Descriere

Misiunea lui Dumnezeu în creație și răscumpărare este să aducă oameni în părtășia pe care Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au avut-o dintotdeauna. Vino și vezi! O istorie și teologie a misiunii este o invitație la înțelegerea acestei misiuni.

Explorând felul în care natura lui Dumnezeu informează și modelează misiunea și studiind fiirul narativ misionar al Scripturii, Vino și vezi! reliefează fundamentul teologic și biblic al lucrării creștine de misiune, invitându-te să savurezi și să participi în istoria grandioasă a misiunii lui Dumnezeu care începe în Geneza și continuă până astăzi.

Vino și vezi! este o introducere solidă a cititorului creștin deopotrivă în teologia misiunii și în istoria lucrării misionare a lui Dumnezeu prin biserică. Tu și biserica ta sunteți chemați să vă înrolați în istoria măreață și minunată a misiunii, istorie pe care Dumnezeu o revelează și o modelează!

Cuprins

INTRODUCERE
Capitolul 1. DOCTRINA DESPRE DUMNEZEU ȘI MISIUNE
Capitolul 2. SLAVA LUI DUMNEZEU ȘI LUCRAREA DE MISIUNE
Capitolul 3. MISIUNEA ÎN BIBLIE. DE LA CREAȚIE LA AVRAAM
Capitolul 4. MISIUNEA ÎN BIBLIE. DE LA EXOD LA PROFEȚI
Capitolul 5. LUCRAREA DE MISIUNE ÎN NOUL TESTAMENT
Capitolul 6. ISUS. CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA
Capitolul 7. O SCURTĂ ISTORIE A MISIUNII
Capitolul 8. MOȘTENIREA MISIONARĂ A REFORMEI
Capitolul 9. SARCINA CARE NE RĂMÂNE DE ÎMPLINIT
Capitolul 10. MISIUNEA BISERICII: PROCLAMAREA
Capitolul 11. MISIUNEA BISERICII: LUCRĂRILE DE MILOSTENIE
Capitolul 12. BISERICA GLOBALĂ
MULȚUMIRI

Recomandări (3)

„În zilele noastre există o mare ceață legată de lucrarea de misiune în biserică. Glen și Justin ne arată accentul pus pe misiune în marea narațiune a Bibliei, introducându-ne în teologia care ar trebui să stea la baza modului în care înțelegem misiunea. Adevărurile de bază, fundamentale, din această carte ne aduc claritate și ne dezvăluie felul în care Dumnezeu lucrează, atât în istorie, cât și în zilele noastre”. Ted Esler, președinte, Missio Nexus

„Scrivener și Schell ne oferă aici o invitație de a ne alătura misiunii lui Dumnezeu și o imagine clară a bucuriei în lucrarea Dumnezeului nostru triunic față de copiii Săi. Prin claritatea ei atrăgătoare, această carte este concepută să fie un ghid util pentru orice păstor, lider sau individ care vrea să-și aprofundeze și să-și înrădăcineze scriptural înțelegerea despre Dumnezeu și despre misiunea Lui”. Mason King, păstor și director executiv cu lucrarea de consiliere, grupuri de studiu și institutul biblic, The Village Church

„Există cărți excelente despre teologia și istoria misiunii, dar ele sunt adesea inaccesibile multor biserici. Scrivener și Schell trebuie lăudați pentru Vino și vezi! Această lucrare condensează o mulțime de informații importante și pune teologia și istoria în mâinile oamenilor obișnuiți. Bogată din punct de vedere biblic și focalizată practic, cartea lor îndreaptă atenția către prioritatea apostolică a evanghelizării, a ucenicizării și a plantării de biserici. O carte la obiect și cu ritm! Fie ca influența ei să fie resimțită în timp ce mergi și îi spui lumii despre Isus!” J. D. Payne, profesor de slujire creștină, Samford University, misiolog și autor al cărții Theology of Mission

Informații despre carte

Preț

GRATUIT

Format

electronic, Adobe Reader PDF, EPUB, GBOOKS, IBOOKS

Nr. pagini

212

Data publicării

2025

Descarcă

Dacă nu știți cum să descărcați și să citiți fișierele PDF, Epub sau Mobi, găsiți instrucțiuni aici (întrebările 14-16).​

Sus