O unire veșnică a dragostei

Voi începe prin a vorbi despre unirea aleșilor lui Dumnezeu în Hristos. Nu voi trata aici niciun act desfășurat în timp în legătură cu această unire, cum ar fi unirea naturii noastre cu Fiul lui Dumnezeu prin întruparea Lui, când a devenit Fratele nostru – ruda noastră apropiată, carne din carnea noastră și os din oasele noastre – când El și noi am fost făcuți una, adică având aceeași natură (Evrei 2:11, 14, 16). Nu voi trata nici unirea dătătoare de viață a ființelor noastre cu El în regenerare, când fiind înviați prin puterea și harul lui Dumnezeu, Hristos ia chip în inimile noastre, iar noi devenim făpturi noi în El și suntem mlădițe vii și roditoare în El, Vița cea vie. Aceasta este existența noastră deschisă în Hristos ca o consecință a existenței noastre tainice în El din veșnicie, prin harul electiv (v. Rom. 16:7; 2 Cor. 5:17; 12:2). Nu voi discuta nici despre unirea mai transparentă și dovedită a sfinților cu Dumnezeu în viețile lor, sfinți care, fiind în Hristos, se găsesc întotdeauna în El, mor în unire cu El, înviază din morți în virtutea acelei uniri și sunt una, în suflet și trup, în Dumnezeu – Tatăl, Fiul și Duhul. Ei vor fi una în Dumnezeu așa cum Tatăl este în Fiul și Fiul este în Tatăl, a căror unire Unul cu Altul este modelul și exemplul unirii lor. Hristos se roagă pentru manifestarea deschisă a acestei uniri (Ioan 17:21, 23).

Voi analiza aici unirea aleșilor cu Dumnezeu de la început, ca un act veșnic alcătuit în Dumnezeu. Acest act nu este nimic altceva decât revărsarea inimii Lui în dragoste pentru ei și care îi unește astfel cu Sine. Această dragoste este din veșnicie (Ier. 31:3; Ioan 17:23-24) și are o natură care leagă și cimentează. Ea este în realitate legătura unirii dintre Dumnezeu și poporul Său ales, sau acel act prin care El i-a adus pe aceștia într-o unire apropiată cu Sine. Dragostea este legătura unirii dintre oameni, cum ar fi în relația de prietenie dintre ei. Dragostea a fost ceea ce a legat sufletul lui Ionatan de cel al lui David, așa încât Ionatan l-a iubit ca pe propriul suflet. Dragostea este legătura unității dintre sfinți, așa încât inimile lor sunt țesute împreună în dragoste. De aceea, bunătatea sau dragostea este denumită legătura desăvârșirii sau legătura perfectă, care îi aduce și îi păstrează împreună (Col. 2:7; 3:14). Dragostea a fost ceea ce a cimentat inimile primilor creștini unele de altele, așa încât, chiar dacă erau mulți, despre ei se spune că erau o inimă și un suflet (F.A. 4:32). Dragostea trebuie să opereze acum infinit mai puternic în inima lui Dumnezeu, atrăgând și unind cu Sine obiectele dragostei, dându-le o apropiere și o unire cu El care nu poate fi dizolvată. Nimic nu poate să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu! Aleșii nu pot fi despărțiți de El nici de căderea lor în Adam, nici de păcatele lor concrete săvârșite în starea în care erau neregenerați, și nici de alunecările și răzvrătirile lor de după convertire (Rom. 8:38-39; Efes. 2:3-4; Osea 14:4). Această legătură de unitate este indisolubilă, chiar dacă ar interveni puterea comună a oamenilor și a diavolilor. În virtutea acestei uniri, poporul lui Dumnezeu devine o parte din El, o parte dragă, apropiată, chiar ca lumina ochilor Lui. Ei au un loc în inima Lui, sunt gravați în palmele Lui și rămân constant în gândurile Sale. Dorințele și afecțiunile sufletului Lui sunt îndreptate întotdeauna către ei, iar El întocmește și pune la lucru planuri constante spre binele lor. Cât de mare este bunătatea pe care El o manifestă față de ei (Zah. 2:8; Ps. 139:17; Cânt. 7:10; Isaia 49:16; Ps. 31:19)!

Dragostea lui Hristos față de aleși este la fel de timpurie ca dragostea Tatălui Său față de El și față de ei, și se pare că a fost o dragoste producătoare de satisfacție și desfătare. Înainte de existența lumii, desfătarea Lui era îndreptată către fiii oamenilor (Ioan 15:9; Prov. 8:30-31); iar dragostea aceasta are aceeași natură care unește și cimentează precum este dragostea Tatălui. Aceasta Îl determină să se apropie de poporul Său mai mult decât un frate, și nimic nu îi poate despărți de dragostea Lui după cum nimic nu îi poate despărți de dragostea Tatălui. Întrucât îi iubește pe ai Săi, El îi iubește până la capăt. Această legătură de unire rămâne fermă și sigură, apropiindu-L de Biserică, după dorința Sa: „Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău” (Cânt. 8:6; v.Prov. 18:24; Rom. 8:35). Același lucru poate fi spus despre dragostea Duhului, căci dragostea veșnică a lui Dumnezeu – Tatăl, Fiul și Duhul – este legătura unirii dintre aleșii lui Dumnezeu și cele trei Persoane sacre. Toți trei i-au iubit pe aleși cu o dragoste veșnică și, astfel, i-au unit ferm și veșnic cu Sine. De aceea, ca urmare a dragostei Duhului față de ei și a unirii cu ei, în timp, El devine Duhul de viață și de har în ei (Rom. 15:30). Această dragoste și unire comportă mai multe aspecte, fiind ilustrate felurit și confirmate în veșnicie, după cum urmează:

1. O alegere și unire în Hristos: Aceasta decurge din dragostea lui Dumnezeu, căci alegerea implică dragostea (v.2 Tes. 2:13). Scriptura vorbește despre persoane specifice care sunt alese în Hristos, cum ar fi Ruf (Rom. 16:13). Apostolul spune despre sine și despre alții că Dumnezeu i-a ales în Hristos și că a făcut aceasta înainte de întemeierea lumii (Efes. 1:4). Alegerea aduce cu ea o existență în Hristos – un fel de subzistență¹ în El – care, deși nu înseamnă o existență concretă, ea este cel puțin o existență reprezentativă, chiar una prin care celor aleși li se dă har în Hristos și sunt binecuvântați cu toate binecuvântările duhovnicești în El, înainte ca lumea să existe (2 Tim. 1:9; Efes. 1:3-4). Nu pot să îmi dau seama cum ar putea spune unii despre aleși că au o existență în Hristos, și totuși să nu existe o unire a lor cu El.

Dincolo de aceasta, în alegere există o relație apropiată care începe între Hristos și cei aleși. El le este dat ca să fie Cap al lor, iar ei Îi sunt dați ca membre ale trupului Lui. Ca atare, ei sunt aleși împreună: El este primul în ordinea naturală, fiind Capul, după care ei sunt membre ale Lui. Nimic nu este mai unanim recunoscut printre teologii sănătoși, astfel că ei se exprimă în această manieră atunci când vorbesc despre alegerea lui Hristos și a poporului Său în El. Dr. Goodwin spune că, „la fel cum, în mod particular, într-un pântece, capul și membrele pruncului nu sunt concepute separat, ci împreună, în relație unul cu altul, tot astfel, noi și Hristos (alcătuind un singur trup tainic înaintea lui Dumnezeu) am fost modelați împreună în pântecele veșnic al alegerii”.² În același loc, el continuă spunând că „Isus Hristos a fost Capul alegerii și al aleșilor lui Dumnezeu, astfel că, în ordinea naturală, El a fost ales primul, chiar dacă în ordinea timpului, iar noi am fost aleși împreună cu El. Din pântecele alegerii, El, Capul, a ieșit primul, apoi noi, membrele”. Ce relație poate fi concepută mai apropiat și mai expresiv pentru unirea strânsă dintre Hristos și poporul Său cum este această asemănare cu un cap și membrele trupului? Hristos este Capul ales al Bisericii, iar Biserica este trupul ales al lui Hristos, plinătatea Aceluia ce împlinește totul în toți (Efes. 1:22-23). De aici rezultă și siguranța sfinților – căci a fi în Hristos prin harul electiv și uniți cu El înseamnă, așa cum ni se spune, să fim păstrați în El. Aceasta înseamnă să fim puși în mâinile Sale, să fim oile Lui, din ale cărui mâini nimeni nu ne poate smulge și de unde nici nu putem cădea vreodată (Iuda 1:1).

2. Există o unire conjugală³ între Hristos și aleșii Lui, care decurge la rândul ei din dragoste și care a început în veșnicie. Prin instituția căsătoriei, persoanele între care se face această legătură devin un singur trup, ca în cazul lui Adam și al Evei. O unire mai apropiată ca aceasta nu poate fi concepută. Căsătoria lor a fost o umbră și o reprezentare a căsătoriei dintre Hristos și Biserica Lui, pe care, întrucât a fost unit cu ea, o hrănește și o îngrijește ca pe trupul Său. Cei doi au devenit una… Chiar dacă relația deschisă de căsnicie dintre Hristos și persoanele particulare ce formează Biserica începe la convertire, adică ziua logodnei lor cu El (Ier. 2:2), revelarea ei și mai publică va avea loc atunci când toți aleșii lui Dumnezeu vor fi strânși, când ei vor fi un singur trup ca o Mireasă împodobită pentru Mirelei ei, la nunta Mielului. Această relație și unire va fi declarată atunci în cea mai deschisă manieră și ilustrată în cel mai magnific mod cu putință (Apoc. 21:2)! Totuși, actul tainic al logodnei a avut loc în veșnicie, când Hristos, iubindu-i pe aleșii Lui, i-a cerut de la Tatăl Său pentru ca aceștia să formeze Mireasa Lui. Fiindu-I dați, El S-a logodit cu ei în bunătatea Lui iubitoare și, de aici înainte, a privit asupra lor în această relație cu El. Aceasta este temelia tuturor celorlalte acte ale harului manifestate față de ei. De aceea, ca urmare a relației de căsătorie dintre El și Biserica Lui, Hristos a devenit Garantul ei și S-a dat pe Sine pentru ea. El Și-a vărsat sângele prețios pentru a o sfinți și a o curăța de toate spurcăciunile căderii și de toate celelalte nelegiuiri, așa încât să o poată înfățișa ca o Biserică glorioasă, fără pată, zbârcitură sau orice lucru de acest fel, ca o Biserică îmbrăcată în acea strălucire în care El a văzut-o atunci când s-a logodit la început cu ea (Efes. 5:25-27). În poporul Evreu, exista o ceremonie de logodnă privată înainte ca aceasta să se sfârșească prin căsătoria publică. La această logodire începea relația dintre soț și soție (Deut. 22:23-24); tot astfel, Scriptura spune despre Hristos că este Mirele Bisericii dintre Neamuri, înainte ca ea să existe practic (Isaia 44:5).

3. Există o unire federală⁴ între Hristos și cei aleși. Ei au o existență în El în virtutea legământului veșnic, fiind Capul și Reprezentantul lor. Legământul⁵ decurge din și este efectul dragostei, harului și îndurării lui Dumnezeu – iar despre acestea se vorbește alături de legământ ca fundament al lui (Ps. 89:2-3; 33-34; Isaia 54:10). De aceea, el este denumit în mod obișnuit Legământul Harului, și a fost încheiat din veșnicie. Hristos a fost pus Mijlocitorul⁶ lui. Asumarea acestui legământ de către El s-a făcut atât de timpuriu (Prov. 8:23; Mica 5:2), încât viața veșnică a fost promisă dinainte de întemeierea lumii, iar binecuvântările harului au venit atât de repede (Tit 1:2; 2 Tim. 1:9), încât totul dovedește vechimea acestui legământ.

