Părtășia cu Duhul Sfânt

Primul lucru în care avem părtășie cu Duhul Sfânt este lucrarea Lui prin care ne aduce aminte de lucrurile pe care Isus le-a spus (Ioan 14:26). În acest verset există două făgăduințe: (1) Există făgăduința învățăturii Duhului… și (2) există făgăduința aducerii aminte a tuturor lucrurilor pe care Isus le-a spus.

Lucrarea de aducere aminte a lucrurilor pe care Isus le-a spus este prima făgăduință generală privitoare la lucrarea Duhului ca Mângâietor. Această făgăduință i-a privit mai întâi pe apostoli. Hristos le-a făgăduit apostolilor Lui că Duhul Sfânt avea să le aducă aminte, printr-o lucrare directă și puternică, lucrurile pe care El le-a spus, așa încât, prin inspirația Lui, ei să poată fi în stare să le scrie și să le propovăduiască spre binele și beneficiul bisericii Sale (2 Petru 1:21). Apostolii uitaseră mare parte din ceea ce Hristos le spusese sau făcuse. Iar ceea ce ei și-au amintit prin abilitatea lor naturală nu era o temelie suficientă pentru ca ei să scrie o regulă infailibilă de credință pentru biserică. De aceea, ei aveau să fie făcuți în stare să scrie o astfel de regulă infailibilă a credinței prin această lucrare a Duhului.

Această făgăduință de aducere aminte a tuturor lucrurilor pe care Isus le-a spus țintește de asemenea la mângâierea credincioșilor. Hristos le vorbise ucenicilor Lui ca să îi mângâie dându-le făgăduințele prețioase ale ajutorului și tăriei Lui în această viață. El le vorbise despre dragostea Tatălui, despre slava pe care avea să le-o dea, care era plină de o bucurie negrăită. „Dar”, spune Hristos, „știu cât de neputincioși sunteți să vă folosiți de aceste lucruri spre propria mângâiere. De aceea, Duhul vă va aduce aminte de ele în toată puterea lor, așa încât să găsiți în ele mângâierea pe care Eu am vrut să v-o dau”. Și acesta este unul dintre motivele pentru care era necesar pentru credincioși ca absența trupească a lui Hristos să fie compensată prin prezența Duhului. Cât timp El a fost cu ei, făgăduințele Lui nu au părut să aibă un efect foarte mare asupra inimilor lor. Dar când a venit Duhul, cât de pline de bucurie a făcut El toate lucrurile pentru ei! El aduce făgăduințele lui Hristos în mințile și inimile noastre ca să ne mângâie, ca să ne aducă bucuria lor și mult dincolo de bucuria pe care ucenicii au găsit-o în ele când Hristos le-a vorbit aici, pe pământ. Influențele pline de har ale făgăduințelor au fost înfrânate astfel încât pogorârea Duhului să fie văzută mult mai glorioasă decât a fost darea Legii.

Hristos le-a spus ucenicilor că efectul lucrării Duhului Sfânt în aducerea aminte a acelor lucruri avea să fie pacea (Ioan 14:27). Ei aveau să fie eliberați de îngrijorare, anxietate și teamă. Este prostesc să ne bazăm pe abilitățile noastre naturale ca să ne amintim de făgăduințele lui Hristos. Dar când Mângâietorul preia și împlinește această lucrare, totul este bine. Așadar, Mântuitorul nostru, Isus Hristos, I-a lăsat Duhului Lui efectul puternic al făgăduințelor pe care El le dăduse personal apostolilor Lui în tulburările lor mari. De aceea, putem vedea de unde vin toate mângâierile spirituale de care avem parte în această lume, și astfel putem avea părtășie cu Duhul Sfânt în această lucrare a Sa…

Viața și sufletul tuturor mângâierilor noastre stă în făgăduințele lui Hristos. Ele sunt sânii din care sugem laptele mângâierii sfinte. Cine nu știe cât de lipsite de putere sunt aceste făgăduințe luate în litera lor, chiar dacă am medita îndelung la ele, și cât de neașteptat izbucnesc ele în suflet, aducându-ne o mare mângâiere și bucurie? Credința are de-a face în special cu Duhul Sfânt. Credința se uită la făgăduințe, privește către Duhul și așteaptă ca Duhul să aducă viață și mângâiere asupra lor. Imediat ce sufletul începe să simtă viața unei făgăduințe cum îi încălzește inima, eliberându-l de frică, îngrijorări și necazuri, el poate ști și ar trebui să știe că Duhul Sfânt Își face lucrarea. Acest lucru va adăuga la bucuria credinciosului și îl va conduce la o părtășie și mai profundă cu Duhul Sfânt.

