Un membru sănătos al bisericii este un ucenici smerit

Sănătatea unei biserici locale poate să depindă exclusiv de atitudinea membrilor față de liderii bisericii. Felul în care congregația îi primește sau respinge pe liderii ei are un efect direct asupra posibilității de a avea o lucrare credincioasă și o biserică sănătoasă. Apreciază oare congregația și acceptă ea învățătura sănătoasă? Se vor încrede credincioșii în lideri și îi vor urma în situații dificile sau neclare? Se vor înrola ei în spatele lor sau își vor zdrobi liderii în bucăți, atunci când planurile și ideile lor sunt diferite de ale congregației?

În esență, membrii bisericii sunt în general oamenii care construiesc sau demolează o biserică locală. Zidirea sau demolarea are mult de-a face cu atitudinile membrilor bisericii și cu acțiunile lor față de lideri.

Astfel, nicio încercare serioasă de a defini ce este un membru sănătos al bisericii nu poate neglija analiza subiectului interacțiunii dintre membrii bisericii și liderii ei. Deloc surprinzător, Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu ne oferă învățătură amplă în ceea ce privește atitudinile și acțiunile membrilor bisericii care doresc să contribuie la sănătatea congregațiilor lor locale prin a-i urma pe liderii bisericii.

ATITUDINEA FAȚĂ DE LIDERI A UNUI MEMBRU SĂNĂTOS AL BISERICII

Cel puțin trei atitudini îi caracterizează pe membrii sănătoși ai bisericii când vine vorba de a-i urma pe liderii bisericii locale.

1. Îi cinstesc pe prezbiteri.

Există mai multe pasaje ale Scripturii care îi învață pe membrii bisericii să îi cinstească pe prezbiteri și pe liderii congregației. De exemplu, 1 Timotei 5:17 ne spune: „Prezbiterii care cârmuiesc bine, să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura, pe care o dau altora”. Ce include o astfel de onoare dublă? În versetele care urmează, apostolul Pavel ne aduce în atenție două lucruri. În versetul 18, onorarea prezbiterilor include grija pentru nevoile lor financiare și fizice. O congregație și un membru care își onorează liderii acoperă adecvat și suficient plata pentru lideri, în special pentru cei ce lucrează integral în slujirea trupului bisericii.

În versetul 19, apostolul indică faptul că onorarea liderilor noștri include protejarea reputației lor. Noi suntem chemați ca „împotriva unui prezbiter să nu primim învinuire decât din gura a doi sau trei martori”. Apostolul înțelege mai bine decât oricine felul în care lucrarea prezbiterilor este expusă acuzațiilor, criticilor și atacurilor din afara și din interiorul bisericii. Un membru sănătos al bisericii va ajuta la păzirea păstorului de săgeți pe care nu le merită. Bârfa și mușcăturile pe la spate n-au niciun efect asupra membrului sănătos, care refuză să ia în considerare povești inventate și lucruri care nu zidesc biserica.

Un membru sănătos al bisericii onorează slujirea prezbiterilor. El cinstește și apreciază această slujire, este mulțumitor pentru ea și îi respectă pe cei care slujesc poporul lui Dumnezeu ca prezbiteri. Noi îi onorăm pe păstorii noștri pentru că, în ziua Domnului, ei vor fi motivul nostru de laudă (2 Corinteni 1:14).

2. Își „deschid inima” față de lideri.

Cinstea și respectul unui membru de biserică acordate unui prezbiter nu este o onoare oficială și distantă pe care un soldat o acordă unui ofițer care îi ordonă diverse lucruri. Alături de această cinste datorată lor se află o inimă care îi iubește deschis. Pavel a chemat biserica din Corint în repetate rânduri să-și deschidă inimile față de el, ca acela care s-a îngrijit de nevoile lor spirituale:

Am dat drumul gurii faţă de voi, corintenilor! Ni s-a lărgit inima. Voi nu sunteți la strâmtoare în noi; dar inima voastră s-a strâns pentru noi. Faceți-ne și voi la fel: vă vorbesc ca unor copii ai mei – lărgiți-vă și voi! (2 Cor. 6:11-13).

Trebuie să existe un schimb cald de dragoste între păstor și congregație. Pe măsură ce trăiesc, cresc și lucrează cot la cot, inimile membrilor congregației și ale păstorului trebuie să se deschidă tot mai mult unele față de altele. Un membru sănătos al bisericii nu își înfrânează dragostea față de păstor, ci mai degrabă o dăruiește fără rezerve.

Un membru sănătos al bisericii nu dorește să își audă păstorul credincios pledând în fața adunării asemenea apostolului față de credincioșii din Corint:

Înțelegeți-ne bine! N-am nedreptățit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înșelat pe nimeni. Nu spun aceste lucruri ca să vă osândesc, căci am spus mai înainte că sunteți în inimile noastre pe viață și pe moarte (2 Cor. 7:2-3).

Un membru sănătos se dedică pe sine în primul rând Domnului și apoi slujitorului Domnului, știind că aceasta este voia lui Dumnezeu (2 Cor. 8:5). Un astfel de membru observă cum păstorul credincios se cheltuie pe sine în dragoste față de trupul bisericii. Un astfel de membru ar fi rușinat dacă l-ar auzi pe păstor punând întrebarea lui Pavel: „Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puțin?” (2 Cor. 12:15). O dragoste unidirecțională se potrivește doar pentru tragediile lui Shakespeare, nu pentru biserica locală. Bucuria și dragostea noastră față de păstori ar trebui să le „învioreze inimile în Domnul” (Flm. 20).

3. Sunt dispuși să învețe.

Un membru sănătos al bisericii ar trebui de asemenea să aibă un duh dispus să învețe. Un astfel de duh oferă dovada smereniei inimii și a dorinței de a crește în Hristos. Fără el, oamenii devin încăpățânați și incorigibili.

Slujba liderului poate fi concentrată într-o singură responsabilitate: învățarea. Dacă un membru sau o parte importantă a membrilor se dovedesc lipsiți de această dorință de a învăța, sarcina păstorului devine o povară sau poate fi chiar imposibilă, întrucât împotrivirea față de el se manifestă în acest aspect esențial. Scriindu-i lui Timotei, Pavel aduce o învățătură minunată pentru păstori, care conține în ea învățarea bună a membrilor bisericii. Vorbind despre prezbiter, Pavel scria:

Robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului; și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia (2 Tim. 2:24-26).

Există mai multe lucruri în acest pasaj ce ar trebui să fie observate de membrii bisericii. În primul rând, învățătura oferită de păstor trebuie să fie blândă, bună și spre binele nostru. N-ar trebui să ne folosim de acea dispoziție rânduită de Dumnezeu pentru a da prilej păcatului. Dimpotrivă, ar trebui să acceptăm acea învățătură blândă ca pe o mustrare și o chemare la pocăință. Un membru sănătos al bisericii nu confundă în păstorul lui blândețea evlavioasă cu slăbiciunea, ci folosește acea ocazie pentru a-și cerceta inima în domeniile în care are nevoie de pocăință. În al doilea rând, ar trebui să recunoaștem cât de ușor este să ne împotrivim păstorului atunci când el ne învață. Ar trebui să ne întrebăm cu regularitate în viața noastră spirituală: „Mă împotrivesc eu în vreun fel învățăturii păstorului?” În al treilea rând, ar trebui să ne rugăm pentru cunoașterea adevărului, pentru o minte clară și pentru protecția față de șiretlicurile diavolului, ori de câte ori descoperim cel mai mic fir de împotrivire față de învățătura pastorală. Păstorul veghează peste sufletele noastre ca unul care trebuie să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu. De aceea, ar trebui să avem încredere în el și să acceptăm slujba lui de lider din inimă, cu bucurie, ca un dar de la Dumnezeu spre beneficiul nostru. Fii dispus să înveți.

ACȚIUNILE UNUI MEMBRU SĂNĂTOS FAȚĂ DE LIDERII BISERICII

În plus față de aceste atitudini sau dispoziții elementare, există anumite acțiuni specifice pe care un membru sănătos al bisericii le va face pentru a-i urma în realitate pe liderii unei biserici locale.

1. Participă cu răbdare în procesul de alegere a liderilor.

Poate că cea mai importantă decizie pe care o congregație o face – presupunând că discutăm despre o organizare congregațională a bisericii – este cea a selecției liderilor ei. Prin alegerea liderilor, o congregație stabilește tonul și direcția bisericii din punct de vedere spiritual, uneori cu impact pe mai multe generații. Și poate că acesta este motivul pentru care apostolii au învățat biserica primară să urmărească trăsăturile spirituale și maturitatea atunci când își alege liderii (F.A. 6:1-6; 1 Tim. 3). Alegerea unui lider trebuie făcută cu răbdare, iar deliberarea trebuie făcută cu rugăciune. „Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă” este învățătura pe care apostolul i-a dat-o lui Timotei (1 Tim. 5:22a). Primii diaconi trebuiau să fie „plini de Duhul Sfânt și înțelepciune” (F.A. 6:3). Observarea și evaluarea acestor calități necesită rugăciune, atenție și răbdare. Dacă vrem ca biserica Domnului să fie sănătoasă, membrii bisericii trebuie să cheme și să rânduiască lideri care sunt oameni spirituali și maturi în Hristos.

Membrii sănătoși ai bisericii nu trec cu vederea importanța acestei sarcini esențiale. Ei pot invita un potențial lider alături de familia lui la masă, pentru a-l cunoaște mai bine. Ei vor dori să cunoască mai multe despre mărturia acestui om, despre dorința lui de a sluji ca lider și despre lucrarea lui anterioară din biserici. Anumite biserici pun deoparte două luni de la momentul nominalizării unui bărbat printre liderii bisericii până când are loc votul în adunarea generală a bisericii, tocmai pentru ca membrii să-l poată evalua cât mai bine pe acest bărbat.

2. Ascultă de lideri și se supune lor.

Iată un motiv bun pentru a participa cu rugăciune și răbdare la recunoașterea și chemarea liderilor de biserică: un membru sănătos al bisericii trebuie să asculte de lideri și să se supună lor. Ascultarea și supunerea nu sunt doar niște cuvinte dificile, despre care se vorbește cu ocazia nunților, ci ele sunt grele și pentru mulți membri de biserică. Totuși, Biblia este foarte clară: „Ascultați de mai marii voștri, și fiți-le supuși” (Evrei 13:17). Ascultarea noastră trebuie să aibă ca scop să facă lucrarea lor o bucurie, nu o povară. Iar ascultarea noastră se întoarce spre binele nostru, întrucât nu ne-ar fi de niciun folos să-i chemăm pe lideri să ne conducă, după care să nu ascultăm de ei. Un membru sănătos de biserică se va afla sub păstorirea liderilor congregației la fel cum un soldat respectă din conștiință autoritatea unui general. Chiar dacă noi nu avem ranguri în biserică, trebuie să ne supunem cu bucurie și cu toată dorința față de liderii noștri, spre binele nostru, spre binele lor și spre binele întregului trup al bisericii.

3. Urmează exemplul liderilor.

Un motiv pentru care Domnul rânduiește bărbați să fie lideri în biserică ține de faptul că El dorește să ne ofere exemple în carne și oase ale trăirii credincioase și evlavioase în fața congregației. Liderii noștri sunt exemple vii ale umblării cu Isus. Ei sunt chemați să fie exemple în toate lucrurile (1 Tim. 4:12; 1 Petru 5:3). Iată de ce apostolul Pavel spune: „Urmați-mă pe mine, fraților, și uitați-vă bine la cei ce se poartă după pilda, pe care o aveți în noi” (Fil. 3:17). Un membru sănătos al bisericii își modelează trăirea după stilul de viață evlavios al prezbiterilor bisericii. Noi suntem chemați să urmăm exemplul liderilor, cu așteptarea că noi toți ne vom asemăna tot mai mult lui Hristos.

Pentru mulți oameni din zilele noastre, această idee a imitării sună aproape sectară. Există mult prea multe culte ale personalității, unde oamenii pur și simplu imită papagalicește tot ceea ce păstorul lor celebru spune sau face. Este corect să fim îngrijorați de o astfel de noțiune nebiblică a trăirii și mentoratului prin exemplu. Totuși, imaginea publică a urmării exemplului păstorului ne îndreaptă către evlavia autentică, „în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție” (1 Tim. 4:12), prin a face ceea ce este bine (Tit 2:7). Păstorii sunt chemați să fie astfel de modele, iar membrii sănătoși ai bisericii vor urma exemplul lor de sfințenie.

4. Se roagă pentru lideri.

Având în vedere tot ceea ce trebuie să facă și toate luptele pe care trebuie să le ducă liderii bisericii, am putea să ne gândim la vreun lucru mai important pe care să-l facem decât să ne rugăm pentru ei? Chiar și apostolul Pavel a înțeles nevoia ca sfinții să se roage cu credincioșie pentru el:

Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri. Rugați-vă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanțuri: ca s-o fac cunoscut așa cum trebuie să vorbesc despre ea (Col. 4:2-4; v. și Efes. 6:19-20).

Ar trebui să ne rugăm pentru liderii noștri ca ei să aibă parte de curaj, claritate și consecvență în propovăduirea mesajului Evangheliei, și în a avea oportunități să-L proclame pe Hristos. Membrii sănătoși ai bisericii sunt dedicați rugăciunii pentru liderii lor. Ei iau aminte la îndemnul lui Isus de a se ruga și de a nu renunța (Luca 18:1), și vor face acest lucru pentru păstorii lor.

În biserica noastră există un grup credincios de membri care se întâlnește în fiecare seară de marți cu scopul de a se ruga pentru lideri. Ei solicită din partea liderilor motive de rugăciune de-a lungul săptămânii, ca și actualizarea situației motivelor anterioare. Atunci când se întâlnesc, ei înalță tot felul de rugăciuni pentru viețile personale, publice și de lucrare ale prezbiterilor. Dumnezeu a produs deja roade minunate în trupul nostru prin rugăciunile lor.

5. Susține lucrarea și interacțiunea prezbiterilor lor cu liderii din afara bisericii.

Aceasta este probabil cea mai puțin evidentă dintre acțiunile pe care un membru sănătos al bisericii le face în relație cu liderii. Printre membrii bisericilor există o tendință importantă de a fi posesivi față de păstorii lor – „el este păstorul nostru”. Și există aspecte pozitive în această atitudine. De exemplu, ea arată un atașament din inimă față de păstori.

Totuși, această atitudine poate aluneca în egoism, dacă congregația refuză să susțină implicarea unui păstor în lucrări în afara congregației locale. Persoanele care sunt cel mai adesea rănite de un astfel de egoism îi includ chiar pe păstori, care, fără vreun stimul exterior din partea colegilor păstori și a liderilor, tind să fie aspri și reci. Un membru sănătos al bisericii contribuie la sănătatea consecventă a liderilor și la vigoarea lucrării, prin a încuraja participarea lui la conferințe, prin a-i oferi posibilitatea să predice și în alte biserici, și prin a permite ca acesta să aibă părtășie și cu alți lideri de biserică.

Biblia ne oferă ilustrații ample și numeroase ale situațiilor când o congregație o susține pe alta. În 2 Corinteni 9:13 este lăudată generozitatea unei biserici locale față de alte biserici. Atunci când ia forma „împrumutării” unui păstor în lucrare spre binele altora, această generozitate poate extinde aria în care Evanghelia este propovăduită (2 Cor. 10:15-16). Un membru sănătos de biserică dorește să vadă Evanghelia înaintând și vrea să contribuie la sănătatea altor congregații, atât cât este posibil. Susținerea lucrării exterioare a unui lider este o modalitate de a împlini această dorință.

ÎNCHEIERE

Conducerea din biserica locală este rânduită de Dumnezeu spre binecuvântarea poporului Său. Totuși, pentru ca aceasta să fie eficientă, ea are nevoie să fie încurajată și susținută de către membrii bisericii. Mulți bărbați credincioși au eșuat lovindu-se de stâncile aspre ale membrilor incorigibili și împotrivitori. N-ar trebui ca lucrurile să se petreacă astfel în poporul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, membrii sănătoși dintr-o biserică locală ar trebui să se străduiască și să-i încurajeze pe alții să își urmeze liderii cu inimile deschise, în ascultare și supunere, cu bucurie.

Despre autor: Thabiti Anyabwile este unul dintre păstorii Anacostia River Church din Southeast DC. Îl puteți găsi pe Twitter la @ThabitiAnyabwil.

Nota editorului: articolul de față reprezintă un fragment adaptat din cartea lui Thabiti Anyabwile, Ce este un membru sănătos al bisericii? (MAGNA GRATIA, 2025).