește, te susține și te îngrijește – și El este Isus! O, dacă ai putea privi în inima Lui ca să vezi cât de mult te iubește! O, dacă ai putea să auzi glasul Lui blând, care te cheamă cu tot zelul: „rămâneți în dragostea Mea!” (Ioan 15:10). Înviorează-te! Ești în inima lui Hristos, iar Hristos este în inima TaHHHHhH. Nu ești singur: Dumnezeu tău, Tatăl tău, este cu tine. Păstorul tău te călăuzește! Mângâietorul Își întinde aripile în jurul tău, iar cerul este strălucitor înaintea ta. Vei ajunge în curând acolo. Pelerinul își va odihni picioarele sale obosite. Călătorul își va trage vaporul în port pentru a se odihni. Luptătorul își va dezbrăca armura și își va cânta imnul biruinței. Privește în sus! Hristos este al tău, Dumnezeu este al tău, cerul este al tău. Dacă Dumnezeu este de partea ta, cine poate fi împotriva ta? (Romani 8:31). Chiar dacă ești dezamăgit de lucrurile din această lume, îndrăgește-L pe Isus! Dacă îți vei cunoaște mai mult rana din suflet, aceasta te va atrage tot mai puternic către sângele ispășitor. Dacă ai parte de furtuni, fii convins că ele nu vor face decât să îți scurteze călătoria și să te aducă mai repede la slavă. „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” (2 Corinteni 9:15).
Fragment din lucrarea „The Prophetical Glory of Christ” din The Glory of the Redeemer (London: John F. Shaw, 1845), p. 117-123.
Ce va fi cerul, dacă nu locul în care vom vedea gloria lui Hristos? – Thomas Goodwin