Cum ar trebui să răspundă creștinii când membrii familiilor lor sunt excomunicați?

Cum ar trebui să îi trateze creștinii pe membrii familiilor lor care sunt excomunicați de către biserică?

Aș vrea să sugerez că învățăturile lui Pavel din 1 Corinteni 5:11 nu au ca intenție să rupă relațiile din familia biologică, chiar dacă exact acest lucru se întâmplă în familia spirituală. În discuția de aici sunt relevante două aspecte diferite.

În primul rând, de-a lungul Noului Testament, chemarea Domnului Isus la o loialitate care trece dincolo de legăturile de familie nu exclude preocuparea de a păstra integritatea și pacea în familia naturală, decât atunci când la mijloc este Evanghelia. Haideți să luăm un exemplu: soțul credincios este îndemnat să rămână alături de soția necredincioasă, dacă este posibil, cu scopul mântuirii ei (1 Cor. 7:12-14; 1 Petru 3:1-2). Contextul din 1 Corinteni 7 arată clar că această trăire împreună include intimitatea sexuală, lucru care, după standardele oricui, depășește intimitatea unei mese luate împreună. În mod obișnuit, noi citim aceste versete presupunând că cel necredincios nu are nicio pretenție de credință, dar în text nu există nimic care să impună o astfel de prezumție. Învățătura lui Pavel este aplicabilă în mod egal celui credincios al cărui partener de viață a căzut în apostazie. De aceea, nu are nicio logică să înțelegem că Pavel ar învăța că, în această situație, cei doi ar putea avea relații intime, dar nu pot sta împreună la masă.

Am putea să privim și la alte exemple, precum condamnarea pe care Pavel o face la adresa acelora care nu se îngrijesc de familiile lor, indiferent de statutul lor de credincioși, sau la obligația continuă a copiilor de a-și onora părinții, indiferent dacă sunt credincioși sau nu. Ideea centrală rămâne aceeași. În contextul familiei biologice, astfel de acțiuni ale dragostei sunt o ilustrare a Evangheliei.

Cea de-a doua categorie de idei se îndreaptă către deosebirea pe care Noul Testament o face între familia biologică și familia spirituală. În cazul acesta, întrebarea Domnului Isus legată de cine este mama, fratele sau sora Lui capătă o relevanță supremă (Matei 3:33-35). În vechiul legământ, familiile biologice și spirituale erau unul și același lucru, cel puțin la o observare exterioară. În noul legământ, așa cum a profețit Ieremia (31:29-34), legătura automată, generațională, dintre familiile biologică și spirituală este întreruptă. Acum, așa cum arată Domnul Isus, includerea în familia lui Dumnezeu este bazată pe regenerarea spirituală care produce pocăința și credința. Acest lucru produce tot felul de schimbări în administrarea legământului, pe care nu este necesar să le explic colegilor mei păstori baptiști.

Dar există un domeniu care probabil că n-a fost analizat pe deplin, și anume familia biologică și disciplina. În vechiul legământ, dacă un soț sau un copil căuta să te ademenească la idolatrie, nu doar că trebuia ucis cu pietre, ci tu, ca membru al familiei, trebuia să fii primul care ridica piatra (Deut. 13:6-12). La început, tatăl era cel care își tăia împrejur băieții (Gen. 17). Totuși, în noul legământ, nu familia biologică este aceea care botează și care practică disciplina bisericii, ci familia spirituală, pentru că aici sunt avute în vedere relațiile spirituale.

Ce importanță are acest lucru pentru soția al cărei soț a fost excomunicat? Spre deosebire de majoritatea celorlalți din biserica lor, a împărți masa cu soțul nu este în primul rând o expresie a părtășiei creștine, ci o expresie a dragostei în familie și respectării îndatoririlor maritale. Ea ar trebui în mod cert să nu-l trateze ca și cum ar fi creștin, dar niciunul dintre ei n-ar trebui să se gândească că a lua cafeaua și micul dejun împreună ar avea de-a face cu creștinismul. Pe de o parte, ea ar trebui acum să se roage pentru el, nu alături de el, și ar trebui să-și concentreze preocuparea și conversația pe tema pocăinței lui. Este evident că până și acel lucru arată diferit când stai cu cineva zi de zi decât în situația când păstorul se întâmplă să se întâlnească cu el pe stradă. Nu este oare acest lucru precis acela la care Pavel și Petru se gândeau? Departe de a invalida căsnicia ta sau de a-ți cere să te implici într-o conversație evanghelistică constantă, 24/7, necredința din căminul și căsnicia respectivă este o oportunitate unică pentru manifestarea răbdătoare a dragostei și harului, într-un context apropiat și personal.

Dacă aș face parte dintr-un anume grup de prezbiterieni, care susțin o structură obiectivă deosebită a familiei legământului, aș putea vedea sensul unei discuții argumentate împotriva părtășiei la masă cu un membru excomunicat din interiorul unei familii. Dar, ca baptist și congregaționalist, acest lucru este tocmai ce vreau să evit. Și nu fac asta pentru a putea ține biserica afară din sufrageria mea. Nu, ci mai degrabă vreau să arăt clar că sufrageria mea nu este totuna cu biserica. Am obligații atât față de familia mea biologică, cât și față de familia spirituală. Uneori, aceeași persoană va fi membră în ambele familii, dar alteori nu. Totuși, obligațiile rămân și, în ambele cazuri, ele rămân valabile de dragul Evangheliei.

Despre autor: Michael Lawrence este păstorul senior al Hinson Baptist Church din Portland, Oregon. Îl puteți găsi pe Twitter la @pdxtml.