MESAJUL ŞI CREDINŢA BAPTISTĂ (2000)
I. SCRIPTURA
Sfânta Biblie a fost scrisă de oameni inspirați divin și reprezintă revelația dată de Dumnezeu omului cu privire la Sine. Ea este o comoară perfectă de învățătură dumnezeiască. Ea îl are ca autor pe Dumnezeu, țelul ei este mântuirea, iar obiectul ei este adevărul, neamestecat de nici o greșeală. De aceea, întreaga Scriptură este total adevărată și de încredere. Ea ne descoperă principiile prin care Dumnezeu ne judecă și, de aceea, ea este și va rămâne până la sfârșitul lumii, centrul adevărat al unității creștine și standardul suprem prin care trebuie testate întreg comportamentul omului, credințele și opiniile religioase. Toată Scriptura mărturisește despre Hristos, El Însuși fiind ținta relevației divine.
Exod 24:4; Deuteronom 4:1-2; 17:19; Iosua 8:34; Psalmii 19:7-10; 119:11,89,105,140; Isaia 34:16; 40:8; Ieremia 15:16; 36:1-32; Matei 5:17-18; 22:29; Luca 21:33; 24:44-46; Ioan 5:39;16:13-15; 17:17; Faptele Apostolilor 2:16ff.; 17:11; Romani 15:4; 16:25-26; 2Timotei 3:15-17; Evrei 1:1-2; 4:12; 1Petru 1:25; 2Petru 1:19-21.
II. DUMNEZEU
Există un singur Dumnezeu viu și adevărat. El este o Ființă inteligentă, spirituală și personală, Creatorul, Răscumpărătorul, Susținătorul și Stăpânul universului. Dumnezeu este infinit în sfințenie și în toate celelalte trăsături ale Sale. Dumnezeu este atotputernic și atotcunoscător, iar cunoștința Lui perfectă se aplică tuturor lucrurilor, din trecut, prezent și viitor, inclusiv deciziilor viitoare ale creaturilor Sale libere. Noi Îi datorăm cea mai înaltă dragoste, reverență și ascultare. Dumnezeul Triunic veșnic Se descoperă pe Sine înaintea noastră ca Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, având atribute personale distincte, dar fără o diviziune în natura, esența sau ființa Sa.
A. Dumnezeu Tatăl
În calitate de Tată, Dumnezeu domnește cu grijă suverană peste universul Său, peste creaturile Sale și peste cursul istoriei omenirii, în conformitate cu scopurile harului Său. El este atotputernic, atoateștiutor, atoateiubitor și atotînțelept. Dumnezeu este Tatăl în adevăr față de aceia care devin copii ai lui Dumnezeu prin credința în Isus Hristos. În atitudinea Sa față de toți oamenii, El se comportă ca un tată.
Geneza 1:1; 2:7; Exod 3:14; 6:2-3; 15:11ff.; 20:1ff; Levitic 22:2; Deuteronom 6:4; 32:6; 1Cronici 29:10; Psalmii 19:1-3; Isaia 43:3,15; 64:8; Ieremia 10:10; 17:13; Matei 6:9ff.; 7:11; 23:9; 28:19; Marcu 1:9-11; Ioan 4:24; 5:26; 14:6-13; 17:1-8; Faptele Apostolilor 1:7; Romani 8:14-15; 1Corinteni 8:6; Galateni 4:6; Efeseni 4:6; Coloseni 1:15; 1Timotei 1:17; Evrei 11:6; 12:9; 1Petru 1:17; 1Ioan 5:7.
B. Dumnezeu Fiul
Hristos este Fiul etern al lui Dumnezeu. În întruparea Sa ca Isus Hristos, El a fost conceput de Duhul Sfânt și născut trupește de fecioara Maria. Isus a revelat și a împlinit voia lui Dumnezeu, luând asupra Sa natura omenească cu cerințele și necesitățile ei și identificându-Se complet cu omenirea, dar totuși fără păcat. El a onorat legea divină prin ascultarea Sa personală de ea și, prin moartea Sa substitutivă pe cruce, El a făcut răscumpărarea oamenilor din păcat. El a fost înviat din morți cu un trup glorificat și S-a arătat ucenicilor Săi ca Persoana care fusese cu ei înainte de crucificarea Sa. El S-a ridicat la cer și acum este înălțat la dreapta lui Dumnezeu, unde este singurul Mijlocitor, pe deplin Dumnezeu și pe deplin om, și în a Cărei persoană este realizată împăcarea dintre Dumnezeu și om. El Se va întoarce în putere și glorie pentru a judeca lumea și pentru a încheia misiunea Sa de răscumpărare. Acum, El locuiește în toți credincioșii fiind Domnul viu și prezent în ei pe vecie.
Geneza 18:1ff.; Psalmii 2:7ff.; 110:1ff.; Isaia 7:14; 53; Matei 1:18-23; 3:17; 8:29; 11:27; 14:33;16:16,27; 17:5; 27; 28:1-6,19; Marcu 1:1; 3:11; Luca 1:35; 4:41; 22:70; 24:46; Ioan 1:1-18,29; 10:30,38;11:25-27; 12:44-50; 14:7-11; 16:15-16,28; 17:1-5, 21-22; 20:1-20,28; Faptele Apostolilor 1:9; 2:22-24; 7:55-56; 9:4-5,20; Romani 1:3-4; 3:23-26; 5:6-21; 8:1-3,34; 10:4; 1Corinteni 1:30; 2:2; 8:6; 15:1-8,24-28; 2Corinteni 5:19-21; 8:9; Galateni 4:4-5; Efeseni 1:20; 3:11; 4:7-10; Filipeni 2:5-11; Coloseni 1:13-22; 2:9; 1Tesaloniceni 4:14-18; 1Timotei 2:5-6; 3:16; Tit 2:13-14; Evrei 1:1-3;4:14-15; 7:14-28; 9:12-15, 24-28; 12:2; 13:8; 1Petru 2:21-25; 3:22; 1Ioan 1:7-9; 3:2; 4:14-15; 5:9; 2Ioan 7-9; Apocalipsa 1:13-16; 5:9-14; 12:10-11; 13:8; 19:16.
C. Dumnezeu Duhul Sfânt
Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu, pe deplin divin. El a inspirat oamenii sfinți din vechime să scrie Scriptura. Prin iluminare, El îi face capabili pe oameni să înțeleagă adevărul. El Îl înalță pe Hristos. El convinge oamenii de păcat, neprihănire și judecată. El cheamă pe oameni la Mântuitorul și realizează regenerarea. La momentul regenerării, El botează pe fiecare credincios în Trupul lui Hristos. El cultivă caracterul creștin, mângâie pe cei credincioși, și le dă darurile spirituale prin care ei slujesc pe Dumnezeu prin biserica Sa. El pecetluiește pe credincios până în ziua răscumpărării finale. Prezența Sa în creștin este garanția că Dumnezeu îl va duce pe credincios la plinătatea staturii sale în Hristos. El îl luminează și îi dă putere celui credincios și bisericii în închinare, evanghelizare și slujire.
Geneza 1:2; Judecători 14:6; Iov 26:13; Psalmii 51:11; 139:7ff.; Isaia 61:1-3; Ioel 2:28-32; Matei 1:18; 3:16; 4:1; 12:28-32; 28:19; Marcu 1:10,12; Luca 1:35; 4:1,18-19; 11:13; 12:12; 24:49; Ioan 4:24; 14:16-17,26; 15:26; 16:7-14; Faptele Apostolilor 1:8; 2:1-4,38; 4:31; 5:3; 6:3; 7:55; 8:17,39; 10:44; 13:2; 15:28; 16:6; 19:1-6; Romani 8:9-11,14-16,26-27; 1Corinteni 2:10-14; 3:16; 12:3-11,13; Galateni 4:6; Efeseni 1:13-14; 4:30; 5:18; 1Tesaloniceni 5:19; 1Timotei 3:16;4:1; 2Timotei 1:14; 3:16; Evrei 9:8,14; 2Petru 1:21; 1Ioan 4:13; 5:6-7; Apocalipsa 1:10; 22:17.
III. OMUL
Omul este creația specială a lui Dumnezeu, făcut după chipul Lui. El i-a creat bărbat și femeie, fiind coroana creațiunii Lui. Darul genului este, așadar, parte din faptul că Dumnezeu a făcut creația bună. La început, omul a fost nevinovat de păcat și a fost înzestrat de Creatorul lui cu libertatea de alegere. Prin alegerea sa liberă, omul a păcătuit împotriva lui Dumnezeu și astfel a adus păcatul asupra rasei omenești. Prin ispita lui Satana, omul a încălcat porunca lui Dumnezeu și a căzut din starea sa inițială de inocență, iar prin acest act toți urmașii lui moștenesc o natură și un mediu de viață înclinate spre păcat. Astfel, imediat ce sunt capabili de fapte morale, ei devin călcători ai poruncilor și se află sub condamnare. Numai harul lui Dumnezeu poate aduce omul în părtășia Sa sfântă și îl face capabil să împlinească scopul lui Dumnezeu cu care l-a creat. Sanctitatea personalității omului este evidentă prin faptul că Dumnezeu a creat omul după chipul Său, și prin aceea că Hristos a murit pentru om; de aceea, orice persoană din orice rasă omenească are demnitate deplină și este vrednic de respect și dragoste creștină.
