Efectele trezirii

Oricare ar fi fost imprudențele și orice lucruri nepotrivite ar fi existat; orice vehemență a patimilor și orice porniri ale imaginației, emoțiilor și entuziasmului am văzut; oricare ar fi fost greșelile în judecată și oricât zel indiscret am fi văzut manifestat; și oricare ar fi fost agitațiile, epuizările și pornirile trupești; totuși, este ceva clar și notoriu că, în ultima perioadă, o mare parte a locuitorilor Noii Anglii (America în perioada colonială, n.tr.) au trăit o influență foarte neobișnuită asupra minții, influență care a fost însoțită de cele mai alese efecte.

A existat o creștere deosebită a seriozității și a atenției acordată lucrurilor veșnice, o dispoziție de a lua aminte la ce s-a spus despre aceste lucruri, cu atenție și afecțiune; o dispoziție de a trata chestiunile religioase cu seriozitate, privindu-le ca foarte importante; de a face din ele subiectul discuțiilor; de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu predicat și de a folosi toate oportunitățile de a-l auzi; de a participa la închinarea publică la Dumnezeu și la toate îndatoririle exterioare ale religiei într-o manieră mai serioasă și decentă, astfel că există o schimbare remarcabilă și generalizată a feței Noii Anglii în aceste privințe.

Mulțimea de oameni cu vieți deșarte, fără discernământ și nepăsători din toate părțile țării este schimbată, astfel că ei au devenit serioși și cu luare aminte. Există o creștere semnificativă a preocupării pentru mântuirea sufletului prețios și pentru acea întrebare atât de importantă: „ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (F.A. 16:30). Inimile multor oameni au fost despărțite substanțial de lucrurile acestei lumi – de avantajele, plăcerile și onorurile ei. Foarte mulți oameni din toate părțile țării au avut parte de conștiințe trezite și au conștientizat natura distructivă și consecințele păcatului, și ce lucru groaznic este să se afle sub vinovăția și dezgustul lui Dumnezeu, și să trăiască fără pacea și împăcarea cu El. Ei au fost de asemenea treziți astfel încât și-au simțit scurtimea și nesiguranța vieții, realitatea lumii veșnice și a judecății viitoare, ca și nevoia de a-L avea pe Hristos. Ei sunt mai temători de păcat, mai atenți și mai precauți, dorind să știe ce este contrar gândului și voii lui Dumnezeu ca să evite astfel de lucruri, și ce anume le cere El să facă, păzindu-se mai atent împotriva ispitelor, fiind mai veghetori asupra inimilor lor, dorind mai fierbinte să cunoască și să folosească sârguincios mijloacele mântuirii pe care Dumnezeu le-a rânduit în Cuvântul Lui. Mulți păcătoși indiferenți și ignoranți, și oameni cu o gândire orientată către lucruri deșarte au fost treziți într-un fel special.

Există o schimbare neobișnuită printre tineri în aproape întreaga Noua Anglie. Printr-o influență invizibilă și puternică asupra minților lor, ei au fost făcuți să abandoneze, într-o manieră generală și dintr-o dată acele lucruri de care erau extrem de preocupați și în care păreau să își găsească fericirea în viețile lor – lucruri pe care nimic nu i-ar fi convins anterior să le abandoneze, cum erau petrecerile, prieteniile deșarte, hoinăreala în timpul nopții, chicotelile și ușurătatea lor constantă, limbajul lor murdar și cântecele lor spurcate. În zadar încercaseră predicatorii să vorbească împotriva acestor lucruri, în zadar au fost date legi care să îi înfrâneze, și în zadar fusese toată vigilența guvernului și a oamenilor legii față de ei. Totuși, acești tineri par acum că au abandonat total și aproape peste tot aceste lucruri.

Putem vedea o mare schimbare printre tineri și bătrâni în ce privește beția, umblatul prin cârciumi, vorbirea stricată și extravaganța în vestimentație. Multe persoane extrem de stricate și imorale au fost reformate și au devenit făpturi noi, lucru care se vede bine în purtarea lor exterioară. Unii, care sunt bogați și au avut parte de o educație mai bună – unii dintre tinerii galanți și tinerele snoabe, care păreau că aveau mințile înțesate numai cu petreceri deșarte și plăceri ale lumii – au fost schimbați într-un fel uimitor și au abandonat aceste vanități. Ei au devenit serioși, morți față de plăceri și păcat, și smeriți în purtarea lor.

