În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt, și a zis: „Tată, Doamne al cerului și al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă așa ai găsit cu cale Tu” (Luca 10:21).

Acest verset este unul dintre cele două din Evanghelii, în care ni se spune despre Isus că S-a bucurat. Cei șaptezeci de ucenici tocmai se întorseseră din predicare și I-au povestit lui Isus de succesul lor.

Observați că toți cei trei Membri ai Sfintei Treimi Se bucură aici: Isus Se bucură, dar textul spune că El Se bucură în Duhul Sfânt. De aici, eu înțeleg că Duhul Sfânt L-a umplut și L-a mișcat să Se bucure. Apoi, la finele versetului, vedem descrisă plăcerea lui Dumnezeu Tatăl: „Da, Tată, fiindcă așa ai găsit cu cale Tu”, fiindcă așa Te-ai bucurat Tu să procedezi!

Dar de ce anume Se bucură toată Trinitatea în acest pasaj? De dragostea liberă, electivă a lui Dumnezeu, de a ascunde lucruri de elita intelectuală și de a le descoperi pruncilor. „Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți, și le-ai descoperit pruncilor”.

Și ce anume ascunde Tatăl de unii, dar le descoperă altora? Luca 10:22 ne dă răspunsul: „nimeni nu știe cine este Fiul, afară de Tatăl”. Așadar, ceea ce Dumnezeu Tatăl trebuie să descopere este identitatea spirituală adevărată a Fiului.

Când cei șaptezeci de ucenici se întorc din misiunea lor evanghelistică și Îi povestesc lui Isus cele întâmplate, El și Duhul Sfânt Se bucură că Dumnezeu Tatăl a ales, după buna Lui plăcere – spre bucuria Sa – să Îl descopere pe Fiul pruncilor și să Îl ascundă de cei înțelepți.

Ideea nu este că ar exista anumite clase de oameni aleși de Dumnezeu, ci că Dumnezeu este liber să aleagă candidații cei mai puțin probabili pentru harul Său.

Dumnezeu contrazice ceea ce meritul omenesc ar dicta. El ascunde de înțeleptul atotsuficient și descoperă față de cei mai neajutorați și lipsiți de realizări.

Când Isus Îl vede pe Tatăl iluminându-i și mântuindu-i liber pe cei a căror singură speranță este harul fără plată, El tresaltă de bucurie în Duhul Sfânt și Își găsește plăcere în alegerea făcută de Tatăl Său.

​Astfel, când noi vedem acest adevăr – în fapt, când știm că suntem printre copiii aleși de El – ne alăturăm bucuriei Lui.

Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ (Col. 3:1-2).

Isus Hristos este înviorător. De aceea, caută lucrurile de sus. Nu-L înlocui pe Hristos cu mărunțișurile. Fuga de la Hristos către plăcerea păcătoasă secătuiește sufletul.

La început, poți avea impresia de libertate și distracție să ocolești rugăciunea și să neglijezi Cuvântul. Dar vine apoi nota de plată: superficialitate, lipsa puterii, vulnerabilitatea în fața păcatului, preocuparea cu lucrurile mărunte, relațiile superficiale și o pierdere înfricoșătoare a interesului pentru închinare și pentru lucrurile Duhului.

Nu lăsa ca vara care se apropie să îți facă sufletul să tremure. Dumnezeu a creat vara ca o pregustare a Cerului, nu ca un substitut al lui.

Dacă poștașul îți aduce o scrisoare de dragoste de la logodnicul tău, nu te îndrăgosti de poștaș. Nu te îndrăgosti de pregustarea video, descoperindu-te incapabil mai apoi să iubești realitatea viitoare.

Isus Hristos este centrul înviorător al verii. El este preeminent în toate lucrurile (Col. 1:18), inclusiv în vacanțe, picnicuri, jocuri cu mingea, drumeții lungi și grătare. El ne invită astfel în această vară: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).

Vrem acest lucru? Asta este întrebarea. Hristos ni Se dă în măsura în care ne dorim înviorarea de la El. „Mă veți căuta, și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima” (Ier. 29:13).

Petru vorbește astfel despre acest lucru: „Pocăiți-vă dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare” (F.A. 3:19-20). Pocăința nu înseamnă doar să ne abatem de la păcat, ci și să ne îndreptăm către Domnul cu inimile deschise, supuse și în așteptarea lucrării Lui.

Ce fel de abordare a verii este aceasta? Este atitudinea din Coloseni 3:1-2: „Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ”.

Acesta este pământul lui Dumnezeu! El este ca o pregustare video a realității acelei veri veșnice, în care „cetatea n-are trebuință nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, și făclia ei este Mielul” (Apoc. 21:23).

Soarele verii nu este decât un biet deget îndreptat către soarele viitor: gloria lui Dumnezeu. Vara ne-a fost lăsată ca să vedem și ca să ne arate acest lucru. Vrei să ai ochi deschiși? Doamne, fă-ne să vedem lumina de dincolo de lumină.

ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos, și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele (Rom. 13:14).

Creștinii nu navighează prin viață în societatea contemporană asemenea meduzelor care plutesc duse de curent. Noi trăim prim puterea Duhului și ne ghidăm după Cuvântul lui Dumnezeu. Noi înotăm. Asemenea delfinilor, nu ca niște meduze. Parte din acea călăuzire și putere se exprimă prin implicarea atentă în realitățile digitale ale vremurilor noastre. Aici sunt incluse și pericolele. Iată cinci dintre ele.

1) Momeala curiozității constante

Dispozitivele digitale ne oferă posibilitatea nesfârșită a descoperirii. Până și sistemele elementare de operare pot consuma ore de experimentare și sondare curioasă. Apoi există nenumăratele aplicații care consumă săptămâni din timpul tău, momindu-te cu toate încâlcelile lor.

Toate aceste lucruri sunt foarte amăgitoare, dându-ți iluzia puterii și a eficienței, dar lăsându-te la finele zilei cu sentimentul goliciunii și al nervozității.

Hotărârea mea este aceasta: eu îmi voi limita strict timpul petrecut pe aceste dispozitive, și mă voi dedica mai mult adevărului decât tehnicii.

2) Lumea goală a (i)realității virtuale

Cât de trist este să vezi oameni creativi, strălucitori, cheltuind ore și zile întregi din viețile lor creând cetăți, armate și aventuri care n-au nicio legătură cu realitatea! Nu avem decât o viață de trăit. Toate puterile pe care le avem ne sunt date de Dumnezeul cel adevărat pentru a trăi într-o lume reală, într-o viață care să ne conducă spre un Rai real sau un Iad real.

Hotărârea mea este aceasta: nu îmi voi folosi energia creativă, constructivă în irealitatea „realității virtuale”, ci în realitatea lumii reale.

3) Relații „personale” cu o mașină

Spre deosebire de oricare altă invenție, computerul este cel mai aproape de a fi ca o persoană. Poți să joci jocuri cu el. Poate să îți vorbească. Va fi acolo totdeauna alături de tine. Cel mai mare pericol de aici este că ajungem să ne simțim confortabil cu această „persoană” electronică ușor de gestionat și, gradual, să ne îndepărtăm de oamenii reali, care sunt impredictibili și care ne pot aduce frustrări și dureri în relațiile noastre cu ei.

Hotărârea mea este aceasta: Nu voi înlocui riscul relațiilor personale cu siguranța electronică impersonală.

4) Riscul îndrăgostirii

Mă refer la acel acord dintre doi îndrăgostiți, prin care decid să înceapă să se întâlnească. Aventurile sexuale încep prin timpul personal petrecut împreună, prin conversațiile îndelungi și prin deschiderea sufletului, lucruri care azi se pot petrece în izolare absolută, prin intermediul dispozitivelor electronice. Poți să crezi că „nu-i nimic serios”, până ce ea (sau el) apare în oraș.

Hotărârea mea este aceasta: nu voi cultiva o relație unu-la-unu cu o altă persoană de sex opus decât soția mea. Dacă sunt necăsătorit, nu voi cultiva o astfel de relație cu soția altcuiva.

5) Pornografia

Un lucru mai subtil decât să ne uităm la filme deocheate este faptul că acum putem nu doar să ne uităm, ci și să ne alăturăm perversității în spațiul privat al cuiburilor noastre. Pornografia interactivă îți va permite „să o faci” sau să îi faci „să o facă” virtual.

Eu n-am văzut niciodată așa ceva. Nici nu intenționez vreodată. Acest lucru ucide sufletul. Îl alungă pe Dumnezeu. Depersonalizează femeile. Stinge duhul de rugăciune. Murdărește Biblia. Ieftinește sufletul. Distruge puterea spirituală. Pângărește totul.

​Hotărârea mea este aceasta: nu voi deschide nicio aplicație și nicio pagină de internet pentru stimulare sexuală, nici nu voi cumpăra sau descărca vreun lucru pornografic.

Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce cuprinde el. Și numai de părinții tăi S-a alipit Domnul ca să-i iubească; și după ei, pe sămânța lor, pe voi v-a ales El dintre toate popoarele, cum vedeți azi (Deut. 10:14-15).

Dragostea electivă a lui Dumnezeu – dragostea prin care El alege un popor pentru Sine – este absolut liberă, necondiționată. Ea este revărsarea bună a fericirii Sale fără margini, călăuzită de înțelepciunea Lui infinită.

Deuteronom 10:14-15 descrie desfătarea pe care Dumnezeu a avut-o când a ales Israelul dintre toate popoarele pământului. Observați următoarele două lucruri:

În primul rând, observați contrastul dintre versetele 14 și 15. De ce descrie Moise alegerea Israelului în ciuda faptului că Dumnezeu stăpânește peste întreg Universul? De ce spune el în versetul 14, „ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce cuprinde el”, după care spune în versetul 15 că „pe voi v-a ales El dintre toate popoarele”?

Motivul pare să fie acela de a scăpa de orice idee că Dumnezeu ar fi fost forțat în vreun fel să aleagă acest popor – că ar fi existat limite în alegerea făcută de El și că ar fi fost constrâns în vreun fel să îi aleagă. Ideea este de a arunca în aer gândirea păgână că un dumnezeu ar putea avea dreptul și autoritatea de a avea propriul popor, dar nu mai mult.

Adevărul este că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat. El este deținătorul tuturor lucrurilor din Univers, și are dreptul și autoritatea să ia orice popor și să-l considere avuția Sa specială.

Astfel, adevărul indescriptibil de minunat pentru Israel este că Dumnezeu i-a ales. El nu era obligat să îi aleagă. El avea tot dreptul și toate privilegiile prin care putea alege absolut orice popor de pe fața pământului, către care să Își îndrepte planurile răscumpărătoare. Sau pe toate. Sau pe niciunul dintre ele.

De aceea, când El Își arogă titlul de „Dumnezeul lor”, El nu vrea să sugereze că ar fi în vreo competiție cu zeii Egiptului sau ai Canaanului. El stăpânește chiar și peste acei zei și peste popoarele lor. Dacă ar fi considerat de cuviință, El ar fi ales un popor complet diferit prin care să Își împlinească planurile.

Ideea punerii laolaltă a versetelor 14 și 15 în felul acesta este de a sublinia libertatea, autoritatea și drepturile universale ale lui Dumnezeu.

Al doilea lucru de observat (în versetul 15) este felul în care Dumnezeu Își exercită libertatea suverană de a-Și „alipi inima numai de părinții voștri, ca să-i iubească”. El a fost desfătat alegându-i ca să îi iubească. El a ales liber să Își găsească plăcerea în iubirea părinților lor.

Dragostea lui Dumnezeu pentru părinții Israelului a fost liberă și milostivă, nefiind constrânsă de nimic din ceea ce părinții aceștia erau în etnia sau în meritele lor.

​Iar aceasta este o lecție pentru noi. Noi, credincioșii în Hristos, suntem aleși de Dumnezeu la fel de liber. Nu datorită vreunui lucru din noi, ci pentru că, pur și simplu, Dumnezeu a găsit plăcere să procedeze astfel.

Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! (Matei 5:5).

Blândețea începe când ne punem încrederea în Dumnezeu. Apoi, deoarece avem încredere în El, ne consacrăm viețile în mâinile Lui. Aruncăm asupra Lui anxietățile, frustrările, planurile, relațiile, slujbele și sănătatea noastră.

Apoi așteptăm cu răbdare ca Domnul să lucreze. Avem încredere în timpul hotărât de El, în puterea și harul Lui care lucrează în cel mai bun fel spre gloria Lui și spre binele nostru.

Rezultatul încrederii în Dumnezeu, al aruncării anxietăților noastre asupra Lui și al așteptării răbdătoare a lucrării Lui este că nu apelăm la mânia rapidă și agitată. Nu, ci renunțăm la mânie și punem situația în care ne găsim în mâinile lui Dumnezeu, lăsându-L să ne răzbune El, dacă așa dorește.

După aceea, așa cum ne spune Iacov, în această încredere liniștită, noi nu ne grăbim să vorbim, ci suntem grabnici la ascultare (Iacov 1:19). Devenim ușor de înduplecat și deschiși la corecție (Iacov 3:17). Iacov numește aceasta „blândețea înțelepciunii” (Iacov 3:13).

Blândeții îi place să învețe. Ea socotește prețioase loviturile corecției venite de la un prieten (Prov. 27:6). Iar când trebuie să îi spună un cuvânt corectiv unei persoane prinsă în păcat sau erezie, blândețea vorbește din convingerea profundă a propriei expuneri la cădere, a propriei înclinații de a păcătui și a propriei dependențe totale de harul lui Dumnezeu (Gal. 6:1).

Liniștea, deschiderea și vulnerabilitatea blândeții sunt lucruri foarte frumoase și foarte dureroase. Ea este contrară a tot ceea ce noi suntem, prin natura noastră păcătoasă. Ea necesită ajutor supranatural.

Dacă ești ucenic al lui Isus Hristos – dacă ai încredere în El și îți dedici viața Lui, așteptând răbdător lucrarea Lui – Dumnezeu a început deja să te ajute, și te va ajuta mai mult.

​Iar principala modalitate în care El te va ajuta ține de asigurarea inimii tale că ești împreună moștenitor al lui Isus Hristos și că lumea, cu tot ce există în ea, este a ta (1 Cor. 3:21-23). Cei blânzi moștenesc pământul.