De unde vine siguranța mântuirii noastre? Noul Testament nu încurajează niciodată îndoiala sau incertitudinea în ce privește siguranța mântuirii. Credincioșilor li se vorbește continuu despre bucuria de a ști că Mântuitorul este al lor. Dar care este sursa acestei siguranțe – faptele credinței, credința sau obiectul credinței?

Dacă faptele bune sau sfințenia trebuie așteptate până când se va putea ști despre credință că este autentică prin acele fapte, ar trebui să ne așteptăm să obținem o cantitate sau calitate suficientă pentru a satisface această cerință? Sau avem o cale mai directă și mai scurtă către siguranța mântuirii?