Tematică: Sacramentele (rânduielile Bisericii)

Filtrează rezultatele

Tipuri de resurse

Autori

Tematici

Categorii

Serii

5 rezultate
carte

Biserica și mijloacele harului

Volumul de față tratează eclesiologia, doctrina biblică despre biserică, discutând teme precum natura bisericii, conducerea ei și puterea cu care Dumnezeu a înzestrat-o. În partea a doua, autorul analizează doctrina biblică despre mijloacele harului, precum Cuvântul lui Dumnezeu și sacramentele sau rânduielile biblice, anume botezul și Cina Domnului.

1 min
articol

Restaurarea sacramentelor de către Reformă

Reforma protestantă din secolul al XVI-lea a restaurat Evanghelia față de sacramente și sacramentele față de congregație. Dar de ce ar fi avut nevoie sacramentele să fie restaurate? Penitența, purgatoriul, indulgențele, cultul sfinților – toate acestea făceau parte dintr-un sistem în cadrul căruia sacramentele îi făceau capabili pe oameni să îndepărteze datoria deznădăjduit de mare […]

14 min
carte

Închinarea și ordinea în biserică

Atenția deosebită a lui Owen la detalii și bogăția de versete din Scriptură aduse în sprijinul afirmațiilor sale face din cartea sa o resursă cu valoare permanentă pentru membrii și liderii bisericilor locale.

1 min
carte

Ce sunt sacramentele?

Dr. R.C. Sproul ne oferă o introducere în subiectul sacramentelor instituite de Hristos - botezul și Cina Domnului - și arată cum ele confirmă făgăduințele dragi pe care Dumnezeu le face poporului Lui.

1 min
carte

Ce este botezul?

Un ritual sec sau ceva mai important? Creștinii sunt de acord că botezul este o practică esențială în biserică și sunt de acord și cu faptul că, în sine, el nu îi mântuiește pe oameni din păcatele lor.

1 min
Sus