În disciplina bisericii, pune oamenii înaintea procedurilor

În ultimii ani, numărul bisericilor care s-au dedicat practicării disciplinei biblice a bisericii pare să crească. Acesta este un lucru bun! Totuși, în procesul implementării statutelor de biserică și al revizuirii documentelor acestora, este ușor să uităm că și oamenii sunt implicați și afectați. În final, ar trebui să punem poporul lui Dumnezeu înaintea statutelor bisericilor noastre, căci altfel îi putem produce răni ireparabile trupului lui Hristos.

ESENȚA PROBLEMEI: RESTAURAREA ÎN DRAGOSTE

Chiar dacă sunt mai multe pasaje care tratează subiectul disciplinei corective a bisericii, cel mai important este Matei 18:11-17. Domnul Isus ne oferă un proces al confruntării păcatului având în vedere restaurarea într-un mod evlavios a celui disciplinat. Adesea privit ca „pasajul disciplinei bisericii”, Matei 18 creionează patru pași^[1] către restaurarea unui frate sau a unei surori care a păcătuit. Totuși, contextul pasajului ne ajută să înțelegem mai mult decât procesul prin care ne implicăm în disciplina bisericii; vedem acolo esența din spatele tuturor lucrurilor.

Este important să ne amintim că acele cuvinte ale Domnului Isus pe tema disciplinei bisericii vin imediat după pilda oii pierdute (v. 10-14). Acesta este contextul pentru ceea ce vine apoi în versetele 15-17. În pildă, Domnul descrie un păstor care își lasă cele 99 de oi pentru a căuta oaia pierdută. Relatarea se sfârșește cu o notă deosebită, cu oaia care este recuperată, și cu păstorul care se bucură. Domnul Isus concluzionează astfel: „Tot așa, nu este voia Tatălui vostru celui din Ceruri să piară unul măcar din acești micuți” (v. 14). Chiar următoarele cuvinte aduc pilda la viață în domeniul bisericii. Cei patru pași enumerați în versetele 15-17 sunt așezați în contextul pildei oii rătăcite, care acum este recuperată.

Totuși, unele biserici au eșuat să înțeleagă scopul adevărat al disciplinei bisericii. Ea nu este lăsată să fie o regulă în trei puncte, prin care să fie excomunicați membrii păcătoși, ci este un proces de o severitate progresivă, având în vedere recuperarea acestora. John MacArthur observa următoarele:

„Obiectivul disciplinei bisericii nu este să dăm oameni afară, să-i tulburăm, să fim auto-neprihăniți, să ne considerăm Dumnezeu, sau să exercităm autoritatea și puterea într-o manieră nebiblică. Scopul disciplinei bisericii este să aducem oamenii înapoi într-o relație curată cu Dumnezeu și unii cu alții, în adunare”.^[2]

La aceasta se adaugă cuvintele lui Stephen Davey:

„Principalul obiectiv al disciplinei bisericii constituie restaurarea credinciosului nepocăit în stilul de viață binecuvântat și productiv al ascultării evlavioase și al intimității în relația cu Isus Hristos”.^[3]

Dacă ne amintim constant de obiectivul Domnului Isus în ce privește disciplina bisericii, atunci și statutele și procedurile noastre vor reflecta acel obiectiv.

OAMENII ÎNAINTEA STATUTELOR

Odată ce o biserică se dedică ascultării de învățătura Scripturii cu privire la disciplina bisericii, îi va fi foarte ușor să privească la Matei 18 ca la un „proces obișnuit din viața acesteia”. Totuși, dacă vom căuta să Îl onorăm pe Hristos în disciplina bisericii, ar trebui să punem oamenii mai presus de aderarea seacă la un proces sau la un statut anume.

Bisericile au statute care să le ajute în activitățile lor, dar acestea nu trebuie să fie sclavele statutelor. Aceasta era problema fariseilor din Matei 23. În timp ce aceștia aderau într-un fel minuțios la regulile lor, ei neglijau într-un fel dureros chestiunile mai importante în maniera în care se raportau la oameni: dreptatea, mila și credincioșia (v. 23). Și astfel, atunci când ne gândim la felul în care putem să îi punem pe credincioși deasupra statutelor, aș vrea să vă ofer câteva îndemnuri:

În primul rând, spuneți adevărul în dragoste.

