Providența și convertirea

Providența lui Dumnezeu nu strălucește în nimic mai glorios în această lume decât în această acțiune pentru poporul lui Dumnezeu! Cât de uimitor a modelat mâna ei trupul tău, cât de blând l-a ocrotit ea și cât de bogat l-a hrănit! Dar dacă ea n-ar fi rânduit și unele mijloace spre convertirea ta, toate aceste favoruri și beneficii ți-ar fi fost de puțin folos. O, acesta este cel mai ales beneficiu pe care l-ai primit din mâna ei. Tu ești îndatorat providenței pentru acest beneficiu mai mult decât pentru toate celelalte îndurări. Iar în discuția despre acest act al providenței, nu pot să nu mă gândesc că inima ta trebuie să fie profund impresionată. Aceasta este o temă la care orice inimă ce a primit harul iubește să se gândească. Cu siguranță că aceasta este cea mai dulce istorie pe care inima vrea să și-o aducă aminte, căci cei convertiți iubesc să se gândească la ea și să vorbească despre ea. Locurile unde și instrumentele prin care această lucrare este produsă sunt peste măsură de plăcute pentru ei, de dragul Cuvântului; da, acestea le sunt atât de dragi încât, vreme de mulți ani, inimile lor se topesc când trec ocazional prin acele locuri sau se întâlnesc cu acele persoane ce au fost folosite ca instrumente în mâna providenței lui Dumnezeu spre binele lor… O, binecuvântate locuri, vremuri și instrumente! O, ce impresii adânci și dulci – ce nu se vor șterge niciodată din memorie sau inimă – a adus această providență asupra acelora în care a lucrat acest efect binecuvântat în vremea conștientizării harului și într-o manieră conștientă!
Dar pentru ca niciun biet suflet să nu fie descurajat la manifestarea acestei providențe doar fiindcă că nu își poate aminti momentul, locul, instrumentele și maniera în care s-a produs lucrarea de convertire în viața personală, voi face această discuție necesară pentru a preveni rănirea unora, dar să le fiu de folos altora.
În ce privește cei ce fac obiectul ei, despre convertire putem discuta în două aspecte: fie ca fiind produsă mai conștient în cei ce ajung la vârsta potrivită, oameni care, în anii tinereții, au fost mai profani și răi; fie în cei aflați la vârstă mai fragedă, în ale căror inimi harul a fost trimis mai puțin conștient prin binecuvântarea lui Dumnezeu dată asupra educației în evlavie. În cei din prima categorie, acțiunile distincte ale Duhului, precum iluminarea, convingerea de păcat, smerirea, atragerea lor la Hristos și pecetluirea lor, sunt mai evidente și mai clar conștientizate. În cei din a doua categorie, acțiunile distincte ale Duhului sunt mai obscure și mai puțin conștientizate; aceștia își pot aminti că Dumnezeu le-a dat o prețuire față de cei evlavioși, și o plăcere față de ei, o grijă față de împlinirea îndatoririlor și o conștientizare a păcatului, numai că, în ce privește momentul, locul, instrumentele și maniera înfăptuirii acestei lucrări, ei nu pot spune lucruri foarte precise despre ele. Totuși, dacă în ei este făcută lucrarea mântuirii, nu există niciun motiv ca ei să fie necăjiți doar pentru că circumstanțele producerii ei nu le sunt atât de evidente pe cât le sunt altora. Dacă se dovedește esența și realitatea lucrării, nu există niciun motiv să te necăjești doar pentru că nu ești sigur în privința acestor circumstanțe.
Dar acolo unde circumstanțele și esența îi sunt clare unui om – când îl chemăm să își aducă aminte de momentul, locul și instrumentul prin care lucrarea s-a produs – aceste amintiri trebuie să fie peste măsură de dulci. Ele nu pot decât să produsă o încântare proaspătă în suflet de fiecare dată când el se gândește la ele… Și există diverse lucruri în acele acțiuni ale providenței ce sunt caracteristice acestei lucrări, care sunt peste măsură de dulci și plăcute.
În primul rând, minunăția ciudată și caracterul inexplicabil al acestei lucrări a providenței de a ne duce pe o anumită cale și de a rândui toate circumstanțele acestei lucrări, până la cele mai minuțioase, ne umplu de uimire. Și poți vedea acest lucru în Faptele Apostolilor 8:26-30. Chiar în clipa când citea din cartea profetului Isaia, famenul a avut la dispoziție pe cineva care i-a explicat pasajul, unul dintre cei o mie care îi însoțeau alaiul, chiar în momentul când mintea lui a fost pregătită pentru o ocazie potrivită ca să primească prima lumină a cunoașterii lui Hristos.
