10 martie / Să-L adorăm pe Mielul!

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

Și am plâns mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea și să se uite în ea (Apoc. 5:4).

Te-ai gândit vreodată la rugăciunile tale ca la aroma Cerului? Aceasta este imaginea pe care o căpătăm când citim Apocalipsa 5. Aici vedem un crâmpei al vieții din Cer.

În Apocalipsa 5 Îl vedem pe Dumnezeul atotputernic așezat pe scaunul de domnie, cu o carte în mână. Ea are șapte peceți. Toate trebuie să fie rupte pentru ca acea carte să poată fi deschisă.

Eu cred că deschiderea cărții reprezintă zilele de final ale istoriei, iar ruperea celor șapte peceți vorbește despre acel fel de istorie prin care vom trece mergând înainte către acele zile.

La început, Ioan a plâns pentru că nu era nimeni vrednic să deschidă cartea și să privească în ea (Apoc. 5:4). Dar apoi unul dintre bătrânii din Cer îi spune: „Nu plânge: Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, și cele șapte peceți ale ei” (Apoc. 5:5).

Prin moartea Lui pe cruce, Isus a câștigat dreptul de a deschide restul istoriei răscumpărării și să-Și conducă poporul victorios prin acea parte a ei.

În versetul următor, vedem Leul zugrăvit ca un Miel, „stând în picioare... părea junghiat” (Apoc. 5:6). Nu este o imagine frumoasă a biruinței lui Isus pe cruce? El stă în picioare, nu lungit jos, deși fusese junghiat!

Este un lucru cert, ca și cum leul l-a devorat pe vrăjmaș – dar calea pe care el a obținut victoria a fost aceea de a-l lăsa pe vrăjmaș să îl ucidă ca pe un miel!

Așadar, Mielul este acum vrednic să ia cartea istoriei răscumpărării din mâna lui Dumnezeu și să o deschidă. Acesta este un act atât de regal, încât cei douăzeci și patru de bătrâni ai Cerului (ca un fel de consiliu de închinare al lui Dumnezeu) cad la pământ înaintea Mielului, în adorare.

Știi ce sunt acele potire de aur cu tămâie? Apocalipsa 5:8 ne spune că sunt „rugăciunile sfinților”. Oare nu înseamnă asta că rugăciunile noastre sunt aroma Cerului, mirosul dulce dinaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu și dinaintea Mielului?

Eu mă simt întărit și încurajat să mă rog mai des și mai energic când mă gândesc că rugăciunile mele sunt strânse acolo în Cer, și aduse înaintea lui Hristos în acte cerești repetate de închinare.

​Haideți să Îl binecuvântăm, să Îl cinstim și să Îl adorăm cu toții pe Hristos aici, pe pământ, prin rugăciunile noastre, apoi să ne bucurăm de două ori că acest conciliu ceresc de închinare le aduce din nou înaintea lui Hristos, ca o tămâie frumos mirositoare înaintea Mielului care a fost junghiat.