Gândește-te la moarte

Căci gândirea firii este moarte, însă gândirea Duhului este viață și pace (Rom. 8:6, NTR).

Deoarece apostolul afirmă că gândirea carnală este moarte sau calea către pierzarea veșnică, trebuie să statuăm acest lucru mai în detaliu. În ce constă această moarte ce este consecința gândirii firești? În Scriptură sunt amintite trei feluri de moarte – moartea temporală, moartea spirituală și moartea veșnică. Prima constă în despărțirea sufletului de trup; a doua, în despărțirea sufletului de Dumnezeu; a treia, în despărțirea veșnică a trupului și sufletului de Dumnezeu, într-o stare de pierzare fără sfârșit.

1. Moartea este o despărțire a sufletului de trup, cu toate lucrurile care o pregătesc. Bolile, durerile, nenorocirile și pericolele – acestea sunt începutul morții: „în primejdii de moarte” (2 Cor. 11:23), adică în pericole; „să depărteze de la mine această urgie de moarte” (Exod 10:17), făcând referire la plaga lăcustelor; iar moartea ia forma finală la decesul trupurilor noastre (1 Cor. 15:55). Toate acestea sunt rodul păcatului, iar cei care își folosesc viețile pentru firea pământească își risipesc acele vieți. Ei nu Îi slujesc lui Dumnezeu. De aceea, de se să trăiască?

2. Moartea spirituală este despărțirea de Dumnezeu ca Autorul vieții harului. Așadar, nouă ni se spune că suntem „morți în greșeli și păcate” (Efes. 2:1), și așa se poate spune și aici: „cea dedată la plăceri, măcar că trăiește, este moartă” (1 Tim. 5:6), adică ea nu a avut parte de viața harului.

3. Moartea veșnică, constând în separarea nesfârșită din prezența Domnului, este denumită moartea a doua. „Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere” (Apoc. 20:6); iar v. 14 spune: „Moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua”. Aceasta este cea mai oribilă și mai îngrozitoare moarte, și este partea de moștenire a tuturor celor ce sunt robi firii pământești. Ea este denumită moarte, pentru că în toate ființele care au simțuri, moartea lor este însoțită de durere. Pomii și plantele mor fără durere, dar nu așa sunt animalele și oamenii. Pentru oameni, moartea este mult mai amară, pentru că ei cunosc mai mult din dulceața vieții decât animalele și se gândesc mai dinainte la ce ar putea veni după moarte; și asta întrucât ea este o stare din care nu mai există eliberare – căci de la prima moarte nu mai există întoarcere la viața actuală. Această a doua moarte este prezentată prin două aspecte solemne: „unde viermele lor nu moare, și focul nu se stinge” (Marcu 9:44) – prin care se înțeleg viermele conștiinței și mânia lui Dumnezeu. Ambele îl fac pe păcătos să fie veșnic mizerabil: ghimpele conștiinței sau amintirea tulburătoare a nebuniei din trecut, când se gândesc la nebunia umblării după plăcerile păcatului și la respingerea ofertelor harului. Dincolo de aceasta, există dureri care vin asupra lor prin mânia lui Dumnezeu. Nu va exista niciun membru sau facultate a sufletului care să nu simtă ticăloșia celei de-a doua morți.

După cum nicio parte nu este neatinsă de păcat, nimeni nu va scăpa de pedeapsă. În prima moarte, durerea se poate concentra într-un singur loc, în cap sau în inimă, dar în Iad, durerea va cuprinde totul. Agoniile primei morți trec repede, dar agoniile și durerile morții a doua sunt nesfârșite. Cu cât ne cuprinde mai mult prima moarte, cu atât îi simțim mai puțin durerile. Dar această a doua moarte va fi percepută cu o mai mare acuitate decât orice altceva: capacitatea fiecărui simț va fi lărgită astfel încât să perceapă mai mult durerea… În prima moarte, cu cât ea lovește mai mult în simțuri, cu atât le omoară mai mult… Dar în moartea a doua, capacitatea de percepție crește, căci oamenii vor simți puterea lui Dumnezeu care îl va păstra pe păcătos viu în timp ce mânia Lui îl va chinui. Așa cum sfinții sunt fortificați prin binecuvântarea Lui și vor putea îndura lumina și slava – căci cel mai mic crâmpei din ele i-ar copleși în această lume – tot așa cei răi sunt capacitați ca să simtă chinurile. În prima moarte, rugăciunea noastră este pentru viață [pentru că nu ne dorim să murim]. În moartea a doua, dorința celor expuși ei va fi să fie distruși [pentru că ei nu vor să trăiască]. Fiecare om de acolo și-ar pierde mai degrabă un dinte decât să fie permanent chinuit de durerea dentară; dar durerile Iadului nu vor înceta niciodată. Această moarte este rodul și rezultatul vieții carnale.

Fragment din The Complete Works of Thomas Manton, Vol. 11 (London: James Nisbet & Co., 1873), p. 459-468.

Cel ce are gândirea cea mai spirituală va avea cea mai apropiată părtășie cu Dumnezeu. – J. C. Ryle