Nunta Mielului

„Să ne bucurăm, să ne veselim, și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit, și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor, și curat. Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților” (Apoc. 19:7-8).

NUNTA MIELULUI ESTE REZULTATUL DARULUI VEȘNIC AL TATĂLUI.

Domnul nostru spune: „Ai Tăi erau, și Tu Mi i-ai dat” (Ioan 17:6). Rugăciunea Lui a fost aceasta: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17:24). Tatăl a făcut o alegere, și El a ales să-i dea pe aleși propriului Fiu. Pentru aceștia, El a intrat într-un legământ al răscumpărării,^[1] prin care S-a angajat ca, la vremea potrivită, să ia asupra Lui natura lor, să plătească pedeapsa nelegiuirilor lor și să-i elibereze, pentru a fi ai Săi. Dragilor, ceea ce a fost stabilit în sfatul veșniciei și hotărât acolo, între acele părți înalte ale legământului, a fost adus la îndeplinire în acea zi, când Mielul a luat la Sine, într-o unire veșnică, pe toți aceia pe care Tatăl I-a dat, încă din vechime.

Aceasta este finalitatea logodnei, care a fost făcută cu fiecare dintre ei, la vremea potrivită. Nu voi încerca să dau explicații elaborate dar, în ceea ce ne privește, pe mine și pe tine, Domnul Isus ne-a logodit pe fiecare cu Sine, în neprihănire, atunci când am crezut pentru prima dată în El. Apoi, El ne-a luat pentru a fi ai Săi și S-a dat pe Sine pentru noi, așa încât să putem cânta: „Preaiubitul meu este al meu, și eu sunt a lui” (Cânt. 2:16). Aceasta era esența căsătoriei. În Epistola către Efeseni, Pavel Îl reprezintă pe Domnul nostru ca fiind deja căsătorit cu Biserica. Acest lucru poate fi ilustrat prin obiceiul oriental prin care, atunci când mireasa intra în logodnă, toate elementele de sanctitate ale căsătoriei erau implicate între cei doi. Totuși, poate exista un interval de timp considerabil până când mireasa să fie luată la casa soțului ei. În tot acest timp, ea locuiește cu familia ei, și încă nu îi părăsește pe cei ce sunt rudele sale și casa tatălui ei, chiar dacă, în realitate și neprihănire, ea este logodită deja. După aceea, ea este adusă acasă, într-o anume zi, ziua pe care ar trebui să o denumim ziua căsniciei reale. Totuși, pentru cei din Orient, logodna are, în însăși esența ei, aceleași elemente ca și căsătoria. De aceea, noi suntem logodiți cu Domnul nostru astăzi, iar El ne este alăturat printr-o legătură inseparabilă. El nu dorește să Se despartă de noi, și nici noi nu am putea să ne despărțim de El. El este încântarea sufletelor noastre și Se bucură pentru noi cântând. Bucură-te că El te-a ales și te-a chemat, și privește înainte către nuntă, prin intermediul logodnei! Simte realitatea faptului că, chiar acum, deși ești în lume, nu ești parte din lume: destinul tău nu este legat de această lume, căci nu va trebui să trăiești la nesfârșit printre acești fii frivoli ai oamenilor. Casa noastră este, așadar, acolo sus!

Ziua nunții indică aducerea la perfecțiune a Bisericii. V-am spus deja că Biserica va fi atunci completă, ceea ce nu este valabil astăzi. Adam dormea, iar Domnul a luat o coastă din trupul lui și a creat din ea un ajutor potrivit pentru el. Adam nu a văzut-o pe Eva atunci când Domnul o crea, ci și-a deschis ochii și înaintea lui a văzut-o pe aceea ce era ajutorul lui potrivit și perfect. Dragilor, Biserica adevărată este încă în formare acum… Biserica aceea care este logodită cu Mirele ceresc nu este vizibilă încă, fiindcă este în proces de formare. Domnul nu va permite unor oameni simpliști, cum suntem noi, să vadă lucrarea Lui încă neterminată. Dar va veni ziua când El va încheia noua Sa creație și El o va înfățișa atunci pe cea pe care a creat-o pentru cel de-al doilea Adam, ca să fie bucuria Lui veșnică. Biserica nu este încă adusă la perfecțiune. Citim despre acea parte a ei care se găsește în Cer, „să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi” (Evrei 11:40). Câtă vreme tu și eu nu am ajuns acolo, fiind credincioși adevărați, nu poate exista o biserică perfectă! Muzica armoniei cerești încă duce lipsă de anumite voci. Parte din notele ei necesare sunt prea joase pentru cei ce sunt acolo, iar pentru alții sunt prea înalte, până când cântăreții care sunt rânduiți să împlinească gama corului vor ajunge acolo. Dragilor, în ziua nunții Mielului, toți cei aleși vor fi acolo – mari și mici – toți credincioșii care astăzi se luptă din greu cu păcatele, cu îndoielile și temerile. Fiecare membru din Biserica vie va fi acolo, pentru a fi căsătorit cu Mielul!

