TE POȚI ASCUNDE DE CORONAVIRUS,
DAR CE FACI CU DUȘMANUL DIN TINE?
O PROVOCARE UNICĂ
Probabil că ai fost asaltat în această perioadă de tot felul de știri despre COVID-19, astfel că nu mai este nevoie să te batem și noi la cap. Știi deja că acest coronavirus face ravagii peste tot în lume, inclusiv în țara unde te afli, și probabil că deja te mai temi. Și ai motive întemeiate pentru asta, fiindcă este natural ca omul, când știe că există riscul de a suferi grav sau chiar de a muri, să se teamă.
Evident, autoritățile au insistat și încă mai insistă față de tine să respecți regulile de igienă (să te speli pe mâini cât de des, mai ales înainte și după ce ieși afară din locuință), să stai la distanță de alte persoane, să eviți contactul cu cei care par bolnavi, să apelezi la medic dacă prezinți simptome, ș.a.m.d.
Dar nu despre asta vreau să-ți scriu. Ce vreau să îți spun este cumva o axiomă. În fața posibilității morții, bravura este arma celui inconștient și iresponsabil. Orice om cu gândire sănătoasă își pune întrebări legate de viitorul lui veșnic. Iată adevărul la care să te gândești: Da, te poți ascunde de Coronavirus, se poate chiar să scapi neafectat de el, dar cum rămâne cu dușmanul din tine, cu dosarul imens al păcatelor tale? Zilnic mor peste 150,000 de oameni, și nu din cauza COVID-19! Oamenii zic că aceștia au murit „de moarte bună”. Oare? Ce-ai zice dacă ai afla că, de fapt, moartea nu survine niciodată natural, ci este rezultatul unui virus cu care fiecare om se naște, și care îl omoară puțin câte puțin, dar 100% sigur?
CE POATE FI MAI MORTAL DECÂT UN VIRUS?
Ei bine, virusul aceasta se numește PĂCAT, iar dacă spui că ești creștin cu adevărat, atunci ar trebui să crezi pe Dumnezeu, care spune în Biblie că „sufletul care păcătuiește va muri” (Ezec 18:4) și „plata păcatului este moartea” (Rom 6:23). „Bine”, vei spune, „dar e evident că toți oamenii mor, dar Biblia spune de asemenea că unii vor ajunge în Rai, alții în Iad”.
Înainte de asta, trebuie să înțelegi adevărurile Bibliei despre omul afectat de păcat. Sfântul Apostol Pavel scria: „Voi erați morți în fărădelegile [încălcările de Lege] și în păcatele voastre” (Efes 2:1). Chiar dacă omul este viu fizic, prin păcat el devine mort din punct de vedere spiritual, incapabil să facă vreun lucru care să placă lui Dumnezeu. Biblia mai vorbește despre această moarte folosind și termenul de robie față de păcat: „oricine trăiește în păcat este rob al păcatului” (Ioan 8:34), adică o dependență și înclinație de a face rău în loc de a face bine.
Morții nu sunt în măsură să facă nimic ca să se aducă la viață singuri, ci dimpotrivă, singurul lucru care se petrece cu ei este că se degradează tot mai mult. Moartea spirituală este motivul pentru care nu găsești nici o plăcere în practicarea credinței, în a citi Biblia, în a fi preocupat sau a accepta o discuție onestă privind soarta veșnică a sufletului tău. De aceea, ca și într-o boală, primul lucru bun este să admiți că ești bolnav. Dacă nu faci asta, te comporți ca un nebun, care neagă realitatea bolii lui și merge înainte spre moarte sigură.
Poate că vei spune că sunt unii oameni mai răi decât tine și, da, ai dreptate. Unii sunt mai răi decât tine. Dar și dacă mergi într-un cimitir, sunt tot felul de morți, unii mai de curând, alții de mai multă vreme. Unii într-o stare de degradare mai avansată, alții mai la început. Ceea ce însă contează este că toți sunt morți.
„Domnul Se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere, și care să Îl caute pe Dumnezeu. Dar toți s-au rătăcit, toți s-au dovedit niște netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, nici unul măcar” (Psa 14:2-3).
Realitatea morții spirituale a omului păcătos este subliniată și de Catehismul Ortodox: “Păcatul a pus o dușmănie (Rom 5:10) între oameni și Dumnezeu, fiind toți „fii ai mâniei” (Efes 2:3). Pedeapsa cea mai mare a păcatului a fost moartea, cu cele 3 trepte ale ei: trupească, sufletească și veșnică”.
EȘTI ȘI TU BOLNAV DE PĂCAT? EȘTI ȘI TU MORT ÎN PĂCAT?