Atunci când suntem implicați în practica disciplinei bisericii, onestitatea este critică. Nu ne permitem luxul de a fi diplomați când vine vorba de atenția care trebuie acordată păcatului în viețile celor credincioși. În fapt, minimizarea sau ignorarea acestuia nu va face decât să agraveze situația. În lipsa pocăinței, păcatul va continua să se manifeste, și în mod sigur se va răspândi. Totuși, atunci când chemăm la recunoașterea păcatului, la pocăință și la restaurarea necesară, trebuie să „spunem adevărul în dragoste” (Efes. 4:25; cf. v. 25; Col. 3:9). Tactica noastră trebuie să fie onestă, dar îmbibată în har și compasiune.

În al doilea rând, fiți smeriți și blânzi.

În epistola lui Pavel către bisericile din Galatia, el oferă instrucțiuni despre cum să restaurăm un frate care a păcătuit. Iată îndemnul lui: „Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții” (Gal. 6:1). Cum măsurăm cine este spiritual? Cât de blânzi trebuie să fim? Pavel nu spune. Totuși, imperativul rămâne de aplicat. Noi suntem chemați să ne smerim și să lucrăm pentru a-l restaura cu blândețe pe fratele sau sora care a păcătuit. Pavel adaugă: „Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel Legea lui Hristos” (v. 2). La urma urmei, atunci când credincioșii maturi spiritual se străduiesc să îi îndemne și să-i restaureze pe cei aflați în păcat, ei fac o lucrare binecuvântată. Ei împlinesc „Legea lui Hristos”, care este „legea dragostei” (cf. Ioan 15:12; Rom. 13:10).

În al treilea rând, tratați-i pe alții în felul în care vreți ca ei să vă trateze.

Este ușor să privim de sus către ceilalți, care sunt prinși într-un stil de viață păcătos, fără să conștientizăm că și noi am fost eliberați din robia față de păcat (Rom. 6:15-22; 1 Cor. 6:9-11). Chiar și în domeniul disciplinei bisericii, ar trebui să îi considerăm pe ceilalți mai importanți decât pe noi înșine (Fil. 2:3), chiar să ne punem în situația lor. Cum aș răspunde dacă aș fi tratat în felul acesta? Atunci când ne îndreptăm către ceilalți, ar trebui să-i tratăm așa cum ne dorim să fim tratați noi înșine (Matei 6:12). Țineți minte că nu este implicată aici doar mărturia și reputația bisericii, ci și sănătatea spirituală a acelui individ. Slujiți-le așa încât ei să vă mulțumească la final (Prov. 27:6).

În al patrulea rând, fiți răbdători.

Chiar dacă aderarea strictă la statutele bisericii ar putea să dicteze anumite restricții de timp, ar trebui să ne amintim că nu toți oamenii răspund și reacționează în același fel. John MacArthur spunea: „Cât timp ar trebui să continue biserica să îl încurajeze pe cel vizat să se pocăiască? Poate că până atunci când simțiți că inima acelei persoane devine din ce în ce mai împietrită, și că a refuză clar să se oprească din păcat. Duhul lui Dumnezeu trebuie să vă dea acea înțelepciune subiectivă. Cred că, în mod uzual, o perioadă mai scurtă de timp ar trebui să fie implicată, pentru că Dumnezeu vrea un răspuns”.^[4] Nu toate roadele spirituale – inclusiv pocăința – cresc în același ritm. Hotărâți-vă să fiți răbdători, fără a exagera târându-vă picioarele în procesul disciplinei (1 Cor. 13:4; Gal. 5:22; Efes. 4:3).

„MERGEȚI LA EL CU DRAGOSTE”

Care este rezultatul la care nădăjduim atunci când punem oamenii deasupra statutelor? Ceea ce urmează este o întâmplare reală povestită de un membru al bisericii.

Într-o duminică dimineața, păstorul nostru le-a cerut membrilor să rămână după slujbă pentru a discuta o problemă. Prezbiterii s-au adunat în față și le-au spus că aveau de tratat o chestiune de disciplina bisericii. Sam, un membru vechi al bisericii, „renunțase la căsnicia lui”. Prezbiterii au citit Matei 18 și au descris pașii pe care îi parcurseseră pentru a încerca să-l convingă pe Sam să se pocăiască și să se întoarcă la soția lui. Ei au explicat cum se întâlniseră cu Sam în privat, unul câte unul, de nenumărate ori, sfătuindu-l prin intermediul Scripturii, dar fără vreun rezultat. Ei ne-au spus că îl avertizaseră pe Sam de faptul că infidelitatea lui avea să fie adusă înaintea bisericii și că el devenise în acest moment mânios și amenințase cu un proces la adresa bisericii.

Pe măsură ce prezbiterii ni s-au adresat tuturor, am fost sfătuiți să nu bârfim despre această chestiune, și să „mergem la el cu dragoste”. Prezbiterii au subliniat că preocuparea noastră era pocăința și restaurarea lui.

Congregația a fost șocată. Totuși, am întrebat ce putem face pentru a o ajuta pe soția lui Sam și ce ar fi trebuit să facem dacă ne-am fi întâlnit cu Sam. În ceea ce-l privește pe Sam, ni s-a spus să-l iubim, să ne rugăm pentru el și să-l chemăm la pocăință spre binele sufletului său. În ceea ce o privește soția lui Sam, cei care erau mai apropiați de ea au primit sfatul de a o mângâia. Dincolo de toate acestea, tuturor ni s-a cerut să ne rugăm pentru ea. Au fost puține lucruri de spus după ce biserica s-a dispersat, căci tristețea și, din partea noastră, uimirea ne-au cuprins cu privire la cât de bine a fost gestionată situația. Era clar că prezbiterii erau uniți și că făcuseră tot ce au putut, și urmaseră modelul Scripturii.

Au trecut mai multe luni. Soția lui Sam a continuat să vină la biserică. Noi toți ne-am rugat. Apoi într-o duminică, la sfârșitul slujbei, ni s-a cerut din nou să rămânem. Prezbiterii s-au adunat în față, iar Sam a ieșit și s-a alăturat lor. Ei au explicat că Sam s-a pocăit, s-a împăcat cu soția lui și a fost restaurat în congregație. Sam a făcut pasul înainte și și-a manifestat întristarea pentru că păcătuise împotriva lui Dumnezeu și împotriva soției sale. Și-a cerut iertare din partea noastră și ne-a mulțumit pentru rugăciuni și pentru dragoste. Biserica a erupt în aplauze și lacrimi de bucurie. O oaie care fusese rătăcită a fost găsită și adusă înapoi în turmă.

Chiar dacă Sam nu s-a putut întoarce imediat la slujirea anterioară, prezbiterii au continuat să-l sfătuiască pe el și pe soția lui. N-a existat bârfă, nu a fost nevoie să intrăm în detalii, ci doar ne-am bucurat. Au trecut 10 ani de la acea duminică, și astăzi Sam și soția lui sunt căsătoriți și fericiți, continuând să participe la aceeași biserică.

Despre autor: Nate Pickowicz este păstorul Harvest Bible Church din Gilmanton Iron Works, New Hampshire. El este și autorul cărților Reviving New England: The Key to Revitalizing Post-Christian America și Why We’re Protestants: An Introduction to the Five Solas of the Reformation. Nate slujește și ca redactor șef la American Puritan Series. El și soția lui, Jessica, au doi copii.

[1] În utila lui carte, Handbook of Church Discipline, Jay E. Adams notează că sunt 5 pași ai disciplinei bisericii, primul fiind „auto-disciplina”. (Grand Rapids: Zondervan, 1974), 27-30.

[2] John MacArthur, The Master’s Plan for the Church (Chicago: Moody, 2008), 267.

[3] Stephen Davey, In Pursuit of Prodigals: A Primer on Church Discipline and Reconciliation (The Woodlands, TX: Kress, 2010), 12.

[4] MacArthur, The Master’s Plan for the Church, 274.