Către copiii cu părinți evlavioși

„Fiule, păzește sfaturile tatălui tău, și nu lepăda învățătura mamei tale: leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât” (Prov. 6:20-21).
Eu cred că, pentru orice tânăr sau tânără care are părinți evlavioși cel mai bun fel de a trăi pe care și-l pot însuși este să meargă pe calea pe care principiul de viață al părinților lor îi îndreaptă. Desigur, nu-i așa că noi facem mari pași înainte uitându-ne la bătrâni? Tinerii sunt minunat de strălucitori și inteligenți, iar bătrânii sunt mult în urma lor. Da, da, așa vorbim noi înainte să ne crească bărbi. Este posibil însă ca, atunci când avem mai multă înțelepciune, să nu ne mai mândrim atât de mult cu ea. În orice caz, eu, care nu sunt încă foarte bătrân, și totuși nu mai îndrăznesc să mă consider tânăr, îndrăznesc să spun că, pentru mine, nu doresc nimic mai mult decât să continui în tradițiile familiei mele. Nu îmi doresc să găsesc nicio cale, decât pe cea care merge la pas cu cea pe care au luat-o cei ce au mers înaintea mea. Și cred, dragi prieteni, că ați văzut că viețile sfinte și fericite ale strămoșilor creștini vă fac suficient de înțelepți ca să vă opriți un pic înainte de a vă abate, fie la dreapta sau la stânga, de pe calea celor evlavioși. Eu nu cred că cineva își începe viața într-un fel pe care Dumnezeu l-ar putea binecuvânta, dar pe care el însuși ar considera-o înțeleaptă cu timpul, dacă pleacă de la ideea că el trebuie să strice totul, că tot ceea ce a făcut familia lui evlavioasă ar trebui aruncat în vânt.
Eu nu caut să am moșteniri de aur sau argint, dar, chiar dacă aș muri de o mie de ori, nu pot renunța niciodată la Dumnezeul tatălui meu, la Dumnezeul străbunicului meu, la Dumnezeul tatălui lui și la Dumnezeul tatălui tatălui lui. Eu trebuie să spun că aceasta este cea mai mare avuție pe care o am. Și mă rog ca tinerii și tinerele să gândească la fel. Nu păta tradițiile glorioase ale vieților nobile care ți-au fost date. Nu murdări scutul tatălui tău; nu împroșca cu noroi stindardul înaintașilor tăi onorabili prin păcatele sau nelegiuirile tale. Dumnezeu să te ajute să fii convins că cea mai bună modalitate de a duce o viață nobilă va fi să faci ce făceau cei ce te-au crescut în frica de Dumnezeu!
Solomon ne spune să facem două lucruri cu învățăturile de la părinții noștri. În primul rând, el spune: „leagă-le necurmat la inimă”, căci ele sunt vrednice să aderi la ele cu drag. Arată că iubești aceste lucruri legându-le de inima ta. Inima este punctul vital! Fă ca evlavia să stea acolo. Iubește lucrurile lui Dumnezeu. Dacă am putea lua tineri și tinere, și să îi facem credincioși, fără să aibă adevărata evlavie în inimă, n-ar însemna decât să facem niște fățarnici din ei, ori noi nu dorim asta. Noi nu vrem să spui că tu crezi ceea ce nu crezi sau că te bucuri de ceea ce nu te bucuri. Dar rugăciunea noastră – și, o, ce bine dacă ar fi și rugăciunea ta – este să fii ajutat să legi aceste lucruri de inima ta. Merită să trăiești pentru ele, merită să mori pentru ele, și merită mai mult decât toată această lume – căci sunt principiile nemuritoare ale vieții divine care vin din moartea lui Hristos. „Leagă-le necurmat la inimă”.
Apoi, pentru că nu vrea să păstrăm secrete aceste lucruri, ca și cum am fi rușinați de ele, Solomon adaugă: „Atârnă-le de gât”, căci sunt vrednice să fie arătate cu îndrăzneală. L-ai văzut vreodată pe primar purtând stema localității în pieptul lui? El nu se rușinează să o poarte. La fel fac șerifii cu insignele lor, și îmi aduc aminte clar de cât de mari sunt aceste ornamente, ca și de faptul că ei le poartă cu grijă. Așa că voi, cei ce aveți dragoste față de Dumnezeu, legați credința voastră de gât. Nu vă rușinați de ea! Puneți-vă credința ca pe un ornament. Purtați-o la fel cum primarul își poartă stema. Când mergeți în compania altora, nu vă rușinați să spuneți că sunteți creștini. Iar dacă credeți că v-ați duce în prezența unora unde nu puteți spune că sunteți creștini, atunci nu vă duceți deloc acolo. Spuneți-vă asta: „Nu mă voi duce acolo unde nu Îl pot prezenta pe Domnul meu. Nu mă voi duce acolo unde El nu ar merge cu mine”. Veți descoperi că hotărârea aceasta vă va fi de mare ajutor în alegerea locurilor unde să vă duceți și unde nu. De aceea, legați-vă credința de gât. Fie ca Dumnezeu să vă ajute să faceți asta, și astfel să îi urmați pe cei evlavioși care au mers înaintea voastră!… Dar mai întâi, credeți în Domnul Isus Hristos! Încredeți-vă cu totul în mâinile Lui, iar El vă va da har să stați în picioare până la sfârșit.
Fragment dintr-o predică rostită la Metropolitan Tabernacle, Newington, în seara zilei Domnului, pe 27 martie 1887, retip. de Pilgrim Publishers.
Charles Haddon Spurgeon (1834-1892): predicator baptist foarte influent; s-a născut la Kelvedon, Essex, Anglia.