Acest legământ a fost încheiat cu Hristos, nu ca o persoană singulară, ci ca un Cap. El nu a făcut aceasta doar pentru Sine, ci în beneficiul poporului Său. Așa cum Legământul Faptelor⁷ a fost încheiat cu Adam în calitatea lui de cap reprezentativ al tuturor urmașilor lui (de aici se spune și că el este personajul tipologic al Celui care avea să vină (Rom. 5:14)), tot astfel Legământul Harului a fost încheiat cu Hristos în calitatea Lui de Cap reprezentativ (federal) al urmașilor Lui spirituali. Din acest motiv, este trasată o paralelă între cei doi în Romani 5 și 1 Corinteni 15, ca și cum ar fi fost singurii doi oameni ce au existat în lume: unul este denumit primul, și celălalt al doilea om. Hristos a reprezentat poporul Său în acest legământ, iar copiii Lui au avut o unire reprezentativă cu El în legământ. Tot ceea ce El a promis și S-a angajat să facă, a promis și S-a angajat în numele lor și pentru ei, iar când El a împlinit legământul, unirea lor cu El s-a manifestat ca și cum ei ar fi împlinit legământul. Ceea ce El a primit – făgăduințele și binecuvântările harului – a primit în numele lor, iar ei le-au primit în El, fiind una cu El în calitatea Lui de Cap și Reprezentant al lor.

4. Există o unire legală între Hristos și cei aleși, în baza lucrării Lui ca Garant al lor și decurgând din dragostea și afecțiunea Lui puternice față de ei. În această privință, Hristos și ei sunt una înaintea Legii, așa cum garantul și datornicul sunt una în sens legal; astfel, dacă unul dintre ei plătește datoria angajată, este ca și cum celălalt ar fi plătit. Hristos este Garantul legământului mai bun; El s-a apropiat de Dumnezeu, a plătit datoria, Și-a asumat obligația de a plăti datoriile copiilor Lui și de a face satisfacerea dreptății pentru păcatele lor; fiind acceptat ca atare de Dumnezeu, El și ei sunt considerați una. Aceasta este temelia și fundamentul plății datoriilor lor de către Hristos, a satisfacerii dreptății lui Dumnezeu pentru păcatele lor, a punerii păcatelor lor în contul Lui și a imputării [sau atribuirii, n.tr.] neprihănirii Lui în contul lor.⁸

Pe scurt, unirea antecedentă⁹ și relația aleșilor din veșnicie cu Hristos este temeiul și motivul a tot ceea ce Hristos a făcut și a suferit pentru ei, nu pentru alții, ca și a tuturor binecuvântărilor harului care sunt sau vor fi revărsate asupra lor, dar care le sunt refuzate altora. Motivul pentru care El S-a întrupat și a luat asupra Sa natura omenească în mod specific pentru ei a fost că ei erau copii ce Îi fuseseră dați. El Și-a dat viața pentru ei deoarece ei erau oile Lui; El S-a dat pe Sine pentru ei pentru că ei erau Biserica Lui; și El i-a mântuit din păcatele lor deoarece ei erau poporul Lui (Evrei 2:13-14; Ioan 10:14-15; Efes. 5:25; Matei 1:21).

Cu alte cuvinte, unirea cu Hristos este primul lucru, prima binecuvântare a harului care decurge din dragostea Lui și care este pusă în aplicare de El; de aceea, ea este sursa tuturor celorlalte binecuvântări. „Și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus” – iubiți și uniți cu Hristos de la început – și rezultă de aici că, „El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare” (1 Cor. 1:30).

În această notă, Dr. Goodwin observă că „unirea cu Hristos este primul element fundamental al îndreptățirii¹⁰ și sfințirii. Mai întâi Hristos ne ia ca ai Lui, apoi trimite Duhul Lui; mai întâi ne recunoaște ai Lui. Nu faptul că sunt regenerat mă așază în poziția care îmi conferă dreptul la toate aceste privilegii, ci Hristos mă socotește mai întâi al Lui, apoi îmi dă Duhul Lui, credința și sfințenia”.

