Câtă vreme trăiești în păcat, te afli într-un iminent pericol. L-ai compătimi pe sărmanul care nu s-a gândit și n-a fost preocupat de a-și asigura de-ale gurii stând astfel pe muchia unei prăpastii, dar prăpastia pe marginea căreia tu stai este infinit mai groaznică. Despre omul care, pentru o oră de plăcere, s-ar expune la sărăcie pentru toată viața de după aceea, ai crede că este un nebun, dar nu ești tu cu atât mai mult fără scuze, tu, care pentru plăcerile de clipă ale păcatului, riști să ajungi într-o veșnicie nefericită?

O voce de avertizare din Cuvântul lui Dumnezeu îți sună în ureche chiar acum. Ea spune: „Dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Ea este vocea venită de la acel Mântuitor care va fi în curând Judecătorul tău. Și dacă atunci vei fi găsit străin de această naștere din nou, ar fi fost mai bine pentru tine să nu te fi născut niciodată, căci El îți va spune: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic” (Matei 25:41). Dacă te-ai gândi acum la aceste lucruri, la ce se întâmplă cu oamenii care au suflete nemuritoare, gândurile acestea ți-ar domina mintea; le vei avea în minte când vei fi la muncă pe câmp, în atelier sau ocupat cu treburile casei. Cât de fericit ar fi pentru tine dacă o prezență constantă a lor te-ar conduce la Hristos ca la Stânca ta de adăpost, fiind astfel prizonier al nădejdii!