Dovada unei gândiri spirituale

Nu poate exista o dovadă mai mare a unei inimi și a unei minți înnoite decât o schimbare în direcția și natura gândurilor noastre. Cu cât gândurile noastre curg mai mult pe un nou curs spiritual și vin dintr-un nou izvor spiritual pus în noi, cu atât avem o dovadă mai clară că gândim spiritual.

Gândurile ies din minte la fel cum frunzele cad dintr-un pom când sunt scuturate de vântul toamnei. De aceea, cât de uimitoare sunt cuvintele lui Dumnezeu: gândurile inimilor oamenilor sunt „îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Gen. 6:5). Ce Iad de groază și confuzie trebuie să se afle în mințile oamenilor! Eliberarea din această stare trebuie să fie cel mai de dorit lucru din întreaga lume. Fără această eliberare, nu putem avea niciodată nici viața, nici pacea și nici nemurirea.

Întreg scopul convingerii de păcat este să pună capăt acestor gânduri, sau cel puțin să reducă mulțimea lor și, astfel, să scadă vinovăția. Convingerea autentică de păcat nu se referă doar la acțiunile exterioare, ci și la gândurile și intențiile minții. De aceea, pentru o vreme, convingerea de păcat poate produce o schimbare deosebită în gândurile oamenilor, în special dacă este însoțită de superstiții. Convingerea de păcat și practicile superstițioase sunt temelia întregii religii superstițioase a papalității. Convingerea pune granițe gândurilor absolut rele și corupte, iar superstiția sugerează alte obiecte ale închinării, pe care mintea naturală le îmbrățișează imediat. Totuși, toate acestea nu rezolvă nimic în fond. Mințile și inimile oamenilor produc continuu noi gânduri și noi imagini. Așa acum brațele unui râu puternic curg către ocean, tot așa și gândurile omului natural aleargă pe albia eului către Iad. A construi un baraj în încercarea de a opri acest râu este un efort inutil. Niciun baraj nu poate să stea în fața fluviului puternic al inimilor rele ale oamenilor.

Există doar două modalități de a trata acest râu. Prima modalitate curăță răul moral din gândurile oamenilor. Ea seamănă cu a arunca sare într-un izvor, așa cum Elisei a curățat apele la Ierihon. Inima și mintea, izvorul și sursa tuturor gândurilor, trebuie îmbibate în har. Pomul trebuie făcut bun înainte ca fructul să fie bun.

A doua modalitate are de-a face cu abundența gândurilor. Acest fluviu uriaș al gândurilor trebuie dirijat pe canale noi. Înaintea minții trebuie aduse scopuri, țeluri și obiective noi. Când aceste obiective și țeluri devin spirituale, și mințile noastre sunt spirituale.

Pavel îi sfătuiește pe creștini să nu se „îmbete de vin”, ci să „fie plini de Duhul” (Efes. 5:18-19). Când oamenii se îmbată de vin, ei arată repede că sunt beți prin gândurile ridicole și prostești care le îmbibă mințile. Credincioșii nu trebuie să se lase sub influența și controlul băuturii, ci sub influența și controlul Duhului Sfânt. Ei trebuie să „fie plini de Duhul”. Astfel, ei trebuie să caute să stea sub influența Duhului Sfânt, astfel încât inimile și mințile lor să se umple cu gânduri spirituale. Când se întâmplă acest lucru, ei se exprimă în „psalmi, cântări de laudă și cântări duhovnicești”, cântându-I din inimă Domnului (Efes. 5:19).

Așadar, când gândim spiritual, vom avea gânduri duhovnicești din plin. Gândurile ocazionale îndreptate către lucrurile spirituale nu dovedesc că am avea o gândire spirituală. O persoană care gândește spiritual abundă în gânduri spirituale.

