16 mai / Dragostea cea mai liberă

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce cuprinde el. Și numai de părinții tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; și după ei, pe sămânța lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeți azi (Deut. 10:14-15).

Dragostea electivă a lui Dumnezeu – dragostea prin care El alege un popor pentru Sine – este absolut liberă, necondiționată. Ea este revărsarea bună a fericirii Sale fără margini, călăuzită de înțelepciunea Lui infinită.

Deuteronom 10:14-15 descrie desfătarea pe care Dumnezeu a avut-o când a ales Israelul dintre toate popoarele pământului. Observați următoarele două lucruri:

În primul rând, observați contrastul dintre versetele 14 și 15. De ce descrie Moise alegerea Israelului în ciuda faptului că Dumnezeu stăpânește peste întreg Universul? De ce spune el în versetul 14, „ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce cuprinde el”, după care spune în versetul 15 că „pe voi v-a ales El dintre toate popoarele”?

Motivul pare să fie acela de a scăpa de orice idee că Dumnezeu ar fi fost forțat în vreun fel să aleagă acest popor – că ar fi existat limite în alegerea făcută de El și că ar fi fost constrâns în vreun fel să îi aleagă. Ideea este de a arunca în aer gândirea păgână că un dumnezeu ar putea avea dreptul și autoritatea de a avea propriul popor, dar nu mai mult.

Adevărul este că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat. El este deținătorul tuturor lucrurilor din Univers, și are dreptul și autoritatea să ia orice popor și să-l considere avuția Sa specială.

Astfel, adevărul indescriptibil de minunat pentru Israel este că Dumnezeu i-a ales. El nu era obligat să îi aleagă. El avea tot dreptul și toate privilegiile prin care putea alege absolut orice popor de pe fața pământului, către care să Își îndrepte planurile răscumpărătoare. Sau pe toate. Sau pe niciunul dintre ele.

De aceea, când El Își arogă titlul de „Dumnezeul lor”, El nu vrea să sugereze că ar fi în vreo competiție cu zeii Egiptului sau ai Canaanului. El stăpânește chiar și peste acei zei și peste popoarele lor. Dacă ar fi considerat de cuviință, El ar fi ales un popor complet diferit prin care să Își împlinească planurile.

Ideea punerii laolaltă a versetelor 14 și 15 în felul acesta este de a sublinia libertatea, autoritatea și drepturile universale ale lui Dumnezeu.

Al doilea lucru de observat (în versetul 15) este felul în care Dumnezeu Își exercită libertatea suverană de a-Și „alipi inima numai de părinții voștri, ca să-i iubească”. El a fost desfătat alegându-i ca să îi iubească. El a ales liber să Își găsească plăcerea în iubirea părinților lor.

Dragostea lui Dumnezeu pentru părinții Israelului a fost liberă și milostivă, nefiind constrânsă de nimic din ceea ce părinții aceștia erau în etnia sau în meritele lor.

​Iar aceasta este o lecție pentru noi. Noi, credincioșii în Hristos, suntem aleși de Dumnezeu la fel de liber. Nu datorită vreunui lucru din noi, ci pentru că, pur și simplu, Dumnezeu a găsit plăcere să procedeze astfel.