Descriere

Știai că în prezent există 57000 de cărți având cuvântul „conducere” în titlul lor, care sunt oferite la vânzare pe Amazon? Faptul că există atât de multe subliniază cel puțin două lucruri: (1) Oamenii simt că au nevoie de ajutor în a conduce lucrurile și (2) există o mulțime de idei diferite despre cum să conduci. Dacă ai fost vreodată însărcinat să conduci ceva, probabil că înțelegi de ce ajutorul în această privință este de dorit.

Dar cum arată conducerea bună, autentică, mai ales într-o lume afectată de păcat? Poate că, după ce ai experimentat atâtea exemple rele de conducere, ai fi tentat să crezi că este imposibil să fii sau să ai un lider bun în astfel de circumstanțe. Cu toate acestea, autorul studiului de față are o veste bună – avem exemple bune, chiar dacă nu perfecte, de lideri buni și conducere bună.

Explorând narațiunea biblică a exodului poporului Israel din robia egipteană avându-l în frunte pe Moise, autorul descoperă pentru noi trăsăturile conducerii rele și pe ale conducerii bune. El arată nu doar că este posibil să fii un lider bun, ci și că Dumnezeu este gata să îți dea tot ce ai nevoie pentru a fi un astfel de lider.

Acest ghid de studiu face parte din seria Mentorat.

Cuprins

INTRODUCERE
PARTEA ÎNTÂI. CE NU ESTE O CONDUCERE BUNĂ
PARTEA A DOUA. INGREDIENTELE CONDUCERII BUNE. SMERENIA
PARTEA A TREIA. INGREDIENTELE CONDUCERII BUNE. VIZIUNEA ȘI CURAJUL
PARTEA A PATRA. INGREDIENTELE CONDUCERII BUNE. ASCULTAREA
ÎNCHEIERE

Informații despre carte

Preț

GRATUIT (PDF, EPUB)

Format

electronic, Adobe Reader PDF, EPUB, GBOOKS, IBOOKS

Nr. pagini

62

Data publicării

2026

Descarcă

Dacă nu știți cum să descărcați și să citiți fișierele PDF, Epub sau Mobi, găsiți instrucțiuni aici (întrebările 14-16).​

Seria Mentorat

Din aceeași serie:

Sus