Cum putem ști că avem abundența gândurilor spirituale? Citește Psalmul 119 și cercetează-te după acel model! Poți să spui ce spunea David, dacă nu cu același zel, măcar cu aceeași sinceritate a harului? Poate că vei spune, „dar el era David. Nu putem fi ca el!” Totuși, atât cât știu, trebuie să fim ca el dacă vrem să ajungem în același loc în care este el acum. Dacă citim Scripturile și vedem cum sfinții lui Dumnezeu și-au exprimat credința, dragostea și desfătarea în Dumnezeu, ca și gândurile lor constante îndreptate către El, dar ne scuzăm spunând că nouă nu ne-a fost dat niciodată să fim ca aceștia, o astfel de gândire ne va duce la pierzarea sufletelor. Ei au fost exemple pentru noi, astfel că tot ce s-a scris despre ei s-a scris „pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor” (1 Cor. 10:11). Dacă nu avem aceeași desfătare în Dumnezeu cum au avut ei, aceeași gândire spirituală, atunci nu putem avea nicio dovadă că Îi suntem plăcuți lui Dumnezeu așa cum ei I-au fost plăcuți, sau că vom merge în locul în care ei s-au dus. Oamenii sfinți ai lui Dumnezeu, care au căpătat mărturia că I-au fost plăcuți, nu au umblat înaintea Lui într-o manieră coruptă, lumească. Ascultarea lor nu s-a făcut cu jumătate de inimă. Ei au meditat continuu la Lege. Ei s-au gândit la Dumnezeu în fiecare moment, iar mințile lor au fost eliberate de alte lucruri. Ei și-au găsit desfătarea în Dumnezeu și L-au urmat sârguincios (Ps. 63:8).

Cum putem fi asemenea acestor sfinți? Cum putem fi ca David? Trebuie să ne alipim de promisiunea lui Dumnezeu: „cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David” (Zah. 12:8). Da, prin noi înșine, noi nu putem fi ca acești sfinți, dar Duhul Sfânt, care locuiește în noi, poate face acest lucru, dacă ne punem sub puterea și influența Lui. Este bine să ne cercetăm pe noi înșine pentru a vedea cât de duhovnicești suntem în mințile noastre.

Ia aminte la cât timp petreci gândindu-te la lucrurile spirituale comparativ cu timpul alocat gândindu-te la orice altceva. Isus a spus: „unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6:21). Care sunt celelalte lucruri la care se gândesc oamenii în mod obișnuit? Inimile oamenilor sunt îndreptate către ei înșiși, către slujbele și familiile lor. Dacă inimile noastre sunt cuprinse cu totul de preocupările noastre lumești, oare putem spune cu adevărat că avem o gândire spirituală?

Noi spunem că suntem destinați Cerului, nemuririi și gloriei. Dar oare dorim aceste lucruri atunci când gândurile noastre sunt cu totul cuprinse de mărunțișurile acestei lumi, având doar ocazional gânduri îndreptate către Cer? (Matei 6:31, 33-34).

Toate preocupările noastre pământești se concentrează în principal către trei lucruri: hrană, băutură și îmbrăcăminte. Dar tocmai acestea sunt lucrurile către care Hristos ne poruncește să nu ne îndreptăm privirile. El nu ne poruncește să nu ne gândim niciodată la ele, ci ne spune să nu permitem ca mințile noastre să fie umplute de anxietate și îngrijorare în legătură cu ele, să nu fim îngrijorați de ele. Îngrijorarea și anxietatea față de aceste lucruri arată o lipsă a credinței în grija Tatălui nostru ceresc și în providența Lui. Hristos ne învață că principala noastră preocupare trebuie să fie aceea de a „căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui” (Matei 6:33).

