Nu fi un 9Marxist!

Într-o recenzie critică făcută pe Amazon.com la o carte 9Marks, o persoană și-a împărtășit experiența faptului făcuse parte din ceea ce denumea o „biserică 9Marks”. Oficial vorbind, nu există așa ceva, „o biserică 9Marks”. Noi nu suntem o denominație. Totuși, cred că înțeleg la ce se referea – probabil că păstorii bisericii se identificau cu mesajul nostru.

În orice caz, persoana care făcuse recenzia n-a avut o experiență extraordinară la biserica ei. Ea descria conducerea ca fiind „insuportabilă, autoritaristă, rigidă, legalistă,  stăpânitoare și abuzivă spiritual”. Membrii erau „infantilizați”. Puterea era „concentrată la vârf” și nu exista niciun fel de dare de socoteală. Oamenii care aveau întrebări sincere erau tratați ca fiind „dezbinători, amăgiți și nemântuiți”. Persoana care făcuse recenzia se pare că fusese excomunicată pentru că adusese în atenția prezbiterilor un abuzator sexual înregistrat oficial. În esență, această persoană a promis că nu va dori să mai aibă vreodată de-a face cu o „biserică 9Marks”. Recenzia suna de parcă aveam de-a face cu „procesul vrăjitoarelor de la Salem”.

WOW. Bun. Dincolo de asta, ce mai faci?, așa cum obișnuia tata să spună în astfel de momente.

Am fost directorul editorial al 9Marks vreme de peste 10 ani și parte din biserica ce se află în spatele acestei lucrări aproape 2 ani. Nu aud foarte des critici care să folosească un limbaj atât de aspru. Poate că am avut una sau două situații de acest fel. Acest lucru îmi provoacă mai multe lucruri simultan:

• Simpatie: „Îmi pare atât de rău că a trebuit să treci prin așa ceva”.
• Apărare: „Ceea ce tu descrii, dacă este adevărat, cu siguranță că nu corespunde deloc cu ceea ce noi transmitem ca învățătură, ci este o pervertire a ceea ce 9Marks spune”.
• Smerenie: „Intuiesc că am putea să ne descurcăm mai bine prin a spune ceea ce n-am spus până acum și prin a ne păzi de abuzuri”. Cu alte cuvinte, sper că putem învăța câte ceva din partea celor ce ne critică.

În urmă cu mai mulți ani mi s-a cerut să predic la o biserică, unde să vorbesc despre dezvoltarea unei culturi a ucenicizării. Cu o seară înainte, un prieten mi-a spus că membrii bisericii erau cunoscuți ca zeloși spiritual, mândri și cu un oarecare duh de judecată. Am conștientizat în acel moment că venisem cu mesajul care nu trebuia. Aplicațiile mele erau țintite către a-i stârni pe cei care se complăceau într-o stare mediocră. Aici aveam însă de-a face cu o biserică ce făcea greșeli cel mai probabil în direcția opusă. Așadar, începând de la 11:30 p.m., mi-am regândit radical aplicațiile: da, vrem ucenicizare, dar trebuie să ne amintim de har și de libertatea creștină. Mai vrea cineva să danseze?

9Marks vorbește mult despre autoritate în biserică – autoritate în predicare, autoritate în ce privește membralitatea și în practicile disciplinei în biserică, autoritate între prezbiteri. Ideea este că păcătoșii ca noi ajung foarte ușor să abuzeze de autoritatea pe care Dumnezeu le-a dat-o. Așadar, chiar dacă organizația noastră încurajează bisericile să evite alunecarea către un creștinism nominal, în același timp noi nu ne dorim ca bisericile să greșească în direcția cealaltă, anume să devină prea dogmatice și autoritare în sens rău.

Gândiți-vă la felul în care Dumnezeu mustră poporul Israel în Osea 4:3: „De aceea, țara se va jeli, toți cei ce o locuiesc vor tânji împreună cu fiarele câmpului și păsările cerului; chiar și peștii mării vor pieri”. Adam și Eva trebuiau să stăpânească peste aceste trei domenii – pământul, cerul și apele – așa încât toate să înflorească. Prin contrast, comportamentul poporului Israel nu producea decât lacrimi și durere.

Conducerea abuzivă ofilește florile, înfometează turma și zdrobește sufletul.

Altcineva, comentând pe marginea recenziei menționate mai sus, caracteriza organizația 9Marks cu termenul „9Marx”. Isteț, nu-i așa? Haideți totuși să îl folosim. Mark Dever m-a ajutat să creionez 15 elemente în favoarea ideii de a nu fi un 9Marxist, adică să nu fii un lider de biserică ce abuzează de autoritate. Le voi explica pe fiecare dintre acestea în cele ce urmează.

1. Însușește-ți suficiența Scripturii în ce privește conducerea bisericilor și păstorirea oamenilor. Altfel spus, nu solicita de la oameni ceea ce Scriptura nu cere.

Ar trebui să fim foarte rezervați în a cere din partea oamenilor orice lucru care nu este menționat explicit în Scriptură. De exemplu, liderii Shepherding Movement din anii 1970 erau pe bună dreptate preocupați de dedicarea slabă, de părtășia superficială și de trăsăturile generale lumești din multe biserici din America. Totuși, ei au procedat greșit cerând lucruri care nu erau poruncite de Scriptură, precum membralitatea oficială în grupuri de casă sau ca deciziile importante din viață să fie „girate” de liderul de grup, de păstor ori de prezbiter. Decizii din această categorie includeau lucruri precum unde să locuiești sau să lucrezi, cu cine să te căsătorești sau chiar dacă să mergi la doctor. De asemenea, mișcarea a adoptat structuri de conducere nebiblice.

Noi am putea să fim în dezacord cu privire la ceea ce ne cere Scriptura în anumite chestiuni specifice. Bun. Totuși, haideți să cădem de acord că ea este standardul.

Ca unul care a scris mai multe cărți pe tema membralității și disciplinei bisericii, știu cât de ușor poate să fie să cerem prea multe lucruri în aceste domenii. Un păstor evlavios și bine intenționat m-a întrebat dacă ar trebui să umblăm după membrii care au părăsit bisericile noastre până când noul lor păstor ne sună sau ne trimite un mesaj prin care confirmă că aceștia s-au alăturat cu adevărat noii biserici. Înțeleg felul logic în care el își extrage această concluzie, dar în această privință cred că ar trebui să reducă la tăcere în mintea lui acel clopoțel de alarmă: „Stai un pic, ne cere Biblia specific să facem acest lucru?”

Da, este adevărat, o biserică poate să ceară câteva lucruri care nu sunt specificate ca atare în Scriptură. Biserica noastră, de exemplu, le cere celor ce vor să se alăture ca membri să participe la câteva lecții pe tema membralității, să discute cu prezbiterii situația lor spirituală și să accepte în scris o mărturisire de credință. Noi credem că acestea sunt formalități prudențiale care ne ajută în implementarea elementului biblic al membralității bisericești. La urma urmei, va trebui să ai o modalitate în care oficializezi calitatea cuiva de membru. Biblia nu spune specific cum să te alături unei biserici. Totuși, dincolo de aceste câteva elemente, nu mă gândesc la vreun alt lucru pe care noi să-l cerem dar care să nu fie menționat în Scriptură.

2. Fii un susținător puternic al libertății creștine.

Noi nu ar trebui să constrângem conștiințele oamenilor acolo unde Scriptura nu o face, ci să fim niște susținători puternici ai libertății creștine. Dacă ar fi să ilustrez impulsul fariseic în cea mai bună lumină posibilă, fariseul nu dorește să încalce Legea lui Dumnezeu sau chiar să riște asta, ci să stea în zona sigură. Așadar, el pune un zid de protecție în jurul Legii lui Dumnezeu și își constrânge conștiința, forțând-o să stea acolo. Acest lucru se poate aplica unor chestiuni precum dansul sau consumul moderat de băuturi alcoolice. Sau se poate aplica felului cum să votezi în alegeri.

Un atribut al autoritarismului este că el transformă acele lucruri posibile, cu rol prudențial (poți să te alături unui grup de studiu biblic) în obligații (trebuie să te alături unui grup de studiu biblic). Un lucru pe care îl apreciez la Mark Dever este că el nu se grăbește să exprime opinii puternice, ci, dacă vei petrece câtva timp alături de el, vei descoperi că este unul dintre cei mai puternici susținători ai libertății creștine. Aș spune chiar că el cultivă o lipsă sănătoasă de reverență față de numeroase false pietăți evanghelice. Am face bine dacă i-am urma exemplul.

3. Păstrează o linie clară de demarcație în mintea ta între chestiunile care țin de neprihănirea biblică și cele care țin de simpla înțelepciune.