Fragment din A Complete Body of Doctrinal and Practical Divinity, retip. de The Baptist Standard Bearer, www.standardbearer.org.

Note bibliografice și explicative

(1) subzistență– existență fără a fi în mod necesar practică, fizică (în acest paragraf).

(2) Thomas Goodwin(1600-1679) – păstor și teolog congregaționalist, lider în mișcarea Dissenting Brethren of the Westminster Assembly.

(3) conjugal– referitor la căsnicie.

(4) federal– teologia federală susține că Adam, primul om, a acționat în calitate de „cap federal” sau reprezentant legal al restului omenirii. Astfel, Dumnezeu a intrat într-o relație de legământ cu Adam, care a promis binecuvântarea pentru ascultare și blestemul pentru neascultare… Deoarece Adam a fost neascultător, blestemul s-a extins asupra omenirii, pentru care Adam este reprezentant în legământ… La fel cum Adam a fost capul federal al omenirii, tot astfel Hristos intră în istorie ca un al doilea Adam, liber de blestem, și acționează ca un Cap în legământul Lui spre atribuirea neprihănirii Sale asupra tuturor celor ce cred în El. (Stanley Grenz, David Guretzki, and Cherith Fee Nordling, Pocket Dictionary of Theological Terms, 50-51).

(5) legământ– o promisiune sau angajament solemn al lui Dumnezeu față de om..

(6) Mijlocitor– cineva care intervine între două părți ostile cu rolul de îndepărtare a conflictului și de a aduce reconcilierea; „A fost plăcut lui Dumnezeu, în scopul Lui veșnic, să Îl aleagă și să Îl trimită pe Domnul Isus Hristos, singurul Său Fiu, în acord cu legământul dintre Ei doi, ca să fie Mijlocitorul între Dumnezeu și om; să fie Profet, Preot, și Împărat; să fie Capul și Mântuitorul Bisericii Sale, Moștenitorul tuturor lucrurilor și Judecătorul lumii. Din veșnicie, El I-a dat Domnului Isus Hristos un popor care să fie sămânța Lui. La timpul cuvenit, acești oameni au fost răscumpărați, sunt chemați, justificați, sfințiți și glorificați prin El”. (Mărturisirea de Credință Baptistă de la Londra, 1689, 8.1).

(7) Legământul Faptelor– acordul pe care Dumnezeul l-a încheiat cu Adam în Grădina Eden înainte de căderea acestuia în păcat. El a stabilit obligația omului de a asculta de Dumnezeu, cu pedeapsa morții în cazul neascultării (Gen 2:16-17); cf. Legământul Faptelor și Legământul Harului, de Walter Chantry, disponibilă în limba română la Editura MAGNA GRATIA.

(8) v. nr. 5 al revistei Vestitorul Evangheliei Harului, Atribuirea Neprihănirii.

(9) antecedent– dinainte de existența timpului.

(10) v. nr. 1 al revistei Vestitorul Evangheliei Harului, Justificarea.

Dragă frate sau soră în Hristos, cât de mult îmi doresc să te văd strângând ferm acest adevăr binecuvântat în inima ta, astfel încât să te poți bucura de el în adâncul sufletului tău! Nu este totdeauna ușor să conștientizezi unirea ta cu Hristos: să vezi cum El ia locul tău și tu locul Lui; să vezi cum El este lovit pentru nelegiuirile tale și cum pedeapsa care îți dă pacea a căzut asupra Lui; și că, în consecință, tu iei locul Lui ca acceptat și preaiubit de Tatăl, că ești înviat din morți și onorat să fii părtaș chiar slavei Lui în înaltul cerurilor, căci El a fost înălțat acolo ca Reprezentant al tuturor copiilor Lui, și ești de asemenea înviat împreună cu El și așezat alături de El în locurile cerești… Ce adevăr glorios este că toți cei ce cred sunt morți, înviați, trăiesc, sunt înălțați și glorificați în Hristos Isus! — Charles Spurgeon