Tematici: Isus Hristos Profețiile despre Hristos Categorii: Doctrine biblice Scriptura

Hristos, Neprihănirea noastră

George Whitefield

În vremea Lui, Iuda va fi mântuit și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ier. 23:6).

Voi discuta acum despre Persoana pe care trebuie să o înțelegem prin cuvântul Domnul: „Domnul, Neprihănirea noastră”. Dacă vreun arian[1] sau socinian[2] este atras prin curiozitate să asculte ce bolborosesc unii, să fie rușinat de respingerea dumnezeirii acelui Domn care i-a răscumpărat pe bieții păcătoși cu sângele Lui prețios. Persoana menționată în acest pasaj prin termenul Domnul este Isus Hristos. „Iată vin zile, zice Domnul, când îi voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune, și va face dreptate și judecată în țară. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i-L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!’” (Ier. 23:5-6).

Prin Odrasla neprihănită, noi toți suntem de acord că trebuie să înțelegem că este Isus Hristos. El este denumit „Domnul” în pasajul nostru. Așadar, și dacă n-ar exista niciun alt text din Biblie care să dovedească dumnezeirea lui Hristos, acesta ne-ar fi suficient. Dacă cuvântul Domn nu I se poate aplica pe drept decât lui Isus Hristos, atunci El trebuie să fie Dumnezeu. După cum puteți vedea în notițele de margine din Bibliile voastre [ref. la KJV], termenul Domn este tradus din cuvântul Iehova din original, care este titlul esențial al lui Dumnezeu însuși. De aceea, veniți voi, arienilor, și sărutați-L pe Fiul lui Dumnezeu, plecați-vă înaintea Lui și cinstiți-L ca pe Tatăl. Învățați de la îngeri, acei luceferi de dimineață, și închinați-vă Lui ca adevăratului Dumnezeu, căci altfel ați fi la fel de idolatri ca aceia care se închină Fecioarei Maria.

Iar în ceea ce vă privește pe voi, socinienii, care spuneți că Hristos a fost doar un om, și totuși afirmați că El a fost Mântuitorul vostru, voi sunteți blestemați potrivit propriilor voastre principii. Dacă Hristos ar fi fost doar un om, atunci El este doar un muritor, și este scris: „blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor” (Ier. 17:5). Dar eu sper că nu avem de-a face cu astfel de monștri. Cel puțin, după aceste considerații, astfel de oameni ar trebui să fie rușinați că au afirmat și împrăștiat astfel de absurdități monstruoase, și ar trebui să se oprească. Prin cuvântul Domnul, noi trebuie să înțelegem că se referă la Domnul Isus Hristos, care Își arogă aici titlul de Iehova, așa că el trebuie să fie Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat sau, așa cum apostolul se exprimă cu pioșenie, „Dumnezeu binecuvântat în veci” (Rom. 9:5).

În cele ce urmează vom analiza felul în care Domnul este neprihănirea omului.Pe scurt, aceasta se petrece prin imputare, căci Dumnezeu a găsit potrivit ca, după ce El a făcut toate lucrurile prin cuvântul puterii Sale, să creeze omul după chipul Său. Și atât de infinită a fost smerirea Celui Preaînalt, care locuiește în nemurire, încât deși El ar fi putut insista pe ascultarea veșnică a primului om și a urmașilor lui, totuși El a găsit potrivit să Își asume obligația de a-i da omului nemurirea și viața veșnică, pe baza unui legământ sau acord făcut cu ființa creată de el, cu condiția unei ascultări fără păcat. Atunci când se spune, „în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Gen. 2:17), putem concluziona pe bună dreptate că, atât timp cât omul ar fi continuat în ascultare și n-ar fi mâncat din fructul oprit, el ar fi trăit cu siguranță. Capitolul 3 din cartea Geneza ne prezintă o relatare completă, deși tristă, a felului în care primii noștri părinți au încălcat acest legământ și, astfel, au ajuns să aibă nevoie de o neprihănire mai bună decât a lor, care să le procure acceptarea viitoare înaintea lui Dumnezeu. Ce trebuie să facă ei? Ei fuseseră dintotdeauna sub un legământ al faptelor și, deși au fost lipsiți de putere după neascultarea lor, totuși ei au rămas obligați nu doar să îl împlinească, ci și să continue să facă toate lucrurile conținute în el, și aceasta în cea mai perfectă manieră în care Domnul le ceruse. Și nu doar atât, ci ei trebuiau acum să satisfacă și dreptatea lui Dumnezeu insultată la infinit din cauza încălcării legământului, de care erau deja vinovați.

