Tematici: Isus Hristos Mijlocirea, Mijlocitorul Persoana lui Hristos Categorie: Doctrine biblice

Plinătatea Mijlocitorului

John Gill

„Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El” (Col. 1:19).

După salutul său obișnuit către biserica din Colose, apostolul observă credința lor în Hristos si dragostea lor față de toți sfinții, face mai multe rugăciuni pentru ei, cerând de la Dumnezeu creșterea în cunoaștere spirituală, în sfințenie, rodnicie, răbdare și putere; aduce mulțumiri pentru unele binecuvântări speciale ale harului la care el și ei au fost făcuți părtași, cum ar fi potrivirea pentru Cer, eliberarea de sub puterea întunericului, aducerea în Împărăția lui Hristos, răscumpărarea prin sângele Lui și iertarea păcatelor; apoi se folosește de acest prilej pentru a prezenta gloriile și perfecțiunile Persoanei lui Hristos despre care spune în versetul 15 că este chipul Dumnezeului celui nevăzut, chipul natural, de aceeași esență, veșnic, necreat, perfect și expres al Persoanei Tatălui Său, pe care niciun om nu l-a văzut, El fiind întâiul născut din întreaga creație, dar nu în sensul în care El ar fi fost prima ființă creată de Dumnezeu, căci o astfel de idee ar intra în contradicție cu raționamentul apostolului din următorul verset, căci prin El au fost făcute toate lucrurile din Cer și de pe pământ, fie scaune de domnie sau dregătorii, fie domnii sau stăpâniri; toate lucrurile au fost create de El și pentru El, iar El este înainte de toate lucrurile și prin El se țin toate. Apostolul trece apoi la a-L prezenta pe Hristos în această slujire a Sa, anume cea de mijlocire. El este Capul trupului bisericii, a adunării mari a bisericii întâilor născuți, ale căror nume sunt scrise în Cer; toți aleșii lui Dumnezeu, peste care El este Cap, având stăpânire, putere și influență, El dându-le toate lucrurile. Apostolul adaugă că Hristos este începutul vechii și noii creații deopotrivă, întâiul născut din morți, primul care a înviat din morți prin puterea proprie la o viață nemuritoare, și care este așezat la dreapta lui Dumnezeu, unde Îi este dată toată judecata, pentru ca, în toate lucrurile, El să aibă întâietatea, lucru pentru care Se califică din plin, pentru că Tatăl a găsit plăcere ca în El [Fiul] să locuiască toată plinătatea.

I. Vom analiza aici la ce se referă această plinătate a lui Hristos, deoarece Scriptura vorbește de mai multe ori despre ea.

A. Există o plinătate a Persoanei lui Hristos, sau plinătatea Dumnezeirii, despre care apostolul vorbește în aceeași epistolă, spunând că locuiește în El: „Căci în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Col. 2:9). Perfecțiunea esenței dumnezeirii se găsește doar în El, căci nu există vreun lucru pe care Tatăl să îl aibă și care să Îi lipsească Fiului. Veșnicia este o trăsătură particulară Dumnezeirii: Hristos nu a fost doar înainte de Avraam, ci și înainte de Adam, ba chiar înainte să fi existat vreo ființă creată. El este Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe urmă, care este, care a fost și care va să vină (Apoc. 1:8) – El este din veșnicie în veșnicie. Omnipotența sau puterea de a face orice, nu Îi poate fi atribuită decât lui Dumnezeu. Lucrările creației, providenței, răscumpărării, învierii din morți și a tuturor celorlalte lucruri care Îl privesc pe Hristos, Îl proclamă clar ca fiind Cel Atotputernic. Atotștiința, o altă perfecțiune a Dumnezeirii, poate fi foarte ușor observată în Isus Hristos: „El n-avea trebuință să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El însuși știa ce este în om” (Ioan 2:25). El este acel Cuvânt viu al lui Dumnezeu, care deosebește gândurile și intențiile inimii. Nu există nicio ființă creată care să nu o vadă clar, căci „totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face” (Evrei 4:12-13). În scurt timp, El va face ca toate bisericile, ba chiar întreaga lume, să știe că El este cel ce cercetează rărunchii1 și inimile. Omniprezența și imensitatea sunt trăsături exclusive ale lui Dumnezeu, iar ele se regăsesc în Hristos Isus, care este în Cer în timp ce era și aici, pe pământ, lucru imposibil dacă El nu ar fi fost Dumnezeul omniprezent. El n-ar fi putut face făgăduințele pe care le-a făcut, anume că va fi cu poporul Său când aceștia se vor aduna în Numele Lui, și că va fi cu slujitorii Lui până la sfârșitul lumii; El n-ar putea fi altfel prezent cu bisericile din toate locurile, iar noi știm cu certitudine că El este cu ele. El n-ar putea altfel umple toate lucrurile, după cum știm sigur că o face. Caracterul neschimbător este un atribut exclusiv al lui Dumnezeu: Hristos este același ieri și azi și în veci (Evrei 13:8). În altă ordine de idei, independența și existența necesară, care sunt esențiale pentru Dumnezeire, trebuie să Îi fie atribuite lui Hristos, căci El este Dumnezeu în Sine, chiar dacă, în calitatea Sa de Om și Mijlocitor, El a avut o viață ce I-a fost dată de la Tatăl; totuși, ca Dumnezeu, El nu Își datorează ființa nimănui, nefiind derivat din nimeni altul, căci El este peste toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. De aceea, El trebuie să fie Dumnezeul Cel adevărat și viața veșnică. Dacă I-ar fi lipsit oricare dintre perfecțiunile Dumnezeirii, nu s-ar fi putut spune despre El că plinătatea, toată plinătatea locuiește în El, nici că El este – și este – egal cu Dumnezeu. Unii cred că aceasta este plinătatea la care se face referire în textul nostru și, când ei citesc despre plinătatea Dumnezeirii, expresie care pare preluată dintr-un alt pasaj din această epistolă, pasaj deja menționat, ei presupun că această expresie se potrivește bine scopului apostolului de a dovedi întâietatea lui Hristos peste toate lucrurile. Totuși, ar trebui să observăm că plinătatea Dumnezeirii pe care o are Fiul lui Dumnezeu nu este dependentă de voința și plăcerea Tatălui, ci este un lucru de care El Se bucură în mod natural și necesar întrucât este părtaș aceeași naturi și esențe neseparate cu Tatăl și Duhul, motiv pentru care expresia folosită nu poate avea acel sens…

B. Există o plinătate relativă care Îi aparține lui Hristos, și ea nu este alta decât trupul Său, Biserica, al cărei Cap este, ea fiind numită „plinătatea Celui ce împlinește totul în toți” (Efes. 1:32). Din acest motiv, ea este plină de El. Când toți aleșii vor fi strânși laolaltă, după ce numărul deplin al Neamurilor va fi adus în Biserică și tot Israelul va fi mântuit, când toți aceștia vor fi umpluți de toate darurile și harul lui Dumnezeu care au fost rânduite pentru ei, ei crescând la maturitate după proporția lor rânduită în trup și când vor ajunge la statura plinătății lui Hristos, atunci ei vor fi și pot fi caracterizați în adevăr în felul acesta. Unii comentatori sunt de opinie că aceasta este plinătatea avută în vedere aici, dar, deși Biserica locuiește în Hristos, iar El este al ei, și aceasta prin voia și buna plăcere a Tatălui, și deși ea este completă în Hristos și se vorbește despre ea ca fiind plinătatea Lui, totuși, ca să fim preciși, ea încă nu este așa, cel puțin comparativ cu ceea ce va fi. Despre ea nu se spune niciodată că este toată plinătatea, după cum se poate vedea și în pasajul nostru, astfel că această idee nu poate să fie extrasă din acest pasaj.

C. Există o plinătate a potrivirii și abilităților în Hristos prin care El Se achită de lucrarea și slujirea Sa ca Mijlocitor, plinătate care ține mult de faptul că El este deopotrivă Dumnezeu și Om, în unirea celor două naturi, divină și umană, într-o singură Persoană. Astfel, El devine cu totul calificat să fie Mijlocitorul dintre noi, în stare să-Și pună mâna peste amândoi sau, cu alte cuvinte, să fie Mijlocitorul între Dumnezeu și om, să fie deopotrivă un Mare Preot milos și credincios în lucrurile privitoare la Dumnezeu, și să facă ispășire pentru păcatele poporului Său (Iov 9:33; 1 Tim. 2:5; Evrei 2:17). Fiind Om, El a trebuit cumva să aducă jertfă înaintea lui Dumnezeu și a fost astfel în stare să împlinească dreptatea în acea natură în care omul păcătuise, lucru cerut de Lege și de dreptatea lui Dumnezeu, și să aplice în viețile celor aleși binecuvântările procurate de El. Din acest motiv, El nu a luat asupra Sa natura îngerilor, ci pe cea a seminței lui Avraam. Sfințenia naturii umane a lui Hristos L-a făcut cu totul potrivit să fie un Mare Preot, Apărător și Mijlocitor, astfel că vedem foarte des în Sfintele Scripturi cum este pus un accent clar pe acest lucru, ca atunci când este spus că „El S-a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat” (1 Ioan 3:5), că „S-a adus pe Sine însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu” (Evrei 9:14) și că noi suntem răscumpărați prin sângele lui Hristos, „sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:19). Și așa este, căci de un astfel de Răscumpărător avem noi nevoie, un astfel de Apărător ni se potrivește, iar El este Isus Hristos, Cel neprihănit. De un astfel de Mare Preot aveam nevoie, El fiind potrivit situației noastre în orice aspect, căci El este sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși. Întrucât El este deopotrivă Dumnezeu și Om, în toate acțiunile și suferințele Lui există suficientă vrednicie pentru a satisface tot ce era necesar; în sângele Lui, spre spălarea tuturor păcatelor; în neprihănirea Lui, spre îndreptățirea de păcat; în jertfa Lui, spre expierea și ispășirea păcatului. Fiind Dumnezeul Cel Atotputernic, El a putut merge în măreția puterii Sale, a putut să Se apropie de Dumnezeu pentru noi, a putut să Se jertfească înaintea lui Dumnezeu, să poarte păcatele noastre și toată pedeapsa care li se cuvenea, fără eșec sau fără a fi descurajat. Doar brațul Lui a fost în stare să aducă mântuirea pentru noi. În El nu lipsește nimic ca să nu fie Mântuitorul complet al trupului și Capul Bisericii. Chiar dacă acesta este sensul pasajului nostru, totuși nu la această idee se rezumă totul.

D. Există plinătate dispensatoare,2 comunicativă, pe care Tatăl, după voia și buna Lui plăcere, o pune în mâinile lui Hristos, ca să fie distribuită altora. Și despre aceasta vorbește în principal textul nostru.

