Bucurii de Neclintit

13 martie / Isus este Amin-ul lui Dumnezeu

John Piper

Ascultă Pauză

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

Făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea și „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu (2 Cor. 1:20).

Rugăciunea este locul unde trecutul și viitorul sunt legate repetat în viețile noastre. Menționez acest lucru aici, pentru că, în acest verset, Pavel leagă rugăciunea de Da al lui Dumnezeu într-un fel izbitor.

În 2 Corinteni 1:20, el spune (într-o greacă sacadată): „de aceea și ‚Amin’, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu”. Haideți să încercăm să vedem ce vrea să ne spună aici.

Iată ce spune: „De aceea, datorită lui Hristos, noi spunem Amin față de Dumnezeu în rugăciunile noastre, pentru a arăta că Dumnezeu primește gloria pentru harul viitor pe care noi îl cerem și pe care contăm când ne rugăm”.

Dacă te-ai întrebat vreodată de ce spun creștinii Amin la finalul rugăciunilor și de unde vine acest obicei, aici este răspunsul. Amin este un cuvânt preluat direct în greacă din ebraică, fără vreo traducere, și așa a ajuns și în limba noastră, ca și în multe alte limbi, fără vreo traducere.

În ebraică, termenul are sensul unei afirmații categorice (v. Num. 5:22; Neem. 5:13; 8:6) – un „sunt de acord”, „susțin ce s-a spus” sau „este adevărat” oficial, solemn și ferm. În cel mai simplu sens, „Amin” are sensul unui Da foarte hotărât în contextul adresării către Dumnezeu.

Acum observați legătura dintre cele două jumătăți ale versetului din 2 Corinteni 1:20. Prima jumătate spune: „făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt ‚da’”. A doua jumătate spune: „de aceea și ‚Amin’, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu”.

​Când ne dăm seama că „Amin” și „Da” înseamnă același lucru, iată ce spune versetul nostru: în Isus Hristos, Dumnezeu spune Da din partea Lui către noi, prin făgăduințele Sale; în Hristos, noi spunem Da din partea noastră către Dumnezeu, prin rugăciune.

Din devoționalul „Bucurii de Neclintit”

Sus