Tematici: Creșterea copiilor Familia biblică Familia creștină Categorie: Familia creștină

Principalele îndatoriri ale părinților

J. C. Ryle

„Învață-l pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Prov. 22:6).

Cred că majoritatea celor ce se consideră creștini sunt obișnuiți cu textul biblic de mai sus. Sunetul lui vă este probabil familiar, ca o melodie veche. Este posibil să îl fi auzit, să îl fi citit, să fi vorbit despre el sau să îl vedeți citat de multe ori. Nu așa este? Dar, la urma urmei, cât de mulți au o prețuire mică pentru esența acestui text! Învățătura lui nu prea pare cunoscută, iar îndatorirea pe care ne-o prezintă mă tem că este rareori îndeplinită. Dragă cititor, oare nu spun adevărul aici?

Nu se poate spune că acest subiect este unul nou. Lumea este veche, iar noi avem de partea noastră o experiență de aproape șase mii de ani, care să ne ajute. Noi trăim în zilele când există un zel deosebit pentru educație, lucru pe care îl vedem în orice loc. Auzim din toate părțile de noi școli care se deschid. Ni se spune despre sisteme noi și cărți noi pentru tinerii de orice categorie. Cu toate acestea, este clar ca lumina zilei că majoritatea covârșitoare a copiilor nu sunt învățați despre calea pe care trebuie s-o urmeze, căci, când cresc și ajung adulți, ei nu umblă cu Dumnezeu.

Cum să ne explicăm această situație? Adevărul clar este că porunca Domnului din acest pasaj nu este luată în seamă. De aceea, făgăduința Domnului[1] din textul nostru nu se împlinește.

Dragă cititor, se prea poate ca aceste lucruri să stârnească în tine o cercetare profundă a inimii. De aceea, te rog să suporți un cuvânt de îndemn din partea unui predicator despre creșterea corectă a copiilor. Crede-mă, tema este una care ar trebui să fie percepută ca una cunoscută în orice conștiință, și să îl facă pe om să își pună această întrebare: „Oare fac în această chestiune tot ce îmi stă în putință?”

Acesta este un subiect care îi privește pe aproape toți oamenii. Cu greu se poate găsi un cămin care să nu fie afectat de el. Părinții, doicile, învățătorii, nașii, unchii, mătușile, frații, surorile – toți au un rol de jucat. Eu cred că sunt puțini aceia care n-ar putea influența un părinte în gestionarea familiei sale sau care n-ar putea afecta creșterea unui copil printr-o sugestie sau printr-un sfat. Eu cred că noi toți putem face ceva în această privință, fie direct, fie indirect, iar eu doresc să îi stârnesc pe toți să își aducă aminte de acest lucru…

De aceea, dacă vreți să vă creșteți copiii corect, mai întâi trebuie să îi învățați care este calea pe care ei trebuie să meargă, nu calea pe care ei și-ar dori să meargă. Țineți minte adevărul că orice copil se naște cu o înclinație hotărâtă către rău. De aceea, dacă îi veți lăsa să aleagă singuri, în mod cert vor alege calea greșită.

Mama nu poate spune ce se va face cu blândul ei prunc atunci când va fi mare – dacă va fi înalt sau scund, firav sau puternic, înțelept sau nebun. El poate fi oricare din aceste lucruri, căci în această privință, totul este incert. Dar mama poate spune un lucru cu certitudine: copilul ei are și va avea o inimă coruptă și păcătoasă. Este natural pentru noi să facem răul. „Nebunia”, spune Solomon, „este lipită de inima copilului” (Prov. 22:15). „Copilul lăsat de capul lui îi face rușine mamei sale” (Prov. 29:15). Inimile noastre sunt ca pământul pe care călcăm: lăsate să își urmeze cursul natural, putem fi siguri că se vor umple de buruieni.

Așadar, dacă vreți să vă creșteți copilul cu înțelepciune, nu trebuie să îl lăsați să se călăuzească după voința lui. Gândiți pentru el, judecați pentru el, acționați pentru el la fel cum ați face pentru un copil slab și orb. Dar, dacă vă este milă de el, nu îl lăsați să o ia pe calea rătăcitoare a dorințelor și înclinațiilor lui. Plăcerile și dorințele lui nu trebuie luate în considerare. El încă nu știe ce este bine pentru mintea și sufletul lui, după cum nu știe ce este bine nici pentru trupul lui. Voi nu îl lăsați să decidă ce va mânca, ce va bea și cu ce se va îmbrăca. Fiți consecvenți și ocupați-vă astfel de gândirea lui. Învățați-l care este calea scripturală și dreaptă, nu calea pe care și-o închipuie el.