1. O plinătate a naturii. Hristos este Capul fiecărui om și Cap peste toate lucrurile Bisericii. Dumnezeu L-a rânduit să fie Moștenitorul tuturor lucrurilor, chiar și a celor din natură. Lumina naturii este în El și din El. El este „adevărata Lumină, care îl luminează pe orice om, venind în lume” (Ioan 1:9). Lucrurile naturii sunt toate de la El și stau la dispoziția Lui; pământul este al Domnului, cu toate lucrurile de pe el (Ps. 24:1). El îl dă aleșilor Lui într-o manieră specială: binecuvântările naturii stau în mâna stângă a Înțelepciunii, pe când cele ale harului stau în mâna Ei dreaptă. Lumea și toți cei ce locuiesc în ea sunt ale Lui, toți oamenii din lume. Într-un sens, până și părțile rele ale lumii Îi sunt date ca să slujească planurilor mijlocitoare ale Împărăției și slavei Sale. „Cere-Mi”, Îi spune Tatăl, „și-Ți voi da neamurile de moștenire, și marginile pământului în stăpânire! (Ps 2:8), iar prin aceasta nu se poate înțelege ca și cum ar face referire doar la vasele alese spre mântuire…

2. O plinătate a harului. Despre Hristos se spune că este „plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14, 16); cel credincios primește din această plinătate, și har după har, ea fiind un fel de plinătate care rezultă din har, din tot felul de haruri, în orice măsură a lor.

a. Există o plinătate a Duhului harului și a darurilor Duhului în Hristos. El este Mielul de la mijloc, de pe scaunul de domnie, având șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu (Apoc. 5:6); nu șapte ființe sau persoane diferite, ci expresia se referă la singurul Duh binecuvântat al lui Dumnezeu și la perfecțiunea darurilor și a harului Lui, lucru indicat prin cifra șapte care, în cel mai larg sens, locuiește în Hristos; duhul de înțelepciune și de pricepere, duhul de sfat și de putere, duhul de cunoștință și de frica de Domnul (Isaia 11:2) – toate locuiesc în El. El este „uns cu un untdelemn de bucurie”, cu Duhul Sfânt, „mai presus decât pe tovarășii Tăi de slujbă”, decât oricare dintre fiii oamenilor, care sunt făcuți părtași harului și slavei Sale, căci Dumnezeu nu I-a dat Duhul cu măsură (Ps. 45:7). Toate acele daruri extraordinare ale Duhului Sfânt, cu care au fost umpluți apostolii în ziua Cincizecimii, au fost date de la Hristos, Capul Bisericii, care, când S-a înălțat la Cer pentru a umple toate lucrurile, a primit daruri pentru oameni și le-a dat acestora, ca să îi echipeze pentru o lucrare și o slujire extraordinară. Mai mult sau mai puțin, El le-a dat daruri oamenilor din toate veacurile, echipându-i pentru lucrarea de slujire și pentru zidirea trupului Său, Biserica.

b. În Hristos există o plinătate a binecuvântărilor harului. Legământul harului este bine rânduit și sigur în toate aspectele, fiind plin de toate binecuvântările duhovnicești. Acest legământ este făcut cu Hristos, este pus în mâinile Lui, ba chiar El însuși este legământul. Toate binecuvântările legământului sunt așezate pe capul Lui și în mâinile antetipului3 Iosif, chiar pe cununa de pe capul Celui care a fost despărți de frații Lui și, de aceea, dacă vreunul dintre ei primește aceste binecuvântări, este binecuvântat cu ele în locurile cerești, în Hristos… În particular, în Hristos există o plinătate a harului îndreptățirii, iertării, înfierii și sfințirii.

(1.) În El există o plinătate a harului îndreptățirii. O parte din lucrarea și slujirea Sa ca Mijlocitor a constat din aducerea neprihănirii veșnice, o neprihănire care să răspundă la toate cerințele Legii și dreptății divine, care va satisface totul pentru poporul Său în veacul viitor și care va ține în veci. El a produs și adus o neprihănire prin care dreptatea să fie satisfăcută, Legea să fie onorată, iar Dumnezeu să găsească plăcere în ea. De aceea, El este numit pe bună dreptate Domnul, Neprihănirea noastră și Soarele neprihănirii (Ier. 23:6, Mal. 4:2), căci doar de la El avem neprihănirea. Această neprihănire produsă și adusă de Fiul lui Dumnezeu este în El și cu El, ca Autor și subiect al ei. Către El sunt îndreptate sufletele conștiente de păcătoșenia lor, către El trebuie să privească ele și de El să se apropie, astfel încât fiecare să spună pentru sine, pe măsură ce credința lor crește, că da, în Domnul am neprihănirea și puterea. Aleșii Lui primesc de la El acest dar al neprihănirii și, odată cu ea, o bogăție de har, un fluviu de har care se revarsă peste maluri. După cum neprihănirea este produsă pentru ei fără plată, tot fără plată le este și socotită în cont și le este dată, fără a lua în seamă în vreun fel faptele lor. Ea este atât de plină și largă, încât este suficientă pentru îndreptățirea tuturor aleșilor, și aceasta din toate lucrurile din care ei nu puteau fi îndreptățiți în nicio altă cale.

(2.) În Hristos există și o plinătate a harului iertării. Legământul harului a oferit cu larghețe și complet tot ce era necesar pentru iertarea păcatelor tuturor copiilor Domnului. O parte considerabilă a acestuia este exprimat astfel: „le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor (Evrei. 8:12). Ca urmare a acestui legământ și a angajamentelor asumate de Hristos în cadrul lui, sângele Lui s-a vărsat pentru mulți, spre iertarea păcatelor lor. Rezultatul este că în El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său (Matei 26:28, Efes. 1:7). Fiind cu totul fără plată, în acest har sunt manifestate bogățiile și strălucirea harului și a îndurării, fiind atât de mare și bogat, complet și plin. Ca urmare a legământului harului Său și privind la sângele prețios al Fiului Lui, Dumnezeu iartă toate nelegiuirile poporului Său, din trecut, din prezent și din viitor, prin Omul Hristos Isus ce ne este predicat, prin El dându-ni-se iertarea completă, fără plată, a tuturor nelegiuirilor noastre. Aceasta este declarația Evangheliei și ceea ce face ca ea să fie vestea bună pentru păcătoșii conștienți de starea lor, anume că oricine crede în El, va primi iertarea de păcate.

(3.) În Hristos mai există și o plinătate a harului înfierii. Binecuvântarea înfierii noastre în familia Lui izvorăște din dragostea Tatălui. „Vedeți”, spune apostolul Ioan, „ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1). Predestinarea la înfiere este prin Isus Hristos. Noi ne bucurăm de ea datorită răscumpărării care este în El, căci El a venit să îi răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să primim înfierea (Gal. 4:5). Dreptul, privilegiul, libertatea de a deveni fii ai lui Dumnezeu, este dat în fapt de la Hristos, fiind dat acelora care Îl primesc și cred în El, astfel că cei ce sunt copii ai lui Dumnezeu sunt făcuți astfel deschis și înaintea tuturor prin credința în Hristos Isus.

(4.) În Hristos există, de asemenea, o plinătate a harului sfințitor. Toată vistieria sfințeniei celor credincioși se află în mâinile lui Hristos. El este deopotrivă sfințirea și neprihănirea lor. Din plinătatea Lui primesc ei felurite haruri. Toată sfințenia pe care ei o au derivă de la Hristos, căci ei sunt făcuți părtași sfințeniei Lui în viață, fiind desăvârșiți în moarte, căci fără sfințenie, fără sfințenia perfectă, nimeni nu Îl va vedea pe Domnul (Evrei 12:14). În prima lucrare, a convertirii, o mare măsură a harului sfințitor este dat de la Hristos, când harul Domnului nostru este peste măsură de bogat, fiind dat prin credința și dragostea care este în Hristos Isus (1 Tim. 1:14). Întrucât El este Autorul și Desăvârșitorul credinței, El este și Autorul și Desăvârșitorul oricărui alt har. Orice măsură de har vine de la El. În Hristos există o plinătate a tuturor harurilor, care ne împlinește toate nevoile, care ne susține ființele și ne poartă în siguranță, cu mângâiere, prin această lume sălbatică. În El există o plinătate de lumină și viață, de înțelepciune și cunoștință, de tărie și abilitate, de bucurie, pace și mângâiere. Toată lumina spirituală se găsește în El și vine de la El. Așa cum toată acea lumină care s-a răspândit peste întreaga creație în ziua a patra a provenit din marele luminător, soarele, tot așa toată plinătatea luminii spirituale locuiește în Hristos, Soarele neprihănirii, de unde noi primim toată lumina pe care o avem. Ea crește progresiv și strălucește tot mai puternic până în ziua desăvârșirii. Toată viața spirituală este în El, pentru că El este izvorul ei. De la El avem viața harului din noi, și prin El este păstrată ea în noi spre viața veșnică. În El sunt ascunse toate comorile de înțelepciune și cunoaștere, și de la El ne sunt date. Așa cum în El este neprihănirea care ne îndreptățește, tot așa în El se află puterea care ne face în stare să ne împotrivim oricărei corupții morale, să ne ridicăm împotriva oricărui vrăjmaș, să punem la lucru orice har și să ne achităm de orice îndatorire. Deși nu putem face nimic prin noi înșine și fără El nu putem face nimic, totuși, prin El, care ne întărește, putem face totul. Cu alte cuvinte, în Hristos există un izvor complet și o temelie solidă a oricărei păci, bucurii și mângâieri spirituale. Dacă există vreo mângâiere de care avem parte aici, ea este în Hristos. Ea izvorăște și este întemeiată pe Persoana, sângele, neprihănirea și jertfa Lui. Când conștientizează toate acestea, credinciosul este uneori plin de o bucurie negrăită și strălucită, căci după cum în noi abundă suferințele lui Hristos, cei care suferim pentru Hristos, tot așa mângâierea de care avem parte abundă prin Hristos (2 Cor. 1:5). În Hristos există un har suficient care ne susține în timp ce trecem prin toate încercările, suferințele și necazurile vieții, care ne face roditori în orice faptă bună și care ne susține până la sfârșit. În Hristos există o plinătate de har în rodnicie și perseverență.

c. În Hristos există o plinătate a făgăduinței harului. Există multe făgăduințe mari și prețioase făcute copiilor lui Dumnezeu, făgăduințe potrivite diferitelor circumstanțe ale vieților lor. Nu a existat niciodată vreun credincios, de la crearea lumii, și aș îndrăzni să spun că nici nu va exista vreodată până la sfârșitul ei, căruia să nu i se dea făgăduințe potrivite circumstanțelor vieții sale. Legământul harului este plin de aceste făgăduințe, astfel că, din el, ele sunt exprimate în Evanghelie și împrăștiate în întreaga Biblie, iar cea mai bună dintre ele este aceasta: „În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt ‚da’; de aceea, și ‚Amin’ pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu” (2 Cor. 1:20). Toate făgăduințele sunt puse în mâinile Lui spre folosul nostru, toate fiind sigure și garantate în El, Cel care se va îngriji ca ele să fie împlinite real și complet, nu doar marea făgăduință a vieții, a vieții veșnice, pe care Dumnezeu (care nu poate să mintă) a făcut-o dinainte de întemeierea lumii și care este în Hristos Isus, ci toate făgăduințele sunt făcute în El în același fel. De aceea, oricine este făcut părtaș făgăduințelor, este părtaș lor în El, prin Evanghelie.

3. În Hristos există și o plinătate a gloriei și a vieții și fericirii veșnice. Dumnezeu nu a pus în mâinile lui Hristos doar harul poporului Său, ci și slava lor. Partea lor de moștenire este păstrată pentru ei în El, unde este în siguranță. Ei sunt moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos, astfel că avuția lor este sigură. La fel ca viața harului, viața slavei lor este ascunsă împreună cu Hristos în Dumnezeu și, când Hristos, care este viața lor, va reveni, atunci și ei se vor înfățișa împreună cu El în slavă. Această slavă va consta în mare măsură în a fi ca Hristos și în a-L vedea așa cum este. Sfinții vor fi asemenea lui Hristos atât în trup cât și în suflet. Trupurile lor, care sunt răscumpărate prin sângele Lui și sunt mădulare ale Lui, vor fi modelate după trupul Său glorios, în chip duhovnicesc, în nemurire, neputrezire, putere și slavă, astfel că vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Sufletele lor vor fi făcute asemenea lui Hristos în cunoștință și sfințenie, atât cât pot fi ființele create. Ei Îl vor vedea așa cum este, vor privi slava Lui, ca Mijlocitor, și Îl vor vedea ei înșiși, nu prin altcineva. Ei vor fi peste măsură de desfătați în perfecțiunile Lui și vor rămâne pe veci cu El și în prezența Lui, în a cărui prezență este plinătatea bucuriei și la dreapta căruia sunt bucurii nespuse. Toate acestea le sunt garantate sfinților în Hristos. Ei se pot aștepta la toate și pot să le primească, căci mărturia Cuvântului este că Dumnezeu ne-a dat viața veșnică, și această viață este în Fiul Său (1 Ioan 5:11). În acestea constă plinătatea naturii, harului și a gloriei din Hristos Isus, Domnul nostru.

II. Voi vorbi acum despre natura și trăsăturile acestei plinătăți, în particular a plinătății harului.

A. Este foarte vechi. Noi nu trebuie să presupunem că această plinătate a fost pusă la început în mâinile lui Hristos la înălțarea Sa la Cer și la momentul așezării Sale la dreapta lui Dumnezeu, căci deși ni se spune că El atunci a primit daruri pentru oameni și le-a dat oamenilor aceste daruri, întrucât atunci a și avut loc o distribuire extraordinară a darurilor și a harului Duhului peste apostoli, totuși Dumnezeu Îi dăduse Duhul lui Hristos fără măsură cu mult timp înainte. În zilele când El a umblat trupește prin această lume, în starea Sa de smerire, când Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, ucenicii au văzut gloria Sa, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr (Ioan 1:14). De fapt, cu mult timp înaintea lor, Isaia a văzut această mlădiță a gloriei Sale, când a văzut mantia Lui umplând Templul. Toți sfinții Vechiului Testament au privit înspre El, au crezut în El și au fost dependenți de El ca Răscumpărătorul lor cel viu, și toți au afirmat că numai în Domnul au avut neprihănirea și puterea (Isaia 45:24). Atât lor cât și celor din Noul Testament li s-a dat atât din această plinătate, de unde și-au extras apa cu bucurie, din izvoarele mântuirii în Hristos, fiind mântuiți prin harul Domnului Isus, la fel cum suntem noi. Da, această lucrare a harului merge mai departe, nu doar până în vremurile Vechiului Testament sau până la întemeierea lumii, ci chiar până în veșnicie. Imediat ce aleșii I-au fost dați lui Hristos, și harul le-a fost dat în El, har care a existat dinainte de începuturile lumii, de la alegerea lor în El, alegere care s-a făcut înainte de întemeierea lumii, căci de atunci au fost ei binecuvântați în El cu toate binecuvântările duhovnicești. De îndată ce Hristos a fost pus Mijlocitorul legământului și a devenit legământul însuși, întemeiat din veșnicie, de îndată a fost pusă această plinătate de har în El. Domnul M-a avut, spune Înțelepciunea sau Hristos, adică împreună cu toată această plinătate de har, la începuturile lucrării harului Său. El a început cu aceasta înainte de lucrările Lui din vechime, anume de lucrarea creației și a providenței. El a fost așezat din veșnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul (Prov. 8:22-23, lit. KJV), ca Mijlocitor al legământului, căruia I-au fost încredințate toate binecuvântările și făgăduințele lui. Acest adevăr ne ajută mult să ilustrăm veșnicia Persoanei lui Hristos, vechimea slujirii Sale și atenția timpurie pe care Iehova a acordat-o poporului Său ales, lucruri care exprimă cu putere dragostea Lui uimitoare și harul Lui electiv față de ei.

B. Această plinătate este foarte bogată și îmbogățește. Este o plinătate de adevăr și de har, căci Hristos este plin de har și de adevăr, lucruri pe care Evanghelia ni le prezintă foarte clar. Fiecare adevăr al Lui este o perlă de mare preț, iar adevărurile Lui alcătuiesc împreună o comoară inestimabilă, mai valoroasă decât toate bogățiile Indiilor. În Hristos sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei (Col. 2:3). Ce tezaur bogat și ce plinătate de adevăr se găsește în Isus Hristos! Făgăduințele harului sunt prețioase pentru toți cei care au văzut harul în ele, pentru cei care le-au deschis prin Duhul Sfânt cel făgăduit, și care l-au văzut potrivit și l-au aplicat în viețile lor. Pentru astfel de oameni, ele sunt cu adevărat peste măsură de prețioase, asemenea merelor de aur puse în coșulețe de argint, bucurându-se de ele mai mult decât de o mare pradă și preferându-le înaintea tuturor bogățiilor lumii. După cum am văzut, aceste comori sunt toate în Hristos. În Hristos nu există doar bogății de har, ci și bogății de slavă, chiar bogății de nepătruns, care nu pot fi măsurate niciodată, nici întrecute de altceva. Ele sunt bogății solide, care au miez, aduc împlinire, fiind durabile și statornice. Prin smerirea lui Hristos, noi suntem îmbogățiți prin aceste haruri aici și în viața de apoi, iar acest lucru slujește mult la creșterea slavei, a strălucirii, a libertății și plinătății harului Lui: „Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți” (2 Cor. 8:9).

C. Această plinătate este în întregime fără plată în ce privește izvorul și sursa ei, distribuirea ei, persoanele cărora le este adresată și maniera în care acestea primesc din ea. Sursa și izvorul ei este voia bună și suverană a lui Dumnezeu, plăcerea, harul și dragostea Lui. Tatăl a găsit plăcut să o așeze în Hristos; El nu a fost forțat să facă acest lucru de nimic din poporul Său sau făcut de aceștia, căci această plinătate de har a fost pusă în Hristos înainte ca ei să fi făcut orice lucru bun sau rău. El nu putea fi influențat de credința și sfințenia lor, întrucât acestea sunt primite de ei ca rod al harului: „noi toți am primit din plinătatea Lui, și har după har” (Ioan 1:14); orice fel de har, credința și sfințenia făcând parte din aceste haruri. El nu putea fi constrâns nici de faptele lor bune, pentru că știm că ele sunt roadele acelui har din care derivă. Este adevărat că se spune că aceste haruri sunt pentru cei ce se tem de El și cred în El, dar aceste expresii doar descriu persoanele care au primit din plinătatea harului Lui și sunt făcuți astfel prin el, nu că frica și credința lor ar fi fost cauzele sau condițiile harului, căci altfel bunătatea lui Dumnezeu n-ar fi atât de clar ilustrată prin el, așa cum ne sugerează psalmistul când spune: „O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, și pe care le-o arăți celor ce se încred în Tine, în fața fiilor oamenilor!” (Ps. 31:19). Acest har a fost tezaurizat fără plată și a fost distribuit fără plată, căci Domnul nostru dăruiește cu toată inima, fără cârtire. El le dă această apă vie tuturor celor care I-o cer, ba celor care nu I-o ceruseră. El le dăruiește mai mult har, măsuri mai mari și provizii proaspete de har sfinților Lui smeriți, dăruind cu drag și fără amânare, atunci când ei au nevoie de ele. El nu îi reține de la niciun lucru bun pe cei care umblă în neprihănire. Cei cărora El le dă acest har sunt foarte nevrednici, și totuși ei sunt primiți cu drag la El. Oricui îi este sete și vrea să vină, poate veni și primi apa vieții fără plată. Cei care nu au bani, nici vreun alt lucru vrednic de a fi luat în seamă, care nu au nici merite și nici vrednicie proprie, pot veni și pot cumpăra vin și lapte, fără bani și fără plată. Și deoarece această plinătate a lui Hristos, această fântână a harului, este adâncă, iar noi nu avem cum să scoatem apă din ea prin puterile noastre, primim credința fără plată, acea găleată a credinței, acel har prin care o primim nevenind de la noi, căci credința nu vine de la noi înșine, ci este darul lui Dumnezeu. Cu ea scoatem noi cu bucurie apă din fântânile pline ale mântuirii, care sunt în Hristos Isus.

D. Această plinătate este inepuizabilă. Așa cum întreaga familie din Cer și de pe pământ este numită a lui Hristos, așa este ea ocrotită de El. Dacă prin expresia „familia din Cer” ne referim la îngeri, după cum obișnuiau evreii să îi denumească, familia de sus, ce măsuri mari de har asigurator trebuie să fi primit îngerii aleși de la Hristos! El este izvorul harului pentru ei ca și pentru noi. Noi avem totul în El, care este Capul oricărei puteri și a oricărei stăpâniri (Col. 2:10). Sau dacă, prin această expresie, ne referim la sfinții care au plecat în slavă, ce doză vastă de har a fost revărsată din această plinătate ca să îi ducă acolo! Harul Domnului nostru a fost bogat, peste măsură de bogat; el a curs, a fost turnat; a fost turnat din belșug peste fiecare credincios. O, cât de abundent trebuie să fi fost el dat peste toți sfinții din toate veacurile și din toate locurile, începând de la întemeierea lumii! Și încă mai este încă suficient pentru familia credincioșilor de pe pământ. Hristos rămâne fântâna tuturor grădinilor Lui, bisericile, un izvor de apă vie care le udă pe toate, și care curge către ele precum râurile din Liban, înviorându-le și dându-le desfătare. Harul Lui este încă suficient pentru ele. El este același ieri, azi și în veci.

III. Voi arăta acum în ce sens se poate spune că această plinătate locuiește în Hristos și ce implicații are această expresie.

A. Ea exprimă existența plinătății harului în El. Această plinătate de har nu există doar în intenție, în plan și scop, ci există în realitate în El. Ea Îi este dată, Îi este pusă în mâini și așezată în El. De aici este ea transmisă sfinților. Ei primesc provizii de har din ea, și har după har, pentru că este acumulată în El. El este Capul în care ea locuiește, ei sunt mădularele Lui, astfel că harul pe care ei îl primesc vine de la El. El este al lor și ei sunt ai Lui, astfel că tot ceea ce El are le aparține și lor. Persoana Lui este a lor, în El fiind ei primiți de Dumnezeu. Sângele Lui este al lor, ca să îi spele de toate păcatele. Neprihănirea Lui este a lor, ca să îi îndreptățească din păcat. Jertfa Lui este a lor, ca să facă ispășire pentru păcat. Plinătatea Lui este a lor, ca să le împlinească toate nevoile. Ei sunt umpluți din ea așa încât se poate spune despre ei că sunt plini de Duhul Sfânt, plini de credință și de bunătate (F.A. 6:3, 8; Rom. 15:14) – nu ca și cum ei ar fi astfel în măsura în care Hristos este, căci în El, plinătatea aceasta este fără măsură, pe când în ei este cu măsură. În El, ea este un izvor care bulbucă de dă peste el, dar în ei este ca râurile care vin din acel izvor. Această plinătate desăvârșită se găsește doar în Hristos. Izvoarele mântuirii sunt doar în El, căci nu este mântuire în nimeni altul. În zadar se poate aștepta cineva să capete mântuire din altcineva, nici măcar cea mai mică doză de lumină și viață spirituală, de har și sfințenie, de pace, bucurie sau mângâiere. De aceea, cei care ignoră, trec cu vederea sau părăsesc acest izvor de ape vii, aleargă la vase sparte, care nu pot ține apa (Ier. 2:13). De aceea, este potrivit ca toți cei care se cunosc pe ei înșiși câtuși de puțin, își știu nevoile și văd câtuși de puțin din plinătatea lui Hristos, să se apropie de El, căci unde să se ducă omul, dacă nu la Acela care are cuvintele vieții veșnice?

B. Ea exprimă nevoia de a continua în harul Lui. Ea este o plinătate statornică, producând provizii continue, zilnice de har. Credincioșii pot apela zilnic la ea, căci zilnic vor primi har proaspăt. Harul care există în această plinătate va fi întotdeauna suficient pentru ei, chiar până la capătul zilelor lor. De această natură statornică a harului și de locuirea lui perpetuă în Hristos depinde perseverența finală a sfinților, căci, întrucât El trăiește fiind plin de har și de adevăr, și ei trăiesc și vor trăi. Credincioșii au un motiv deosebit să fie tari în harul care este în Hristos Isus (2 Tim. 2:1). Această plinătate de har va rămâne în Hristos până la sfârșitul lumii, până ce toți aleșii vor fi strânși în Cer și umpluți de har, făcuți pregătiți pentru slava veșnică. Va exista suficient har pentru ultimul credincios care se va naște în această lume, după cum a fost pentru primul. Mai mult, în Hristos există o plinătate de glorie care va rămâne în El pentru toată veșnicia, din care sfinții vor primi continuu slavă după slavă, la fel cum primesc aici har după har. Ei își vor primi atunci toată slava din și prin Hristos, la fel cum acum își primesc tot harul din și prin El.

C. Ea exprimă siguranța și garanția plinătății harului. Orice se găsește în Hristos este sigur și garantat. Persoanele aleșilor lui Dumnezeu, care sunt în El, se află în cea mai mare siguranță, astfel că nimeni nu îi poate smulge din mâinile Sale. Deoarece harul lor este în El, nu poate fi niciodată pierdut. Întrucât slava lor este în El, ea nu le poate fi furată niciodată. Viața lor, atât viața harului cât și cea a slavei, este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, astfel că oamenii și diavolii nu se pot atinge de ea. Hristos este vistieria și tezaurul întregului har și a întregii slave, fiind o fântână bine fortificată. El este o Stâncă, un Turn tare, un loc strașnic de apărare, pe care porțile Iadului nu Îl pot birui.

IV. Existența și locuirea acestei plinătăți în Hristos se datorează voii și bunei plăceri a Tatălui. Este adevărat că, în textul original, termenul Tată nu există, dar el este adăugat pe bună dreptate de traducătorii Bibliei [autorul se referă la traducerea în limba engleză, versiunea King James, n.tr.], întrucât El este menționat expres în context ca Acela care îi face pe sfinți potriviți pentru a fi părtași gloriei cerești, care îi eliberează de sub puterea și stăpânirea păcatului și a Satanei, și care îi duce în Împărăția Fiului Său preaiubit (v. 12-13), și ca Acela care, prin Hristos, împacă toate lucrurile cu Sine, cele din Cer și de pe pământ, chiar pe cei ce erau străini și vrăjmași față de El în mințile lor (v. 20-21).

A. Această plinătate locuiește în Fiul ca urmare a voii bune a Tatălui față de Fiul Său. Ca Mijlocitor, Hristos a fost dintotdeauna „meșterul Lui, la lucru lângă El, și în toate zilele era desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui” (Prov. 8:30), și așa continuă El să fie, iar dovada acestui lucru este că Dumnezeu a pus toată plinătatea în El [Fiul]. Acest adevăr pare să fie sensul cuvintelor Domnului nostru, când El spune că „Tatăl Îl iubește pe Fiul, și a dat toate lucrurile în mâna Lui” (Ioan 3:35); adică El Și-a arătat dragostea față de Fiul și dându-I o dovadă deplină încredințând toate lucrurile în mâinile Lui, pentru ca totul să fie la dispoziția Lui. Acest înțeles al cuvintelor se potrivește bine contextului, care Îl ilustrează pe Hristos în calitatea Sa de mijlocitor, fiind înălțat de Tatăl cu acest scop, anume ca El să aibă întâietatea în toate lucrurile.