Acesta este, așadar, locul unde înaintea noastră se deschide priveliștea minunată a filantropiei divine, adică dragostea lui Dumnezeu față de om. Iată, ceea ce omul nu ar putea face, Isus Hristos, Fiul dragostei Tatălui, Se apucă să facă în locul lui. Și pentru ca Dumnezeu să poată fi drept în îndreptățirea celor păcătoși, deși El [Hristos] „avea chipul lui Dumnezeu” și, de aceea, „n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu”[3], totuși El „a luat un chip de rob”, anume natura omenească (Fil. 2:6-7). În acea natură, El a ascultat și astfel a împlinit întreaga lege morală în locul nostru, a murit de o moarte dureroasă pe cruce și astfel a devenit un blestem pentru sau în locul acelora pe care Tatăl îi dăduse Lui. Ca Dumnezeu, El a împlinit în același timp ceea ce El a ascultat și a suferit ca om; și fiind Dumnezeu și om într-o singură Persoană, El a înfăptuit o neprihănire completă, perfectă și suficientă pentru toți cărora ea trebuia imputată [sau pusă în cont].

Astfel, vedem aici sensul cuvântului neprihănire. El implică deopotrivă ascultarea activă și ascultarea pasivă a Domnului Isus Hristos. În general, când vorbim despre meritele lui Hristos, noi menționăm doar a doua parte a ascultării Sale, anume moartea Lui, deși la fel de necesară este și prima, anume viața și ascultarea Lui activă. Hristos nu este un astfel de Mântuitor care să ne primească până nu unim cele două ascultări ale Sale. Hristos nu doar a murit, ci a și trăit; El nu doar a suferit, ci a și ascultat pentru sau în locul bieților păcătoși. Și amândouă ascultările, puse împreună, alcătuiesc acea neprihănire completă care trebuie să ne fie pusă în cont, la fel cum neascultarea primilor noștri părinți ne-a fost pusă în cont prin imputare. În acest sens, și nu în altul, trebuie să înțelegem acea paralelă pe care Pavel o trasează în capitolul 5 din Epistola către Romani între primul și al doilea Adam. Aceasta este ceea ce el exprimă ulterior despre faptul că noi am fost făcuți „neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5:21). Acesta este sensul în care profetul ar vrea să înțelegem cuvintele din textul lui; de aceea, Ieremia 33:16 spune: „iată cum Îl vor numi: ,Domnul, Neprihănirea noastră’”, aceeași neprihănire fiind pusă în contul nostru, adică al bisericii, un pasaj despre care eu cred că este vrednic de cea mai profundă meditare pentru toți fiii și fiicele lui Avraam…

Dar este momentul să mă apropii de conștiințele voastre. Fraților, chiar dacă unii s-ar putea simți ofensați de această doctrină și să o socotească o nebunie, totuși, nu mă îndoiesc că pentru mulți dintre voi, ea este prețioasă, pentru că este în acord cu învățătura sănătoasă, care v-a fost dată din pruncie, și ați conștientizat-o când vă așteptați cel mai puțin, ea fiind vrednică să fie primită cu tot mai multă plăcere și satisfacție. Dar îngăduiți-mi să vă pun o întrebare: puteți spune, „Domnul, neprihănirea noastră”? Eu spun, „Domnul, neprihănirea noastră”. Acceptarea acestei doctrine în mințile voastre, fără a-L primi pe Domnul Isus Hristos în sens mântuitor, printr-o credință vie în inimile voatre, nu va face decât să vă crească condamnarea. Așa cum v-am spus deseori, vă spun din nou: un Hristos neaplicat [în inimă] nu este deloc Hristos. Așadar, puteți exclama ca și Toma cel credincios: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (Ioan 20:28)? Este Hristos sfințirea voastră ca și neprihănirea voastră exterioară? Cuvântul neprihănire din text nu doar că implică punerea personală a neprihănirii lui Hristos în contul nostru, ci și sfințenia inimii produsă în noi. Dumnezeu a unit aceste două lucruri. El nu le-a despărțit niciodată, nu face asta acum și nici nu o va face vreodată. Dacă sunteți îndreptățiți prin sângele Domnului nostru, sunteți și sfințiți prin Duhul Lui.

Atunci puteți spune în acest sens: „Domnul, neprihănirea noastră”? Ați fost făcuți vreodată să fiți scârbiți de voi înșivă din cauza păcatelor înfăptuite și a păcatului original, și să fiți dezgustați de neprihănirea proprie (sau, așa cum o exprimă profetul) ca de niște „haine mânjite” (Isaia 64:6)? Ați fost făcuți vreodată să vedeți și să admirați atotsuficiența neprihănirii lui Hristos, și să fiți îndemnați de Duhul lui Dumnezeu să tânjiți și să însetați după ea? Ați putea spune, „sufletul meu însetează după Hristos, după neprihănirea lui Hristos? O, ce bine va fi când mă voi înfățișa în prezența Dumnezeului meu în neprihănirea lui Hristos! O, nu vreau nimic, decât pe Hristos! Nimic, ci doar pe Hristos! Dă-mi-L pe Hristos, o, Dumnezeule, și sunt mulțumit! Sufletul meu Te va lăuda în veci”. A fost vreodată acesta limbajul din inimile voastre? Și după aceste conflicte lăuntrice, ați fost făcuți vreodată în stare să întindeți mâna credinței și să Îl îmbrățișați cu ea pe binecuvântatul Isus în sufletele voastre, astfel încât să puteți spune, „Preaiubitul meu este al meu, și eu sunt a Lui” (Cânt. 2:16)? Dacă da, nu te teme, oricine ai fi. Cântați, cântați voi toate sufletele fericite! Domnul, Domnul Isus Hristos, Dumnezeul cel veșnic este neprihănirea voastră. Hristos v-a îndreptățit; cine vă va putea osândi? Hristos a murit pentru voi, și El a și înviat, și trăiește în veci ca să mijlocească pentru voi (Rom. 8:33-34). Fiind acum îndreptățiți prin harul Lui, aveți pace cu Dumnezeu (Rom. 5:1) și, în curând, veți fi cu Isus în slavă, culegând răscumpărarea veșnică și negrăită deopotrivă în trup și în suflet. Nu este nicio condamnare pentru cei ce sunt cu adevărat în Hristos Isus (Rom. 8:1). „Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre” (1 Cor. 3:22), dacă sunteți ai lui Hristos, căci Hristos este al lui Dumnezeu!

O, frații mei, inima mea mi s-a lărgit către voi! O, gândiți-vă la dragostea lui Hristos manifestată în moartea Lui pentru voi! Dacă Domnul este neprihănirea voastră, faceți ca neprihănirea Domnului vostru să fie continuu pe buzele voastre. Vorbiți despre ea, vorbiți și lăudați neprihănirea lui Hristos când vă așezați și când vă ridicați, la venire și la plecare! Gândiți-vă la măreția darului și la Cel ce l-a dăruit! Arătați-i lumii în Cine ați crezut! Faceți ca toți să cunoască, prin roadele voastre, că Domnul este neprihănirea voastră și că Îl așteptați pe Domnul vostru să vină din Cer! O, străduiți-vă să fiți sfinți, căci Acela care v-a chemat și v-a spălat în sângele Lui este sfânt! Nu lăsați ca neprihănirea Domnului să fie vorbită de rău din cauza voastră. Nu lăsați ca Isus să fie rănit în casa prietenilor Lui, „ci creșteți [zi de zi] în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 3:18). O, gândiți-vă la dragostea Lui pe cruce! Lăsați ca acea dragoste să vă îndemne la ascultare. Iubiți mult, pentru că vi s-a iertat mult. Întrebați-vă mereu: „Ce să fac ca să îmi exprim recunoștința față de Domnul pentru că mi-a dat neprihănirea Lui?” Faceți așa încât lepădarea de sine și înălțarea lui Dumnezeu să fie mereu pe buzele voastre. O, spuneți mereu: „De ce eu, Doamne? De ce eu? De ce eu sunt mântuit, dar alții nu? De ce este Domnul neprihănirea mea? De ce a devenit El mântuirea mea, care meritam atât de des condamnarea din mâna Lui?”

