14 mai / Ideile au consecințe

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

Ținta poruncii este dragostea (1 Tim. 1:5).

Victor Frankl a fost întemnițat în taberele de concentrare naziste de la Auschwitz și Dachau din timpul celui de-al doilea război mondial. Ca profesor evreu de neurologie și psihiatrie, el a devenit cunoscut în întreaga lume prin cartea sa, Man’s Search for Meaning [În căutarea sensului vieții], care s-a vândut în peste 8 milioane de exemplare.

În această carte, el analizează esența filosofiei sale care a ajuns denumită logoterapie – adică faptul că motivația fundamentală a omului este să își descopere sensul vieții. El a observat în ororile taberelor de concentrare că omul poate îndura aproape orice lucruri în viață, dacă are un „de ce”. Dar citatul care m-a atras recent a fost următorul:

Sunt absolut convins că acele camere de gazare de la Auschwitz, Treblinka și Maidanek nu au fost pregătite, în esență, în vreo lucrare creștină sau alta din Berlin, ci de la birourile și din sălile de curs ale filosofilor și oamenilor de știință nihiliști (“Victor Frankl at Ninety: An Interview,” în First Things, aprilie 1995, p. 41.)

Cu alte cuvinte, ideile au consecințe – consecințe care binecuvântează sau distrug. Comportamentul oamenilor – bun sau rău – nu rezultă din neant. El vine din perspective asupra realității care se înrădăcinează în minte și care dau naștere binelui sau răului.

Una dintre modalitățile în care Biblia arată clar adevărul că ideile au consecințe practice este cea în care ni se spun lucruri precum că „tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris… [ca] să avem nădejde” (Rom. 15:4). Ideile prezentate în Scriptură produc consecința practică a nădejdii.

Apoi Pavel spune că „ținta poruncii este dragostea” (1 Tim. 1:5). Prezentarea ideilor printr-o „poruncă” sau printr-o „învățătură” produce dragoste.

Nădejdea și dragostea nu vin din neant. Ele cresc din idei – perspective asupra realității – revelate în Scriptură.

Un alt fel în care Scriptura ne arată că ideile au consecințe este atunci când folosește cuvinte precum „deci” sau „dar” (de aproape o mie de ori în anumite traduceri). Termenul „deci” are sensul că, ceea ce urmează, are o legătură cu altceva. De exemplu, „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Rom. 5:1). Sau: „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Rom. 8:1). Sau: „nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine” (Matei 6:34).

​Dacă vrem să trăim în puterea acestor mărețe „deci” de ordin practic, trebuie să ne echipăm cu ideile – perspectivele asupra realității – care stau înaintea lor și la temelia lor. Ideile au consecințe. De aceea, haideți să aducem toate ideile noastre sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu.