Inima unui păstor care face ucenici

Care crezi că este calitatea esențială a unui păstor care face ucenici? Iată cea mai bună părere care îmi vine în minte: să se bucure de lucrarea celorlalți.

Pescuitul alături de apostolul Pavel

În cartea sa, intitulată The Art of Pastoring, David Hansen creionează o imagine interesantă a acestui lucru, când descrie paralela între un mare „director spiritual” și un antrenor bun de pescuit:

„Cea mai bună calitate a celor mai buni antrenori de pescuit este și cea mai bună calitate a celor mai buni directori spirituali. În cazul celor mai buni antrenori de pescuit, cei mai tari în acest sport, am constatat că tuturor le place la nebunie să vadă cum clienții lor prind pești la fel de mulți și la fel de mari ca ei înșiși. Ajungi uneori la nivelul nebuniei să vezi cum un antrenor deosebit de pescuit începe să râdă și chiar să se bucure ca un copil când un client începe să prindă pești”.

Hansen continuă astfel:

„În mod asemănător, trăsătura care este definitorie pentru cel mai bun lider spiritual este bucuria aceea ca de copil. Izvorâtă din dragostea curată, îi vei vedea cum îți acordă atenția neîmpărțită, iar când prinzi propriile exemplare de pește, când năvodul tău este plin, vei vedea mereu pe fața lor acel zâmbet, acele priviri pline de fericire, care îți spun că și-au petrecut cele mai bune ceasuri din acea zi alături de tine”.^[1]

În linie cu gândirea lui întrucâtva mistică, Hansen vede rolul unui lider spiritual ca acela care observă lucrarea lui Dumnezeu în viața cuiva și își canalizează atenția către acest lucru. Eu cred că acesta este în mod cert un element al ucenicizării pastorale, dar Scriptura merge mai departe. Efeseni 4:11-13 spune că Hristos i-a dat bisericii „…păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu”.

Cu alte cuvinte, slujba unui păstor este aceea de a echipa membrii bisericii să facă lucrarea, să se zidească reciproc spre maturitate. Dacă ar fi să împrumut imaginea lui Hansen, lucrarea unui păstor nu constă doar din a pescui oameni în congregația lui – chiar dacă evident că presupune și asta – ci să îi și învețe să pescuiască la rândul lor. Mai mult, aș sugera că un test în ceea ce îl privește pe păstor ține de cât de mult se bucură el de lucrarea altora, și cât de mult își zidește lucrarea în jurul acelei bucurii.

Gândește-te la slujba noastră de părinți. Este important ca șireturile pantofilor copiilor noștri să fie legate bine, dar este cu mult mai important să învețe ei înșiși, la vremea potrivită, să și le lege. Chiar dacă este evident că părinții fac o mulțime de lucruri pentru copiii lor, aceștia trebuie să fie întotdeauna atenți la ce anume îi pot învăța pe copiii lor să facă de unii singuri. Apoi părinții, în ceea ce îi privește, sunt plini de bucurie ori de câte ori îi văd pe copiii lor însușindu-și o nouă îndemânare. Așa trebuie să stea lucrurile și cu păstorii.

Nu acumula lucrarea pentru tine, ci răspândește-o în jurul tău

În lumina acestui fapt, păstorii n-ar trebui să acumuleze lucrarea în dreptul lor. Dimpotrivă, ei trebuie să o răspândească peste tot în jurul lor.

Nu fi o sugativă, ci o conductă

Grija pentru oameni este extrem de importantă în slujba pastorală, și nu încape îndoială în această privință. Dacă, totuși, lucrarea ta implică doar atât, atunci riști să-i faci pe oameni dependenți de tine, în loc să îi echipezi să se îngrijească unii de alții.

Mai apoi, predicarea, învățătura și evanghelizarea sunt cruciale pentru lucrarea pastorală. Hai să zicem, totuși, că te afli în lucrarea pastorală de 10 ani, dar ești singura persoană din biserică ce mărturisește cu regularitate Evanghelia, care poate să predea o lecție la școala duminicală sau care poate să predice din Biblie. Cât de sănătoasă crezi că ar putea fi biserica ta?

Nu fi o sugativă, ci o conductă. Nu cred că vrei să acumulezi lucrarea în dreptul tău, ci să umpli farfuriile celorlalți oameni, atât cât pot duce ei, și apoi să-i ajuți să facă acea lucrare.

Ispitiți să facem noi totul

Mulți păstori sunt ispitiți să facă totul de unii singuri. Dacă ești cumva singurul care poartă titlul de „păstor”, oamenii se vor uita în mod natural la tine pentru aproape orice lucru. Totuși, slujba ta este să îi pregătești pe ei să facă lucrarea.

Mai mult, păstorii pot fi ispitiți să îngrămădească toată lucrarea în dreptul lor, de regulă pentru că sunt anumite lucruri pe care ei le pot face mai bine decât oricine altcineva din biserică. Totuși, ar fi mult mai bine ca biserica ta să se lupte să țină niște ore mediocre de școală duminicală și apoi, după câteva luni sau câțiva ani, să fie hrănită de un învățător cu îndemânare, care a crescut sub pregătirea ta sârguincioasă. Va fi cu mult mai bine ca oamenii din biserică să audă și alți consilieri decât să te audă doar pe tine și să te vadă doar pe tine purtând poverile lor.

O problemă a inimii

Există o problemă a inimii care pândește aici. Mândria noastră poate să se bucure nespus când facem bine într-o anumită lucrare, în special când acea lucrare este observată corespunzător de membrii bisericii. De aceea, este nevoie cu adevărat de smerenie să mutăm proiectoarele de pe noi înșine și să le îndreptăm către alții. Este nevoie să renunțăm cu adevărat la noi înșine pentru a putea delega pe altcineva să facă acea lucrare pe care noi am putea să o facem mai bine, de dragul acelei persoane și, în ultimă instanță, având în vedere întreaga biserică, văzând-o cum crește în Hristos.

Dacă dorința ta este să îți echipezi biserica și să o ajuți să crească spre maturitate, atunci vei descoperi suficientă bucurie, ba chiar mai multă bucurie atunci când altcineva face lucrarea. Iar acea bucurie va fi contagioasă. Va ajuta la dezvoltarea unei întregii culturi a ucenicizării și echipării pentru lucrare în biserica ta.

IMPLICAȚIILE PRACTICE ALE ACESTEI ATITUDINI

Care sunt rezultatele practice ale acestei atitudini bucuroase față de lucrarea altora? Iată trei dintre ele.

Încredințează altora din lucrare

În primul rând, caută constant să încredințezi lucrarea mai departe. Evident, vei dori să o încredințezi unora în care ai încredere, pentru că trebuie să fie persoane evlavioase, sănătoase doctrinar și care să manifeste potențial și interes în acea lucrare, fie că este vorba de învățătură, predicare sau consiliere. Totuși, nu pune ștacheta imposibil de sus. Fii gata să pregătești congregația să accepte lucrarea făcută de „amatori”. Pe termen lung, bisericii îi va fi mult mai bine decât în situația în care să existe un singur om care face totul.

Dacă este să ne referim doar la lucrarea de predicare publică, în cazul în care săptămâna ta tipică este plină de predicare și dare de învățătură, gândește-te cât poți să delegi gradual din aceasta către alți prezbiteri, către potențiali prezbiteri, sau către bărbați mai tineri care manifestă un interes în această lucrare. Sau, dacă biserica ta are puține momente de predicare, gândește-te dacă nu cumva ați putea fi în măsură să înmulțiți aceste momente, pentru a crea contextul în care să fie crescuți mai mulți învățători. Probabil că înființarea unei școli duminicale ar putea să te ajute în acest sens.

Confirmă, încurajează și corectează

În al doilea rând, confirmă și încurajează eforturile altora, oricât de stângace ar fi. Amintește-ți că ceea ce tu ai făcut de mii de ori, cei pe care îi încurajezi, învățători și consilieri, fac asta pentru prima dată.

Încurajarea ta le dă viață și putere, așa că fii generos cu încurajările. Celebrează până și cele mai mărunte succese. Arată-le membrilor din biserica ta că te bucuri de orice fel de rod spiritual pe care aceste persoane îl aduc, chiar dacă ele însele nu sunt prea impresionate de acestea.

Evident, va trebui uneori să mergi la aceste persoane și cu evaluări critice. De aceea, învață cum să faci acest lucru cu dragoste și precizie. Dacă vrei ca oamenii din biserica ta să rodească, nu trebuie să faci doar munca de plantare a seminței și de udare a ei, ci și să smulgi buruienile și să altoiești planta tânără, legând-o de un arac, astfel încât să o poți ajuta să crească drept.

Gândește cu un pas înainte

În al treilea rând, gândește întotdeauna cu un pas înainte. Nu te gândi doar la cei cărora le slujești, ci gândește-te cui slujesc ei și cui vor sluji în viitor. Gândește-te la ceea ce Pavel spune în 2 Timotei 2:2: „Și ce-ai auzit de la mine, în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții”. Există patru „generații” de creștini în acest singur verset: Pavel, Timotei, „bărbații credincioși” și „alții”. Asemenea lui Pavel, un păstor concentrat pe a face ucenici se gândește întotdeauna la următoarea generație de ucenici.

Așadar, întreabă persoana pe care o ucenicizezi: „Pe cine ucenicizezi tu?” Gândește-te la felul în care calendarul tău de predicare poate fi folosit nu doar pentru zidirea turmei tale, ci și pentru a ridica alți predicatori în congregația ta. Găsește modalități de a-i atașa pe alții la lucrarea pe care deja o faci. Întreabă-te: „Câte generații de creștini are în vedere lucrarea mea obișnuită? Mă regăsesc doar aprinzând niște scântei spirituale, sau pregătesc o întreagă unitate de pompieri?”

Personal, eu am trecut de la a fi paralizat de frica de oameni la a deveni un evanghelist destul de competent doar prin a sta alături de un prieten creștin și de a-l asculta cum dezvoltă conversații evanghelistice în campusul nostru universitar. Ucenicizarea implică în mod cert expunerea altora la caracterul tău, așa încât, prin harul lui Dumnezeu, acele persoane te voi imita. În același timp, acest lucru va implica expunerea lor la competența ta de lucrare, așa încât ei vor imita acea competență în măsura în care Dumnezeu le dă daruri și îi face capabili să împlinească acest lucru.

Evident, mare parte a lucrării pe care membrii bisericii o fac nu va fi publică sau ușor de cuantificat. Totuși, vei dori să încurajezi și să te bucuri de orice lucrare pe care o fac membrii bisericii, în care se vede prezența Duhului Sfânt, de la curățenia în clădirea bisericii și până la gătirea unei mese pentru un membru în vârstă. Vei dori ca bucuria ta legată de creșterea lor să se traducă în bucuria lor față de creșterea altora. Vei dori să-i ucenicizezi pe toți credincioșii tăi așa încât ei să fie, la rândul lor, făcători de ucenici.

NU ADUNARE, CI ÎNMULȚIRE

Păstorii care se bucură de lucrarea altora vor descoperi în curând că lucrarea lor poate fi caracterizată mai degrabă ca înmulțire decât ca adunare. Dacă transferi mai departe din lucrarea ta, dacă încurajezi eforturile altora, dacă gândești constant cu o generație sau două înaintea ta, prin harul lui Dumnezeu, vei crește ucenici care vor face alți ucenici. Și acesta este doar începutul.

Așadar, eu mă rog ca, asemenea unui bun instructor de pescuit sau a unui părinte iubitor, să găsești bucurie în lucrarea făcută de membrii bisericii tale. Și mă rog ca Dumnezeu să te facă să găsești modalități de a cultiva acea bucurie în terenul lucrării tale zilnice.

Despre autor: Bobby Jamieson este redactor asistent la 9Marks, autorul seriei de cărți 9Marks Healthy Church Study Guides (Crossway, 2012), student în teologie la Southern Baptist Theological Seminary și membru la Third Avenue Baptist Church în Louisville, Kentucky.

[1] David Hansen, The Art of Pastoring: Ministry Without All the Answers (Downers Grove, IL: InterVarsity Press, 1994), 157, subl. orig. Lucrarea lui Hansen conține influențe teologice greșite dar, cu toate acestea, el formulează unele idei pastorale interesante. Dacă doriți să citiți o carte care preia ideea de bază a acestui articol și o transformă într-o filozofie detaliată de lucrare, vă recomand cartea lui Colin Marshall și Tony Payne, The Trellis and the Vine (Sydney: Matthias Media, 2010)