O, prieteni, cred că simt întrucâtva un simțământ al dragostei elective a lui Dumnezeu venind asupra inimii mele! De aceea, trebuie să mă abat un pic de la a vă lăuda, ca să îi invit pe bieții păcătoși lipsiți de Hristos să vină la El și să accepte neprihănirea Lui, ca să poată avea viața.

Vai, inima mea aproape că sângerează pentru voi! Ce mulțime de suflete prețioase stă acum înaintea mea! Cât de repede vor fi duse toate în veșnicie, și totuși, ce gând tăios este că Dumnezeu ar putea chiar în această clipă să ceară sufletele tuturor, și cât de puțini, comparativ vorbind, ar putea spune cu adevărat că „Domnul este neprihănirea noastră”.

Gândiți-vă, o, voi, cei păcătoși, dacă veți putea sta în picioare în ziua judecății, dacă Hristos nu este neprihănirea voastră. Nu, pentru că doar aceea este haina de nuntă în care vă puteți înfățișa atunci. O, păcătoși lipsiți de Hristos, sunt apăsat pentru voi! Dorințele sufletului meu se îndreaptă către voi! O, dacă această zi ar fi ziua mântuirii voastre! O, dacă Domnul ar fi și neprihănirea voastră!

Unde veți fugi, dacă moartea vă va găsi goi? Nu există vreun loc unde să vă ascundeți de prezența Lui. Bietele frunze de smochin ale neprihănirii voastre nu vă vor acoperi goliciunea când Dumnezeu vă va chema să stați înaintea Lui. Adam a văzut că ele nu l-au putut ajuta, și așa veți constata și voi. O, gândiți-vă la moarte! O, gândiți-vă la judecată! Mai este foarte puțină vreme, și clepsidra timpului se va isprăvi; ce se va face cu voi dacă Domnul nu este neprihănirea voastră? Credeți că Hristos vă va scuti? Nu, căci chiar dacă El v-a modelat, nu va avea nicio milă față de voi. Dacă sunteți în afara lui Hristos, dacă El nu este neprihănirea voastră, Hristos însuși vă va pronunța condamnarea. Și puteți suporta gândul de a fi condamnați de Hristos? Puteți suporta să Îl auziți pe Domnul Isus spunându-vă, „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care le-a fost pregătit diavolului și îngerilor lui” (Matei 25:41)? Credeți că veți putea trăi în pace în focul cel veșnic? Este carnea voastră din alamă și sunt oasele voastre din fier? Și ce dacă ar fi așa? Focul Iadului, acel foc pregătit pentru diavolul și pentru îngerii lui, vă va topi cu totul! Puteți suporta să fiți despărțiți de Hristos? O, ce gând care străpunge inima! Întrebați acele suflete care deplâng câteodată faptul că Îl simt pe Dumnezeu absent, care umblă în întuneric și nu văd nicio lumină, chiar dacă vreme de doar câteva zile sau ore; întrebați-i ce înseamnă pentru ei să piardă din vedere prezența lui Hristos. Uitați-vă cum ei Îl caută plângând și gemând după El cât ține ziua! Și dacă este atât de îngrozitor să pierzi din vedere prezența conștientă a lui Hristos doar pentru o zi, cât de groaznic trebuie să fie să fii alungat dinaintea Lui pentru toată veșnicia?