Dacă nu sunteți hotărâți să urmați acest principiu de căpătâi în educația creștină, vă va fi util să citiți vreun lucru din ceea ce mai am de spus. Încăpățânarea este aproape primul lucru care apare în mintea copilului, motiv pentru care primul vostru pas este să vă împotriviți ei.

Învățați-vă copilul cu toată blândețea, dragostea și răbdarea. Nu vreau să spun să îl cocoloșiți, ci să îl faceți să vadă că îl iubiți. Dragostea ar trebui să fie firul roșu care să se regăsească în toată purtarea voastră față de el. Blândețea, bunătatea, îndelunga răbdare, iertarea, răbdarea, simpatia, o disponibilitate de a pătrunde în necazurile copilăriei, de a lua parte la bucuriile copilărești – acestea sunt lucrurile prin care copilul poate fi cârmuit cel mai ușor, și sunt cheile pe care să le folosiți dacă vreți să găsiți calea către inima lui…

Mințile copiilor sunt modelate după aceeași matriță ca și mințile noastre. Duritatea și asprimea îi fac să fie reci și să ne întoarcă spatele. Ele le încuie inimile, astfel că vă veți chinui să găsiți portița către ele. Dar dacă îi faceți să vadă că aveți o dragoste fierbinte pentru ei, că doriți cu adevărat ca ei să fie fericiți și să le faceți bine, că, dacă îi pedepsiți, este spre folosul lor, și că, asemenea pelicanului, sunteți gata să vă vărsați sângele pentru hrana sufletelor lor. Dacă ei văd aceste lucruri, eu cred că îi veți câștiga foarte curând. Dar ei trebuie să fie tratați cu blândețe, dacă vreți să le câștigați vreodată atenția… Dragostea este marele secret al educației de succes. Mânia și asprimea pot înfricoșa, dar ele nu îl vor convinge pe copil că aveți dreptate. Dacă el vă vede că vă ieșiți des din fire, în curând veți înceta să mai aveți parte de respectul lui. Un tată care vorbește cu fiul său la fel cum Saul a vorbit cu Ionatan (1 Sam. 20:30) nu trebuie să se aștepte să aibă vreo influență asupra felului de a gândi al fiului lui.

Străduiți-vă să aveți o imagine clară a dorințelor copilului vostru. Este un lucru periculos să îi faceți pe copiii voștri să le fie frică de voi. Aproape orice lucru este mai bun decât rezervele și constrângerea în relația dintre voi și copilul vostru; iar acestea vin împreună cu frica. Frica pune capăt transparenței. Frica duce la ascundere, căci ea seamănă semințele multei ipocrizii și îi îndeamnă pe mulți să mintă. Există un tezaur de adevăr în cuvintele apostolului către coloseni: „Părinților, nu îi întărâtați pe copiii voștri [la mânie], ca să nu-și piardă nădejdea” (Col. 3:21). Nu treceți cu vederea sfatul din acest verset.

Creșteți-vă copilul mereu având înaintea ochilor voștri gândul că sufletul lui este primul lucru ce trebuie luat în considerare. Nu încape îndoială că acești micuți sunt prețioși în ochii voștri, dar dacă îi iubiți, gândiți-vă deseori la sufletele lor. Niciun lucru nu ar trebui să conteze mai mult pentru voi cum este binele lor veșnic. Nicio parte a ființei lor nu ar trebui să vă fie la fel de dragă pe cât aceea care nu va muri niciodată. Lumea, cu toată strălucirea ei, va trece; dealurile se vor topi; cerurile se vor strânge ca un sul; soarele va înceta să mai strălucească. Dar sufletul care locuiește în acele mici ființe, pe care voi le iubiți atât de mult, va continua să trăiască după ce toate lucrurile vor pieri, și va depinde de voi dacă el va trăi în fericire sau în pierzare (vorbesc în termeni omenești).[2]

Acesta este gândul care ar trebui să ocupe locul dintâi în mintea voatră, în tot ceea ce faceți pentru copiii voștri. În fiecare pas pe care îl faceți pentru ei, în fiecare plan sau aranjament care îi privește, nu lăsați pe dinafară această întrebare cu greutate: „Cum le va afecta acest lucru sufletele copiilor?