Prin această căsătorie se înțelege mai mult decât ți-am spus până acum, căci ea înseamnă și aducerea acasă. Nu ești destinat să trăiești aici pentru totdeauna, în aceste corturi din mijlocul unui popor cu limbă străină. Mirele binecuvântat vine să te ducă în țara fericirii, acolo unde nu vei mai spune niciodată, „sufletul meu este în mijlocul leilor”. Toți cei credincioși vor pleca în curând în țara ta, o, Emanuel! Vom locui în ținutul unde curge lapte și miere, în țara soarelui în care nu este niciodată înnorat și nici nu apune vreodată soarele, unde este casa binecuvântaților Domnului! Cu adevărat fericită va fi aducerea acasă a Bisericii glorificate!

Nunta este momentul încununării. Biserica este mireasa Marelui Împărat și El îi va așeza cununa pe cap, făcând-o cunoscută ca adevărata Sa mireasă pe vecie! O, ce zi va fi aceea, când fiecare mădular al lui Hristos va fi încununat în El și cu El, și când fiecare membru al trupului Său tainic va fi glorificat în slava Mirelui! O, dacă aș fi acolo în acea zi! Fraților, trebuie să fim alături de Domnul nostru în luptă, dacă vrem să fim alături de El în biruință. Trebuie să fim alături de El în purtarea cununii de spini, dacă vrem să fim alături de El în purtarea cununii de slavă. Trebuie să fim credincioși prin harul Său, chiar până la moarte, dacă vrem să fim părtași gloriei vieții Sale nesfârșite. Nu vă pot spune tot ce semnifică, dar cu siguranță această nuntă simbolizează faptul că toți cei care au crezut în El vor intra într-o stare de fericire fără sfârșit, o stare de care nu se va apropia niciodată frica și pe care îndoiala nu o va întuneca niciodată. Ei vor fi veșnic cu Domnul, veșnic glorificați cu El! Nu vă așteptați ca buzele de lut să poată vorbi despre astfel de lucruri. Este nevoie de limbi de foc și de cuvinte care să cadă ca niște fulgi de foc asupra sufletului.

Va veni ziua, ziua zilelor, coroana și gloria timpului, când toate conflictele, toate riscurile și judecățile se vor sfârși pe vecie, când sfinții, adunați acolo în neprihănirea lui Hristos, vor fi veșnic alături de El, într-o unitate vie, durabilă și iubitoare, părtași împreună aceleiași glorii, gloria Celui Preaînalt! Cum va fi oare atunci? Dragii mei ascultători, veți fi și voi acolo? Asigurați-vă de chemarea și alegerea voastră! Dacă nu îți pui credința în Miel aici, pe Pământ, nu vei putea domni alături de El în slava Lui. Acela care nu Îl iubește pe Mielul lui Dumnezeu ca jertfă de ispășire nu va fi niciodată parte din mireasa Lui. Cum ai putea spera să fii glorificat cu El, dacă Îl ignori în ziua batjocoririi Sale? O, Mielul lui Dumnezeu, jertfa pentru mine, trebuie să fiu una cu Tine, căci aceasta este însăși viața mea! Nu pot să trăiesc fără Tine. Cel ce auzi aceste cuvinte, dacă poți vorbi în felul acesta, poți trage nădejdea că vei fi părtaș la nunta Mielului.

MIRELE VINE LA NUNTĂ CA MIEL: „A venit nunta Mielului” (Apoc. 19:7). Așa trebuie să fie, pentru că, în primul rând, Mântuitorul nostru a fost Mielul din legământul cel veșnic, când tot planul Său a fost gândit, rânduit și stabilit în preștiința și hotărârea din veșnicie. El este „Mielul, care a fost junghiat” (Apoc. 13:8), iar legământul a fost al Lui, ca Acela care era rânduit să fie Garantul, Substitutul și Jertfa pentru oamenii vinovați. Așa au stat lucrurile încă din vechime, din veșnicie, nicidecum altfel.

Apoi, vedem că Mielul ne-a iubit și Și-a dovedit dragostea. Dragilor, El nu doar că ne-a dat cuvinte de dragoste atunci când S-a coborât din Cer și a locuit printre noi, smerit printre ai Săi, ci a trecut la faptele dragostei adevărate. Dovada supremă a iubirii Sale a constat în aceea că El a fost dus ca un miel la măcelărie. Când Și-a vărsat sângele ca jertfă, se putea spune foarte bine: „Iată, cât de mult i-a iubit!” Dacă ar fi să vorbești despre dragostea lui Isus, nu vei menționa schimbarea la față, ci răstignirea. Ghetsimani și Golgota își vor face loc pe buzele tale. Aici Și-a demonstrat El, dincolo de orice îndoială, dragostea pentru noi. Iată cum se poate exprima ea: „M-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Gal. 2:20), ca și cum acea jertfă este dovada clară a faptului că m-a iubit. Citiți iarăși: „Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efes. 5:25). Dovada dragostei Lui față de Biserică este jertfirea Lui pentru ea. „La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Fil. 2:8). „Și dragostea stă nu în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi” (1 Ioan 4:10). După cum puteți vedea, El Și-a dovedit dragostea ca Miel, și tot ca Miel va celebra nunta Sa cu noi.

Să mergem un pas mai departe. Dragostea, într-o căsătorie, trebuie să vină din ambele părți, așa cum este cazul Mielului, pe care noi Îl iubim. Anterior, noi nu aveam nicio dragoste pentru Hristos. Cum aș fi putut să Îl iubesc, dacă nu vedeam rănile și sângele Lui? „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). În ciuda faptului că eram îndemnat să o admir, viața Lui perfectă era o condamnare pentru mine. Dar dragostea care m-a atras la El s-a dovedit în caracterul substitutiv al Lui, când a purtat păcatele mele în trupul Său pe lemn. Dragilor, nu este același lucru aplicabil și în cazul vostru? Am auzit o mulțime de lucruri legate de convertiri care au survenit ca urmare a admirației caracterului lui Hristos, dar nu m-am întâlnit niciodată cu vreuna dintre aceste persoane; eu m-am întâlnit întotdeauna cu acele convertiri ce au survenit dintr-un simțământ al nevoii de mântuire și din conștientizarea vinovăției, care nu putea fi înlăturată vreodată decât prin agonia și moartea Lui, prin care păcatul este iertat pe drept, iar răul învins. Aceasta este învățătura măreață care câștigă inimile. Hristos ne iubește ca Miel, iar noi Îl iubim fiind Mielul nostru.

Mai apoi, căsătoria este simbolul celei mai perfecte uniri. Cu siguranță, Isus S-a alăturat poporului Său cel mai îndeaproape în calitatea Sa de Miel. Domnul nostru S-a apropiat cel mai mult de noi atunci când a luat natura noastră, căci așa S-a făcut El os din oasele noastre și carne din carnea noastră. El S-a apropiat mult de noi atunci când, pentru această cauză, a plecat din prezența Tatălui Său din Ceruri și S-a făcut un singur trup cu Biserica Lui. El nu putea fi păcătos, așa cum era Biserica. Dar a luat păcatele ei asupra Sa și le-a purtat, îndepărtându-le. Așa și este scris: „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6). Când „a fost pus în numărul celor fărădelege” și când sabia răzbunării L-a lovit în locul nostru, atunci El S-a apropiat de noi mai mult decât ar fi putut să o facă chiar și în perfecțiunea întrupării Sale. Nu pot concepe o unire mai apropiată decât aceea dintre Hristos și sufletele răscumpărate prin sângele Lui. Uitându-mă la El în moartea Sa, mă simt forțat să strig, „O, Isuse, sigur că ești un Soț pentru mine prin sângele Tău! Te-ai unit cu mine prin ceva mai apropiat decât faptul că ești părtaș naturii mele. Natura Ta a purtat păcatul meu și a suferit pedeapsa mâniei în locul meu. Acum, ești una cu mine în toate lucrurile, printr-o unire ca aceea care Te leagă de Tatăl. O unire minunată este astfel realizată prin faptul că Domnul nostru este Mielul nostru…”

Dacă aș putea alege astăzi, rămânând în această stare, să Îl văd pe Domnul meu în gloria Sa sau să Îl văd pe cruce, aș alege pe cea de-a doua. Evident, aș prefera să văd gloria Lui și să fiu cu El. Dar, câtă vreme locuiesc aici, înconjurat de păcat și suferință, privirea ațintită la durerile Lui are cel mai puternic efect asupra mea. „O, Căpetenie sfântă, rănită pentru mine”, cât de mult tânjesc să Te privesc! Nu mă simt niciodată mai apropiat de Domnul meu ca atunci când privesc la crucea Lui și Îl văd vărsând sângele Lui pentru mine. M-am simțit aproape cuprins în brațele Sale și, ca Ioan, mi-am plecat capul pe pieptul Lui, privind la patimile Sale. De aceea, nu este de mirare că, întrucât El Se apropie de noi cel mai mult atunci când Îl privim ca Miel, El găsește plăcut să denumească unirea Sa veșnică și minunată, alături de Biserica Lui, „nunta Mielului”.

