30 iunie / Eliberarea cerească de mânia viitoare

Un mesaj devoțional de John Piper, parte din seria Bucurii de Neclintit.
© 2022, Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate.

Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept să le dea întristare celor ce vă întristează, și să vă dea odihnă atât vouă, care sunteți întristați, cât și nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să îi pedepsească pe cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos (2 Tes. 1:6-8).

Va veni o vreme când răbdarea lui Dumnezeu se va încheia. Când Dumnezeu va vedea că poporul Lui a încheiat de suferit cât i-a fost rânduit și când numărul rânduit de martiri va fi complet (Apoc. 6:11), atunci din ceruri va veni o răzbunare dreaptă și sfântă.

Observați că răzbunarea lui Dumnezeu asupra acelora care au lovit în copiii Lui va fi percepută de noi ca „odihnă”. „Dumnezeu găsește că este drept să le dea întristare celor ce vă întristează, și să vă dea odihnă vouă, care sunteți întristați”. Cu alte cuvinte, judecata asupra „celor ce vă întristează” este o formă a harului îndreptat către noi.

Poate că cea mai remarcabilă imagine a judecății ca har este cea din Apocalipsa, a distrugerii Babilonului. La distrugerea lui, un glas puternic strigă din Cer: „Bucură-te de ea, cerule! Bucurați-vă și voi, sfinților, apostolilor și prorocilor! Pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate, și a judecat-o” (Apoc. 18:20). Apoi o mare mulțime s-a auzit spunând: „Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea și puterea! Pentru că judecățile Lui sunt adevărate și drepte. El a judecat-o pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, și a răzbunat sângele robilor Săi, din mâna ei” (Apoc. 19:1-2).

Atunci când răbdarea lui Dumnezeu va ajunge la capătul cursei ei îndelung răbdătoare și când se va sfârși acest veac, iar judecata va veni asupra vrăjmașilor copiilor lui Dumnezeu, sfinții nu își vor exprima dezacordul față de dreptatea lui Dumnezeu.

Asta înseamnă că distrugerea finală a celor nepocăiți nu va fi percepută în poporul lui Dumnezeu ca o suferință.

​Lipsa de dorință de a se pocăi a celorlalți nu va ține ostatice dorințele sfinților. Iadul nu va fi în stare să înnegrească Cerul. Judecata lui Dumnezeu va fi acceptată, iar sfinții vor experimenta răzbunarea adevărului ca pe un har măreț.