Iubirea de suflete este sufletul oricărei iubiri. Dacă vă răsfățați și vă cocoloșiți copilul, ca și cum această lume ar fi tot ceea ce el ar avea de căutat și această viață ar fi singura perioadă în care se poate găsi fericirea, dacă faceți acest lucru, nu dovediți dragoste adevărată, ci cruzime. Este ca și cum l-ați trata ca pe o brută a pământului, pentru care nu există decât o lume în care să trăiască și nimic după moarte. Este ca și cum ați ascunde de el acel adevăr grandios pe care ar trebui să îl învețe încă din pruncie – că marele scop al vieții lui este mântuirea sufletului.

Un creștin adevărat nu trebuie să fie robul ifoselor sociale, dacă vrea să își crească copilul pentru Cer. El nu trebuie să se mulțumească să facă lucruri doar pentru că așa este moda lumii; să îi învețe anumite căi doar pentru că așa se obișnuiește de către majoritatea oamenilor; să le permită copiilor să citească tot soiul de cărți îndoielnice, doar pentru că toți ceilalți le citesc; să îi lase să își formeze obiceiuri care au tendințe îndoielnice, doar pentru că sunt obiceiurile la modă. El trebuie să își crească copilul cu privirea ațintită către sufletul lui. El nu trebuie să se rușineze când i se spune că acest fel de a-și crește copilul este neobișnuit și ciudat. Și ce dacă este așa? Timpul este scurt, iar moda acestei lumi trece. Cel care și-a crescut copiii pentru Cer, nu pentru pământ, pentru Dumnezeu, nu pentru om, este părintele care va fi socotit înțelept în final.

Creșteți-vă copilul în cunoașterea Bibliei. Sigur, nu îi puteți forța pe copiii voștri să iubească Biblia. Doar Duhul Sfânt le poate da o inimă care să găsească desfătare în Cuvânt. Dar puteți să îi faceți pe copii să fie cunoscători ai Bibliei. Fiți siguri că niciodată nu este prea curând ca ei să fie familiarizați cu acea carte binecuvântată, și că niciodată nu o cunosc suficient de bine.

O cunoaștere profundă a Bibliei este temelia întregii gândiri clare asupra religiei. Cel ce este bine întemeiat în Scriptură, în general nu va fi un șovăielnic, nici dus încoace și încolo de orice vânt nou de învățătură. Orice manieră de educație care nu face o prioritate din cunoașterea Scripturii este nesigură și nesănătoasă.

Trebuie să fiți atenți la acest aspect chiar de acum, căci diavolul este la lucru și ereziile abundă. Unele dintre ereziile răspândite printre noi îi dau Bisericii cinstea care Îi aparține doar lui Isus Hristos. Altele fac din sacramente[3] mântuitori și pașapoarte către viața veșnică. Iar altele cinstesc un catehism mai mult decât Biblia sau le umplu mințile copiilor cu povestioare ticăloase, în loc să le umple cu adevărul Scripturii. Dar dacă vă iubiți copiii, faceți așa încât Biblia, în simplitatea ei, să fie totul în educarea sufletelor lor; lăsați ca toate celelalte cărți să ocupe un loc inferior.

Nu vă preocupați atât de mult ca ei să fie abili cunoscători ai catehismelor, pe cât să fie puternici în Scripturi. Credeți-mă, aceasta este educația pe care Dumnezeu o va onora. Psalmistul spune despre El: „Ți-ai înălțat Numele și cuvintele mai presus de orice” (Ps. 138:2). Eu cred că El le dă o binecuvântare specială tuturor celor ce încearcă să preamărească astfel Cuvântul Lui printre oameni.

Preocupați-vă așa încât copiii voștri să citească Biblia cu reverență. Învățați-i să nu o privească asemenea cuvintelor oamenilor, ci așa cum este în adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu, scrisă de însuși Duhul Sfânt – toată fiind adevărată, de folos și în stare să ne facă înțelepți spre mântuirea prin credința în Hristos Isus.

Aveți grijă ca ei să o citească regulat. Învățați-i să o trateze ca pe hrana zilnică a sufletelor lor, un lucru esențial pentru sănătatea sufletului. Știu bine că nu puteți face din acest lucru mai mult decât un obicei, însă nimeni nu poate spune câte păcate pot să fie evitate indirect, printr-un simplu obicei.

Aveți grijă ca ei să o citească pe toată. Nu trebuie să vă feriți să aduceți vreo doctrină înaintea lor. Nu trebuie să vă închipuiți că doctrinele esențiale ale creștinismului sunt lucruri pe care copiii nu le-ar putea înțelege. Copiii înțeleg mult mai mult din Biblie decât suntem noi înclinați să credem.

Vorbiți-le despre păcat, despre vinovăția lui, despre consecințele, puterea și ticăloșia lui. Veți descoperi că ei pot înțelege întrucâtva aceste lucruri.

Vorbiți-le despre Domnul Isus Hristos și despre lucrarea Lui spre mântuirea noastră, despre ispășire, cruce, sângele lui Hristos, jertfa Lui și mijlocirea Lui. Veți descoperi că aceste lucruri nu îi depășesc deloc.

Vorbiți-le despre lucrarea Duhului Sfânt făcută în inima omului, despre felul în care El schimbă, înnoiește, sfințește și curăță. În curând, veți descoperi că ei pot merge alături de voi în această învățătură, cel puțin într-o anumită măsură. Pe scurt, eu cred că noi nu putem conștientiza cât poate asimila un copilaș din lungimea și adâncimea Evangheliei glorioase. Ei înțeleg mult mai mult din aceste lucruri decât presupunem noi.

Umpleți-le mințile cu Scriptura. Cuvântul să locuiască în ei din belșug. Dați-le Biblia, întreaga Biblie, chiar de când sunt mici.

Formați în ei obiceiul rugăciunii. Rugăciunea este suflarea de viață a adevăratei religii. Ea este una dintre primele dovezi că un om este născut din nou. „Iată”, a spus Domnul despre Saul, în ziua când l-a trimis pe Anania la el, „iată, el se roagă” (F.A. 9:11). El începuse deja să se roage, și aceea era o dovadă suficientă.

Rugăciunea a fost semnul distinctiv al poporului lui Dumnezeu din ziua în care a început o separare între ei și lume. „Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului” (Gen. 4:26).

Rugăciunea este trăsătura specială a tuturor creștinilor adevărați. Ei se roagă – căci ei Îi spun lui Dumnezeu care sunt nevoile lor, simțămintele lor, temerile lor, și sunt serioși în ceea ce spun. Creștinul nominal[4] poate repeta rugăciuni, chiar rugăciuni bune, dar să nu facă nimic mai mult.

Rugăciunea este punctul de turnură din sufletul omului. Lucrarea noastră este nefolositoare și truda noastă este zadarnică dacă nu ne plecăm pe genunchi. Până atunci, nu există nicio speranță pentru tine.

Rugăciunea este marele secret al prosperității spirituale. Când există multă părtășie personală cu Dumnezeu, sufletul tău va crește ca iarba după ploaie. Acolo unde există puțină rugăciune, totul va fi staționar; abia de îți vei putea păstra sufletul viu. Arată-mi un creștin care crește, un creștin care înaintează, un creștin puternic, un creștin înfloritor, și sunt sigur că el este unul dintre cei care vorbesc des cu Domnul lor. El cere mult, și are mult. El Îi spune totul lui Isus, astfel că el știe mereu cum să acționeze.

Rugăciunea este motorul spiritual cel mai puternic pe care Dumnezeu l-a pus în mâinile noastre. Ea este cea mai bună armă pe care să o folosim în orice situație dificilă și singurul remediu în orice necaz. Ea este cheia care descuie vistieria făgăduințelor și mâna care extrage har și ajutor la vreme de nevoi. Ea este trâmbița argintie în care Dumnezeu ne poruncește să suflăm în toate nevoile noastre, și este strigătul la care El a făgăduit că va răspunde întotdeauna, ca o mamă iubitoare care aude glasul copilului ei.