DIAGNOSTICUL PENTRU TINE
După cum ai citit până acum, ar părea că Biblia vorbește despre cea mai mare pandemie din istoria omenirii, care a afectat și afectează pe toți oamenii, fără excepție: PĂCATUL. Dar cu ce este deosebit păcatul de bolile sau pandemiile obișnuite? Ei bine, principala deosebire este că el afectează atât viața de aici de pe pământ, cât și viața de după moarte a păcătosului.
1 Ioan 3:4 spune că „păcatul este fărădelege”, altfel spus, încălcarea Legii, adică a Celor 10 Porunci. Păcat mai este și când ai avut oportunitatea să faci binele și ai ales să fii indiferent, sau să faci răul: „cine știe să facă bine și nu face, săvârșește un păcat” (Iac 4:17). Dar hai să vedem dacă ai împlinit sau ai încălcat poruncile.
Ai mințit măcar o dată în viață? Oh, cine n-a mințit… Dacă ai spus măcar o minciună (Porunca 9), atunci, conform Legii lui Dumnezeu ești un mincinos. Poți să nu fii de acord, dar ca să fii criminal e nevoie de o singură crimă. Doar una. Așa e și cu minciuna. Mulți zic că minciuna nu e păcat grav, dar Biblia spune că „toți mincinoșii vor avea partea lor în iazul de foc” (Apoc 21:8).
Ai furat vreodată ceva? (Porunca 8). Dacă ai răspuns „Nu”, dă-mi voie să nu te cred, pentru că tocmai ai recunoscut că ești mincinos. Biblia spune că „nici hoții… nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (1 Cor 6:10).
Ai comis vreodată adulter sau curvie? (Porunca 7)? Domnul Iisus Hristos a spus: „oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a și comis adulter cu ea în inima lui” (Mat 5:28) și că „niciun curvar nu va moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (1 Cor 6:9-10).
Probabil că ți-ai spus mereu că dacă ar merita cineva Iadul, atunci ucigașii ar fi aceia (Porunca 6). Dar iată cum definește Dumnezeu crima: „oricine se mânie pe aproapele său” (Mat 12:36) și „oricine urăște pe aproapele său este un ucigaș și nici un ucigaș nu are viața veșnică” (1 Ioan 3:15). Ești uimit, nu-i așa? Mai mult, Iisus Hristos a spus că oricine își va disprețui aproapele spunându-i „prostule“ sau „nebunule”, „va cădea sub pedeapsa focului gheenei” (Mat 5:22). Câte astfel de crime ai făcut? Dumnezeu vede și va judeca faptele, gândurile, vorbele și atitudinile tale.
Ce crezi despre tine, ai respectat toate aceste porunci întreaga ta viață? Dacă ești sincer cu tine și cu Dumnezeu, trebuie să recunoști că nu le-ai împlinit. De altfel, nu ai fi singurul în această situație, căci Biblia spune că „Nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu” (Rom 3:10-12) și „toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Rom 3:23).
CARE ESTE DIAGNOSTICUL PENTRU TINE?
„DAR EU SUNT O PERSOANĂ BUNĂ”
Am văzut deja că, legat de păcatele tale, ți-ar fi greu să pretinzi că n-ai încălcat Cele 10 Porunci. Biblia spune că „cine păzește toată Legea dar greșește într-o singură Poruncă, se face vinovat de toate” (Iac 2:10), iar apoi că „Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă” (Gal 3:10). Altfel spus, e suficient să încalci o singură poruncă și ești blestemat din punct de vedere spiritual, din cauza păcatului, mort spiritual, și meriți pedeapsa veșnică.
Dacă gândești că ai făcut totuși și fapte bune, și că Dumnezeu va compensa pe cele bune cu cele rele, atunci greșești! Ce judecător cinstit ar elibera un hoț doar pentru că ar fi dat din banii furați săracilor? Gândește-te că ai fi păcătuit cu gândul, vorba, atitudinea ori fapta de 5 ori/zi. Asta ar însemna 1825 de păcate pe an și 127.750 de păcate în 70 de ani. Crezi că un judecător cinstit ar trece cu vederea tot atâtea infracțiuni pentru că ai fi făcut și fapte bune? Dumnezeu nu va face asta.
Poate că îți spui că odată ce îți pare rău și ceri iertare, Dumnezeu este milostiv și iubitor și te va ierta. Greșit din nou! Mergi la un judecător cinstit și încearcă să îi ceri să te ierte pentru încălcarea legii, spunându-i că îți pare rău și că nu vei repeta greșeala. Te va ierta el doar pentru că îți pare rău? Sigur că nu, pentru că oricărui infractor trebuie să îi pară rău și să își dorească să nu repete greșeala, însă nu este scutit de pedeapsă. Doar un judecător corupt ar putea să te ierte, iar Dumnezeu NU poate fi un judecător corupt. De aceea, El va pedepsi pe fiecare mincinos, fiecare hoț, criminal, adulter, blasfemiator și așa mai departe. Iar locul pentru ispășirea pedepsei este IADUL, pentru vecie.
Așadar, te îngrijorează faptul că vei ajunge în Iad? Ar trebui, căci Iisus Hristos a spus că iadul este atât de groaznic încât ar fi mai bine să rămâi fără vedere decât să mergi în iad pentru toată veșnicia (Marcu 9:43-48). Este o pedeapsă veșnică și un chin fără sfârșit. Biblia descrie în cuvinte înfricoșătoare soarta oamenilor care vor fi condamnați la chin veșnic pentru păcatele lor; ea spune că iadul este un iaz care „arde cu foc și pucioasă”, că oamenii și demonii vor fi chinuiți și „munciți zi și noapte, în vecii vecilor”, că „fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor și nici ziua, nici noaptea n-au odihnă” (Apoc 20:10; 14:11). Acolo, în Iad, suferința va fi fără sfârșit. După mii de ani, când vei crede că, gata, se va încheia chinul tău, vei descoperi că nici n-a început bine. De aceea, este înțelept să știi ce te așteaptă după moarte și să te salvezi cât mai este timp.
Dar dacă toți oamenii sunt păcătoși, cum atunci vorbește Biblia despre unii care vor ajunge în Rai?
EXISTĂ VINDECARE!
În dragostea Lui nemărginită față de oameni, Dumnezeu S-a întrupat pe pământ în persoana lui Iisus Hristos, Fiul Său. Iisus Hristos a trăit aici o viață fără păcat, și a murit pe cruce pentru a plăti pedeapsa pe care noi ar trebui să o plătim pentru păcatele noastre, luând asupra Lui pedeapsa care ar trebui să ne condamne la Iad. Apoi a înviat, învingând moartea!
Iisus a spus: „cine ascultă cuvintele Mele, și crede în Cel ce M-a trimis, are viața veșnică, și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5:24) și Scriptura adeverește că „Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți)” (Efes 2:4-5).
Mântuirea este o favoare, un dar de la Dumnezeu: „Căci PRIN HAR ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este DARUL LUI DUMNEZEU. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efes 2:8-9). Dacă noi am putea obține mântuirea prin fapte bune, botez sau orice altceva, ar fi fost inutilă suferința și moartea lui Hristos: „căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos” (Gal 2:21). Domnul Iisus a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Nu poți ajunge în Rai decât prin credința în jertfa Lui.
CE FACI CU ACESTE ADEVĂRURI?
Ce ar trebui să faci pentru a avea viața veșnică și a nu fi judecat de Dumnezeu? Biblia spune „Pocăiți-vă și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele” (F.A. 3:19) și „crede în Domnul Iisus, și vei fi mântuit” (F.A. 16:31). Adică să îți pară atât de rău de păcatele tale încât să renunți la ele și să crezi în inima ta că Domnul Iisus a murit în locul tău, pentru vina ta. Dacă te pocăiești (îți mărturisești Domnului păcatele, Îi ceri iertare și te lași de ele, punându-ți încrederea în jertfa lui Iisus Hristos pentru mântuirea ta, nu vei mai merge în Iad pentru că El a plătit pentru tine.
Nu-ți spune „bine, o să mă mai gândesc” în loc să răspunzi acum acestei chemări. Biblia spune: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” (Evrei 4:7). Ar fi ca și cum ai ignora să iei tratamentul vindecător pentru boala mortală de care tocmai ai fost diagnosticat. Ce vei face tu astăzi?
Dacă ai venit înaintea lui Dumnezeu smerit în rugăciune și te-ai pocăit de păcatele tale, și dacă te-ai încrezut din toată inima în Domnul Iisus Hristos ca Mântuitor și Domn, fii zi de zi recunoscător și trăiește în comuniune cu Dumnezeu: El ne vorbește prin Cuvântul Lui (Biblia, sau Sfânta Scriptură) – citește-l zilnic și împlinește-l; iar noi Îi răspundem prin rugăciune. Și caută o biserică unde se predică Evanghelia – pocăința și credința în Hristos – și unde te poți închina Domnului împreună cu alți credincioși.
Dacă ai întrebări sau dorești să știi mai multe despre cum să fii un creștin adevărat, contactează-ne folosind formularul de mai jos: