Prezbiterii – principalii făcători de ucenici ai bisericii

Ești prezbiter în biserica ta? Atunci ar trebui să fii unul dintre principalii făcători de ucenici din biserică. Știai că acesta este un element cheie al fișei de post a prezbiterului, nu-i așa?

Dă-mi voie să aduc și argumentele pentru a fi mai clar. Dacă ar trebui să aleg o imagine care să explice cel mai bine responsabilitatea unui prezbiter în biserica locală, alegerea n-ar fi deloc surprinzătoare. Noul Testament îi portretizează predominant pe prezbiteri ca fiind păstori. Atât Pavel cât și Petru i-au îndemnat pe prezbiteri să păstorească turmele lor (F.A. 20:28-31; 1 Petru 5:1-4). Autorul Epistolei către Evrei îi cheamă pe credincioși să se supună liderilor lor, care „veghează” asupra lor „ca unii care au să dea socoteală” (Evrei 13:17). Petru spune că prezbiterii slujesc ca asistenți ai Marelui Păstor (1 Petru 5:4). Multe dintre îndatoririle unui prezbiter, inclusiv predicarea Cuvântului, păzirea bisericii împotriva ereziilor, trăirea unei vieți model de sfințenie, căutarea credincioșilor rătăciți, supravegherea lucrărilor bisericii și rugăciunea pentru membri – toate acestea pot fi însumate prin simpla imagine a unui păstor care îngrijește de turma lui.

Dar care este obiectivul păstoririi?

Prezbiterii îi păstoresc pe membrii bisericii pentru a-i ajuta pe aceștia să crească în Hristos. Prezbiterii Se îngrijesc de turmă așa încât credincioșii se dezvoltă de la pruncia spirituală la o asemănare matură cu Hristos. Aceștia se străduiesc cu nădejdea că oile vor trece dincolo de acea pruncie creștină, concentrată pe propriile persoane, ajungând la starea de adult, slujindu-L pe Hristos și conducându-i pe alții la El.

Pavel a identificat maturitatea creștină ca fiind motivul pentru care Isus i-a dăruit bisericii o gamă variată de lideri, inclusiv păstori:

„Și El i-a dat pe unii… păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos” (Efes. 4:11-13).

Când prezbiterii se achită bine de responsabilitățile lor, credincioșii nu vor mai fi bebeluși, ci dimpotrivă, ei vor „crește în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (v. 14-15). Prezbiterii ar trebui să spună alături de Pavel: „Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus” (Col. 1:28).

Cu alte cuvinte, păstorirea are ca obiectiv maturizarea ucenicilor. Ce anume este ucenicizarea, dacă nu să-i ajutăm pe oameni să progreseze către maturitatea în Hristos?

Așadar, ca păstori ai bisericii, prezbiterii trebuie să deschidă calea și să stabilească ritmul lucrării de ucenicizare. Toți credincioșii sunt chemați la lucrarea de a face ucenici, dar prezbiterii poartă responsabilitatea generală a acestei lucrări a congregației.

Când prezbiterii vor înțelege obiectivul păstoririi ca fiind ucenicizarea și maturizarea credincioșilor, acest lucru va transforma lucrarea. Gândiți-vă la felul în care obiectivul maturizării ucenicilor ar putea să afecteze cinci aspecte comune ale lucrării pastorale a prezbiterilor.

MATURIZAREA UCENICILOR PRIN ÎNVĂȚARE

Prezbiterii trebuie să fie în măsură să predice Biblia (1 Tim. 3:2, 5:17; Tit 1:9). Păstorii lui Dumnezeu hrănesc turma lui Dumnezeu folosindu-se de Cuvântul lui Dumnezeu. Care ar fi scopul hrănirii turmelor, dacă nu să le creștem și să le maturizăm?

Când un prezbiter își deschide Biblia pentru a aduce învățătură înaintea a 50 de oameni la o slujbă de duminică seara, în fața a 20 de oameni la un studiu biblic de casă, sau alături de un alt frate la o cafea, el ar trebui nu doar să se concentreze pe interpretarea corectă a Bibliei, chiar dacă acest lucru este critic. Mai mult, el trebuie să își ridice ochii din Biblia lui pentru a vedea oameni în diferitele lor stadii de ucenicie, apoi să facă legăturile între adevărurile biblice și inimile celor din congregație, relațiile dintre aceștia, felul lor de a vorbi și chiar finanțele lor. El ar trebui să se străduiască să facă aplicații ale textului în modalități în care să îi maturizeze pe ucenicii lui Hristos.

MATURIZAREA UCENICILOR PRIN GRIJA PASTORALĂ

Care este esența acelei vizite a unui prezbiter la spital? Sau de ce își petrece el o seară alături de acel cuplu devastat de infertilitate ori are un mic dejun alături de un bătrân care și-a pierdut recent soția cu care fusese căsătorit de 50 de ani? Cu siguranță că se află acolo pentru a încuraja și mângâia acei membri ai bisericii loviți de suferințe. Totuși, mai mult decât atât, el trebuie să existe acolo și pentru a încuraja creșterea spirituală.

Așadar, în loc să pună întrebarea, „Cum te mai simți?” sau „Există vreun lucru prin care biserica să poată veni în ajutorul tău?”, un prezbiter care are în vedere ucenicizarea va pune cu tact întrebări precum: „Ce crezi că lucrează Dumnezeu în viața ta prin această experiență dificilă?” și „Ți-a arătat Dumnezeu ceva despre El în mijlocul suferinței tale?” El nu doar se va ruga pentru vindecare și mângâiere, ci și pentru lucrarea aceea sfințitoare, de rafinare, făcută de Dumnezeu.

Suferința este probabil una dintre cele mai ascuțite instrumente ale lui Dumnezeu prin care ne modelează după chipul lui Hristos. Prezbiterii pot să încurajeze creșterea spirituală pur și simplu prin a le reaminti fraților și surorilor de faptul că suferința lor are un scop divin.

MATURIZAREA UCENICILOR PRIN OSPITALITATE

Pavel spune de două ori că prezbiterii trebuie să fie primitori de oaspeți (1 Tim. 3:2, Tit 1:8). Haideți să vedem această responsabilitate a prezbiterilor prin lentilele ucenicizării. Când facem asta, descoperim că ospitalitatea are de-a face cu mai mult decât că prezbiterii sunt niște oameni prietenoși. Ospitalitatea are de-a face și cu faptul că prezbiterii fac ucenici fiind ei înșiși exemple.

Ospitalitatea unui prezbiter îi face pe alții capabili să îl vadă pe acel prezbiter aproape, acționând în habitatul lui natural. Ei îl văd cum se poartă cu soția lui, cum își modelează copiii și cum își pune la lucru credința în viața reală. Ospitalitatea facilitează lucrarea prezbiterului de a fi un model de maturitate (1 Petru 5:3). Ea le permite oamenilor să pătrundă în viața lui, așa încât el să le poată spune: „Urmați-mă pe mine, fraților” (Fil. 3:17).

MATURIZAREA UCENICILOR PRIN A TRĂI VIEȚI APROPIATE

Ospitalitatea este doar începutul. A fi model în maturitate înseamnă mai mult decât să luăm masa împreună. Prezbiterii trebuie să-și deschidă viețile față de membrii bisericii. La fel cum păstorii eficienți trebuie să se afle în mijlocul oilor, tot așa și liderii eficienți vor trăi o viață alături de membrii bisericii. Membrii au nevoie să vadă comportamentul prezbiterilor într-o varietate de circumstanțe, la muncă și în situații de recreație, în lucrare și în sărăcie, în succes și în încercare.

Acest lucru poate suna înfricoșător pentru oameni cu vieți opace și cu agenda încărcată. Totuși, a trăi o viață împreună, apropiată, nu înseamnă atât de mult să adaugi ceva calendarului tău pe cât înseamnă să-i inviți pe alții în lucrurile care deja se întâmplă. Așadar, dacă ești prezbiter, include-i pe membrii bisericii în pasiunile tale, fie că este vorba de golf, pescuit, vânătoare sau grădinărit. Încercați să mergeți împreună cu mașina la muncă. Dacă predai o lecție la școala duminicală de la biserică, adu cu tine un frate care să-ți fie ucenic.

Prezbiterii ar trebui să fie în măsură să spună ca și Pavel: „Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră, atât de scumpi ne ajunseserăți” (1 Tes. 2:8). În măsura în care prezbiterii își deschid viețile, membrii bisericii capătă crâmpeie ale maturității creștine la înaltă definiție.

Maturizarea ucenicilor prin conducere

Haideți să mai luăm un exemplu: conducerea. Prezbiterii conduc biserica locală la fel cum păstorii conduc o turmă. Din acest motiv ei sunt denumiți „supraveghetori” (F.A. 20:28; 1 Tim. 3:1; Evrei 13:17).

Când un prezbiter înțelege obiectivul maturizării ucenicilor, el nu mai vede „conducerea” ca și cum s-a afla în capul unei mese luând decizii. El înțelege că această conducere se referă la a crește mai mulți lideri. Păstorul care are ca obiectiv maturizarea turmei îi invită pe alții în viața lui pentru a lua parte la învățătură și pentru a împărți responsabilitatea cu ei (2 Tim. 2:2). El va fi model și va delega. O viziune a ucenicizării mută ținta și focalizarea conducerii prezbiterului de la politici și programe la pregătirea viitorilor păstori.

CARE ESTE ESENȚA MATURIZĂRII UCENICILOR?

De ce este atât de important ca prezbiterii să privească ucenicizarea și maturizarea ucenicilor ca fiind obiectivul lucrării lor de păstorire? Pentru că a face ucenici nu este în realitate obiectivul final.

Obiectivul final pentru prezbiteri și pentru biserică este să se bucure de Dumnezeu și să preamărească slava Lui. Atât prezbiterii cât și turma există pentru a reflecta imaginea și caracterul lui Isus Hristos.

De aceea, când prezbiterii păstoresc într-o modalitate în care cresc ucenici asemenea lui Hristos, ei continuă să lucreze la reflectarea tot mai mare a slavei lui Isus Hristos în această lume. A face ucenici tot mai maturi înseamnă că există mai mulți oameni care Îl prețuiesc pe Isus, care Îl imită pe Isus și care propovăduiesc vestea bună despre Isus. Păstorii care fac ucenici se străduiesc să-I aducă slavă Marelui Păstor.

Despre autor: Jeramie Rinne este păstorul senior al South Shore Baptist Church din Hingham, Massachusetts.