27 februarie / Efecte radicale ale învierii

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! (1 Cor. 15:19).

Din pericolele prin care trecea, din moartea sa zilnică și din lupta sa cu fiarele sălbatice, Pavel concluzionează că viața pe care ales-o urmându-L pe Isus ar fi nebunească și vrednică de compasiune dacă Isus n-ar fi înviat din morți.

Dacă moartea ar fi finalul a tot ceea ce există, spune el, „să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri” (1 Cor. 15:32). Asta nu înseamnă că, dacă n-ar exista nicio înviere, ar trebui să devenim toți niște bețivi și niște gurmanzi. Bețivii sunt și ei vrednici de milă, cu sau fără înviere. El vrea să spună că, dacă nu există înviere, ceea ce ar făcea sens ar fi un fel de abordare de mijloc, caracterizată de moderație, pentru a maximiza plăcerile pământești.

Dar nu asta este ceea ce Pavel alege. El alege suferința, pentru că alege ascultarea. Anania venise la Pavel după întâlnirea acestuia cu Hristos pe drumul către Damasc, aducându-i cuvintele de la Domnul Isus: „îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (F.A. 9:16). Pavel acceptă această suferință ca parte din chemarea sa.

Cum putea Pavel să facă acest lucru? Care era sursa acestei ascultări radicale și dureroase? Răspunsul se găsește în 1 Corinteni 15:20: „Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți”. Cu alte cuvinte, Hristos a fost înviat, și eu voi fi înviat împreună cu El. De aceea, nicio suferință pentru Isus nu este în zadar (1 Cor. 15:58).

Nădejdea învierii a schimbat radical felul în care Pavel a trăit. Ea l-a eliberat de materialism și consumerism. Ea i-a dat puterea de a merge înainte fără confortul și plăcerile pe care mulți oameni au impresia că trebuie să le aibă în această viață. De exemplu, chiar dacă el avea dreptul să se căsătorească (1 Cor. 9:5), el a renunțat la acea plăcere pentru că fusese chemat să suporte atât de multă suferință.

Acesta este felul în care Isus a spus că este de așteptat ca nădejdea învierii să schimbe comportamentul nostru. De exemplu, el ne-a spus să îi invităm în casele noastre pe oamenii care nu ne pot răsplăti în această viață. Cum ar trebui să fim motivați să facem acest lucru? „Ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți” (Luca 14:14).

Pentru noi, aceasta este o chemare radicală de a ne uita atent la viețile noastre prezente pentru a vedea dacă sunt modelate de nădejdea învierii. Oare luăm decizii pe baza câștigului în această viață, sau în cea viitoare? Oare ne asumăm riscuri mânați de acea dragoste care nu poate fi caracterizată ca înțeleaptă decât dacă există o înviere?

​Fie ca Dumnezeu să ne ajute să ne rededicăm unei vieți întregi care lasă ca învierea să își manifeste efectele ei radicale!