Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care îi cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare (1 Tim. 6:9).

Lăcomia poate distruge sufletul în Iad pe veci.

Motivul pentru care sunt sigur că această pierzare nu este un fel de fiasco financiar trecător, ci pierzarea finală în Iad, ține de ceea ce Pavel afirmă cu trei versete mai devreme, în 1 Timotei 6:12. El spune că trebuie să luptăm cu lăcomia prin credință, după care spune: „apucă viața veșnică la care ai fost chemat, și pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori”. Ceea ce este în joc în fuga de lăcomie și în lupta pentru mulțumire, prin credința în harul viitor, este viața veșnică.

Astfel, când Pavel spune în 1 Timotei 6:9 că dorința de îmbogățire îi aruncă pe oameni în pierzare, el nu spune că lăcomia îți poate distruge căsnicia sau afacerea (lucruri certe!). El spune că lăcomia îți poate distruge veșnicia. Sau, așa cum spune finalul versetului din 1 Timotei 6:10, „unii, care au umblat după ea [iubirea de bani], au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri”.

Dumnezeu a mers mila în plus în Biblie, avertizându-ne în îndurarea Lui de faptul că idolatria lăcomiei nu este ceva din care să câștigăm. Ea este o stradă înfundată în cel mai rău sens al cuvântului. Este o cursă și o șmecherie mortală.

​De aceea, ceea ce te îndemn este exact ceea ce ni se spune în 1 Timotei 6:11: „fugi de aceste lucruri”! Când le vezi făcându-și apariția (într-o reclamă la televizor, într-un catalog de Crăciun, într-o reclamă pe internet sau când vezi ce și-a cumpărat vecinul tău), fugi de ele în felul în care ai fugi de un leu scăpat de la grădina zoologică, un leu flămând și răcnind. „Apucă viața veșnică”.

M-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc. Știu să trăiesc smerit, și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întărește (Fil. 4:11-13).

Trimiterea de către Dumnezeu a harului Său viitor, zi după zi, l-a făcut capabil pe Pavel să fie săturat sau înfometat, să prospere sau să sufere, să aibă din abundență sau să continue să slujească în lipsuri.

Expresia „pot totul” se referă cu adevărat la „toate lucrurile”, nu doar la cele ușoare. „Totul” are acest sens: „Prin Hristos, pot să fiu înfometat, să sufăr sau să trăiesc în lipsuri”. Acest lucru pune făgăduința uimitoare din Filipeni 4:19 în lumina corectă: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos”.

Ce sens are expresia „toate trebuințele voastre” în lumina pasajului din Filipeni 4:11-12? Ea are sensul a „tot ce aveți nevoie ca să căpătați mulțumirea care Îl glorifică pe Dumnezeu”. Ceea ce poate include perioade de foame și lipsuri. Dragostea lui Pavel pentru filipeni a curs din mulțumirea lui în Dumnezeu, iar mulțumirea lui a curs din credința sa în harul viitor al providenței infailibile a lui Dumnezeu, care era tot ceea ce el avea nevoie în perioade de belșug și în perioade de lipsuri.

De aceea, devine evident că lăcomia este opusul credinței. Ea înseamnă pierderea mulțumirii în Hristos, astfel că începem să tânjim după alte lucruri care să satisfacă dorințele inimilor noastre, în vreme ce doar prezența lui Dumnezeu le poate împlini. Și nu trebuie să ne mire că bătălia împotriva lăcomiei este o bătălie împotriva necredinței în făgăduința lui Dumnezeu că El va fi tot ce avem nevoie în orice circumstanță.

Acest adevăr este prezentat foarte clar în Evrei 13:5. Iată felul în care autorul argumentează în favoarea eliberării noastre de iubirea de bani – eliberarea de lăcomie – libertatea mulțumirii în Dumnezeu: „Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El însuși a zis: ‚Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi’”. Credința în această făgăduință – „Nicidecum n-am să te las” – frânge puterea tuturor dorințelor care Îl necinstesc pe Dumnezeu – a oricărei lăcomii.

​Ori de câte ori simțim pornirile cele mai neînsemnate de lăcomie în inimile noastre, trebuie să ne trezim și să luptăm din răsputeri împotriva ei, folosind armele acestei credințe.

El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, I-a dat slavă lui Dumnezeu (Rom. 4:20).

O, cât de mult tânjesc ca Dumnezeu să fie glorificat în umblarea noastră după sfințenie și dragoste! Dar Dumnezeu nu este glorificat decât dacă această umblare a noastră este însoțită de puterea Lui, prin credința în făgăduințele Sale.

Iar Dumnezeul care S-a revelat cel mai deplin în Isus Hristos, care a fost răstignit pentru păcatele noastre și a înviat spre îndreptățirea noastră (Rom. 4:25), este cel mai glorificat când noi primim făgăduințele Lui cu o fermitate bucuroasă, pentru că ele sunt obținute prin sângele Fiului Său.

Dumnezeu este onorat când noi suntem smeriți pentru eșecurile și slăbiciunile noastre, și când avem încredere în El pentru harul viitor. Aceasta este ideea din Romani 4:20, unde Pavel descrie astfel credința lui Avraam: „El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, I-a dat slavă lui Dumnezeu”.