Mulți se plâng că, atunci când se gândesc la lucruri spirituale, gândurile lumești încep să își facă loc, deranjându-i. Dar când te gândești la lucrurile lumești, își fac loc tot așa și lucrurile spirituale? Dacă da, atunci există aici o dovadă că ai o gândire spirituală. Multe gânduri din mințile oamenilor sunt deșarte, inutile și cu totul nefolositoare. Acestea sunt privite adeseori mai degrabă ca gânduri prostești decât ca gânduri păcătoase. Dar oriunde există „gânduri nelegiuite”, acolo este și păcat (Ier. 4:14). Ideea implică nădejdea unui lucru bun care să vină din ceva care nu valorează nimic. Evreii căutau să capete fericirea de la idoli, care nu erau nimic și nu puteau face nimic, cu atât mai puțin să le dea fericirea. Și există atât de mulți oameni care caută fericirea în gânduri deșarte despre ei înșiși! Astfel de gânduri se produc atunci când oamenii își închipuie că sunt ceea ce nu sunt, că fac ceea ce nu fac, și că se bucură de lucruri de care nu se bucură. Astfel de gânduri izvorăsc din mândrie, pofte carnale și dragoste față de lume. Inima omului este încă plină de ambiția veche de a fi ca Dumnezeu. Când ești copleșit și dedat unor astfel de gânduri, starea ta trebuie să fie cu adevărat mizerabilă și mare trebuie să fie pedeapsa care te așteaptă. De aceea, eliberarea de astfel de gânduri este o binecuvântare deosebită și parte din fericirea Cerului.

Dacă mintea ta este cuprinsă de gânduri deșarte, nu de meditații asupra lucrurilor spirituale, poți să pretinzi că ești un om cu gândire spirituală? Faci vreun efort de a omorî aceste gânduri deșarte și de a le stârni pe cele duhovnicești?

Apoi există gânduri literalmente rele, al căror scop este să împlinească dorințele și poftele carnale. Astfel de gânduri abundă doar în cei neregenerați, ale căror minți sunt stăpânite de „pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții” (1 Ioan 2:16).

Cântărește bine dacă gândurile spirituale ocupă constant primul loc atunci când mintea ta este liberă să se gândească la ce vrea. Există momente când oamenii se retrag în gândurile lor. Nebun trebuie să fie acela atât de ocupat încât să nu-și găsească timp să se gândească la starea familiei sale. Nu mai puțin nebun este omul care își petrece tot timpul gândindu-se la orice, fără a-și îndrepta un singur gând către starea sufletului lui. Totuși, este dificil să eviți complet să rămâi singur în gândurile tale, chiar dacă omul firesc, lumesc, își dă toate silințele.

Dacă gândim spiritual, dacă gândurile îndreptate către lucrurile spirituale abundă în noi, acestea vor ajunge ca, în mod natural, să pună stăpânire pe timpul și ființa noastră (Ps. 16:7-8; 92:2; Deut. 6:7). Dar dacă aceste momente sunt dedicate altor lucruri, atunci este clar că nu considerăm că gândurile spirituale ar fi importante.

Dacă nu folosim astfel de momente pentru a medita la lucrurile spirituale, gândurile deșarte vor începe să ne atace mințile și să insiste să fie hrănite. Dacă nu sunt răscumpărate, aceste momente prețioase, care altfel ar putea să ne influențeze sufletele mult în direcția vieții și a păcii, ne vor produce necazuri, întristare, anxietate și confuzie. Dacă nu Îi putem da lui Dumnezeu timpul nostru liber ca și acele momente speciale pe care vrem să I le dedicăm, este clar că nu credem că părtășia cu El ar fi un lucru de dorit.

La ce anume te gândești când te-ai așezat în pat, fie în perioada când te pregătești de somn, fie imediat ce te-ai trezit? Există oameni care „făuresc rele în așternutul lor” (Mica 2:1). Există și oameni care „scot strigăte de bucurie în așternutul lor”. Laudele înalte ale lui Dumnezeu sunt pe buzele lor (Ps. 149:5-6). Există oameni care plănuiesc răul când se află așezați pe paturile lor (Ps. 36:4), dar există și cei ce își cercetează inimile, își aduc aminte de Dumnezeu și meditează la El în astfel de clipe (Ps. 4:4; 63:6).