Și cât de ciudată a fost schimbarea – și cât de profundă a fost – asupra lui Naaman, sirianul! În 2 Împărați 5:1-4 ni se spune că, în invaziile lor, sirienii obișnuiau să ia fete roabe (probabil fiindcă erau frumoase). Ele trebuiau aduse înaintea soției lui Naaman, iar cea din pasajul nostru i-a vorbit despre puterea lui Dumnezeu care îl însoțea pe profetul Elisei, deși se poate vedea că, în acel caz, nu existase nicio circumstanță anterioară asemănătoare (Luca 4:27). Nu încape îndoială că toată această chestiune a fost călăuzită de mâna clară a providenței.
Așadar, în ce privește convertirea samaritenilor, în Ioan 4:4 ni se spune că Hristos trebuia să treacă prin Samaria, adică tocmai pe drumul dintre Iudeea și Galileea. La al șaselea ceas, adică ora prânzului, El S-a odihnit lângă fântâna lui Iacov, lucru care nu părea să aibă vreun alt scop decât ca să fie prilejul înviorării Lui prin a sta acolo și a bea apă. Dar, o, ce șir de acțiuni binecuvântate ale providenței rezultă din această situație, lucruri care altfel ar fi părut să fie pur întâmplătoare! Mai întâi, femeia din Samaria și apoi mulți alții din acea cetate ajung să creadă în Hristos, așa cum putem citi din versetele 29 și 41.
Însoțirea altora într-o vizită obișnuită a ajuns la același rezultat. Astfel, mulți dintre evreii care au însoțit-o pe Maria în Betania, însoțire care avea doar menirea să manifeste respectul lor obișnuit față de ea, au ajuns să Îl întâlnească pe Hristos, să vadă lucrurile făcute de El și să creadă în El (Ioan 11:45).
Aruncarea unui om evlavios în temniță a fost apoi metoda providenței prin care a fost mântuit sufletul unui biet temnicer. Așadar, Pavel a fost întemnițat pentru ca acela care îl păzea să fie eliberat spiritual (F.A. 16:27).
Răspândirea predicatorilor și a creștinilor prin persecuție, când ei au fost alungați, orașele și cetățile lor și au fost obligați să se mute în părțile neștiutoare și barbare ale țării, a fost felul providenței lui Dumnezeu de a le găsi și aduce acasă pe unele dintre oile pierdute, oi care au fost găsite acolo și în acest fel de Isus Hristos (F.A. 8:1, 4). Și până în ziua de astăzi vedem în istorie cum răspândirea predicatorilor sfinți a dus la multe alte convertiri în același fel.
Un rob a fugit de stăpânul lui – probabil fără să aibă vreun alt scop decât să ducă o viață leneșă – și totuși a ajuns în locuri și în tovărășii rânduite de providența lui Dumnezeu într-un fel de care el n-a fost conștient, dar care l-au adus în situația să fie un rob al lui Hristos. Și acesta a fost cazul lui Onisim, care fugise în Roma, departe de Filimon, stăpânul lui. Acolo, printr-o lucrare tainică a providenței, posibil dintr-o pură curiozitate de a-i întâlni pe întemnițați, el a ajuns în mâinile lui Pavel, care l-a condus la Hristos, chiar dacă apostolul însuși era în temniță (Flm. 1:10-16).
Astfel, Pavel și Timotei – niște camarazi dragi – când călătoreau prin Frigia și Galatia, s-au confruntat cu interdicția de a predica Evanghelia în Asia, lucru la care probabil că erau înclinați în mințile lor (F.A. 16:6).
Când au încercat să se ducă în Bitinia, Duhul nu le-a dat voie (F.A. 16:7). Dar un om din Macedonia, adică un înger care, în chip de om din acea țară, i-a apărut lui Pavel într-o vedenie și l-a rugat, spunându-i: „Treci în Macedonia și ajută-ne!” (F.A. 16:9). Și acolo Dumnezeu i-a deschis inima Lidiei.
O, cât de nepătrunse sunt căile providenței în a-i conduce pe oameni la Hristos! Îngăduie-mi acum să argumentez un pic spre binele sufletului tău. Dragă cititor, ai fost conștient de îndatorarea ta față de providența lui Dumnezeu pentru că ai avut parte de această favoare inestimabilă? O, ce mult a făcut El pentru tine! Există nenumărate îndurări pe care oamenii le primesc din mâna providenței, dar niciuna nu este ca aceasta; în toată vistieria beneficiilor ei, niciunul nu se aseamănă cu acesta. Te-a adus providența pe calea convertirii și a rânduit mijloacele și ocaziile prin care ea a fost produsă, într-o vreme când tu nu te gândeai câtuși de puțin la așa ceva? Cât de dragă și de dulce ar trebui să fie pentru sufletul tău amintirea acestor lucruri! Eu cred că ar trebui să te uimească și să te topească de fiecare dată când te gândești la ele! Astfel de îndurări nu ar trebui să devină niciodată banale sau să ți se pară ceva obișnuit.