Acesta este un alt fel de a statua punctul 2 de mai sus, dar acest fel de exprimare mă ajută din punct de vedere pastoral. Poate că un membru vrea să facă ceea ce eu percep că este nebunește sau un semn de imaturitate, precum să se mute la o altă biserică, să curteze o anumită femeie, să-și ia slujba asta, să adopte o anumită ținută, să se uite la un anume show de televiziune. Să presupunem că această persoană vine să-mi ceară sfatul. Este bine pentru mine fie ca eu să nu spun nimic, fie doar să pun câteva întrebări, sau chiar să spun, cum fac adesea: „Asta este o întrebare care ne cere înțelepciune, nu o chestiune care să implice un principiu biblic”. Acesta este felul meu de a-mi reaminti mie și de a le reaminti acestor persoane că sfatul meu nu este inerant. Sfatul meu nu este Biblie. Ar putea fi înțelept, dar nu poate constrânge conștiința așa cum face Biblia. Atunci când păstrăm aceste două categorii clare și explicite în mințile noastre, asta așază lucrurile în perspectiva corectă atât pentru mine, cât și pentru persoanele respective. Îndrăznesc să spun că majoritatea covârșitoare a sfaturilor pe care păstorii sunt solicitați să le dea le cer acestora să pătrundă în categoria înțelepciunii mai degrabă decât în categoria principiilor biblice absolute.

De asemenea, multe dintre deciziile legate de programe pe care o biserică trebuie să le ia – de exemplu, ar trebui să avem o slujbă duminică seara? Un program de școală duminicală? Să încurajăm această abordare de evanghelizare sau acea abordare în ce privește ucenicizarea? – depind de elementul înțelepciune. Ține minte acest lucru. Evident, 9Marks poate avea opinii legate de ce este biblic, lucruri pe care să nu le împărtășești, cum ar fi cele legate de slujbele multiple. Ideea este să păstrezi aceste două categorii în mintea ta.

Poți să le oferi oamenilor sfaturi categorice în chestiuni legate de înțelepciune? Uneori, da. Poți să constrângi conștiința? Nu. Chiar dacă ești 75% sigur de faptul că sfatul tău ar putea fi o chestiune de păcat sau neprihănire, pe baza abilității tale deductive din Scriptură, eu sper că restul de 25% te va împiedica să apeși prea tare pe pedală. Altfel, o vei lua pe calea întunecată a autoritarismului.

Evident, noi vrem ca oamenii să ia decizii înțelepte, bune și evlavioase. Totuși, deciziile bune vin după ce îi învățăm în ritm lent, de-a lungul timpului, prin predicarea atentă a Cuvântului lui Dumnezeu, săptămână de săptămână – picătură cu picătură, ca atunci când ne creștem copiii. Tu dorești ca deciziile lor bune să crească (supra)natural din inimile lor schimbate și din dragoste pentru Hristos. Legalismul și regulile nebiblice constituie scurtături care pot produce decizii bune astăzi, dar vor conduce pe termen lung la mândrie și resentimente.

4. Păzește-te de ascetism, sau cel puțin de impunerea ascetismului tău asupra altora.

Este un lucru cert că Biblia ne avertizează cu privire la dragostea de bani. Ea încurajează generozitatea și să-l iubim pe aproapele nostru inclusiv din punct de vedere material, dăruind jertfitor în beneficiul altora. Biblia îl condamnă pe omul bogat care își construiește hambare mai mari și laudă credința femeii care dăruiește din sărăcia ei.

Cu toate acestea, eu cred că există o lungă tradiție a ascetismului creștin – care izvorăște de mult, de pe vremea Sf. Francisc sau a călugărilor benedictini – care riscă să forțeze conștiința creștinului cu o imagine auto-manufacturată a pietății. „Dacă sunt cu adevărat sfânt, atunci nu voi cumpăra decât mașini vechi sau haine de mâna a doua. Și nu doar atât, ci mă voi uita cu suspiciune la creștinii care își cumpără mașini și haine noi”.

Prietene, cumpără-ți haine și mașini vechi așa încât, din dragoste, să poți să dăruiești cât mai mulți bani. Slavă lui Dumnezeu! Totuși, asigură-te că nu îți întemeiezi percepția de neprihănire într-o imagine auto-manufacturată a unui stil de viață pios. Mai mult, nu impune judecata ta bazată pe înțelepciune asupra felului cum alții ar trebui să-și cheltuiască banii. Dacă nu vei face asta, vei ajunge să dai naștere unei biserici auto-neprihănite, iar neprihănirea de sine stă în spatele multor acțiuni abuzive.

Observați cu câtă sensibilitate vorbește Pavel despre acest lucru: „Fiecare dintre voi să pună deoparte, acasă, ce va putea, după câștigul lui” (1 Cor. 16:2) sau „potrivit cu mijloacele voastre” (2 Cor. 8:11).

Cât de ușor este să presupunem că evlavia sau pietatea arată sau sună într-un anume fel, și să îi punem sub semnul întrebării pe cei ale căror rugăciuni sau stil de viață nu se potrivesc preferințelor noastre! Apoi, cu cât este liderul bisericii mai carismatic și mai puternic, cu atât riscurile cresc. Îmi amintesc când eram student la seminarul teologic și când, în mintea multora dintre studenți, adevăratul bărbat evlavios trebuia să arate și să vorbească asemenea lui John Piper. Nu vreau să îl critic prin aceasta pe John Piper. El este pur și simplu natural. Vreau doar să aduc o mărturie asupra a cât de ușor este să impui idei nebiblice asupra altora sau chiar asupra propriei persoane.

5. Păzește-te să nu ajungi sclavul logicii. Sau, mai degrabă, învață să te simți confortabil cu tensiuni nesoluționate prin a practica toleranța creștină.

În mare măsură, teologia funcționează prin resorturi logice, prin implicații și aplicații care izvorăsc din textul biblic. Astfel, aceia dintre noi care avem o gândire teologică vom fi înclinați să trasăm aceste feluri de implicații și aplicații din textul biblic. Totuși, acest lucru produce o provocare: unele implicații sau aplicații logice sunt clare, cum ar fi doctrina trinității potrivit crezului nicean. Altele sunt însă mai complicate:

• muzica rock este rea, pentru că ritmul stimulează un răspuns sexual.
• femeia care poartă pantaloni este un exemplu rău, pentru că a încețoșat de linia de demarcație între bărbăția și feminitatea biblică.

În general, atât de multe dintre deciziile pe care trebuie să le luăm ca păstori și atât de multe situații asupra cărora ni se cere să opinăm se găsesc în tărâmul aplicației sau implicației.

• Pot femeile să se roage în adunarea bisericii?
• Pot părinții să participe la nunta fiului lor homosexual?
• Poate un membru de biserică să voteze în alegeri pentru un candidat care susține avortul?
• Pot bărbații creștini să facă operație de vasectomie?

Uneori noi trebuie să luăm o hotărâre ca urmare a unei extensii logice plecând de la un text biblic. Fie le vei permite femeilor să se roage în adunările publice, fie le vei interzice. Alte decizii, cum sunt situațiile în consiliere, ne oferă un spațiu mai larg, unde putem să răspundem și prin „nu știu”.

Totuși, există ceva care ar trebui să aparțină instinctelor noastre pastorale: cu excepția situațiilor în care creștinii au fost de acord de-a lungul secolelor asupra faptului că o anumită poziție doctrinară sau etică constituie o implicație sau aplicație legitimă a Scripturii, cum este cazul doctrinei trinității, aș vrea ca ceva din interiorul vostru să se simtă în tensiune atunci când sunteți tentați să forțați conștiințele oamenilor în circumstanțe când ieșiți în afara arborelui extensiei logice a Scripturii.

Aș vrea să vă ofer o ilustrație, iar chestiunea importantă de aici nu ține de faptul că ați putea sau nu să fiți de acord cu poziția mea în legătură cu această ilustrație: să presupunem că un membru al bisericii mă întreabă, „Pot să particip la ceremonia de nuntă a fiului meu homosexual?” Eu personal nu aș participa, întrucât ar putea să pară că sunt de acord cu acea relație păcătoasă. În fapt, susținerea de către biserică a unei căsătorii este parte din ceea ce face legitimă o ceremonie de nuntă, care implică un legământ.

Acestea fiind spuse, mă simt nevoit să combin câteva etape logice pentru a ajunge la această concluzie. Astfel, l-aș avertiza pe acel membru al bisericii cu privire la posibilitatea foarte reală a păcatului ce survine din participarea la o astfel de nuntă, dar există pur și simplu suficiente rezerve în mine, pentru că ne aflăm în tărâmul aplicației sau implicației logice, lucru care mă conduce la concluzia că nu aș putea să excomunic acel părinte care ajunge la o concluzie diferită de concluzia mea. Și nu doar atât, nici nu mă voi separa informal de acei părinți, să zicem prin a adopta o atitudine batjocoritoare sau care trădează un spirit de condamnare față de ei.

Parte din a avea încredere în Dumnezeu și în Cuvântul Lui și din a evita lucrarea pastorală făcută în termeni abuzivi înseamnă să învățăm să trăim cu astfel de tensiuni. Uneori, trăirea cu o tensiune este un semn al lipsei de credincioșie. Alteori, este un semn al smereniei și al recunoașterii faptului că nu noi suntem Dumnezeu.

Este clar că trebuie să învățăm să trăim cu tensiuni când vine vorba de evaluarea pocăinței în lucruri legate de admiterea membrilor sau de disciplinarea lor în cadrul bisericii. Există o tensiune între corectarea păcatului și tolerarea noastră reciprocă.

6. Fii gata să spui că nu știi.

Noi dorim să cultivăm smerenia și libertatea incertitudinii oneste. Persoana care are dificultăți în a spune „nu știu”, în cel mai fericit caz va ajunge să fie văzută ca atotștiutoare. În cel mai rău caz, o astfel de persoană va da răspunsuri acolo unde Scriptura nu dă de fapt nicio direcție, și să le impună oamenilor lucruri care n-ar trebui impuse.

Ironic este faptul că a spune „nu știu” poate să-l ajute pe un păstor să le câștige încrederea oamenilor. Îi ajută pe oameni să asculte atunci când el vorbește, pentru că ei știu că el nu doar se bagă în seamă și discută chestiuni pe care nu le cunoaște. Totuși, parte din abuzarea autorității ține de a pretinde că știi ceva ce în realitate nu cunoști.

7. Cultivă o disponibilitate de a fi corectat.

Parte din a recunoaște că nu știi înseamnă să afirmi în același timp că ai putea să greșești, ceea ce ne duce automat la gândul că ar trebui să fii dispus să fii corectat. O persoană mândră crede că ea are întotdeauna dreptate, iar un om mândru nu este dispus să fie corectat.

Nu demult, soția mea mi-a spus că mă justific. „Nu, nu fac asta… Dă-mi voie să-ți explic de ce nu”. Și i-am spus! Am câștigat acea discuție! Și da, ne spune consilierul în căsnicie, cât de des câștigăm o bătălie, dar pierdem războiul. Așa este și cu noi, păstorii. Te-ai regăsit cumva vreodată pus la colț, ca păstor, încercând din răsputeri să scapi de acolo? Te-mbraci cu cel mai bun ton, de genul „acum eu sunt păstorul”, vorbești într-o modalitate vagă sau ambiguă folosind vocabularul teologic specializat, apoi conduci conversația către încheiere, suspinând în sinea ta, „of, dacă ai fi înțeles”. Membrul bisericii pleacă pierzând discuția la suprafața lucrurilor, dar simțind în străfundul lui că ai câștigat acea discuție prin forța erudiției, a personalității sau a poziției tale. În clipa aceea, încrederea a început deja să se erodeze.

Parte din a fi dornic să fii corectat înseamnă să fii gata să pierzi voturile prezbiterilor sau să te supui altor lideri ai bisericii. Dacă un bărbat nu se poate supune, n-ar trebui să conducă. Iar asta îl include și pe tipul din „capul listei”. Mark Dever este „păstorul senior”, dar eu îl văd în mod regulat pierzând voturile și supunându-se celorlalți prezbiteri – de fapt, odată sau chiar de două ori în fiecare dintre ședințele prezbiterilor. De asemenea, îl văd creând oportunități în agenda lui pentru a fi corectat. El face acest lucru de exemplu la analiza săptămânală a slujirii.

Folosirea abuzivă a autorității, la fel ca a oricărui alt lucru, are de-a face cu dorința după control și respect. Ea este înrădăcinată într-un fel de idolatrie și lipsă de evlavie. Ceea ce ne conduce la următorul punct…

8. Teme-te mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

Cea mai bună modalitate în care să te aperi de abuzul de autoritate este să te temi de Dumnezeu. Când știi că oamenii care se află sub autoritatea ta sunt copiii lui Dumnezeu și că vei da socoteală pentru felul în care te vei achita de această responsabilitate, va fi mai puțin probabil că te vei folosi de ei, mai puțin probabil că îți vei prețui înțelepciunea mai presus de înțelepciunea lui Dumnezeu, mai puțin probabil să ceri respect și onoare pentru tine, pentru că știi că, atunci când tu vei scădea, El va crește.