Geneza 1:26-30; 2:5,7,18-22; 3; 9:6; Psalmii 1; 8:3-6; 32:1-5; 51:5; Isaia 6:5; Ieremia 17:5; Matei 16:26; Faptele Apostolilor 17:26-31; Romani 1:19-32; 3:10-18,23; 5:6,12,19; 6:6; 7:14-25; 8:14-18,29; 1Corinteni 1:21-31; 15:19,21-22; Efeseni 2:1-22; Coloseni 1:21-22; 3:9-11.
IV. MÂNTUIREA
Mântuirea implică răscumpărarea întregii persoane a omului, și ea este oferită fără plată tuturor acelora care Îl primesc pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, care, prin sângele Lui, a obținut răscumpărarea veșnică a celui credincios. În sensul ei cel mai larg, mântuirea include regenerarea, justificarea, sfințirea și glorificarea. Nu există mântuire în afara credinței personale în Isus Hristos ca Domn.
A. Regenerarea, sau nașterea din nou, este o lucrare a harului lui Dumnezeu, prin care credincioșii devin făpturi noi în Hristos Isus. Este o schimbare a inimi produsă de Duhul Sfânt prin convingerea de păcat, și la care păcătosul răspunde cu pocăință înaintea lui Dumnezeu și credința în Domnul Isus Hristos. Pocăința și credința sunt experiențe inseparabile ale harului.
Pocăința constă dintr-o întoarcere autentică de la păcat către Dumnezeu. Credința constă în acceptarea lui Isus Hristos și predarea întregii personalități a omului față de El ca Domn și Mântuitor.
B. Justificarea reprezintă achitarea deplină și plină de har făcută de Dumnezeu, în baza principiilor dreptății Sale, aplicată tuturor păcătoșilor care se pocăiesc și cred în Hristos. Justificarea aduce pe cel credincios într-o relație de pace și acceptare față de Dumnezeu.
C. Sfințirea reprezintă experiența prin care, începând de la regenerare, credinciosul este pus deoparte pentru scopurile lui Dumnezeu, și este făcut capabil să înainteze către maturitatea morală și spirituală, prin prezența și puterea Duhului Sfânt care locuiește în el. Creșterea în har trebuie să continue de-a lungul întregii vieți a persoanei regenerate.
D. Glorificarea reprezintă punctul culminant al mântuirii și este starea finală binecuvântată în care se va afla cel răscumpărat pe vecie.
Geneza 3:15; Exod 3:14-17; 6:2-8; Matei 1:21; 4:17; 16:21-26; 27:22-28:6; Luca 1:68-69; 2:28-32; Ioan 1:11-14,29; 3:3-21,36; 5:24; 10:9,28-29;15:1-16; 17:17; Faptele Apostolilor 2:21; 4:12; 15:11; 16:30-31; 17:30-31; 20:32; Romani 1:16-18; 2:4; 3:23-25; 4:3ff.; 5:8-10; 6:1-23; 8:1-18,29-39; 10:9-10,13; 13:11-14; 1Corinteni 1:18,30; 6:19-20; 15:10; 2Corinteni 5:17-20; Galateni 2:20; 3:13; 5:22-25; 6:15; Efeseni 1:7; 2:8-22; 4:11-16; Filipeni 2:12-13; Coloseni 1:9-22; 3:1ff.; 1Tesaloniceni 5:23-24; 2Timotei 1:12; Tit 2:11-14; Evrei 2:1-3; 5:8-9; 9:24-28; 11:1-12:8,14; Iacov 2:14-26; 1Petru 1:2-23; 1Ioan 1:6-2:11; Apocalipsa 3:20; 21:1-22:5.
V. SCOPUL HARULUI LUI DUMNEZEU
Alegerea reprezintă scopul harului lui Dumnezeu, potrivit căreia El regenerează, justifică, sfințește și glorifică pe păcătoși. Ea este compatibilă cu voința liberă a omului și cuprinde toate mijloacele ce țin de acest scop. Ea este o manifestare glorioasă a bunătății suverane a lui Dumnezeu, și este infinit de înțeleaptă, sfântă și neschimbătoare. Ea exclude orice laudă și promovează umilința.
Toți credincioșii adevărați perseverează până la sfârșit. Aceia pe care Dumnezeu i-a acceptat în Hristos și i-a sfințit prin Duhul Său nu vor cădea niciodată din starea de har, ci vor persevera până la sfârșit. Credincioșii pot să cadă în păcat prin neglijență și ispitire, prin care ei pot întrista pe Duhul Sfânt, afectându-și harul și liniștea, și aducând ocară asupra cauzei lui Hristos și judecăți temporare asupra lor înșiși; cu toate acestea, ei vor fi păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință, pentru mântuire.
Geneza 12:1-3; Exod 19:5-8; 1Samuel 8:4-7,19-22; Isaia 5:1-7; Ieremia 31:31ff.; Matei 16:18-19; 21:28-45; 24:22,31; 25:34; Luca 1:68-79;2:29-32; 19:41-44; 24:44-48; Ioan 1:12-14; 3:16; 5:24; 6:44-45,65; 10:27-29; 15:16; 17:6,12,17-18; Faptele Apostolilor 20:32; Romani 5:9-10; 8:28-39; 10:12-15; 11:5-7,26-36; 1Corinteni 1:1-2; 15:24-28; Efeseni 1:4-23; 2:1-10; 3:1-11; Coloseni 1:12-14; 2Tesaloniceni 2:13-14; 2Timotei 1:12; 2:10,19; Evrei 11:39–12:2; Iacov 1:12; 1Petru 1:2-5,13; 2:4-10; 1Ioan 1:7-9; 2:19; 3:2.
VI. BISERICA
O biserică nou-testamentală a Domnului Isus Hristos este o congregație locală autonomă formată din credincioși botezați, care se asociază prin legământ în credința și părtășia Evangheliei, păzind cele două sacramente ale lui Hristos, fiind conduși de legile Lui, practicând darurile, drepturile și privilegiile investite în ei prin Cuvântul Lui și căutând să ducă Evanghelia până la capătul lumii. Fiecare congregație funcționează sub Domnia lui Hristos prin intermediul unor procese democratice. Într-o astfel de adunare, fiecare membru este responsabil înaintea lui Hristos ca Domn. Slujitorii bisericii, conform Scripturii, sunt pastorii și diaconii. Chiar dacă atât bărbații cât și femeile primesc daruri pentru slujire în biserică, slujirea de pastor este limitată bărbaților care se califică, potrivit Scripturii.
Noul Testament vorbește de asemenea despre biserică în calitate de Trup al lui Hristos, care îi include pe toți cei răscumpărați din toate vremurile, credincioși din orice seminție, orice limbă, popor și națiune.
Matei 16:15-19; 18:15-20; Faptele Apostolilor 2:41-42,47; 5:11-14; 6:3-6; 13:1-3; 14:23,27; 15:1-30; 16:5; 20:28; Romani 1:7; 1Corinteni 1:2; 3:16; 5:4-5; 7:17; 9:13-14;12; Efeseni 1:22-23; 2:19-22; 3:8-11,21; 5:22-32; Filipeni 1:1; Coloseni 1:18; 1Timotei 2:9-14; 3:1-15; 4:14; Evrei 11:39-40; 1Petru 5:1-4; Apocalipsa 2-3; 21:2-3.
VII. BOTEZUL ȘI CINA DOMNULUI
Botezul creștin constă din cufundarea credinciosului în apă în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, fiind un act al ascultării care simbolizează credința persoanei în Mântuitorul crucificat, îngropat și înviat, moartea credinciosului față de păcat, îngroparea vieții vechi și învierea pentru a umbla într-o viață nouă, în Hristos Isus. Este o mărturie a credinței sale în învierea finală din morți. Fiind un sacrament al bisericii, botezul este o condiție preliminară pentru ca aceia care doresc să fie membri să se poată bucura de privilegiile calității de membru și de accesul la Cina Domnului.
Cina Domnului este actul simbolic de ascultare, prin care membrii bisericii, împărtășindu-se din pâine și din rodul viței, comemorează moartea Răscumpărătorului lor și anticipează a doua Sa venire.
Matei 3:13-17; 26:26-30; 28:19-20; Marcu 1:9-11; 14:22-26; Luca 3:21-22; 22:19-20; Ioan 3:23; Faptele Apostolilor 2:41-42; 8:35-39; 16:30-33; 20:7; Romani 6:3-5; 1Corinteni 10:16,21; 11:23-29; Coloseni 2:12.
