28 Ianuarie – Cum să te pocăiești

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2021, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire (1 Ioan 1:9).

Un sentiment vag și rău că ești o persoană murdară nu este totuna cu o convingere de păcat. A ne simți corupți nu este totuna cu pocăința.

În această dimineață am început să mă rog și m-am simțit nevrednic să vorbesc cu Acela care a creat universul. Acela era un sentiment vag de nevrednicie. De aceea, I-am spus acest lucru. Dar ce se întâmplă acum?

Nimic nu s-a schimbat până nu am început să tratez specific păcatele mele. Sentimentele de murdărie pot fi utile dacă ne conduc la convingerea de păcate specifice. Dar, de regulă, acest sentiment vag de a fi o persoană rea nu este un lucru foarte util.

Ceața nevredniciei trebuie să ia forma unor stâlpi întunecați și clari de neascultare. Apoi vei putea să identifici clar acele păcate, să te pocăiești de ele și să ceri iertare, țintindu-le cu mitraliera Evangheliei tale și spulberându-le.

De aceea, am început să-mi aduc aminte de poruncile pe care le încalc frecvent. Iată câteva care mi-au venit în minte:

– Iubește-L pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea și cu toată puterea ta. Nu 95%, ci 100% (Matei 22:37).

– Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți. Fii la fel de dornic ca lucrurile să îi meargă bine cum vreo în cazul tău (Matei 22:39).

– Fă toate lucrurile fără cârtire. Nicio cârtire – nici în interior, nici în exterior (Fil. 2:14).

– Aruncă-ți toate îngrijorările asupra Lui – așa încât să nu mai fii zdrobit de ele (1 Petru 5:7).

– Spune doar acele lucruri care revarsă har asupra celorlalți – specială în legătură cu cei care sunt cei mai apropiați de tine (Efes 4:29).

– Răscumpără timpul. Nu irosi minutele, nici nu amâna ce ai de făcut (Efes. 5:16)

Gata cu vreo pretenție de a fi în posesia unei sfințenii extraordinare! Sunt un ratat.

Sigur că acestea sunt lucruri mult mai rele decât sentimentele vagi de murdărie. Acum vrăjmașul este vizibil. Păcatele sunt specifice. Ele au ieșit din ascunziș și le pot privi în ochi. Nu mă mai pot plânge că mă simt murdar. Îi cer iertare lui Hristos pentru că n-am făcut lucrurile specifice pe care El le-a poruncit.

Sunt zdrobit și mânios pe păcatul meu. Vreau să îl ucid peel, nu pemine. Nu sunt un sinucigaș, ci și unul care urăște păcatul și vrea să îl omoare: „omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ” (Col. 3:5); „faceți să moară faptele trupului, veți trăi” (Rom. 8:13). Vreau să trăiesc. Iată de ce sunt un ucigaș al păcatului meu!

În acest conflict aud promisiunea următoare: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Pacea se coboară aici.

​Acum, rugăciunea se simte din nou posibilă, dreaptă și puternică.