Evanghelia prosperității și teologia biblică

Psalmul 23 este cel mai îndrăgit pasaj din Biblie și, de aceea, probabil cea mai iubită parte dintre toate scrierile din lume. Făgăduințele și încurajările lui sunt atât de clare, încât cu greu mai este nevoie să li se dea vreo interpretare. În mod obișnuit, tot ce au de făcut învățătorii biblici este să le amintească credincioșilor că Păstorul, Domnul, despre care se vorbește în acest Psalm, este însuși Domnul Isus Hristos. Isus Și-a dat viața pentru oile Sale și acest lucru face ca făgăduințele Psalmului să fie împlinite.

Cu toate acestea, atunci când încape pe mâna celor care predică Biblia pentru foloasele lor, versetului de deschidere i se dă interpretarea că el ar promite că niciun credincios nu ar trebui să experimenteze vreo lipsă de orice fel: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic”. Conform acestei interpretări, credincioșii au acces la comorile lui Dumnezeu, fiind liberi să capete orice își doresc. Așa că, tot ce trebuie să facă ei este să identifice dorința și să o ceară de la Dumnezeu.

PENTRU A PRIMI, TREBUIE SĂ DAI… ÎN SPECIAL PREDICATORULUI

Dar acești predicatori merg mai departe. Din nou, răstălmăcind Scriptura, ei susțin că această abundență promisă implică satisfacerea anumitor condiții. Binecuvântarea abundentă din partea lui Dumnezeu este bazată pe dărnicia generoasă a persoanei în cauză, în mod obișnuit exprimată față de acei predicatori! Și aici se folosesc apoi versete după versete, precum cele de mai jos:

Să-i dai și să nu dai cu părere de rău în inimă; căci pentru aceasta te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău, în toate lucrările de care te vei apuca (Deut. 15:10).

Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îți vor fi pline de belșug, și teascurile tale vor geme de must (Prov. 3:9-10).

Unul, care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; și altul, care economisește prea mult, nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el (Prov. 11:24-25).

Omul milostiv va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui (Prov. 22:9).

Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare (Mal. 3:10).

Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu”. Și Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună, după cum este scris: „A împrăștiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac”. „Cel ce dă sămânță semănătorului și pâine pentru hrană”, vă va da și vă va înmulți și vouă sămânța de semănat și va face să crească roadele neprihănirii voastre (2 Cor. 9:6-10).

Este clar de ce evanghelia prosperității a pătruns atât de mult în biserică. Nu doar că ea este alimentată de lăcomia păcătoasă a predicatorilor și ascultătorilor lor deopotrivă, ci ideea că dărnicia conduce la binecuvântare materială este prezentată ca și cum ar fi învățătura clară a lui Dumnezeu că dărnicia conduce la binecuvântare materială. Dar cum să combatem această învățătură falsă, care face ravagii în biserică?

NECREDINCIOS RĂU SAU CREDINCIOS NEINFORMAT?

În contextul meu din Africa de Sud, după cum este valabil fără îndoială și în alte părți, trebuie să luăm mai întâi în considerare dacă învățătorul fals predică în acest fel ca un necredincios rău sau ca un credincios neinformat.

Mulți predicatori ai evangheliei prosperității fac acest lucru ca vrăjmași ai lui Dumnezeu. Ei nu au o gândire biblică despre Dumnezeu și nici nu predică faptul că singura cale către mântuire este doar Isus Hristos. Cei care fac parte din această categorie au nevoie de rugăciunile noastre și de mărturia noastră evanghelistică. Ei se conduc pe ei înșiși și pe cei ce-i urmează către Iad, predicând un mesaj care nu este deloc Evanghelia.

Dar există și un alt grup foarte răspândit ce promovează evanghelia prosperității (în Africa de Sud, cel puțin), anume credincioșii neinformați.

Acești predicatori neinformați cred și propovăduiesc evanghelia prosperității mai degrabă din ignoranță decât din răutate. Dorința lor zeloasă este de a înălța Cuvântul lui Dumnezeu, dar felul lor de a citi Scriptura, ignorând regulile de interpretare sau plasarea textului în relatarea biblică generală, îi conduce la a se îndepărta de adevăr.

AVEM NEVOIE DE TEOLOGIE BIBLICĂ

Ce anume au nevoie cei din acest al doilea grup pentru a se corecta? Au nevoie să fie învățați teologia biblică.