Este uimitor să vedem schimbarea aceasta în anumite orașe, unde anterior nu exista decât o firavă aparență de religie sau nimic altceva decât vicii și deșertăciune. Cei din aceste locuri sunt acum transformați în alt fel de oameni. Purtarea lor anterioară caracterizată de preocupări deșarte, lumești și vicii a fost abandonată. Este ca și cum ei ar fi plecat într-o lume nouă. Gândurile lor, vorbirea lor, preocupările, dorințele și interesele lor sunt îndreptate acum către harul lui Dumnezeu, către părtășia cu Hristos, către o inimă nouă și sfințită, și către binecuvântarea, acceptarea și fericirea spirituală într-o lume viitoare.

În cea mai mare parte a Noii Anglii, putem vedea cum Sfânta Scriptură este mult mai prețuită și folosită decât până acum. Lucrurile deosebite din ea sunt mult mai apreciate și privite ca fiind de cea mai mare importanță, fiind tot mai mult subiectele meditației și ale discuțiilor între oameni. Și alte cărți despre evlavie, care și-au câștigat de-a lungul timpului o notorietate deosebită, sunt apreciate și folosite mult pentru promovarea adevăratei evlavii, fiind citite și studiate tot mai mult. Ziua Domnului este respectată mai strict și cu o atitudine mai duhovnicească. În ultima perioadă s-au făcut multe progrese în a reconcilia diferențele dintre oameni, ei mărturisindu-și reciproc greșelile și căutând să repare rănile ce și le-au provocat unii altora – probabil mai mult în ultimii doi ani decât în 30 de ani până acum. Aceste lucruri s-au petrecut neîndoielnic în atât de multe locuri. Puterea acestei atitudini a fost surprinzătoare în multe situații, ea distrugând ranchiune vechi, reparând dispute ce durau de mult timp și aducându-i pe cei ce păreau într-o stare de înstrăinare ireconciliabilă să își dea mâna într-o prietenie sinceră și completă. Numeroși oameni aflați sub această influență au ajuns la o conștientizare profundă a păcătoșeniei și ticăloșiei lor – păcătoșenia din viețile lor, ticăloșia nesocotirii autorității mărețului Dumnezeu și a trăirii lor în dispreț față de Mântuitorul. Ei și-au deplâns neglijența anterioară față de sufletele lor și că au pierdut atât de mult timp prețios. Păcatele vieților lor au fost puse înaintea ochilor lor în chip extraordinar, astfel că și-au conștientizat mult împietrirea inimii, vrăjmășia lor față de orice este bun și înclinația lor față de toate lucrurile rele. De asemenea, ei au conștientizat lipsa de valoare a faptelor lor religioase, văzând cât de nevrednice de atenția lui Dumnezeu erau rugăciunile, laudele și toate performanțele lor religioase. Este ceva obișnuit ca oamenii să aibă un astfel de simțământ al propriei păcătoșenii încât să se considere cei mai răi dintre toți oamenii, și că nimeni nu este atât de rău ca ei. Mulți par să fi fost convinși profund că sunt total nevrednici de vreo îndurare care să vină din mâinile lui Dumnezeu, că sunt într-o stare ticăloasă, având nevoie disperată de îndurare, și că nu ar merita nimic altceva decât focul veșnic. Acești oameni știu că Dumnezeu ar fi cu totul drept și neprihănit dacă ar trimite asupra lor condamnarea fără sfârșit, având în același timp simțământul foarte adânc al grozăviei acelor chinuri veșnice și văzându-se în pericolul de a fi aruncați în ele. Mulți au fost profund afectați de un simțământ al propriei ignoranțe, al orbirii personale și al stării complet neajutorate, ca și al nevoii extreme de a căpăta mila și ajutorul divin.

Mulțimi de oameni din Noua Anglie au fost aduși în ultima vreme la o convingere nouă și deosebită față de adevăr și față de certitudinea lucrurilor Evangheliei. Ei au ajuns la convingerea fermă că Hristos Isus este Fiul lui Dumnezeu, marele și singurul Mijlocitor al lumii, și că marile doctrine ale Evangheliei ce privesc împăcarea prin sângele Lui, acceptarea în neprihănirea Lui,¹ viața veșnică și mântuirea prin El sunt chestiuni de o veridicitate indubitabilă. Ei au manifestat o conștientizare adâncă a purității și suficienței acestui Mântuitor; a înțelepciunii și harului lui Dumnezeu care strălucesc în această cale de mântuire; a minunățiilor dragostei lui Hristos manifestată prin moartea Lui și a sincerității lui Hristos din chemarea Evangheliei. Ei au experimentat o încredere și o odihnă dulce a sufletului în Hristos ca Mântuitorul glorios, Stânca tare și Turnul de adăpost, însoțite de o admirație și o percepție înălțătoare a gloriei perfecțiunilor divine, a măreției, sfințeniei și harului suveran ale lui Dumnezeu, ca și a altor asemenea lucruri, alături de o dragoste sensibilă, puternică și suavă față de Dumnezeu și o desfătare în El care depășesc de departe toate desfătările trecătoare și toate plăcerile pământești. Ei au experimentat o odihnă a sufletului în Hristos, ca partea lor de moștenire și izvorul oricărui lucru bun. Iar aceste lucruri au fost însoțite de dezgust față de păcat și de dorințele fierbinți ale sufletului după mai multă sfințenie și asemănare cu Dumnezeu, și de conștientizarea nevoii deosebite de a avea parte de ajutorul lui Dumnezeu pentru a crește în sfințenie în viața practică.