Rugăciunea este cel mai simplu mijloc pe care omul îl poate folosi în apropierea lui de Dumnezeu. Ea este la dispoziția tuturor – bolnavi, bătrâni, infirmi, paralitici, orbi, săraci, neînvățați – căci toți se pot ruga. Nu îți folosește la nimic să pretinzi că nu te poți ruga pentru că nu stai prea grozav cu memoria, cu educația, cu lectura cărților sau cu titlurile academice. Atât timp cât ai o limbă care poate vorbi despre starea sufletului tău, poți și ar trebui să te rogi. Aceste cuvinte, „nu aveți, pentru că nu cereți” (Iacov 4:2), vor fi o condamnare înfricoșătoare pentru mulți în Ziua Judecății.

Dragi părinți, dacă vă iubiți copiii, faceți tot ce vă stă în puteri ca să îi creșteți în obiceiul rugăciunii. Arătați-le cum să înceapă. Spuneți-le ce ar trebui să spună. Încurajați-i la perseverență. Aduceți-le aminte, dacă devin nepăsători sau leneși. Orice ar fi, să nu fie din vina voastră că ei nu cheamă niciodată Numele Domnului.

Țineți minte că acesta este primul pas în religie, pe care copilul este în stare să îl facă. Înainte de a fi în stare să citească, îl puteți învăța să îngenuncheze lângă mama lui și să repede câteva cuvinte simple de rugăciune și laudă, pe care ea le pune în gura lui. Și la fel cum primii pași în orice lucru sunt întotdeauna cei mai importanți, așa este și maniera în care sunt rostite rugăciunile copiilor voștri, un aspect care merită cea mai mare atenție din partea voastră.Puțini par să știe cât de multe lucruri depind de acesta. Trebuie să vă păziți ca nu cumva să îi faceți să își spună rugăciunile într-o manieră grăbită, nepăsătoare și lipsită de reverență. Trebuie să vă păziți… să nu le încredințați prea mult copiilor voștri atunci când sunt lăsați de capul lor. Eu nu pot lăuda acea mamă care nu îngrijește niciodată de această parte atât de importantă a vieții zilnice a copilului ei. Evident că, dacă există vreun obicei care vă stă la îndemână să îl insuflați în copii, acesta este obiceiul rugăciunii. Credeți-mă că, dacă nu îi auziți niciodată pe copiii voștri rugându-se, voi sunteți cauza…

Dintre toate obiceiurile, rugăciunea este cea pe care ne-o amintim cel mai mult. Mulți oameni cărunți v-ar putea spune cum mamele lor obișnuiau să îi cheme la rugăciune în zilele copilăriei lor. Alte lucruri probabil că au dispărut din mintea lor. Biserica în care au fost duși la închinare, slujitorul pe care l-au auzit predicând, prietenii de joacă – se poate ca toate acestea să se fi pierdut din memoria lor și să nu mai lase niciun semn în urmă. Dar veți descoperi adesea că lucrurile sunt foarte diferite în ce privește primele lor rugăciuni. Ei vor fi deseori în stare să vă spună unde au îngenunchiat, ce au fost învățați să spună și chiar cum arătau mamele lor. Totul va reveni în memoria lor la fel de proaspăt de parcă s-ar fi petrecut ieri.

Dragă cititor, dacă îți iubești copiii, te îndemn să nu lași ca timpul de însămânțare al obiceiului rugăciunii să treacă nefolosit. Dacă îți crești copiii în ceva, crește-i cel puțin în obiceiul rugăciunii.

*  *  *

Fragment din The Duties of Parents.


[1] Nu toți comentatorii, păstorii și teologii creștini înțeleg acest verset ca o făgăduință că toți copiii tuturor creștinilor vor fi mântuiți negreșit.

[2] Scriptura ne arată deopotrivă suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire și responsabilitatea omului. Autorul nu respinge aici rolul lui Dumnezeu în mântuire. El vorbește în termenii responsabilității parentale, de unde și mențiunea făcută că „vorbesc în termeni omenești”.

[3] sacramente – autorul se referă în principal la rânduielile lăsate de Domnul Isus Hristos Bisericii, anume Botezul și Cina Domnului, dar se poate referi și la sistemul sacramentelor din învățătura romano-catolică și ortodoxă. – n.tr.

[4] creștinnominal – cineva care este creștin doar cu numele, fără a face dovada convertirii adevărate.

Sus