El a crescut mai mult în credință, dându-I astfel glorie lui Dumnezeu. Credința în făgăduințele lui Dumnezeu Îl glorifică ilustrându-L ca suprem de înțelept, puternic, bun și vrednic de încredere. Astfel, dacă nu învățăm să trăim prin credința în făgăduințele harului viitor al lui Dumnezeu, am putea respecta rigori religioase remarcabile, dar ele nu vor fi spre gloria lui Dumnezeu.

El este glorificat când puterea de a fi sfinți vine prin credința smerită în harul Lui viitor.

Martin Luther spunea: „[Credința] Îl onorează pe Acela către care se îndreaptă, acordându-I cea mai mare importanță și cea mai mare reverență, pentru că Îl consideră credincios și vrednic de încredere”. Dătătorul în care avem încredere primește gloria.

​Marea mea dorință este să învățăm să trăim spre onoarea lui Dumnezeu. Iar asta înseamnă să trăim prin credința în harul viitor, ceea ce, la rândul ei, înseamnă să ne luptăm cu necredința oricând ea își înalță capul.

Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul (Evrei 12:14).

Există o sfințenie practică fără de care nu Îl vom vedea pe Domnul. Mulți oameni trăiesc ca și cum așa ceva n-ar exista.

Există oameni care pretind că sunt creștini și care trăiesc vieți atât de lipsite de sfințenie, încât ei vor fi cei care vor auzi cuvintele înspăimântătoare ale lui Isus: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege” (Matei 7:23). Pavel le spune pretinșilor credincioși: „Dacă trăiți după îndemnurile ei [firii pământești], veți muri” (Rom. 8:13).

Astfel, există o sfințenie fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul. Și este extrem de important să învățăm să luptăm pentru sfințenie prin credința în harul viitor.

Mai există o cale de a căuta sfințenia care duce la moarte. Pavel ne avertizează să nu Îl slujim pe Dumnezeu altfel decât prin credința în harul Lui care ne echipează. Dumnezeu „nu este slujit de mâini omenești, ca și când ar avea trebuință de ceva, El, care le dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile” (F.A. 17:25). Orice efort de a-I sluji lui Dumnezeu care, chiar în acel act, nu depinde de El ca răsplata inimilor noastre și puterea slujirii noastre, Îl va dezonora ilustrându-L asemenea unui zeu păgân nevoiaș.

Petru descrie în felul următor alternativa la o astfel de slujire a lui Dumnezeu bazată pe puterile noastre: „Dacă slujește cineva, să slujească după puterea, pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos” (1 Petru 4:11). Iar Pavel spune: „n-aș îndrăzni să pomenesc niciun lucru, pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine” (Rom. 15:18; v. și 1 Cor. 15:10).

Clipă de clipă, harul sosește în viețile noastre echipându-ne ca să facem „orice faptă bună” pe care Dumnezeu o rânduiește pentru noi: „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Cor. 9:8).

​Lupta pentru fapte bune este o luptă pentru credința în făgăduințele harului viitor.

Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine, nu va înseta niciodată” (Ioan 6:35).

Ceea ce trebuie să vedem aici este că esența credinței înseamnă să fim satisfăcuți cu tot ceea ce Dumnezeu este pentru noi în Hristos.

Definirea credinței în acest fel subliniază două lucruri. Unul este credința care se focalizează pe Dumnezeu. Ceea ce ne aduce nouă împlinire nu sunt doar făgăduințele lui Dumnezeu, ci tot ce este Dumnezeu însuși pentru noi în Isus. Credința Îl primește pe Dumnezeu în Hristos drept comoara noastră – nu doar darurile făgăduite de El.

Credința nu își întemeiază nădejdea doar în lucrurile din lumea viitoare, ci în faptul că Dumnezeu va fi acolo: „Și am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie, și zicea: ‚Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu însuși va fi cu ei’” (Apoc. 21:3).

Și chiar acum, ceea ce credința primește cel mai fierbinte nu este doar realitatea iertării păcatelor (oricât de prețioasă ar fi), ci și prezența Hristosului cel viu în inimile noastre și plinătatea lui Dumnezeu însuși. În Efeseni 3:17-19, Pavel se roagă ca „Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință... ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”.

Celălalt lucru subliniat în definiția dată credinței ca fiind satisfăcută cu tot ceea ce Dumnezeu este pentru noi în Isus este termenul „satisfacție”. Credința înseamnă stingerea setei sufletului la izvorul lui Dumnezeu. În Ioan 6:35, vedem că „a crede” înseamnă „a veni” la Hristos ca să mâncăm „Pâinea vieții” și ca să bem „apa vie” (Ioan 4:10, 14), ceea ce nu este nimic altceva decât Isus însuși.

​Aici se găsește secretul puterii credinței în zdrobirea forței înrobitoare a atracțiilor păcătoase. Dacă inima este satisfăcută cu tot ceea ce Dumnezeu este pentru noi în Isus, puterea păcatului de a ne momi ca să ne îndepărteze de înțelepciunea lui Hristos este frântă.