Expresia „teologie biblică” se poate referi, pur și simplu, la teologia care este biblică. Dar aici vreau s-o folosesc într-un sens mai degrabă tehnic, pentru a mă referi la o modalitate de a citi Biblia ca o relatare unică, cu un Autor unic și care face referire la un singur Domn și Mântuitor, Isus Hristos. Teologia biblică ne învață cum să citim fiecare pasaj al Scripturii în lumina Persoanei și lucrării lui Hristos (vezi de exemplu Luca 24:27, 44-47; Ioan 5:39).

Aparenta modalitate literală de a citi orice pasaj al Scripturii, precum „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic”, este văzută de mulți drept semnul uceniciei adevărate. Dar dacă o astfel de citire nu respectă regulile de interpretare sau locul acelor texte în cadrul relatării biblice generale, atunci persoanele în cauză vor răstălmăci Cuvântul lui Dumnezeu. O astfel de citire are nevoie să fie dată pe față cu dragoste și etichetată ca inadecvată pentru interpretarea mesajului Bibliei.

O TEOLOGIE BIBLICĂ A BOGĂȚIEI ȘI PROSPERITĂȚII

Dar ce ne învață Biblia în legătură cu bogăția și prosperitatea?

Capitolele de început ale Bibliei ne arată clar că, în calitate de Creator, Dumnezeul este Stăpânul tuturor lucrurilor (Ps. 89:11). De aceea, toată bogăția Îi aparține (Ps. 50:10) și trebuie folosită pentru a stăpâni Pământul și a-I aduce slavă Lui, prin închinarea față de Fiul Său și slujind poporului Lui.

Ca Stăpân al tuturor lucrurilor, Dumnezeu dorește ca noi, făpturile create de El și administratorii Pământului, să dorim să avem o relație cu El în loc să ne concentrăm pe lucrurile pe care El le-a creat pentru a ne fi de ajutor (Matei 6:31-33). Cu toate acestea, omenirea s-a închinat continuu lucrurilor create în loc să se închine Creatorului și s-a folosit de lucrurile materiale pentru scopuri egoiste.

Aceasta a fost abordarea obișnuită de-a lungul istoriei, așa încât a fost un lucru surprinzător când Dumnezeu a acționat cu îndurare față de Avraam, promițând lui și generațiilor care aveau să îl urmeze o împărăție minunată, în care avea să îi binecuvânteze material, așa încât ei să facă ceea ce Dumnezeu a intenționat cu Adam, anume să stăpânească peste creație cu scopul închinării la Dumnezeu și a slujirii altora, precum și pentru a fi o lumină pentru celelalte popoare (Gen. 12:1-3; 15:1-18). Celelalte națiuni trebuiau să privească la Israel și să îi vadă drept un popor înțelept și binecuvântat, și astfel să se întoarcă la Dumnezeul lor, pentru a fi incluși în poporul Lui (Deut. 4:1-8).

Pentru a-i pregăti să fie această lumină și să trăiască în țara promisă, Dumnezeu i-a dat poporului Său Legea (Exod 19-20), după care le-a făgăduit că aceia care se supuneau stăpânirii Lui aveau să primească binecuvântări materiale, în timp ce aceia care o respingeau aveau să înfrunte blestemul, adesea descris în termenii sărăciei materiale (Deut. 28:1-68).

Și totuși, în ciuda acelui avertisment, a fost încă nevoie de profeți care să predice cuvintele de avertisment către cei care alegeau să umble după bogăția lor în loc să fie bogați față de Dumnezeu (ex. Isaia 5:8-10). Chiar și după ce au suferit pedeapsa exilului pentru refuzul supunerii complete față de Dumnezeu, poporul Israel a continuat să aleagă confortul și plăcerea proprie în detrimentul slavei lui Dumnezeu (Hag. 1:4).

De-a lungul perioadei vechi-testamentare, autorii înțelepți au învățat poporul lui Dumnezeu că nu era niciun fel de înțelepciune în a pune orice lucru mai presus decât Creatorul. Înțelepciunea, bazată pe caracterul lui Dumnezeu, dicta ca generozitatea să aibă rezultate pozitive în viața celui care dăruia, în timp ce egoismul avea să conducă la deșertăciune.

Un singur Om a luat aminte la avertisment și a avut viziunea ascultării de chemarea lui Dumnezeu într-o supunere obedientă. În ciuda ispitelor Satanei, Isus a trăit în ascultare perfectă față de Legea lui Dumnezeu (Matei 4:1-11). Drept rezultat, El a avut stăpânirea perfectă asupra întregii creații, după cum se poate vedea în faptul că a liniștit furtunile (Matei 8:23-27), i-a vindecat pe cei bolnavi (Matei 8:14-17) și chiar și-a arătat stăpânirea asupra morții (Matei 28:1-20).