Dar așa vor trebui să stea lucrurile dacă Hristos nu este neprihănirea voastră, căci dreptatea lui Dumnezeu trebuie împlinită și, dacă neprihănirea lui Hristos nu îți este dată și aplicată aici, va trebui să împlinești dreptatea divină pe veci în chinurile Iadului. Așa cum am spus deja, Hristos însuși, Dumnezeul dragostei, vă va condamna la acel loc de chin. O, cât de străpungător este acel gând! Eu mi-i închipui pe bieții ticăloși lipsiți de Hristos, stând plini de cutremur înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu și strigând: „Doamne, dacă este să fim condamnați, lasă ca un înger sau un arhanghel să pronunțe sentința condamnării”. Dar totul este în zadar. Hristos însuși va pronunța sentința irevocabilă. De aceea, pentru că știm care este groaza Domnului, vă rog să îmi dați voie să vă conving și să vă îndemn să vă apropiați de Hristos și să nu vă lăsați până nu puteți spune, „Domnul, Neprihănirea noastră”. Cine știe dacă nu cumva Domnul ar putea avea milă și să vă dea o iertare bogată? Implorați-L pe Dumnezeu să vă dea credință; iar dacă Domnul vă dă credința, prin ea Îl veți primi pe Hristos cu neprihănirea Lui și cu tot ce are și este El. Nu trebuie să vă temeți de numărul sau mărimea păcatelor voastre. Sunteți păcătoși? Și eu sunt. Sunteți cei mai mari dintre păcătoși? Și eu sunt. Sunteți păcătoși rătăciți? Așa am fost și eu. Și totuși Domnul (în veci fie adorat harul Său bogat, liber și suveran!), Domnul este neprihănirea mea. De aceea, veniți voi, tineri, care (așa cum eu însumi am făcut cândva) vă jucați de-a fiul risipitor și rătăciți departe de casa Tatălui vostru ceresc, veniți acasă, întoarceți-vă acasă, și lăsați-vă de căile voastre printre porci. Nu vă mai hrăniți cu cojile plăcerilor spurcate. De dragul lui Hristos, ridicați-vă și veniți acasă! Tatăl vostru ceresc vă cheamă chiar acum. Iată, iată cea mai bună robă, haina neprihănirii Fiului Lui drag, vă așteaptă. Iată, priviți-o iar și iar. Gândiți-vă cu ce preț a fost obținută, chiar cu sângele lui Dumnezeu. Gândiți-vă cât de mult aveți nevoie de ea. Fără ea, sunteți pierduți, distruși, condamnați pe veci.

Așadar, veniți, bieți fii rătăcitori vinovați, veniți acasă. Eu nu voi fi mânios pe primirea voastră, cum a fost fratele cel mare. Nu, ci mă voi bucura împreună cu îngerii din Cer. O, dacă Dumnezeu ar pleca acum Cerurile și S-ar coborî! Coboară-Te, o, Fiu de Dumnezeu, coboară-Te; și după cum mi-ai arătat atâta îndurare, o, fă ca Duhul Tău binecuvântat să aplice acum neprihănirea Ta în viețile unor fii rătăcitori, și îmbracă sufletele lor goale cu cea mai bună robă a Ta!


Fragment dintr-o predică rostită pe 11 septembrie 1741.


Când Isus i-a mustrat pe cei doi ucenici pentru lentoarea inimii lor în a crede, ni se spune că El „a început de la Moise și de la toți prorocii, și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:27). Cuvântul lui Dumnezeu este prezentat ca fiind „Cuvântul lui Hristos” (Col. 3:16) pentru că El este substanța lui. Acolo unde Scriptura nu a ajuns, Hristos este necunoscut. Dovada clară este că o cunoaștere a Lui nu poate fi obținută separat de mărturia inspirată a Scripturii. – A. W. Pink


[1] arienii – ucenici ai lui Arie, episcop de Alexandria (250/56-336 d.Hr.), care a susținut că Dumnezeu Fiul ar fi fost creat cândva de Dumnezeu Tatăl, că anterior acelui moment, Fiul nu ar fi existat, și că, deși Fiul este o ființă cerească ce a existat înaintea restului creației și care este mult superior acesteia, totuși El nu este egal cu Tatăl în toate atributele Sale; El a fost divin, dar nu Dumnezeu. Martorii lui Iehova sunt arienii din timpurile moderne.

[2] socinieni – ucenicii sectei întemeiate de Faustus Socinus, teolog italian din sec. al XVI-lea, care a respins dumnezeirea lui Hristos și iertarea păcatelor prin răstignirea lui Hristos.

[3] mai corect „n-a considerat că ar fi fost un furt să fie egal cu Dumnezeu” (lit. ESV).

Sus