A doua lucrare generală a Duhului Sfânt este proslăvirea lui Hristos (Ioan 16:14). Dar cum Îl va proslăvi Mângâietorul pe Hristos? „El”, spune Hristos, „va lua din ce este al Meu”. În ce constă aceasta ni se spune în versetul următor: „Tot ce are Tatăl, este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu” (Ioan 16:15). Hristos nu vorbește aici despre esența și atributele esențiale ale Tatălui și ale Fiului, ci despre harul care ne este dat de Tatăl și de Fiul. Hristos se referă la aceste lucruri ca la „ce este al Meu” pentru că ele sunt „lucrurile” procurate prin mijlocirea Lui. Ele sunt și lucrurile Tatălui, pentru că, în dragostea Lui veșnică, El le-a oferit ca să ne fie aduse prin sângele Fiului Său. Ele sunt roadele alegerii făcute de El. „Acestea sunt lucrurile”, a spus Hristos, „pe care Mângâietorul le va primi. Ele Îi vor fi încredințate, ca să vi le dea spre binele și mângâierea voastră când treceți prin necaz. Astfel, El vi le va arăta, vi le va declara și vi le va face cunoscute”. Ca Mângâietor, El descoperă în sufletele păcătoșilor lucrurile bune ale Legământului Harului, pe care Tatăl l-a oferit și pe care Fiul l-a procurat. El ne arată îndurarea, harul, iertarea, neprihănirea și că suntem acceptați de Dumnezeu. Este vital să știm că acestea sunt lucrurile lui Hristos, pe care El le-a procurat pentru noi. Ele ne sunt făcute cunoscute spre mângâierea și întărirea noastră. Duhul Sfânt aduce aceste lucruri eficace în sufletele credincioșilor și li le face cunoscute spre binele lor; El le arată că acestea au venit de la Tatăl, fiind pregătite din veșnicie în dragostea și voia Lui bună; că ele au fost procurate pentru ei de Hristos și puse pentru ei în Legământul Harului, spre folosirea lor. În felul acesta, Hristos este preamărit și glorificat în inimile lor, iar ei conștientizează apoi ce Mântuitor și Răscumpărător glorios este El. Prin lucrarea Duhului Sfânt, credinciosul Îl proslăvește și Îl cinstește pe Hristos pentru răscumpărarea veșnică pe care Hristos a procurat-o pentru el. „Nimeni nu poate zice: ‚Isus este Domnul’, decât prin Duhul Sfânt” (1 Cor. 12:3).

A treia lucrare generală a Duhului Sfânt este să „toarne în inimile noastre” dragostea lui Dumnezeu (Rom. 5:5). Faptul că aceasta este dragostea lui Dumnezeu față de noi, nu dragostea noastră față de El, reiese clar din context. Dragostea lui Dumnezeu este fie dragostea planului Lui de a ne face bine, fie dragostea acceptării noastre înaintea Lui. Ambele sunt denumite în Scriptură dragostea lui Dumnezeu. Cum pot acestea să fie turnate în inimile noastre? Doar dându-ni-se o înțelegere duhovnicească a lor. Dumnezeu toarnă Duhul Sfânt din abundență asupra noastră, iar El revarsă dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre. Altfel spus, Duhul Sfânt ne convinge că Dumnezeu ne iubește, astfel încât sufletele noastre sunt umplute de bucurie și mângâiere. Aceasta este lucrarea Lui, iar El o împlinește eficace. El convinge bietul suflet păcătos că, în Isus Hristos, Dumnezeu îl iubește, găsește desfătare și plăcere în el, și că are doar gânduri bune față de el, ceea ce este o îndurare indescriptibilă.

Aceasta este lucrarea specială a Duhului Sfânt și, prin ea, noi avem părtășie cu Tatăl în dragostea Lui, care este turnată în inimile noastre. Astfel, noi nu doar ne bucurăm în Duhul Sfânt și nu doar Îl proslăvim pe El, care face această lucrare, ci și în Tatăl, a cărui dragoste o primim prin El. Același lucru este valabil în cazul Fiului, pentru că Duhul ia lucrurile lui Hristos și le arată celor credincioși. Ceea ce avem din Cer în această lume ține de această lucrare a Duhului Sfânt.

Fragment din Communion with God, abr. R. J. K. Law (Edinburgh; Carlisle, PA: The Banner of Truth Trust, 1991), 177-182; www.banneroftruth.org, folosit cu permisiune.

Nu există părtășie cu Dumnezeu fără ca sufletul să fie înnoit. Ce părtășie poate exista între un Dumnezeu viu și o inimă moartă? Dumnezeu este dezgustat de păcat, pe când omul îl iubește. Dumnezeu iubește sfințenia, omul o urăște. Cum pot aceste simțăminte contrare să se întâlnească într-o prietenie plăcută? Trebuie ca viața Lui să fie restaurată în noi înainte ca noi să ne putem desfăta în părtășia cu El. – Stephen Charnock