Tematică: Teologie biblică Categorii: Biserica și lucrarea bisericii Doctrine biblice Scriptura

Ce anume se înțelege prin expresia „teologie biblică”?

9Marks Ministries

Expresia „teologie biblică” poate fi folosită cu două sensuri:

1. Învățătură sănătoasă. Termenul poate fi folosit cu sensul pe care persoanele obișnuite l-ar avea în minte: teologia care este biblică, sau teologia care reflectă cu acuratețe ceea ce Dumnezeu a revelat despre Sine în Cuvântul Lui. Liderii bisericilor sunt adesea ispitiți să predice ceea ce este popular, ceea ce nu ofensează, ceea ce le va „gâdila urechile oamenilor”. Ei sunt ispitiți să facă anumite lucruri de dragul tradiției. În schimb, o biserică sănătoasă acordă o importanță deosebită învățăturii sănătoase.

2. O modalitate de interpretare a Scripturii. Cu toate acestea, expresia „teologie biblică” are și un al doilea sens, mai degrabă tehnic. Ea descrie acea disciplină hermeneutică, sau modalitate de interpretare a Bibliei, care încearcă să identifice și să prezinte narațiunea unică, principală, a Scripturii, care traversează ca un fir roșu toate cărțile Bibliei și genurile ei literare. În acest sens, teologia biblică analizează:

  • Felul în care anumite teme biblice se dezvoltă de-a lungul întregii Scripturi;
  • Felul în care Vechiul și Noul Testament sunt legate unul de celălalt;
  • Felul în care întreaga Scriptură, într-un fel sau altul, ne îndreaptă privirile către lucrarea mântuitoare săvârșită de Domnul nostru Isus Hristos.

În acest sens, noi folosim expresia „teologie biblică” făcând referire la cea de-a doua definiție dintre cele de mai sus, anume referindu-ne la aceasta ca fiind disciplina hermeneutică prin care încercăm să marcăm dezvoltarea narațiunii unice (meta-narațiune) a Bibliei. Dacă dorim să folosim această expresie în sensul primei definiții, anume teologia care este biblică, atunci vom prefera să folosim expresia „învățătură sănătoasă”.

Sus