Gândește-te serios la cât de surprinzătoare a fost îndurarea manifestată față de tine în acea zi.Providența a avut un scop cu tine spre binele tău veșnic, lucru pe care tu nu l-ai înțeles, căci vremea îndurării abia acum s-a împlinit. Decretul a fost gata acum să producă acea îndurare care fusese mare din veșnicie, iar planul ei plin de har a trebuit să fie pus în practică prin mâna providenței în ce privește mijloacele și instrumentele exterioare. Cât de bine a făcut ea ca toate lucrurile să se potrivească acelui plan, chiar dacă tu n-ai știut sensul lui! Uite-te peste toate exemplele menționate mai devreme, și vei vedea lucrarea binecuvântată a convertirii cum a început asupra acelor suflete când ele nu se gândeau la asta mai mult decât se gândea Saul la o împărăție în dimineața zilei când s-a dus să caute măgarii tatălui său (1 Sam. 9:3, 20). Providența ar fi putut să îți spună în acea zi ceea ce Hristos i-a spus lui Petru: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea” (Ioan 13:7). Gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre, ci „cât sunt de sus cerurile față de pământ”, atât de sus sunt gândurile Lui față de ale noastre și căile Lui față de căile noastre (Isaia 55:9). Puțin s-a gândit Zacheu, când s-a urcat în dud ca să Îl vadă pe Hristos în timp ce trecea pe acel drum, ce plan al îndurării avea Hristos pentru el. Iar Domnul Isus a folosit acea ocazie pentru a deveni oaspetele și Mântuitorul lui Zacheu (Luca 19:5-8).
Și puțin te-ai gândit tu ce scop avea providența când te-ai dus să asculți o predică, poate pentru că aveai acest obicei sau din curiozitate, dacă nu chiar din motive rele. O, cât de uimitoare sunt căile lui Dumnezeu! Ce îndurare deosebită și potrivită a fost adusă de providența lui Dumnezeu în acea zi! Ea te-a adus înaintea mijloacelor mântuirii într-un ceas bun. Chiar în acel moment din timp când îngerul a tulburat apele, tu ai fost adus în ele spre spălarea sufletului tău (Ioan 5:4). Când a venit ziua potrivită, Duhul a fost în rânduiala sau actul providenței care te-a convertit, iar tu ai fost pus în calea ei. Se poate ca tu să fi auzit multe sute de predici înaintea aceleia, dar nimic nu te-a izbit, pentru că nu sosise ceasul. Ca să zic așa, Domnul a trimis cuvântul potrivit pentru un om ca tine, iar providența a spus: „Doamne, iată-l! L-am adus înaintea Ta”. Au fost mulți alții expuși aceleiași predici, dar care nu s-au ales cu nicio îndurare de pe urma ei. Tu însuți ai auzit multe predici înainte de aceea, dar nu ți-au fost de niciun folos, după cum s-a spus: „Mulți leproși erau în Israel, pe vremea prorocului Elisei; și totuși niciunul dintre ei n-a fost curățit, afară de Naaman, Sirianul” (Luca 4:27). Așadar, au fost multe suflete neconvertite dincolo de tine expuse la lucrarea Cuvântului în acea zi, și se poate ca niciunuia dintre ele să nu îi fi fost trimisă mântuirea în acea zi, decât ție. O, binecuvântată providență care te-a așezat pe calea îndurării la momentul potrivit!
Ce îndurare mare și importantă a fost îndreptată providențial către sufletul tău în acea zi! Există îndurări de toate mărimile și felurile în mâinile providenței, pe care ea să le dea fiilor oamenilor… dar între toate, aceasta este cea mai aleasă: să îi conducă și să îi îndrepte spre Hristos. Gândește-te că, dintre toate îndurările, aceasta întâmpină dificultățile și piedicile cele mai mari (Efes. 1:19-20). Ea este o îndurare spirituală, excelând în demnitatea naturii ei și întrecându-le pe toate la fel cum aurul întrece țărâna de sub picioarele tale (Apoc. 3:18). Un astfel de dar este mai valoros decât o mie de alte îndurări. Această îndurare curge nemijlocit din izvorul dragostei elective a lui Dumnezeu, o îndurare care n-a venit niciodată decât asupra vaselor alese (1 Tes. 1:4-5). Este o îndurare care ne asigură mântuirea în chip infailibil, căci după cum putem să ne uităm în urmă, de la convertire până la alegere, la fel de sigur ne putem uita înainte, de la convertire la mântuire (Evrei 6:9). Aceasta este o îndurare veșnică, una care va sta alipită de tine când tatăl, mama, soția sau soțul, copiii, averea, onoarea, sănătatea și viața te vor părăsi (Ioan 4:14).
De aceea, pune un preț special pe acea providență care te-a așezat în calea acestei îndurări! Ea a făcut pentru tine ceea ce toți predicatorii de pe Pământ și toți îngerii din Cer n-ar fi putut să facă vreodată. Aceasta este o îndurare care pune greutate și valoare în cea mai mică circumstanță care este legată de ea.
Fragment din The Whole Works of the Reverend John Flavel, Vol. 4 (London: Baynes & Son, 1820), 376-387.