VIII. ZIUA DOMNULUI
Prima zi a săptămânii este Ziua Domnului. Ea este o hotărâre creștină care trebuie respectată în mod regulat. Prin ea, se comemorează învierea lui Hristos din morți și trebuie să includă practicarea închinării și devoțiunii spirituale, atât în public cât și în viața privată. Activitățile practicate în Ziua Domnului trebuie să fie potrivite conștiinței creștinului aflat sub Domnia lui Isus Hristos.
Exod 20:8-11; Matei 12:1-12; 28:1ff.; Marcu 2:27-28; 16:1-7; Luca 24:1-3,33-36; Ioan 4:21-24; 20:1,19-28; Faptele Apostolilor 20:7; Romani 14:5-10; 1Corinteni 16:1-2; Coloseni 2:16; 3:16; Apocalipsa 1:10.
IX. ÎMPĂRĂȚIA
Împărăția lui Dumnezeu presupune atât suveranitatea generală a Lui peste univers, cât și domnia Sa particulară asupra oamenilor care Îl recunosc de bunăvoie ca Rege. În mod specific, Împărăția reprezintă domeniul mântuirii în care oamenii intră prin dedicarea lor plină de credință, sinceră față de Isus Hristos. Creștinii trebuie să se roage și să lucreze astfel ca Împărăția să vină și ca voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ. Desăvârșirea Împărăției va avea loc la revenirea lui Isus Hristos, la sfârșitul veacului.
Geneza 1:1; Isaia 9:6-7; Ieremia 23:5-6; Matei 3:2; 4:8-10,23; 12:25-28; 13:1-52; 25:31-46; 26:29; Marcu 1:14-15; 9:1; Luca 4:43; 8:1; 9:2; 12:31-32;17:20-21; 23:42; Ioan 3:3; 18:36; Faptele Apostolilor 1:6-7; 17:22-31; Romani 5:17; 8:19; 1Corinteni 15:24-28; Coloseni 1:13; Evrei 11:10,16; 12:28; 1Petru 2:4-10; 4:13; Apocalipsa 1:6,9; 5:10; 11:15; 21-22.
X. LUCRURILE DE PE URMĂ
La vremea și în modalitatea alese de El, Dumnezeu va pune capăt acestei lumi. Conform promisiunii Sale, Isus Hristos se va întoarce în glorie pe pământ, în mod personal și vizibil; morții vor fi înviați iar Hristos va judeca toți oamenii după dreptate. Cei nedrepți vor fi aruncați în Iad, locul pedepsei veșnice. Cei drepți își vor primi răsplata, având trupuri înviate și glorificate, și vor locui pe vecie în Rai cu Domnul.
Isaia 2:4; 11:9; Matei 16:27; 18:8-9; 19:28; 24:27,30,36,44; 25:31-46; 26:64; Marcu 8:38; 9:43-48; Luca 12:40,48; 16:19-26; 17:22-37; 21:27-28; Ioan 14:1-3; Faptele Apostolilor 1:11; 17:31; Romani 14:10; 1Corinteni 4:5; 15:24-28,35-58; 2Corinteni 5:10; Filipeni 3:20-21; Coloseni 1:5; 3:4; 1Tesaloniceni 4:14-18; 5:1ff.; 2Tesaloniceni 1:7ff.; 2; 1Timotei 6:14; 2Timotei 4:1,8; Tit 2:13; Evrei 9:27-28; Iacov 5:8; 2Petru 3:7ff; 1Ioan 2:28; 3:2; Iuda 14; Apocalipsa 1:18; 3:11; 20:1-22:13.
XI. EVANGHELIZAREA ȘI MISIUNEA
Este îndatorirea și privilegiul fiecărui ucenic al lui Hristos și al fiecărei biserici a Domnului Isus Hristos să se străduiască să facă ucenici din toate neamurile. Nașterea din nou a duhului omului prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu înseamnă nașterea dragostei pentru alții. Astfel, efortul misionar al tuturor se bazează pe necesitatea spirituală de a avea viața regenerată, și este poruncit în mod expres și repetat în învățăturile lui Hristos. Domnul Isus Hristos a poruncit predicarea Evangheliei către toate neamurile. Este datoria oricărui copil al lui Dumnezeu să caute constant să câștige pentru Hristos pe cei pierduți, prin mărturia verbală însoțită de un stil de viață creștin, și prin alte metode care să fie în armonie cu Evanghelia lui Hristos.
Geneza 12:1-3; Exod 19:5-6; Isaia 6:1-8; Matei 9:37-38; 10:5-15; 13:18-30, 37-43; 16:19; 22:9-10; 24:14; 28:18-20; Luca 10:1-18; 24:46-53; Ioan 14:11-12; 15:7-8,16; 17:15; 20:21; Faptele Apostolilor 1:8; 2; 8:26-40; 10:42-48; 13:2-3; Romani 10:13-15; Efeseni 3:1-11; 1Tesaloniceni 1:8; 2Timotei 4:5; Evrei 2:1-3; 11:39-12:2; 1Petru 2:4-10; Apocalipsa 22:17.
XII. EDUCAȚIA
Creștinismul este credința iluminării și inteligenței. În Isus Hristos locuiesc toate comorile înțelepciunii și cunoașterii. De aceea, orice educație sănătoasă este parte din moștenirea noastră creștină. Nașterea din nou deschide toate facultățile omului și creează o sete pentru cunoaștere. Mai mult, scopul educației în Împărăția lui Hristos este coordonat cu cauza misionară și facerea de bine generală, și, împreună cu acestea, ar trebui să se bucure de sprijinul necondiționat al bisericilor. Un sistem adecvat de educație creștină este necesar pentru a ajunge la un program spiritual complet pentru poporul lui Hristos.
În educația creștină, trebuie să existe un echilibru adecvat între libertatea și responsabilitatea academică. Libertatea în orice relație a vieții omenești este întotdeauna limitată și niciodată absolută. Libertatea unui cadru didactic dintr-o școală creștină, colegiu sau seminar este limitată de preeminența lui Isus Hristos, de natura autoritativă a Scripturii și de scopul distinct pentru care acea școală există.
Deuteronom 4:1,5,9,14; 6:1-10; 31:12-13; Neemia 8:1-8; Iov 28:28; Psalmii 19:7ff.; 119:11; Proverbe 3:13ff.; 4:1-10; 8:1-7,11; 15:14; Eclesiastul 7:19; Matei 5:2; 7:24ff.; 28:19-20; Luca 2:40; 1Corinteni 1:18-31; Efeseni 4:11-16; Filipeni 4:8; Coloseni 2:3,8-9; 1Timotei 1:3-7; 2Timotei 2:15; 3:14-17; Evrei 5:12-6:3; Iacov 1:5; 3:17.
XIII. ADMINISTRAREA BUNURILOR PĂMÂNTEȘTI ȘI DĂRNICIA
Dumnezeu este sursa tuturor binecuvântărilor, temporare și spirituale; tot ceea ce noi avem și suntem se datorează Lui. Creștinii au o datorie spirituală față de întreaga lume, o încredințare sfântă a Evangheliei, și o vrednicie obligatorie în administrarea averilor lor. De aceea, ei se află sub obligația de a sluji Lui cu timpul, talentele și posesiunile lor materiale, și ei trebuie să considere toate aceste lucruri ca fiind încredințate lor spre a le folosi spre gloria lui Dumnezeu și spre ajutorarea altora. Conform Scripturii, creștinii trebuie să contribuie din veniturile și posesiunile lor cu bucurie, în mod regulat, sistematic, proporțional și cu bunăvoință, spre înaintarea cauzei Răscumpărătorului pe acest pământ.
Geneza 14:20; Levitic 27:30-32; Deuteronom 8:18; Maleahi 3:8-12; Matei 6:1-4,19-21; 19:21; 23:23; 25:14-29; Luca 12:16-21,42; 16:1-13; Faptele Apostolilor 2:44-47; 5:1-11; 17:24-25; 20:35; Romani 6:6-22; 12:1-2; 1Corinteni 4:1-2; 6:19-20; 12; 16:1-4; 2Corinteni 8-9; 12:15; Filipeni 4:10-19; 1Petru 1:18-19.
XIV. COLABORAREA
Poporul lui Hristos trebuie, când nevoia o cere, să organizeze asociații și convenții prin care să poată să se asigure cea mai bună modalitate de colaborare în vederea marilor obiective ale Împărăției lui Dumnezeu. Astfel de organizații nu au nici o autoritate una asupra alteia sau asupra bisericilor. Ele sunt organizații voluntare cu rol de sfătuire, concepute pentru a favoriza, a combina și ghida eforturile poporului nostru în cea mai eficientă modalitate. Membrii bisericilor nou-testamentale ar trebui să colaboreze unii cu alții în ceea ce privește înaintarea lucrărilor misionare, educaționale și de binefacere, spre extinderea Împărăției lui Hristos. Unitatea creștină, în sensul Noului Testament, reprezintă o armonie spirituală și o colaborare voluntară în vederea îndeplinirii scopurilor comune, prin grupuri variate din poporul lui Hristos. Este de dorit să existe colaborare între diferitele denominații creștine, atunci când scopul care se dorește a fi atins este în el însuși justificat, și când o astfel de colaborare nu implică în nici un fel vreo încălcare a conștiinței sau vreun compromis în ce privește loialitatea față de Hristos și Cuvântul Lui, așa cum este revelat în Noul Testament.
Exod 17:12; 18:17ff; Judecători 7:21; Ezra 1:3-4; 2:68-69; 5:14-15; Neemia 4; 8:1-5; Matei 10:5-15; 20:1-16; 22:1-10; 28:19-20; Marcu 2:3; Luca 10:1ff.; Faptele Apostolilor 1:13-14; 2:1ff.; 4:31-37; 13:2-3; 15:1-35; 1Corinteni 1:10-17; 3:5-15; 12; 2Corinteni 8-9; Galateni 1:6-10; Efeseni 4:1-16; Filipeni 1:15-18.
XV. CREȘTINUL ȘI ORDINEA SOCIALĂ
Toți creștinii se află sub obligația de a căuta să facă voia lui Hristos să fie supremă în propriile vieți și în societatea omenească. Mijloacele și metodele folosite pentru îmbunătățirea societății și pentru întărirea dreptății printre oameni pot fi utile cu adevărat și în mod permanent numai atunci când ele sunt înrădăcinate în regenerarea indivizilor prin harul lui Dumnezeu, în Isus Hristos. După exemplul lui Hristos, creștinii trebuie să se opună rasismului, oricărei forme de lăcomie, egoism și vicii, și tuturor forme de imoralitate sexuală, inclusiv adulterul, homosexualitatea și pornografia. Noi trebuie să lucrăm pentru a îngriji pe orfani, pe cei în nevoi, pe cei abuzați, pe vârstnici, cei neajutorați și pe cei bolnavi. Trebuie să vorbim în numele celor nenăscuți și să luptăm pentru sanctitatea oricărei forme de viață omenească, de la concepție până la moartea naturală. Fiecare creștin trebuie să caute să aducă afacerea, guvernarea și societatea ca întreg sub influența principiilor neprihănirii, adevărului și dragostei frățești. Pentru a promova aceste scopuri, creștinii trebuie să fie gata să cu toți oamenii de bună credință în orice cauză bună, fiind întotdeauna atenți să acționeze în spiritul dragostei, fără a face compromis în ce privește loialitatea lor față de Hristos și adevărul Lui.
Exod 20:3-17; Levitic 6:2-5; Deuteronom 10:12; 27:17; Psalmii 101:5; Mica 6:8; Zaharia 8:16; Matei 5:13-16,43-48; 22:36-40; 25:35; Marcu 1:29-34; 2:3ff; 10:21; Luca 4:18-21; 10:27-37; 20:25; Ioan 15:12; 17:15; Romani 12–14; 1Corinteni 5:9-10; 6:1-7; 7:20-24; 10:23-11:1; Galateni 3:26-28; Efeseni 6:5-9; Coloseni 3:12-17; 1Tesaloniceni 3:12; Filimon; Iacov 1:27; 2:8.
XVI. PACEA ȘI RĂZBOIUL
Este datoria creștinilor să caute să fie în pace cu toți oamenii, pe baza principiilor dreptății. Conform cu spiritul și învățăturile lui Hristos, ei trebuie să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a pune capăt războiului.
Remediul adevărat cu privire la spiritul de război este Evanghelia Domnului nostru. Nevoia supremă a lumii este acceptarea învățăturilor Lui în toate problemele oamenilor și popoarelor, și aplicarea în practică a legii dragostei Sale. Creștinii din toată lumea trebuie să se roage pentru domnia Prințului Păcii.
Isaia 2:4; Matei 5:9,38-48; 6:33; 26:52; Luca 22:36,38; Romani 12:18-19; 13:1-7; 14:19; Evrei 12:14; Iacov 4:1-2.
XVII. LIBERTATEA RELIGIOASĂ
Numai Dumnezeu este Domnul conștiinței, iar El a lăsat-o liberă de doctrinele și poruncile oamenilor care sunt contrare Cuvântului Său sau nu sunt cuprinse în el. Biserica și statul trebuie să fie separate. Statul datorează oricărei biserici protecție și libertate deplină în ce privește urmărirea scopurilor sale spirituale. În asigurarea acestei libertăți, nu trebuie favorizat de către stat nici un grup eclesial sau denominație nu ar trebui să fie favorizat în detrimentul altora. Întrucât guvernarea civilă este lăsată de Dumnezeu, este datoria credincioșilor să manifeste o ascultare loială față de aceasta în toate lucrurile care nu sunt contrare voii revelate a lui Dumnezeu. Biserica nu trebuie să apeleze la puterea civilă pentru a-și duce la îndeplinire lucrarea. Evanghelia lui Hristos folosește numai mijloace spirituale pentru a-și îndeplini scopurile. Statul nu are nici un drept să impună penalități de orice fel pentru exprimarea opiniilor religioase. Statul nu are nici un drept să impună taxe pentru a susține orice formă de religie. Idealul creștin este când o biserică este liberă într-o țară liberă, și aceasta implică dreptul de acces liber și neîngrădit la Dumnezeu pentru toți oamenii, și dreptul de a forma și propaga opiniilor în sfera religiei, fără ca puterea civilă să se interpună.
Geneza 1:27; 2:7; Matei 6:6-7,24; 16:26; 22:21; Ioan 8:36; Faptele Apostolilor 4:19-20; Romani 6:1-2; 13:1-7; Galateni 5:1,13; Filipeni 3:20; 1Timotei 2:1-2; Iacov 4:12; 1Petru 2:12-17; 3:11-17; 4:12-19.
XVIII. FAMILIA
Dumnezeu a lăsat familia ca să fie instituția fundamentală a societății omenești. Ea este compusă din persoane care sunt înrudite unele față de altele prin căsătorie, sânge sau adopție.
Căsătoria constă din unirea unui bărbat și a unei femei în legământul de dedicare reciprocă pe viață. Ea este darul unic al lui Dumnezeu menit să reveleze uniunea dintre Hristos și biserica Sa și pentru a furniza bărbatului și femeii în căsătorie cadrul pentru însoțirea reciprocă intimă, pentru exprimarea sexualității conform standardelor biblice, și mijloacele pentru procreerea rasei omenești.
Soțul și soția au valoare egală înaintea lui Dumnezeu, întrucât ambii au fost creați după chipul lui Dumnezeu. Relația de căsătorie simbolizează felul în care Dumnezeu se relaționează la poporul Său. Un soț este chemat să își iubească soția după cum Hristos a iubit biserica. El are o responsabilitate dată de Dumnezeu să asigure nevoile, să protejeze și să conducă familia sa. O soție este chemată să se supună în har conducerii slujitoare a soțului ei, la fel cum biserica se supune de bunăvoie stăpânirii lui Hristos. Fiind creată la fel ca și soțul ei după chipul lui Dumnezeu și deci egală lui, ea are responsabilitatea dată de Dumnezeu să își respecte soțul și să slujească în calitate de ajutor al lui în administrarea căminului și în creșterea și educarea copiilor lor.
Încă de la momentul conceperii lor, copiii sunt o binecuvântare și o moștenire de la Domnul. Părinții sunt chemați să demonstreze față de copiii lor modelul lui Dumnezeu în privința căsătoriei. Părinții sunt chemați să își învețe copiii în valorile morale și spirituale și să îi conducă, prin exemplul consecvent al vieții lor și prin disciplinarea în dragoste, astfel încât ei să facă alegeri bazate pe adevărul biblic. Copiii sunt chemați să își cinstească părinții și să asculte de ei.
Geneza 1:26-28; 2:15-25; 3:1-20; Exod 20:12; Deuteronom 6:4-9; Iosua 24:15; 1Samuel 1:26-28; Psalmii 51:5; 78:1-8; 127; 128; 139:13-16; Proverbe 1:8; 5:15-20; 6:20-22; 12:4; 13:24; 14:1; 17:6; 18:22; 22:6,15; 23:13-14; 24:3; 29:15,17; 31:10-31; Eclesiastul 4:9-12; 9:9; Maleahi 2:14-16; Matei 5:31-32; 18:2-5; 19:3-9; Marcu 10:6-12; Romani 1:18-32; 1Corinteni 7:1-16; Efeseni 5:21-33; 6:1-4; Coloseni 3:18-21; 1Timotei 5:8,14; 2Timotei 1:3-5; Tit 2:3-5; Evrei 13:4; 1Petru 3:1-7.
I. SCRIPTURA
Sfânta Biblie a fost scrisă de oameni inspirați divin și reprezintă revelația dată de Dumnezeu omului cu privire la Sine. Ea este o comoară perfectă de învățătură dumnezeiască. Ea îl are ca autor pe Dumnezeu, țelul ei este mântuirea, iar obiectul ei este adevărul, neamestecat de nici o greșeală. De aceea, întreaga Scriptură este total adevărată și de încredere. Ea ne descoperă principiile prin care Dumnezeu ne judecă și, de aceea, ea este și va rămâne până la sfârșitul lumii, centrul adevărat al unității creștine și standardul suprem prin care trebuie testate întreg comportamentul omului, credințele și opiniile religioase. Toată Scriptura mărturisește despre Hristos, El Însuși fiind ținta relevației divine.
Exod 24:4; Deuteronom 4:1-2; 17:19; Iosua 8:34; Psalmii 19:7-10; 119:11,89,105,140; Isaia 34:16; 40:8; Ieremia 15:16; 36:1-32; Matei 5:17-18; 22:29; Luca 21:33; 24:44-46; Ioan 5:39;16:13-15; 17:17; Faptele Apostolilor 2:16ff.; 17:11; Romani 15:4; 16:25-26; 2Timotei 3:15-17; Evrei 1:1-2; 4:12; 1Petru 1:25; 2Petru 1:19-21.
II. DUMNEZEU
Există un singur Dumnezeu viu și adevărat. El este o Ființă inteligentă, spirituală și personală, Creatorul, Răscumpărătorul, Susținătorul și Stăpânul universului. Dumnezeu este infinit în sfințenie și în toate celelalte trăsături ale Sale. Dumnezeu este atotputernic și atotcunoscător, iar cunoștința Lui perfectă se aplică tuturor lucrurilor, din trecut, prezent și viitor, inclusiv deciziilor viitoare ale creaturilor Sale libere. Noi Îi datorăm cea mai înaltă dragoste, reverență și ascultare. Dumnezeul Triunic veșnic Se descoperă pe Sine înaintea noastră ca Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, având atribute personale distincte, dar fără o diviziune în natura, esența sau ființa Sa.
A. Dumnezeu Tatăl
În calitate de Tată, Dumnezeu domnește cu grijă suverană peste universul Său, peste creaturile Sale și peste cursul istoriei omenirii, în conformitate cu scopurile harului Său. El este atotputernic, atoateștiutor, atoateiubitor și atotînțelept. Dumnezeu este Tatăl în adevăr față de aceia care devin copii ai lui Dumnezeu prin credința în Isus Hristos. În atitudinea Sa față de toți oamenii, El se comportă ca un tată.
Geneza 1:1; 2:7; Exod 3:14; 6:2-3; 15:11ff.; 20:1ff; Levitic 22:2; Deuteronom 6:4; 32:6; 1Cronici 29:10; Psalmii 19:1-3; Isaia 43:3,15; 64:8; Ieremia 10:10; 17:13; Matei 6:9ff.; 7:11; 23:9; 28:19; Marcu 1:9-11; Ioan 4:24; 5:26; 14:6-13; 17:1-8; Faptele Apostolilor 1:7; Romani 8:14-15; 1Corinteni 8:6; Galateni 4:6; Efeseni 4:6; Coloseni 1:15; 1Timotei 1:17; Evrei 11:6; 12:9; 1Petru 1:17; 1Ioan 5:7.
B. Dumnezeu Fiul
Hristos este Fiul etern al lui Dumnezeu. În întruparea Sa ca Isus Hristos, El a fost conceput de Duhul Sfânt și născut trupește de fecioara Maria. Isus a revelat și a împlinit voia lui Dumnezeu, luând asupra Sa natura omenească cu cerințele și necesitățile ei și identificându-Se complet cu omenirea, dar totuși fără păcat. El a onorat legea divină prin ascultarea Sa personală de ea și, prin moartea Sa substitutivă pe cruce, El a făcut răscumpărarea oamenilor din păcat. El a fost înviat din morți cu un trup glorificat și S-a arătat ucenicilor Săi ca Persoana care fusese cu ei înainte de crucificarea Sa. El S-a ridicat la cer și acum este înălțat la dreapta lui Dumnezeu, unde este singurul Mijlocitor, pe deplin Dumnezeu și pe deplin om, și în a Cărei persoană este realizată împăcarea dintre Dumnezeu și om. El Se va întoarce în putere și glorie pentru a judeca lumea și pentru a încheia misiunea Sa de răscumpărare. Acum, El locuiește în toți credincioșii fiind Domnul viu și prezent în ei pe vecie.
Geneza 18:1ff.; Psalmii 2:7ff.; 110:1ff.; Isaia 7:14; 53; Matei 1:18-23; 3:17; 8:29; 11:27; 14:33;16:16,27; 17:5; 27; 28:1-6,19; Marcu 1:1; 3:11; Luca 1:35; 4:41; 22:70; 24:46; Ioan 1:1-18,29; 10:30,38;11:25-27; 12:44-50; 14:7-11; 16:15-16,28; 17:1-5, 21-22; 20:1-20,28; Faptele Apostolilor 1:9; 2:22-24; 7:55-56; 9:4-5,20; Romani 1:3-4; 3:23-26; 5:6-21; 8:1-3,34; 10:4; 1Corinteni 1:30; 2:2; 8:6; 15:1-8,24-28; 2Corinteni 5:19-21; 8:9; Galateni 4:4-5; Efeseni 1:20; 3:11; 4:7-10; Filipeni 2:5-11; Coloseni 1:13-22; 2:9; 1Tesaloniceni 4:14-18; 1Timotei 2:5-6; 3:16; Tit 2:13-14; Evrei 1:1-3;4:14-15; 7:14-28; 9:12-15, 24-28; 12:2; 13:8; 1Petru 2:21-25; 3:22; 1Ioan 1:7-9; 3:2; 4:14-15; 5:9; 2Ioan 7-9; Apocalipsa 1:13-16; 5:9-14; 12:10-11; 13:8; 19:16.
C. Dumnezeu Duhul Sfânt
Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu, pe deplin divin. El a inspirat oamenii sfinți din vechime să scrie Scriptura. Prin iluminare, El îi face capabili pe oameni să înțeleagă adevărul. El Îl înalță pe Hristos. El convinge oamenii de păcat, neprihănire și judecată. El cheamă pe oameni la Mântuitorul și realizează regenerarea. La momentul regenerării, El botează pe fiecare credincios în Trupul lui Hristos. El cultivă caracterul creștin, mângâie pe cei credincioși, și le dă darurile spirituale prin care ei slujesc pe Dumnezeu prin biserica Sa. El pecetluiește pe credincios până în ziua răscumpărării finale. Prezența Sa în creștin este garanția că Dumnezeu îl va duce pe credincios la plinătatea staturii sale în Hristos. El îl luminează și îi dă putere celui credincios și bisericii în închinare, evanghelizare și slujire.
Geneza 1:2; Judecători 14:6; Iov 26:13; Psalmii 51:11; 139:7ff.; Isaia 61:1-3; Ioel 2:28-32; Matei 1:18; 3:16; 4:1; 12:28-32; 28:19; Marcu 1:10,12; Luca 1:35; 4:1,18-19; 11:13; 12:12; 24:49; Ioan 4:24; 14:16-17,26; 15:26; 16:7-14; Faptele Apostolilor 1:8; 2:1-4,38; 4:31; 5:3; 6:3; 7:55; 8:17,39; 10:44; 13:2; 15:28; 16:6; 19:1-6; Romani 8:9-11,14-16,26-27; 1Corinteni 2:10-14; 3:16; 12:3-11,13; Galateni 4:6; Efeseni 1:13-14; 4:30; 5:18; 1Tesaloniceni 5:19; 1Timotei 3:16;4:1; 2Timotei 1:14; 3:16; Evrei 9:8,14; 2Petru 1:21; 1Ioan 4:13; 5:6-7; Apocalipsa 1:10; 22:17.
III. OMUL
Omul este creația specială a lui Dumnezeu, făcut după chipul Lui. El i-a creat bărbat și femeie, fiind coroana creațiunii Lui. Darul genului este, așadar, parte din faptul că Dumnezeu a făcut creația bună. La început, omul a fost nevinovat de păcat și a fost înzestrat de Creatorul lui cu libertatea de alegere. Prin alegerea sa liberă, omul a păcătuit împotriva lui Dumnezeu și astfel a adus păcatul asupra rasei omenești. Prin ispita lui Satana, omul a încălcat porunca lui Dumnezeu și a căzut din starea sa inițială de inocență, iar prin acest act toți urmașii lui moștenesc o natură și un mediu de viață înclinate spre păcat. Astfel, imediat ce sunt capabili de fapte morale, ei devin călcători ai poruncilor și se află sub condamnare. Numai harul lui Dumnezeu poate aduce omul în părtășia Sa sfântă și îl face capabil să împlinească scopul lui Dumnezeu cu care l-a creat. Sanctitatea personalității omului este evidentă prin faptul că Dumnezeu a creat omul după chipul Său, și prin aceea că Hristos a murit pentru om; de aceea, orice persoană din orice rasă omenească are demnitate deplină și este vrednic de respect și dragoste creștină.