Dacă vrem să pretindem că suntem oameni cu gândire spirituală, trebuie să folosim aceste momente speciale hrănind gânduri și meditații duhovnicești.

Gândește-te dacă nu cumva ești dezamăgit că, dintr-un motiv sau altul, nu ai fost în stare să folosești aceste perioade pentru a medita la lucrurile spirituale. O minte carnală, neregenerată, nu este niciodată tulburată pentru că nu a avut niciodată timp pentru gânduri spirituale. Prin contrast, un suflet care gândește cu adevărat spiritual va deplânge oportunitățile ratate pentru meditație spirituală și va fi hotărât să fie mai veghetor pe viitor. Plin de regrete, sufletul acesta suspină în felul următor: „Cât de puțin timp am petrecut azi cu Hristos! Cât de mult timp a trecut fără să îmi îndrept un singur gând către El! Cât de nebun am fost să neglijez oportunitățile pe care le-am avut! Ce siguranță, ce bucurie, ce pregătire pentru cruce sau pentru Cer aș fi avut dacă aș fi folosit acel moment cum se cuvine!” Așadar, o dovadă deosebită a gândirii spirituale este că mințile noastre abundă în astfel de gânduri.

Fragment din Spiritual Mindedness, ediția prescurtată de R. J. K. Law Edinburgh; Carlisle: The Banner of Truth Trust, 2009), p. 33-40; www.banneroftruth.org; folosit cu permisiune.

Este un lucru trist, dar am auzit evanghelici glumind despre acest lucru și spunând despre unii creștini că „au devenit atât de cerești în gândirea lor, încât nu mai sunt de niciun folos pe pământ”. Unii cred că aceasta este o afirmație deșteaptă. Ce tragedie! Nu poți fi niciodată prea ceresc în gândirea ta. Problema noastră, a tuturor, este că nu suntem suficient de cerești, nu cunoaștem suficient din acest lucru, nu insistăm suficient în astfel de gânduri. Oamenii nu își dau seama care este adevărul despre ei, căci ochii priceperii lor n-au fost iluminați. În mod necesar, creștinul este un om cu gândire cerească, căci însăși viața lui Dumnezeu a venit în el și mintea lui este schimbată… El obișnuia să fie stăpânit de dorințe, de poftele minții și ale firii pământești. Dar acum nu mai este condus de ele, chiar dacă îl ispitesc, îl încearcă și lovesc în el. El nu mai este controlat de acestea, pentru că există o altă influență în el, cea a lui Dumnezeu. El este conștient de această influență, o cunoaște. Duhul lui Dumnezeu lucrează cu el, în el, mișcându-l, atrăgându-l, îndemnându-l să treacă de la gândirea lumească la cea spirituală. – David Martyn Lloyd-Jones

Când spun că un om „crește în har”, sensul este pur și simplu acesta: conștientizarea păcatului îi devine tot mai adâncă, credința tot mai puternică, nădejdea tot mai strălucitoare, dragostea tot mai mare, iar gândirea sa spirituală tot mai evidentă. El simte mai mult din puterea evlaviei în propria inimă. El manifestă mai mult din aceasta în viața lui. El merge înainte din putere în putere, din credință în credință și din har în har. – J. C. Ryle

Toate căile inimii trebuie vegheate atent așa încât nimic periculos să nu intre în ea, în special acele gânduri și imaginații deșarte, mai ales în perioadele când au tendința să ne copleșească. Dacă gândurile periculoase sunt tolerate și își fac loc în minte, dacă ne obișnuim să le lăsăm cale liberă sau să le hrănim, în zadar sperăm să „gândim spiritual”. Toate gândurile de felul acesta nu fac decât să împlinească poftele firii pământești. – A. Pink