B. Această plinătate locuiește în Hristos datorită voii bune a Tatălui față de aleși, căci ea este pusă în mâinile lui Hristos de dragul lor. Dumnezeu i-a iubit cu o dragoste veșnică și, de aceea, are o grijă veșnică pentru ei, împlinindu-le nevoile pentru toată veșnicia. Ei au fost obiectele dragostei și ale desfătării Lui din veșnicie, astfel că L-a pus din veșnicie pe Hristos să fie Mijlocitorul lor și I-a dat în mâini această plinătate pentru ei…

C. Tatăl a găsit plăcere ca această plinătate să locuiască în Hristos, pentru că El L-a considerat cea mai potrivită Persoană căreia să I-o încredințeze. Este un lucru bun pentru noi că ea nu a fost pusă dintr-o dată în mâinile noastre, ci gradual, după cum avem nevoie de ea. Această plinătate n-ar fi fost sigură dacă ne-ar fi fost încredințată nouă. Este bine pentru noi că ea nu a fost pusă în mâinile lui Adam, primul nostru părinte, capul nostru firesc și reprezentativ, căci ar fi fost pierdută. Este bine pentru noi că ea nu a fost pusă în mâinile îngerilor care, întrucât sunt ființe create și nevrednice de o încredere atât de mare, ei au fost și într-o stare din care puteau cădea, așa cum ne arată din abundență apostazie multora dintre ei. Tatăl a văzut că nimeni altul nu era potrivit pentru această încredere decât Fiul Său, așa că a găsit plăcere să I-o încredințeze Lui.

D. Este voia și buna plăcere a lui Dumnezeu ca tot harul să vină către noi prin Hristos. Pentru ca Dumnezeu să aibă părtășie cu noi, ea trebuie să vină de pe capacul îndurării, care este Hristos Isus. Dacă vrem să avem oricât de puțină părtășie cu Tatăl, ea trebuie să aibă loc prin Mijlocitorul. Dacă vrem să avem parte de câtuși de puțin har de la El, care este Dumnezeul oricărui har, trebuie să îl primim doar pe această cale, căci numai Hristos este calea, adevărul și viața (Ioan 14:6); El nu este doar calea de acces la Dumnezeu și de acceptare înaintea Lui, ci calea prin care primim orice har și toate binecuvântările harului.

Întrucât este plăcerea Tatălui ca toată plinătatea naturii, harului și gloriei să locuiască în Hristos, Mijlocitorul, acest lucru:

1. Ilustrează gloria lui Hristos. O parte considerabilă a gloriei lui Hristos, ca Mijlocitor, ține de faptul că El este plin de har și de adevăr, lucruri pe care sufletele care își cunosc nevoile le privesc cu plăcere. Aceasta este ceea ce Îl face pe Hristos mai atractiv decât copiii oamenilor, pentru că harul, plinătatea lui, este turnat pe buzele Lui. Aceasta este ceea ce Îl face să fie văzut de ei ca „alb și rumen, deosebindu-se din zece mii” (Cânt. 5:10) și să arate atât de atrăgător, chiar cu totul fermecător în ochii tuturor celor ce Îl cunosc. Aceasta este ceea ce Îl face atât de prețios și atât de prețuit de toți cei care cred în El.

2. Ne arată unde să mergem pentru a primi provizii. În cei șapte ani de foamete, când au apelat la faraon cerându-i hrană, acesta i-a trimis pe egipteni la Iosif, căruia îi fuseseră încredințate hambarele lui, spunând: „Duceți-vă la Iosif, și faceți ce vă va spune el” (Gen. 41:55). Prin Tatăl, Hristos este făcut Cap peste toate lucrurile, spre binele Bisericii. El este Iosif al nostru în chip antetipal, care are în mâna Lui tot tezaurul de har. Toate comorile harului sunt ascunse în El. Toată plinătatea harului este în întregime la dispoziția Lui, astfel că la El trebuie să mergem oricare ne-ar fi nevoia. Și putem fi siguri că nu există nimic de care să avem nevoie și care să nu se găsească în El și nimic care să nu fie potrivit pentru noi, lucruri pe care El este gata să ni le dea fără plată.

3. Ne învață să Îi dăm lui Dumnezeu, prin Hristos, toată slava, căci El este calea prin care primim orice har. Prin urmare, „Prin El să Îi aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13:15). Prin harul lui Dumnezeu în Hristos, prin El și din El, suntem ce suntem, și numai harul Lui este ceea ce ne face diferiți de alții. Noi nu avem nimic decât ceea ce primim, numai ceea ce am primit din plinătatea lui Hristos și, de aceea, nu trebuie să ne lăudăm ca și cum n-am fi primit ceea ce avem, ci dacă vreunul dintre noi se laudă, să se laude cu faptul că Hristos este făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare (1 Cor. 1:30).


Fragment din Sermons and Tracts, Vol. 1. O predică rostită pe 15 Iunie 1736.


Note bibliografice și explicative

(1) rărunchi – sensul literal este de rinichi, dar în Scriptură se referă la centrul dorințelor omului.

(2) dispensatoare – care distribuie, care îi dă fiecăruia partea sa. (3) antetip – împlinirea unui simbol anterior.

Sus