Geneza 1:26-30; 2:5,7,18-22; 3; 9:6; Psalmii 1; 8:3-6; 32:1-5; 51:5; Isaia 6:5; Ieremia 17:5; Matei 16:26; Faptele Apostolilor 17:26-31; Romani 1:19-32; 3:10-18,23; 5:6,12,19; 6:6; 7:14-25; 8:14-18,29; 1Corinteni 1:21-31; 15:19,21-22; Efeseni 2:1-22; Coloseni 1:21-22; 3:9-11.
IV. MÂNTUIREA
Mântuirea implică răscumpărarea întregii persoane a omului, și ea este oferită fără plată tuturor acelora care Îl primesc pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, care, prin sângele Lui, a obținut răscumpărarea veșnică a celui credincios. În sensul ei cel mai larg, mântuirea include regenerarea, justificarea, sfințirea și glorificarea. Nu există mântuire în afara credinței personale în Isus Hristos ca Domn.
A. Regenerarea, sau nașterea din nou, este o lucrare a harului lui Dumnezeu, prin care credincioșii devin făpturi noi în Hristos Isus. Este o schimbare a inimi produsă de Duhul Sfânt prin convingerea de păcat, și la care păcătosul răspunde cu pocăință înaintea lui Dumnezeu și credința în Domnul Isus Hristos. Pocăința și credința sunt experiențe inseparabile ale harului.
Pocăința constă dintr-o întoarcere autentică de la păcat către Dumnezeu. Credința constă în acceptarea lui Isus Hristos și predarea întregii personalități a omului față de El ca Domn și Mântuitor.
B. Justificarea reprezintă achitarea deplină și plină de har făcută de Dumnezeu, în baza principiilor dreptății Sale, aplicată tuturor păcătoșilor care se pocăiesc și cred în Hristos. Justificarea aduce pe cel credincios într-o relație de pace și acceptare față de Dumnezeu.
C. Sfințirea reprezintă experiența prin care, începând de la regenerare, credinciosul este pus deoparte pentru scopurile lui Dumnezeu, și este făcut capabil să înainteze către maturitatea morală și spirituală, prin prezența și puterea Duhului Sfânt care locuiește în el. Creșterea în har trebuie să continue de-a lungul întregii vieți a persoanei regenerate.
D. Glorificarea reprezintă punctul culminant al mântuirii și este starea finală binecuvântată în care se va afla cel răscumpărat pe vecie.
Geneza 3:15; Exod 3:14-17; 6:2-8; Matei 1:21; 4:17; 16:21-26; 27:22-28:6; Luca 1:68-69; 2:28-32; Ioan 1:11-14,29; 3:3-21,36; 5:24; 10:9,28-29;15:1-16; 17:17; Faptele Apostolilor 2:21; 4:12; 15:11; 16:30-31; 17:30-31; 20:32; Romani 1:16-18; 2:4; 3:23-25; 4:3ff.; 5:8-10; 6:1-23; 8:1-18,29-39; 10:9-10,13; 13:11-14; 1Corinteni 1:18,30; 6:19-20; 15:10; 2Corinteni 5:17-20; Galateni 2:20; 3:13; 5:22-25; 6:15; Efeseni 1:7; 2:8-22; 4:11-16; Filipeni 2:12-13; Coloseni 1:9-22; 3:1ff.; 1Tesaloniceni 5:23-24; 2Timotei 1:12; Tit 2:11-14; Evrei 2:1-3; 5:8-9; 9:24-28; 11:1-12:8,14; Iacov 2:14-26; 1Petru 1:2-23; 1Ioan 1:6-2:11; Apocalipsa 3:20; 21:1-22:5.
V. SCOPUL HARULUI LUI DUMNEZEU
Alegerea reprezintă scopul harului lui Dumnezeu, potrivit căreia El regenerează, justifică, sfințește și glorifică pe păcătoși. Ea este compatibilă cu voința liberă a omului și cuprinde toate mijloacele ce țin de acest scop. Ea este o manifestare glorioasă a bunătății suverane a lui Dumnezeu, și este infinit de înțeleaptă, sfântă și neschimbătoare. Ea exclude orice laudă și promovează umilința.
Toți credincioșii adevărați perseverează până la sfârșit. Aceia pe care Dumnezeu i-a acceptat în Hristos și i-a sfințit prin Duhul Său nu vor cădea niciodată din starea de har, ci vor persevera până la sfârșit. Credincioșii pot să cadă în păcat prin neglijență și ispitire, prin care ei pot întrista pe Duhul Sfânt, afectându-și harul și liniștea, și aducând ocară asupra cauzei lui Hristos și judecăți temporare asupra lor înșiși; cu toate acestea, ei vor fi păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință, pentru mântuire.
Geneza 12:1-3; Exod 19:5-8; 1Samuel 8:4-7,19-22; Isaia 5:1-7; Ieremia 31:31ff.; Matei 16:18-19; 21:28-45; 24:22,31; 25:34; Luca 1:68-79;2:29-32; 19:41-44; 24:44-48; Ioan 1:12-14; 3:16; 5:24; 6:44-45,65; 10:27-29; 15:16; 17:6,12,17-18; Faptele Apostolilor 20:32; Romani 5:9-10; 8:28-39; 10:12-15; 11:5-7,26-36; 1Corinteni 1:1-2; 15:24-28; Efeseni 1:4-23; 2:1-10; 3:1-11; Coloseni 1:12-14; 2Tesaloniceni 2:13-14; 2Timotei 1:12; 2:10,19; Evrei 11:39–12:2; Iacov 1:12; 1Petru 1:2-5,13; 2:4-10; 1Ioan 1:7-9; 2:19; 3:2.
VI. BISERICA
O biserică nou-testamentală a Domnului Isus Hristos este o congregație locală autonomă formată din credincioși botezați, care se asociază prin legământ în credința și părtășia Evangheliei, păzind cele două sacramente ale lui Hristos, fiind conduși de legile Lui, practicând darurile, drepturile și privilegiile investite în ei prin Cuvântul Lui și căutând să ducă Evanghelia până la capătul lumii. Fiecare congregație funcționează sub Domnia lui Hristos prin intermediul unor procese democratice. Într-o astfel de adunare, fiecare membru este responsabil înaintea lui Hristos ca Domn. Slujitorii bisericii, conform Scripturii, sunt pastorii și diaconii. Chiar dacă atât bărbații cât și femeile primesc daruri pentru slujire în biserică, slujirea de pastor este limitată bărbaților care se califică, potrivit Scripturii.
Noul Testament vorbește de asemenea despre biserică în calitate de Trup al lui Hristos, care îi include pe toți cei răscumpărați din toate vremurile, credincioși din orice seminție, orice limbă, popor și națiune.
Matei 16:15-19; 18:15-20; Faptele Apostolilor 2:41-42,47; 5:11-14; 6:3-6; 13:1-3; 14:23,27; 15:1-30; 16:5; 20:28; Romani 1:7; 1Corinteni 1:2; 3:16; 5:4-5; 7:17; 9:13-14;12; Efeseni 1:22-23; 2:19-22; 3:8-11,21; 5:22-32; Filipeni 1:1; Coloseni 1:18; 1Timotei 2:9-14; 3:1-15; 4:14; Evrei 11:39-40; 1Petru 5:1-4; Apocalipsa 2-3; 21:2-3.
VII. BOTEZUL ȘI CINA DOMNULUI
Botezul creștin constă din cufundarea credinciosului în apă în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, fiind un act al ascultării care simbolizează credința persoanei în Mântuitorul crucificat, îngropat și înviat, moartea credinciosului față de păcat, îngroparea vieții vechi și învierea pentru a umbla într-o viață nouă, în Hristos Isus. Este o mărturie a credinței sale în învierea finală din morți. Fiind un sacrament al bisericii, botezul este o condiție preliminară pentru ca aceia care doresc să fie membri să se poată bucura de privilegiile calității de membru și de accesul la Cina Domnului.
Cina Domnului este actul simbolic de ascultare, prin care membrii bisericii, împărtășindu-se din pâine și din rodul viței, comemorează moartea Răscumpărătorului lor și anticipează a doua Sa venire.
Matei 3:13-17; 26:26-30; 28:19-20; Marcu 1:9-11; 14:22-26; Luca 3:21-22; 22:19-20; Ioan 3:23; Faptele Apostolilor 2:41-42; 8:35-39; 16:30-33; 20:7; Romani 6:3-5; 1Corinteni 10:16,21; 11:23-29; Coloseni 2:12.