Chemarea pe care Isus le-o face oamenilor a fost și este ca ei să acționeze cu înțelepciune și să se supună planului lui Dumnezeu pentru viețile lor, pocăindu-se de păcate și punându-și credința în Isus, Regele revelat al lui Dumnezeu. Moartea Lui pe cruce oferă iertarea de care omenirea egoistă are atât de disperată nevoie, iar învierea Lui ne asigură de viața veșnică alături de El.

Autorii Noului Testament reiterează învățătura lui Isus care, prin ascultarea Lui perfectă, a devenit Înțeleptul și Profetul Israelului. Ei au avertizat poporul lui Dumnezeu cu privire la dragostea de bani și l-a chemat să caute mulțumirea și generozitatea din dorința de a crește Împărăția lui Dumnezeu (1 Tim. 6:6-10, 17-19). Prin învățătura lor, noi știm că cei care se adună în jurul lui Isus – biserica – au făgăduința grijii și providenței zilnice din partea lui Dumnezeu (Fil. 4:19). Dar această făgăduință de binecuvântare materială nu este asigurată în același fel în care era dată poporului Israel, căruia i s-a descoperit că posesiunile materiale nu erau o măsură a credincioșiei sau ascultării lor. În fapt, Isus a spus că El va chema biserica să sufere pentru slava Lui, ca mărturie înaintea unei lumi obsedate de sine, manifestându-și dorința de a-L prețui pe Mântuitor deasupra oricărui alt lucru (Matei 5:3-12). Pentru orice credincios, această suferință va fi o bucurie, căci el știe că Hristos este comoara lui și că nimic nu poate să-l separe vreodată de Hristos (Rom. 8:35-39).

Pentru cel credincios, veșnicia constituie prilejul de bucurie pentru Hristos, comoara lui, care depășește cu mult făgăduința lui Dumnezeu privitoare la abundență și binecuvântarea pe care El ar putea să o dea poporului Său pe vecie.

Orice învățătură care trece de această simplă vedere generală asupra Bibliei, promițând mai multă prosperitate materială decât spun Scripturile, are nevoie să fie corectată. Doar Hristos este comoara noastră! El este binecuvântarea noastră! Cei care predică și cei care ascultă trebuie să înțeleagă că nicio parte a Scripturii nu poate fi luată în contradictoriu față de mesajul general al Bibliei sau să ofere o binecuvântare diferită de Hristos ori provenind dintr-o altă sursă decât El.

Fiind o disciplină, teologia biblică îl forțează pe om să își pună întrebări cu privire la textul pe care-l are în față, și care sunt critice pentru ca orice credincios să îl înțeleagă corect. „Pentru cine a fost scris textul? Când a fost scris? De ce a fost scris?” Doar atunci când aceste întrebări își găsesc răspunsul corect, predicatorul poate trece mai departe, de la „lor, atunci și acolo” la „nouă, aici și acum”.

TEOLOGIA BIBLICĂ – CEL MAI BUN INSTRUMENT CORECTIV

Studiul teologiei biblice – sau, mai simplu, citirea tuturor textelor Bibliei în contextul lor – este cel mai bun instrument corectiv pentru învățătura neinformată a Evangheliei prosperității.

Teologia biblică ne impune să nu citim Biblia selectiv. Ea ne cere ca să supunem Cuvântului lui Dumnezeu orice gând sau idee pe care le putem avea.

Ea ne impune să recunoaștem că punctul central al Bibliei ține de domnia și slava lui Hristos, și nu confortul și prosperitatea noastră.

Ea ne cere să luăm în considerare cine a fost audiența intenționată de text, atunci când el a fost scris, și în ce circumstanțe se găseau cei cărora le-a fost scris, și asta înainte de a trece prea repede la noi înșine, în secolul 21.

Și teologia biblică ne cere să ținem cont de situația prezentă în lumina promisă a veșniciei, fără a permite ca necazurile momentane de astăzi să întunece cu ceva greutatea veșnică de slavă.

Despre autor: Michael Schäfer este director de programe de instruire la ENTRUST, o organizație sud-africană care pregătește lucrători. Michael este membru în Christ Church Umhlanga de lângă Durban, Africa de Sud.