Ucenicizarea după Scripturi

Cele mai timpurii amintiri pe care le am sunt legate de partidele de pescuit pe care le făceam cu tatăl meu. El m-a învățat cum să pun momeala în cârlig, cum să arunc undița, și cum să aduc la mal un pește fără să mă muște de mână. Totuși, pescuitul nu a fost tot ceea ce am învățat de la el. Am învățat multe despre tatăl meu. Am învățat cum mergea el, cum vorbea el, am învățat glumele lui, l-am văzut rugându-se, l-am văzut și am învățat de la el cum să vorbesc cu alții, și l-am văzut cum se gândea întotdeauna la mama mea pe drumul nostru către casă.

Mai mult decât să învăț lucruri despre pescuit de la el, am învățat de la tatăl meu ce înseamnă să fii bărbat.

Chiar și astăzi, lecțiile pe care le-am învățat de la tatăl meu îmi afectează viața și felul în care îi iubesc pe alții. Ceea ce s-a petrecut în vremea în care am fost alături de tatăl meu a fost o formă de ucenicie. El conducea, iar eu îl urmam.

Dar ce este ucenicizarea biblică? Dintre toate întrebările cu care creștinii trebuie să se confrunte, aceasta este una dintre cele mai importante. Faptul că suntem ucenici ai lui Isus ne conduce la esența a ceea ce suntem noi și a ceea ce ar trebui să facem cu viețile noastre.

În articolul de față voi susține că ucenicizarea – adică să-i ajutăm pe alții să-L urmeze pe Isus – decurge direct din realitatea că suntem ucenici ai lui Isus. Ucenicii sunt chemați să-L urmeze pe Hristos, iar a-L urma înseamnă să-i ajutăm pe alții să-L urmeze.

Ești tu oare un ucenic care face alți ucenici?

UCENICII ÎL URMEAZĂ PE ISUS

Când Îl întâlnim pe Isus pentru prima dată, întâlnim pe cineva care ne cheamă să venim la El și să murim (Marcu 8:34-35). Mai apoi, El ne cheamă să-L urmăm și să învățăm de la El (Matei 4:19, 11:29). Nu contează dacă suntem educați sau nu, bogați sau săraci, tineri sau bătrâni, asiatici, africani sau americani. Singura cerință este să ne pocăim de răzvrătirea împotriva Creatorului nostru și să ne alipim de El prin credință (Marcu 1:15; 1 Tes. 1:9). Dacă facem aceasta, ni se promite iertarea păcatelor și împăcarea cu Dumnezeu (Col. 1:13-14; 2 Cor. 5:17-21). Isus ne cheamă să venim la El și să murim, pentru ca, în felul acesta, să putem trăi.

Cei care Îl urmează pe Isus prin credință sunt cunoscuți ca ucenici ai Lui. Unii sugerează că ucenicii sunt acei „super-creștini” care fac totul pentru Isus, în timp ce creștinii sunt doar „credincioșii normali”. Totuși, Scriptura nu susține în niciun fel această deosebire (vedeți, de ex. Matei 10:38, 16:24-28; Marcu 8:34; Luca 9:23, 57-62; Ioan 10:27, 12:25-26). Fie Îl urmăm pe Isus, fie nu. Nu există o cale de mijloc (Matei 12:30).

UCENICII ÎL IMITĂ ȘI ÎL REPLICĂ PE ISUS

În esența practicii de a-L urma pe Isus stă în chemarea Lui de a-L imita și de a-L replica. Ca ucenici, noi suntem chemați să imităm dragostea lui Isus (Ioan 13:34), misiunea Lui (Matei 4:19), smerenia Lui (Filip. 2:5), slujirea Lui (Ioan 13:14), suferințele Lui (1 Petru 2:21) și ascultarea Lui de Tatăl (1 Ioan 2:3-6). Întrucât El este Învățătorul nostru, noi trebuie să învățăm de la El și să ne străduim, în puterea Duhului Sfânt, să devenim asemenea Lui (Luca 6:40). Această creștere în asemănare cu Hristos este o lucrare de o viață, fiind alimentată de așteptarea și nădejdea că, într-o zi, Îl vom vedea față în față (1 Ioan 3:2-3).

UCENICII ÎI AJUTĂ PE ALȚII SĂ ÎL URMEZE PE ISUS

Atunci când Îl urmăm pe Domnul, descoperim rapid că parte din imitarea Lui înseamnă replicarea. Faptul că avem o relație personală cu Domnul Isus este un lucru magnific, dar este incomplet dacă se limitează la noi. Parte din a fi un ucenic al Lui înseamnă să-i ajutăm intenționat pe alții să învețe lucruri de la El și să devină mai asemănători Lui. Este așa cum spunea un prieten: „Dacă nu-i ajuți pe alți oameni să Îl urmeze pe Isus, chiar nu știu ce vrei să spui atunci când pretinzi că Îl urmezi tu însuți pe Isus”. A fi ucenicul Lui înseamnă să-i ajuți pe alții să-L urmeze.

A fi un ucenic care face alți ucenici se petrece în două modalități specifice. În primul rând, suntem chemați să evanghelizăm. Evanghelizarea înseamnă să le spunem oamenilor care nu-L urmează pe Isus ce înseamnă să-L urmeze. Noi facem acest lucru atunci când propovăduim și ilustrăm Evanghelia în jurul nostru și în alte popoare (Matei 28:19-20). Nu trebuie să uităm niciodată că Dumnezeu ne-a așezat în familii, la locuri de muncă, în cercuri de prieteni și așa mai departe, așa încât să le propovăduim Evanghelia harului acelora care, separați de Hristos, nu pot ajunge decât în Iad. Trebuie să-i ajutăm pe oameni să învețe ce înseamnă să înceapă să-L urmeze pe Isus.

Cel de-al doilea aspect al ucenicizării înseamnă să-i ajutăm pe alți credincioși să crească în asemănare cu Hristos. Isus a lăsat ca Biserica Lui să fie un trup (1 Cor. 12), o Împărăție cu cetățeni și o familie în care membrii se zidesc reciproc spre plinătatea lui Hristos (Efes. 2:19; 4:13, 29). Suntem chemați să ne învățăm unii pe alții lucruri despre Hristos (Rom. 15:14) și să îi imităm pe alții care Îl urmează pe Hristos (1 Cor. 4:16, 11:1; 2 Tes. 3:7, 9). Ca ucenici, noi suntem chemați să ne investim în mod intenționat viețile în a-i ajuta pe alți ucenici, așa încât ei înșiși să își investească viețile în ajutorul altora (2 Tim. 2:1-2).

UCENICII CONSTRUIESC ÎN MOD INTENȚIONAT RELAȚII

Ucenicizarea nu are loc de la sine. Trebuie să manifestăm intenția de a dezvolta relații profunde și oneste, prin intermediul cărora să le facem mult bine spiritual celorlalți creștini. Chiar dacă putem avea relații de ucenicizare în multe alte circumstanțe, cel mai natural loc ca ele să se dezvolte este în comunitatea bisericii locale. În biserică, creștinilor li se poruncește să se întâlnească regulat, să se încurajeze reciproc să crească în asemănarea cu Hristos și să se protejeze reciproc împotriva păcatului (Evrei 3:12-13; 10:24-25).

Relațiile de ucenicizare care izvorăsc din acest fel de comunitate dedicată ar trebui să fie deopotrivă cu planificate și spontane. Atunci când studiem viața lui Isus, vedem că El Și-a învățat ucenicii în mod natural (Matei 5-7; Marcu 10:1), permițându-le să observe ascultarea Lui față de Dumnezeu în timp ce au petrecut timp împreună (Ioan 4:27; Luca 22:39-56).

În același fel, unele dintre relațiile noastre de ucenicizare ar trebui să fie planificate. Poate că există doi prieteni creștini care se hotărăsc să citească împreună un capitol din Evanghelia după Ioan, după care să îl discute la o cafea sau când merg împreună la sala de gimnastică. Poate că doi oameni de afaceri creștini citesc un capitol pe săptămână dintr-o carte creștină, apoi discută pe marginea lui în decursul plimbării lor prin parc, alături de copiii lor. Poate că două cupluri aranjează o întâlnire comună odată pe lună, și discută despre ceea ce Biblia spune despre căsnicie. Sau poate că o soră evlavioasă mai în vârstă invită o creștină necăsătorită acasă la ea într-o după-amiază, pentru a se ruga și pentru a studia o biografie creștină. Poate că o mamă petrece timp în parc cu alte mame, și face lucrul acesta săptămânal. Indiferent care ar fi formatul, parte din lucrarea noastră de ucenicizare ar trebui să implice momente planificate pentru lectură, rugăciune, mărturisire, încurajare și provocare reciprocă în a deveni mai asemănători lui Hristos.

Dar ucenicizarea poate fi și spontană. Poate că prietenii pot să meargă la un film împreună, după care să mănânce o înghețată în timp ce compară mesajul acelui film cu ceea ce spune Biblia. Poate că un tată și un fiu se așază împreună în cerdacul casei și se gândesc la slava lui Dumnezeu manifestată în apusul soarelui. Poate că inviți vizitatori ai bisericii la un prânz și îi întrebi cum au ajuns să Îl cunoască pe Domnul Isus.

Trebuie să fim întotdeauna intenționali, dar nu trebuie să fim totdeauna planificați. De fapt, Deuteronom 6 ne arată că ucenicizarea are loc „când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula” (v. 7). Fiecare moment ne oferă o oportunitate de a discuta despre cine este Dumnezeu și despre ceea ce El face. Întrucât noi Îl urmăm întotdeauna pe Domnul Isus, avem mereu la dispoziție oportunitatea de a-i ajuta pe alții să-L urmeze alături de noi.

UCENICII DEPIND DE HARUL LUI DUMNEZEU

Chiar dacă este adevărat că un ucenic al lui Isus trebuie să-i ajute pe alții să Îl urmeze, trebuie să ne amintim constant că, fără ajutorul și puterea harului lui Dumnezeu, nu putem face nimic (Ioan 15:5). Fie că ești păstor, instalator, polițist sau mamă care își educă acasă copiii, nu ai scăpat niciodată de dependența ta de harul lui Dumnezeu.

Atunci când Îl urmăm pe Hristos și îi ajutăm pe alții să Îl urmeze, rămânem conștienți de faptul că avem nevoie permanentă de har. Noi păcătuim și eșuăm. Ne luptăm adesea cu tot felul de piedici. Totuși, din fericire, harul lui Dumnezeu este revărsat din abundență peste copiii Lui. Aceasta este o veste bună atunci când căutăm să-L urmăm pe Isus împreună și să fim transformați zilnic mai mult după chipul Său glorios (2 Cor. 3:18). Fie ca noi să Îl urmăm cu credincioșie pe Hristos și să-i ajutăm pe alții să facă același lucru, până când Îi vom vedea fața. Vino curând, Doamne Isuse!

Despre autor: Garrett Kell este păstorul senior al Del Ray Baptist Church din Alexandria, Virginia.