VIII. ZIUA DOMNULUI
Prima zi a săptămânii este Ziua Domnului. Ea este o hotărâre creștină care trebuie respectată în mod regulat. Prin ea, se comemorează învierea lui Hristos din morți și trebuie să includă practicarea închinării și devoțiunii spirituale, atât în public cât și în viața privată. Activitățile practicate în Ziua Domnului trebuie să fie potrivite conștiinței creștinului aflat sub Domnia lui Isus Hristos.
Exod 20:8-11; Matei 12:1-12; 28:1ff.; Marcu 2:27-28; 16:1-7; Luca 24:1-3,33-36; Ioan 4:21-24; 20:1,19-28; Faptele Apostolilor 20:7; Romani 14:5-10; 1Corinteni 16:1-2; Coloseni 2:16; 3:16; Apocalipsa 1:10.
IX. ÎMPĂRĂȚIA
Împărăția lui Dumnezeu presupune atât suveranitatea generală a Lui peste univers, cât și domnia Sa particulară asupra oamenilor care Îl recunosc de bunăvoie ca Rege. În mod specific, Împărăția reprezintă domeniul mântuirii în care oamenii intră prin dedicarea lor plină de credință, sinceră față de Isus Hristos. Creștinii trebuie să se roage și să lucreze astfel ca Împărăția să vină și ca voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ. Desăvârșirea Împărăției va avea loc la revenirea lui Isus Hristos, la sfârșitul veacului.
Geneza 1:1; Isaia 9:6-7; Ieremia 23:5-6; Matei 3:2; 4:8-10,23; 12:25-28; 13:1-52; 25:31-46; 26:29; Marcu 1:14-15; 9:1; Luca 4:43; 8:1; 9:2; 12:31-32;17:20-21; 23:42; Ioan 3:3; 18:36; Faptele Apostolilor 1:6-7; 17:22-31; Romani 5:17; 8:19; 1Corinteni 15:24-28; Coloseni 1:13; Evrei 11:10,16; 12:28; 1Petru 2:4-10; 4:13; Apocalipsa 1:6,9; 5:10; 11:15; 21-22.
X. LUCRURILE DE PE URMĂ
La vremea și în modalitatea alese de El, Dumnezeu va pune capăt acestei lumi. Conform promisiunii Sale, Isus Hristos se va întoarce în glorie pe pământ, în mod personal și vizibil; morții vor fi înviați iar Hristos va judeca toți oamenii după dreptate. Cei nedrepți vor fi aruncați în Iad, locul pedepsei veșnice. Cei drepți își vor primi răsplata, având trupuri înviate și glorificate, și vor locui pe vecie în Rai cu Domnul.
Isaia 2:4; 11:9; Matei 16:27; 18:8-9; 19:28; 24:27,30,36,44; 25:31-46; 26:64; Marcu 8:38; 9:43-48; Luca 12:40,48; 16:19-26; 17:22-37; 21:27-28; Ioan 14:1-3; Faptele Apostolilor 1:11; 17:31; Romani 14:10; 1Corinteni 4:5; 15:24-28,35-58; 2Corinteni 5:10; Filipeni 3:20-21; Coloseni 1:5; 3:4; 1Tesaloniceni 4:14-18; 5:1ff.; 2Tesaloniceni 1:7ff.; 2; 1Timotei 6:14; 2Timotei 4:1,8; Tit 2:13; Evrei 9:27-28; Iacov 5:8; 2Petru 3:7ff; 1Ioan 2:28; 3:2; Iuda 14; Apocalipsa 1:18; 3:11; 20:1-22:13.
XI. EVANGHELIZAREA ȘI MISIUNEA
Este îndatorirea și privilegiul fiecărui ucenic al lui Hristos și al fiecărei biserici a Domnului Isus Hristos să se străduiască să facă ucenici din toate neamurile. Nașterea din nou a duhului omului prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu înseamnă nașterea dragostei pentru alții. Astfel, efortul misionar al tuturor se bazează pe necesitatea spirituală de a avea viața regenerată, și este poruncit în mod expres și repetat în învățăturile lui Hristos. Domnul Isus Hristos a poruncit predicarea Evangheliei către toate neamurile. Este datoria oricărui copil al lui Dumnezeu să caute constant să câștige pentru Hristos pe cei pierduți, prin mărturia verbală însoțită de un stil de viață creștin, și prin alte metode care să fie în armonie cu Evanghelia lui Hristos.
Geneza 12:1-3; Exod 19:5-6; Isaia 6:1-8; Matei 9:37-38; 10:5-15; 13:18-30, 37-43; 16:19; 22:9-10; 24:14; 28:18-20; Luca 10:1-18; 24:46-53; Ioan 14:11-12; 15:7-8,16; 17:15; 20:21; Faptele Apostolilor 1:8; 2; 8:26-40; 10:42-48; 13:2-3; Romani 10:13-15; Efeseni 3:1-11; 1Tesaloniceni 1:8; 2Timotei 4:5; Evrei 2:1-3; 11:39-12:2; 1Petru 2:4-10; Apocalipsa 22:17.
XII. EDUCAȚIA
Creștinismul este credința iluminării și inteligenței. În Isus Hristos locuiesc toate comorile înțelepciunii și cunoașterii. De aceea, orice educație sănătoasă este parte din moștenirea noastră creștină. Nașterea din nou deschide toate facultățile omului și creează o sete pentru cunoaștere. Mai mult, scopul educației în Împărăția lui Hristos este coordonat cu cauza misionară și facerea de bine generală, și, împreună cu acestea, ar trebui să se bucure de sprijinul necondiționat al bisericilor. Un sistem adecvat de educație creștină este necesar pentru a ajunge la un program spiritual complet pentru poporul lui Hristos.
În educația creștină, trebuie să existe un echilibru adecvat între libertatea și responsabilitatea academică. Libertatea în orice relație a vieții omenești este întotdeauna limitată și niciodată absolută. Libertatea unui cadru didactic dintr-o școală creștină, colegiu sau seminar este limitată de preeminența lui Isus Hristos, de natura autoritativă a Scripturii și de scopul distinct pentru care acea școală există.
Deuteronom 4:1,5,9,14; 6:1-10; 31:12-13; Neemia 8:1-8; Iov 28:28; Psalmii 19:7ff.; 119:11; Proverbe 3:13ff.; 4:1-10; 8:1-7,11; 15:14; Eclesiastul 7:19; Matei 5:2; 7:24ff.; 28:19-20; Luca 2:40; 1Corinteni 1:18-31; Efeseni 4:11-16; Filipeni 4:8; Coloseni 2:3,8-9; 1Timotei 1:3-7; 2Timotei 2:15; 3:14-17; Evrei 5:12-6:3; Iacov 1:5; 3:17.
XIII. ADMINISTRAREA BUNURILOR PĂMÂNTEȘTI ȘI DĂRNICIA
Dumnezeu este sursa tuturor binecuvântărilor, temporare și spirituale; tot ceea ce noi avem și suntem se datorează Lui. Creștinii au o datorie spirituală față de întreaga lume, o încredințare sfântă a Evangheliei, și o vrednicie obligatorie în administrarea averilor lor. De aceea, ei se află sub obligația de a sluji Lui cu timpul, talentele și posesiunile lor materiale, și ei trebuie să considere toate aceste lucruri ca fiind încredințate lor spre a le folosi spre gloria lui Dumnezeu și spre ajutorarea altora. Conform Scripturii, creștinii trebuie să contribuie din veniturile și posesiunile lor cu bucurie, în mod regulat, sistematic, proporțional și cu bunăvoință, spre înaintarea cauzei Răscumpărătorului pe acest pământ.
Geneza 14:20; Levitic 27:30-32; Deuteronom 8:18; Maleahi 3:8-12; Matei 6:1-4,19-21; 19:21; 23:23; 25:14-29; Luca 12:16-21,42; 16:1-13; Faptele Apostolilor 2:44-47; 5:1-11; 17:24-25; 20:35; Romani 6:6-22; 12:1-2; 1Corinteni 4:1-2; 6:19-20; 12; 16:1-4; 2Corinteni 8-9; 12:15; Filipeni 4:10-19; 1Petru 1:18-19.
XIV. COLABORAREA
Poporul lui Hristos trebuie, când nevoia o cere, să organizeze asociații și convenții prin care să poată să se asigure cea mai bună modalitate de colaborare în vederea marilor obiective ale Împărăției lui Dumnezeu. Astfel de organizații nu au nici o autoritate una asupra alteia sau asupra bisericilor. Ele sunt organizații voluntare cu rol de sfătuire, concepute pentru a favoriza, a combina și ghida eforturile poporului nostru în cea mai eficientă modalitate. Membrii bisericilor nou-testamentale ar trebui să colaboreze unii cu alții în ceea ce privește înaintarea lucrărilor misionare, educaționale și de binefacere, spre extinderea Împărăției lui Hristos. Unitatea creștină, în sensul Noului Testament, reprezintă o armonie spirituală și o colaborare voluntară în vederea îndeplinirii scopurilor comune, prin grupuri variate din poporul lui Hristos. Este de dorit să existe colaborare între diferitele denominații creștine, atunci când scopul care se dorește a fi atins este în el însuși justificat, și când o astfel de colaborare nu implică în nici un fel vreo încălcare a conștiinței sau vreun compromis în ce privește loialitatea față de Hristos și Cuvântul Lui, așa cum este revelat în Noul Testament.