Ei manifestă o dragoste deosebită față de toți cei ce sunt copiii lui Dumnezeu, o dragoste generală de oameni și o compasiune foarte sensibilă și blândă față de sufletele păcătoșilor, alături de dorința fierbinte pentru lărgirea Împărăției lui Hristos în lume. Aceste lucruri s-au manifestat împreună cu o preocupare constantă de a trăi o viață sfântă, cu deplângerea mare a corupției morale remanente, și cu o tânjire de a fi eliberați mai mult de trupul păcatului și al morții. Iar aceste efecte nu se văd doar în noii convertiți, ci foarte mulți dintre cei ce erau considerați anterior cei mai serioși și mai evlavioși oameni au fost mult treziți sub influența acestei lucrări, inimile lor fiind înnoite în grade mai mari de iluminare divină, de pocăință proaspătă², de smerenie și manifestări mai vii ale credinței, dragostei și bucuriei în Domnul. Mulți s-au implicat remarcabil în veghere și luptă împotriva păcatului, în alungarea oricărui idol, în a vinde totul pentru Hristos, în a se dedica în întregime lui Dumnezeu, și în a sacrifica orice lucru lumesc și carnal spre binele și creșterea spirituală a sufletelor lor. În ultima vreme am observat în unele regiuni o înclinație neobișnuită a oamenilor de a se angaja într-un legământ solemn cu Dumnezeu. Acum, în locul întâlnirilor de la cârciumi și ale tinerilor la petreceri și în compania celor stricați, țara este plină de întâlniri a tot felul de oameni de toate vârstele, tineri și bătrâni, bărbați, femei și copii, pentru a citi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a se ruga și cânta laude, și pentru a discuta despre lucrurile lui Dumnezeu și ale vieții veșnice. În foarte multe locuri, principalul subiect de discuție în orice întâlnire se îndreaptă către religie și către lucrurile spirituale. În locul superficialității printre tineri, acum vedem fie deplângerea păcatului ca urmare a conștientizării vinovăției lui, fie bucuria sfântă în Hristos Isus. În locul cântecelor spurcate, acum se aud din gurile lor cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu și a Mielului care a fost junghiat ca să îi răscumpere prin sângele Lui. Și am putut vedea această schimbare în mulțimi de oameni din întreaga țară, vreme de un an și jumătate, fără a observa vreo tendință de întoarcere la viciile și deșertăciunile anterioare.

Puterea divină a acestei lucrări s-a manifestat minunat în anumite circumstanțe despre care mi s-a spus, prin susținerea și întărirea inimilor credincioșilor în mari încercări, cum ar fi moartea copiilor sau dureri trupești foarte mari; sau în păstrarea minunată a păcii, calmului și bucuriei sufletești într-o odihnă neschimbătoare în Dumnezeu și într-o predare suavă în mâinile Lui. Sub influența binecuvântată a acestei lucrări, unii au fost purtați prin valea umbrei morții într-o atitudine a minții calmă, luminoasă și bucuroasă. Cu greu îmi pot închipui că ar exista un singur predicator din această țară care să nu se roage duminică de duminică, cerând ca Dumnezeu să reverse Duhul Lui și să facă o lucrare de reformare și trezire religioasă în țară, și să ne întoarcă de la stricăciune, profanitate, necurăție, lumesc și alte păcate. Am păstrat în fiecare an zile de post și rugăciune comună înaintea lui Dumnezeu, recunoscându-ne rătăcirile, smerindu-ne din cauza păcatelor noastre și căutând iertarea și schimbarea care vin de la Dumnezeu.

Fragment din “Some Thoughts Concerning the Present Revival of Religion in New England” în The Works of Jonathan Edwards, Vol. 1, 374-75, The Banner of Truth Trust, www.banneroftruth.org.

Note bibliografice și explicative

(1) Vedeți și revista Vestitorul Evangheliei Harului nr. 1, Justificarea, și nr. 5, Atribuirea neprihănirii.

(2) Vedeți revista Vestitorul Evangheliei Harului nr. 3, Pocăința.