Și, o, drag cititor, când ajungi să te gândești la faptul că vei fi căsătorit cu El, vei fi una cu El, când te gândești că nu vei avea niciun gând, nicio obiecție, nicio dorință și nicio slavă altele decât acelea care se găsesc în El, Cel ce a fost mort dar este viu – nu sunt aceste lucruri însăși Cerul, locul unde Mielul este lumina? Să Îl contemplăm și să Îl adorăm veșnic pe Cel ce S-a jertfit, Cel fără pată înaintea lui Dumnezeu, care S-a dat ca jertfă de ispășire pentru noi – acesta va fi un ospăț nesfârșit al dragostei recunoscătoare! Nu vom obosi niciodată meditând la acest subiect! Când Îl vezi pe Domnul venind din Edom, cu hainele vopsite în teascul unde i-a călcat în picioare pe vrăjmașii Lui, ești cuprins de uimire și de groaza acelei arătări înfricoșate a dreptății Lui. Dar atunci când Îl vezi îmbrăcat în acea haină înmuiată doar în sângele Lui, vei cânta cu glas tare: „Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile: căci ai fost junghiat, și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam” (Apoc. 5:9). Și aș putea să continui să cânt, „vrednic este Mielul care a fost junghiat”, să cânt pentru toată veșnicia! Acest subiect este inepuizabil, pentru că are în el totul: dreptatea, îndurarea, puterea, răbdarea, dragostea, autoritatea, harul și gloria. Domnul meu este peste măsură de glorios atunci când privesc la El ca la Mielul lui Dumnezeu. Acest lucru face ca Raiul să fie de șapte ori mai prețios pentru mine, gândindu-mă că atunci mă voi alătura Lui cu legături veșnice, Lui, Mielului! [În această clipă, cineva de la balcon a strigat „Domnul să fie lăudat!”] Da, prietene, Îl vom lăuda pe Domnul! „Să-I dăm slavă” este porunca ce s-a auzit ieșind din tron – „Să ne bucurăm, să ne veselim, și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit” (Apoc. 19:7).

Voi încheia acum cu această întrebare: Îți pui tu încrederea în Miel? Te avertizez că, dacă ai o religie care nu are în ea sângele lui Hristos, nici nu merită să te gândești la ea, ci ai face mai bine să o lepezi. Nu-ți va fi de niciun ajutor. De asemenea, te avertizez că, dacă nu Îl iubești pe Miel, nu te poți căsători cu El. El nu Se va căsători niciodată cu cei care nu Îl iubesc. Trebuie să Îl primești pe Isus ca jertfă pentru tine, sau nu Îl vei avea deloc. Este inutil să spui, „voi urma exemplul lui Hristos”. Nu vei face nimic. Este fără rost să afirmi, „El va fi învățătorul meu”. El nu te va recunoaște drept ucenic, dacă nu Îl vei primi ca jertfă. Trebuie să Îl primești ca Miel, altfel nu poți avea de-a face cu El. Dacă disprețuiești sau ignori sângele lui Hristos, disprețuiești și ignori întreaga Persoană a lui Hristos. Hristos este nimic pentru tine dacă El nu este ispășirea ta. Toți cei care sperați să fiți salvați prin faptele Legii sau prin orice altceva în afara sângelui și a neprihănirii Lui, sunteți străini de creștinism. Nu aveți parte de Isus nici aici, și nici nu veți fi părtași Lui după aceea, când va lua la Sine Biserica Sa răscumpărată, pentru a fi mireasa Lui pe veci de veci. Dumnezeu să vă binecuvânteze, pentru Numele lui Hristos. Amin.

*  *  *

Predică rostită în dimineața zilei Domnului, pe 21 iulie 1889, la Metropolitan Tabernacle, Newington.

[1] legământul răscumpărării – expresie folosită pentru a descrie hotărârea dintre membrii Trinității, în special dintre Tatăl și Fiul, cu privire la planul de răscumpărare: Dumnezeu Tatăl a plănuit 1) împlinirea mântuirii prin Persoana și lucrarea lui Dumnezeu-Fiul, și 2) aplicarea mântuirii la nivel individual prin puterea regeneratoare a Duhului Sfânt.