17 Decembrie / Cea mai măreață mântuire imaginabilă

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.

© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

„Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou” (Ier. 31:31).

Dumnezeu este sfânt, drept și despărțit de păcătoși ca noi. Aceasta este principala noastră problemă de Crăciun – și din orice altă perioadă. Cum să fim socotiți drepți înaintea unui Dumnezeu drept și sfânt?

Cu toate acestea, Dumnezeu este îndurător și a promis în Ieremia 31 (cu cinci sute de ani înainte de Hristos) că va veni o zi când va face un lucru nou. El va înlocui umbrele cu realitatea lui Mesia. El va acționa cu putere în viețile noastre și va scrie voia Lui în inimile noastre, așa încât să nu mai fim constrânși din afară, ci să avem dorința interioară de a-L iubi, de avea încredere în El și de a-L urma.

Aceasta avea să fie cea mai măreață mântuire imaginabilă – ca Dumnezeu să ne ofere realitatea cea mai specială din univers, de care să ne bucurăm, apoi să lucreze în noi cunoașterea acelei realități în așa fel încât să ne putem bucura de ea cu cea mai mare libertate și cu cea mai mare plăcere posibilă. Acesta trebuie să fie un dar de Crăciun vrednic de cântările noastre.

În fapt, aceasta este ceea ce El a promis în noul legământ. Totuși, în calea Lui exista un obstacol uriaș. Păcatul nostru. Despărțirea noastră de Dumnezeu din cauza nelegiuirilor noastre.

Cum poate un Dumnezeu sfânt și drept să îi trateze pe păcătoși ca noi cu atâta blândețe încât să le ofere realitatea cea mai măreață din univers (pe Fiul Său) de care să ne bucurăm cu cea mai mare fericire posibilă?

Răspunsul este că Dumnezeu a pus păcatele noastre asupra Fiului Lui și le-a judecat acolo, așa încât să le scoată din mintea Lui și să ne trateze cu îndurare, rămânând în același timp sfânt și drept. Evrei 9:28 spune că Hristos „S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora”.

Hristos a purtat păcatele noastre în trupul Său când a murit (1 Petru 2:24). El a luat judecata noastră (Rom. 8:3). El ne-a șters vinovăția (Rom. 8:1). Asta înseamnă că păcatele noastre sunt șterse (F.A. 10:43). Ele nu mai rămân în mintea lui Dumnezeu ca temei al condamnării. În acest sens, El le „uită” (v. Ier. 31:34). Ele sunt mistuite în moartea lui Hristos.

Asta înseamnă că Dumnezeu este acum liber ca, în dreptatea Lui, să reverse asupra noastră toate promisiunile indescriptibile și mărețe ale noului legământ. El ni-L dă pe Hristos, realitatea cea mai măreață din univers, ca să ne bucurăm de El. Și El scrie voia Lui – inima Lui – în inimile noastre așa încât să Îl putem iubi pe Hristos, să ne putem încrede în Hristos și să Îl urmăm pe Hristos din interior spre exterior, cu libertate și bucurie.