Există un lucru neașteptat pe care l-am descoperit urmărindu-l pe Dever. Smerenia adevărată și temerea autentică de Domnul nu înseamnă în mod necesar ceea ce cred creștinii adesea că sunt: să nu ai convingeri solide, să fii totdeauna dispus să faci pasul înapoi și să spui, „nu știu”, sau să-ți formezi opinia pe baza părerii de grup. Uneori smerenia și temerea de Dumnezeu poate să se manifeste într-un astfel de mod. Totuși, alteori adevărata smerenie și frică de Domnul înseamnă să aperi cu tărie Cuvântul lui Dumnezeu, întrucât smerenia știe că noi, oamenii, nu cunoaștem o altă cale spre Cer. Este ușor să îi tratăm pe „oamenii adevărului” sau pe „oamenii cu convingeri ferme” ca fiind mândri. Și se poate să fie adevărat acest lucru. Dar este posibil ca ei să fie niște oameni foarte smeriți, să nu se teamă de tine și nici de opiniile tale așa cum tu ți-ai dori. Există un echilibru pe care ar trebui să-l căutăm între a sta curajoși pe temelia Cuvântului lui Dumnezeu și a recunoaște în același timp înțelegerea noastră imperfectă asupra acestuia. Acest lucru ne conduce la următorul aspect…

9. Păzește-te de situațiile în care te poți folosi ușor de adevărul lui Dumnezeu și de dreptatea Lui ca de niște arme.

Un lucru pe care l-am observat la cei care le vorbesc aspru sau abuziv soților sau copiilor lor este că ei își vor justifica întotdeauna asprimea pretinzând că o fac în numele adevărului. Ei te vor îndrepta către Biblie … și vor spune lucruri adevărate din ea. Sau îți vor spune ceva de genul, „eu am un instinct atât de puternic al dreptății, încât nu pot să nu intervin când văd o nedreptate făptuită!” Astfel, ei atacă nedreptatea și caută să corecteze neadevărul, și o fac cu un simțământ al unei furii și judecăți neprihănite. Totuși, în tot acest proces, ei n-au făcut decât să distrugă și să rănească.

Iată ce este interesant. Uneori, acel răspuns față de minciună sau nedreptate poate să se facă cu un zel justificat, dar într-un astfel de gest lipsește credința în puterea lui Dumnezeu de a schimba acea persoană. De aceea, noi apăsăm pe pedală mult prea mult. Foarte adesea, cele mai bune ambiții ale noastre se vor combina cu altele, adică cu cele mai nesfinte ambiții, cum ar fi dorința după control, onoare sau respect. Mai rău, dorința după control sau respect poate fi ambiția prioritară, iar preocuparea pentru adevăr sau dreptate să nu fie decât camuflajul ei.

Având în vedere toate aceste lucruri, aceia dintre noi care suntem „oamenii adevărului” sau „oamenii dreptății” – între care mă consider și eu – trebuie să ne păzim de acest potențial de a folosi adevărul lui Dumnezeu pentru a-i controla sau răni pe alții. Este adevărat că și „oamenii sentimentelor” pot face acest lucru. Probabil că ai auzit deja expresia „oamenii răniți rănesc oameni”.

10. Păzește-te să le dai mai multă autoritate eroilor tăi decât Bibliei.

Acest lucru este ușor de făcut atunci când ai fost cu adevărat influențat de lucrarea unui anume credincios. Și slavă lui Dumnezeu pentru acei bărbați și pentru acele femei pe care El i-a folosit pentru a ne mântui sau pentru a ne crește în credință, ori pentru a ne schimba dramatic felul de a gândi, îndreptându-ne într-o direcție mai biblică. Desigur, eu am fost influențat substanțial de viața și lucrarea lui Mark Dever. De asemenea, am fost puternic influențat și de mama și tata, de Tom Schreiner, Bruce Ware, Chip Collins, de câțiva autori creștini, de anumiți colegi prezbiteri… și aș putea continua. Fiecare dintre acești bărbați și femei mi-a oferit un crâmpei diferit al lui Isus.

Menținerea unei astfel de perspective este utilă așa încât să nu-l așezăm pe niciunul dintre ei prea sus pe un piedestal.

Totuși, ar trebui să înțelegi acest lucru: atunci când ajungem dezechilibrați în reverența și onoarea pe care o acordăm unei ființe omenești care se află deasupra noastră, vom fi dezechilibrați și în lucrurile pe care le cerem din partea ființelor omenești care sunt sub autoritatea noastră. La urma urmei, noi îi vom invita întotdeauna pe oameni la închinare față de ceea ce noi ne închinăm, fie că este vorba de Dumnezeu, o echipă de fotbal sau un erou pastoral. Așadar, dacă pun cuvintele eroului meu teologic pe un nivel funcțional mai înalt decât Scriptura, voi ajunge să îi predic teologia acelui om într-o modalitate care este dezechilibrată, agresivă și chiar abuzivă.

11. Atunci când implementezi reguli și proceduri, nu pierde din vedere faptul că ai oameni înaintea ta.

Abordările greșite cu privire la conducerea bisericii pot să se manifeste ori de câte ori ne bazăm pe procese bine stabilite în loc să ne concentrăm pe grija pastorală personală. Eu cred că aceasta poate fi o ispită mai mare pentru bisericile mai numeroase. Nevoia după echilibru se întâlnește cu proceduri stufoase și laborioase și cu coduri precise de conduită. De aceea, tratarea fiecărui caz cu specificitățile și profunzimile lui devine un lucru dificil.

Fie că ai biserică mare sau mică, trebuie să-ți amintești lecția unui părinte înțelept. El își tratează distinct fiecare copil. Disciplina și ucenicizarea înțeleaptă îl tratează pe fiecare membru al bisericii cu particularitățile lui. Din experiență personală, pot să spun că ucenicizarea și pregătirea copiilor mei este o lucrare lentă, uneori cu eficiență care se vede doar pe termen lung, și necesită timp îndelungat. Așa este și lucrarea de ucenicizare și echipare a membrilor bisericilor noastre.

12. Iubește biserica mai mult decât sănătatea ei.

Există o ispită la care sunt expuși păstorii tineri și cei care sunt fanii organizației noastre: putem să iubim viziunea noastră cu privire la cum ar trebui să fie o biserică mai mult decât să îi iubim pe oamenii care formează biserica. Putem fi asemenea acelui bărbat necăsătorit care iubește idealul de soție, dar care, când se căsătorește cu o femeie în carne și oase, descoperă că este mai dificil să o iubească pe ea decât idealul respectiv.

Obiectivul nostru eclesial nu este să implementăm ad literam idealul nostru de biserică. El este acela de a păstori oameni reali către relații dătătoare de viață și care le îndreaptă privirile către Evanghelie, învățându-i să își încredințeze viețile lui Dumnezeu. În parte, ei vor învăța să aibă încredere în El pe măsură ce învață să aibă încredere în tine, pentru că demonstrezi că ești un om vrednic de încredere.

Îmi amintesc auzindu-l pe un prezbiter văitându-se de niște părinți care le permiseseră copiilor lor nebotezați să primească Cina Domnului, când platoul pe care era așezată pâinea a trecut prin fața lor. Ceea ce m-a surprins a fost tonul acelui prezbiter. Era atât de frustrat și întrucâtva răutăcios, ca și cum ar fi spus: „Cum de și-au permis așa ceva? Ce oameni nebuni!” Dar acești oameni erau doar niște oi care nu fuseseră învățate. Evident că ei nu știau ceva mai bun. Dumnezeu nu dăduse aceste oi pe mâna acelui prezbiter ca el să se plângă de ele, ci ca să le iubească, învățându-le cum să trăiască mai sfânt. În acel moment, am simțit ca și cum acest prezbiter își iubea viziunea cu privire la biserica biblică mai mult decât îi iubea pe acei creștini.

13. Privește la ceea ce spune Scriptura despre autoritatea congregației.

Întâmplător sau nu, majoritatea sau chiar toate cazurile nefericite de disciplină a bisericii despre care am auzit în ultimii ani au avut loc în biserici non-congregaționale, unde prezbiterii sunt liberi să-și impună voința asupra congregației. Sunt sigur că există și biserici congregaționale care au greșit în acest domeniu.

Ca să fiu deschis, simplul fapt că un grup de prezbiteri sau păstori dintr-o biserică congregațională trebuie să se așeze într-o măruntă întâlnire a prezbiterilor înainte de adunarea congregației, să își scarpine capul și să se întrebe – „Cum îi explicăm acest lucru bisericii?” – tinde prin el însuși să tempereze felul în care ei iau decizii. Un grup de prezbiteri bine intenționați dar obosiți ar putea fi deturnați de un fel greșit de gândire la întâlnirea lor de joi, la 10 seara. Totuși, întâlnirea congregației de duminică va sluji în calitate de corector util și aducere a acestora la realitate.

14. Bazează-te pe puterea Cuvântului și a Duhului Sfânt de a schimba mințile și inimile membrilor bisericii.

Autoritarismul pastoral îi poruncește firii pământești fără a apela la omul nou spiritual, în Evanghelie. El pune un accent puternic pe voință, făcând tot ceea ce poate pentru a determina voința să aleagă corect. El impune conformare exterioară mai degrabă decât pocăința inimii. Autoritarismul pastoral este nerăbdător și forțat. Întrucât nu conștientizează că hotărârile își au temelia ultimă în dorințele inimii, acestuia îi pare un succes ori de câte ori produce o decizie „corectă”, indiferent dacă acea decizie a fost sau nu forțată ori manipulată.

Autoritatea pastorală evlavioasă este exercitată prin credință și se bazează pe Dumnezeu în ce privește schimbarea, cunoscând că, prin ea însăși, autoritatea nu poate învia din morți pe nimeni și nu poate schimba petele de pe blana leopardului. Ea crede că Dumnezeu este întotdeauna Cel care are puterea să-i schimbe pe oameni și că El va face acest lucru, dacă așa hotărăște. Autoritatea evlavioasă se bazează, de aceea, exclusiv pe puterea Cuvântului Evangheliei lui Dumnezeu și pe Duhul lui Dumnezeu. Ea nu se bazează pe puterea de convingere, pe puterea similitudinilor etnice, pe puterea carismei personale, pe puterea abilităților intelectuale sau pe puterea unei retorici bune, așa cum credeau super-apostolii care îl criticau pe Pavel. Ea se bazează pe o afirmare deschisă a adevărului, nu în modalități manipulatoare sau prin mașinațiuni de culise (2 Cor. 4:1–3). De aceea, autoritatea evlavioasă este peste măsură de răbdătoare și blândă, știind că doar Dumnezeu poate să aducă creșterea (1 Cor. 3:5-9). Un creștin imatur ar putea avea nevoie să facă 100 de pași înainte de a ajunge la maturitate, dar un păstor înțelept rareori îi va cere acestuia să parcurgă mai mult de unul sau doi pași la un moment dat.

Ironic este că accentul pus pe cifre și rezultate pleacă de la prezumția validității înțelepciunii omenești, a voinței omenești și a puterii omenești. Asemenea autoritarismului, pragmatismul își are rădăcinile înfipte în încrederea manifestată față de puterile firii pământești. Un lider de biserică ce își imaginează că muzica rock este necesară pentru creșterea bisericii sale, trece în mod ironic dincolo de Scriptură și se bazează pe înțelepciunea omenească la fel cum face fundamentalistul, care spune că orice fel de muzică rock este păcătoasă, trecând astfel dincolo de Scriptură și bazându-se pe înțelepciunea omenească.

Merită să medităm la încrederea manifestată de Pavel în felul în care și-a făcut lucrarea: „De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală. Ca unii care am lepădat meșteșugirile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu. Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” (2 Cor. 4:1-6).

Ceea ce ne va conduce la ultimul aspect…

15. Bazează-te pe suveranitatea lui Dumnezeu

Unul dintre cele mai bune mijloace de apărare împotriva autoritarismului – probabil neașteptat pentru unii – este teologia reformată. Noi proclamăm sau predicăm cuvântul biblic, dar știm că doar Dumnezeu poate face acea nouă creație care le dă lumină ochilor. Așadar, noi nu-i forțăm pe oameni. Noi nu manipulăm. În schimb, noi ne rugăm, vorbindu-I mai mult lui Dumnezeu despre fratele decât să-i vorbim fratelui despre Dumnezeu, dacă ar fi să împrumut expresia de la Dietrich Bonhoeffer. Apoi ne odihnim.

Despre autor: Jonathan Leeman este directorul editorial al 9Marks Și unul dintre prezbiterii Cheverly Baptist Church din Cheverly, Maryland. Îl puteți găsi pe Twitter la adresa @JonathanDLeeman.