Exod 17:12; 18:17ff; Judecători 7:21; Ezra 1:3-4; 2:68-69; 5:14-15; Neemia 4; 8:1-5; Matei 10:5-15; 20:1-16; 22:1-10; 28:19-20; Marcu 2:3; Luca 10:1ff.; Faptele Apostolilor 1:13-14; 2:1ff.; 4:31-37; 13:2-3; 15:1-35; 1Corinteni 1:10-17; 3:5-15; 12; 2Corinteni 8-9; Galateni 1:6-10; Efeseni 4:1-16; Filipeni 1:15-18.
XV. CREȘTINUL ȘI ORDINEA SOCIALĂ
Toți creștinii se află sub obligația de a căuta să facă voia lui Hristos să fie supremă în propriile vieți și în societatea omenească. Mijloacele și metodele folosite pentru îmbunătățirea societății și pentru întărirea dreptății printre oameni pot fi utile cu adevărat și în mod permanent numai atunci când ele sunt înrădăcinate în regenerarea indivizilor prin harul lui Dumnezeu, în Isus Hristos. După exemplul lui Hristos, creștinii trebuie să se opună rasismului, oricărei forme de lăcomie, egoism și vicii, și tuturor forme de imoralitate sexuală, inclusiv adulterul, homosexualitatea și pornografia. Noi trebuie să lucrăm pentru a îngriji pe orfani, pe cei în nevoi, pe cei abuzați, pe vârstnici, cei neajutorați și pe cei bolnavi. Trebuie să vorbim în numele celor nenăscuți și să luptăm pentru sanctitatea oricărei forme de viață omenească, de la concepție până la moartea naturală. Fiecare creștin trebuie să caute să aducă afacerea, guvernarea și societatea ca întreg sub influența principiilor neprihănirii, adevărului și dragostei frățești. Pentru a promova aceste scopuri, creștinii trebuie să fie gata să cu toți oamenii de bună credință în orice cauză bună, fiind întotdeauna atenți să acționeze în spiritul dragostei, fără a face compromis în ce privește loialitatea lor față de Hristos și adevărul Lui.
Exod 20:3-17; Levitic 6:2-5; Deuteronom 10:12; 27:17; Psalmii 101:5; Mica 6:8; Zaharia 8:16; Matei 5:13-16,43-48; 22:36-40; 25:35; Marcu 1:29-34; 2:3ff; 10:21; Luca 4:18-21; 10:27-37; 20:25; Ioan 15:12; 17:15; Romani 12–14; 1Corinteni 5:9-10; 6:1-7; 7:20-24; 10:23-11:1; Galateni 3:26-28; Efeseni 6:5-9; Coloseni 3:12-17; 1Tesaloniceni 3:12; Filimon; Iacov 1:27; 2:8.
XVI. PACEA ȘI RĂZBOIUL
Este datoria creștinilor să caute să fie în pace cu toți oamenii, pe baza principiilor dreptății. Conform cu spiritul și învățăturile lui Hristos, ei trebuie să facă tot ceea ce le stă în putință pentru a pune capăt războiului.
Remediul adevărat cu privire la spiritul de război este Evanghelia Domnului nostru. Nevoia supremă a lumii este acceptarea învățăturilor Lui în toate problemele oamenilor și popoarelor, și aplicarea în practică a legii dragostei Sale. Creștinii din toată lumea trebuie să se roage pentru domnia Prințului Păcii.
Isaia 2:4; Matei 5:9,38-48; 6:33; 26:52; Luca 22:36,38; Romani 12:18-19; 13:1-7; 14:19; Evrei 12:14; Iacov 4:1-2.
XVII. LIBERTATEA RELIGIOASĂ
Numai Dumnezeu este Domnul conștiinței, iar El a lăsat-o liberă de doctrinele și poruncile oamenilor care sunt contrare Cuvântului Său sau nu sunt cuprinse în el. Biserica și statul trebuie să fie separate. Statul datorează oricărei biserici protecție și libertate deplină în ce privește urmărirea scopurilor sale spirituale. În asigurarea acestei libertăți, nu trebuie favorizat de către stat nici un grup eclesial sau denominație nu ar trebui să fie favorizat în detrimentul altora. Întrucât guvernarea civilă este lăsată de Dumnezeu, este datoria credincioșilor să manifeste o ascultare loială față de aceasta în toate lucrurile care nu sunt contrare voii revelate a lui Dumnezeu. Biserica nu trebuie să apeleze la puterea civilă pentru a-și duce la îndeplinire lucrarea. Evanghelia lui Hristos folosește numai mijloace spirituale pentru a-și îndeplini scopurile. Statul nu are nici un drept să impună penalități de orice fel pentru exprimarea opiniilor religioase. Statul nu are nici un drept să impună taxe pentru a susține orice formă de religie. Idealul creștin este când o biserică este liberă într-o țară liberă, și aceasta implică dreptul de acces liber și neîngrădit la Dumnezeu pentru toți oamenii, și dreptul de a forma și propaga opiniilor în sfera religiei, fără ca puterea civilă să se interpună.
Geneza 1:27; 2:7; Matei 6:6-7,24; 16:26; 22:21; Ioan 8:36; Faptele Apostolilor 4:19-20; Romani 6:1-2; 13:1-7; Galateni 5:1,13; Filipeni 3:20; 1Timotei 2:1-2; Iacov 4:12; 1Petru 2:12-17; 3:11-17; 4:12-19.
XVIII. FAMILIA
Dumnezeu a lăsat familia ca să fie instituția fundamentală a societății omenești. Ea este compusă din persoane care sunt înrudite unele față de altele prin căsătorie, sânge sau adopție.
Căsătoria constă din unirea unui bărbat și a unei femei în legământul de dedicare reciprocă pe viață. Ea este darul unic al lui Dumnezeu menit să reveleze uniunea dintre Hristos și biserica Sa și pentru a furniza bărbatului și femeii în căsătorie cadrul pentru însoțirea reciprocă intimă, pentru exprimarea sexualității conform standardelor biblice, și mijloacele pentru procreerea rasei omenești.
Soțul și soția au valoare egală înaintea lui Dumnezeu, întrucât ambii au fost creați după chipul lui Dumnezeu. Relația de căsătorie simbolizează felul în care Dumnezeu se relaționează la poporul Său. Un soț este chemat să își iubească soția după cum Hristos a iubit biserica. El are o responsabilitate dată de Dumnezeu să asigure nevoile, să protejeze și să conducă familia sa. O soție este chemată să se supună în har conducerii slujitoare a soțului ei, la fel cum biserica se supune de bunăvoie stăpânirii lui Hristos. Fiind creată la fel ca și soțul ei după chipul lui Dumnezeu și deci egală lui, ea are responsabilitatea dată de Dumnezeu să își respecte soțul și să slujească în calitate de ajutor al lui în administrarea căminului și în creșterea și educarea copiilor lor.
Încă de la momentul conceperii lor, copiii sunt o binecuvântare și o moștenire de la Domnul. Părinții sunt chemați să demonstreze față de copiii lor modelul lui Dumnezeu în privința căsătoriei. Părinții sunt chemați să își învețe copiii în valorile morale și spirituale și să îi conducă, prin exemplul consecvent al vieții lor și prin disciplinarea în dragoste, astfel încât ei să facă alegeri bazate pe adevărul biblic. Copiii sunt chemați să își cinstească părinții și să asculte de ei.
Geneza 1:26-28; 2:15-25; 3:1-20; Exod 20:12; Deuteronom 6:4-9; Iosua 24:15; 1Samuel 1:26-28; Psalmii 51:5; 78:1-8; 127; 128; 139:13-16; Proverbe 1:8; 5:15-20; 6:20-22; 12:4; 13:24; 14:1; 17:6; 18:22; 22:6,15; 23:13-14; 24:3; 29:15,17; 31:10-31; Eclesiastul 4:9-12; 9:9; Maleahi 2:14-16; Matei 5:31-32; 18:2-5; 19:3-9; Marcu 10:6-12; Romani 1:18-32; 1Corinteni 7:1-16; Efeseni 5:21-33; 6:1-4; Coloseni 3:18-21; 1Timotei 5:8,14; 2Timotei 1:3-5; Tit 2:3-5; Evrei 13:4; 1Petru 3:1-7.
