Convertirea membrilor familiei

Samuel Lee

„Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliți, este să fie mântuiți” (Rom. 10:1).

Întrebare: „Pe ce cale să o luăm, ce mijloace să folosim, ce metodă vom prescrie ca să putem fi capabili să gestionăm această responsabilitate importantă și dificilă, și să fim utili spre convertirea și mântuirea rudelor noastre apropiate, care sunt în starea lor firească”?^[1]

Voi prezenta câteva sfaturi în mai multe direcții. Unele dintre acestea, chiar dacă sunt uzuale și evidente în analiza unor responsabilități legate de familie, odată ce sunt folosite și îmbunătățite, nu trebuie trecute deloc cu vederea, întrucât sunt extrem de folositoare și nu mai puțin practice decât altele. Majoritatea oamenilor care se află sub influența Evangheliei pier pentru că nu practică responsabilitățile ce le sunt cunoscute. De aceea, te implor, creștine, să cântărești bine orice poruncă și să te folosești de ele cu conștiinciozitate, așa încât să nu te îndoiești de succesul deosebit în folosirea lor, cu ajutorul lui Dumnezeu.

1. Păstrează și înalță onoarea și preeminența acelei stări în care Dumnezeu te-a așezat, prin toate mijloacele înțelepte și prudente. Prorocul se plângea de acele vremuri în care „tânărul va lovi pe cel bătrân, și omul de nimic pe cel pus în cinste” (Isaia 3:5). Distanța în ani cere o distanță în comportament… Adulții trebuie să manifeste respect față de tineri, dacă vor să se bucure și ca tinerii să manifeste la rândul lor acea reverență potrivită față de adulți. Cu toate acestea, nu trebuie să manifești nicio atitudine de mândrie sau de superioritate față de cineva. Înfățișarea ta, chiar dacă este serioasă, nu trebuie să fie aspră. Așa cum obrajii tăi nu trebuie să fie marcați constant de zâmbete, tot așa nici ridurile de pe fruntea ta nu trebuie să fie întotdeauna aspre și acre. Severitatea rigidă în cuvinte și fapte va produce în copiii tăi un comportament slugarnic, lipsit de inimă.

2. Manifestă claritate, folosește puține cuvinte și învață-ți familia frecvent. Toți suntem, prin natura noastră, ca niște pustietăți sterpe, ca niște locuri deșertice și pietroase, iar învățătura este precum cultivarea și creșterea sufletelor. Cei ce au studiat natura, au observat că albinele cară cu ele particule mici de nisip în picioarele lor, așa încât să le echilibreze trupurile când vântul suflă puternic. Așa este învățătura pentru mintea plutitoare și nesigură a copiilor. Ușurătatea judecăților lor slabe i-ar răsturna dacă n-ar exista balastul disciplinei… dar în toate învățăturile tale, ai grijă să nu îi obosești cu lungimea acestora. Fă cumva ca numărul mic al cuvintelor tale să fie echilibrat de frecvența învățăturilor. Ești chemat să vorbești despre poruncile lui Dumnezeu „când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula” (Deut. 6:7; 11:19), puțin acum și puțin mai târziu. Vorbirea lungă împovărează memoriile lor scurte și, printr-o astfel de imprudență, li se dă ocazia multora să își arate dezgustul față de mana spirituală, având în vedere că ei sunt încă în starea lor firească. O plantă tânără poate foarte repede să fie împovărată de prea mult îngrășământ și să putrezească dacă este udată în exces. Ochii slabi, care abia s-au deschis din somn, nu pot suporta strălucirea din ferestre: „Învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo” (Isaia 28:10). Trebuie să-i atragi pe cei mici către Canaan asemenea lui Iacov, cu multă blândețe (Gen. 33:13).

Atrage-le atenția plăpândă cu discursuri despre măreția infinită a lui Dumnezeu și despre bunătatea Lui milostivă, despre gloriile Raiului și despre chinurile Iadului. Lucrurile care afectează simțurile trebuie prezentate spiritual: atrage-le simțămintele cu lucruri sfinte. Vorbește cât de mult poți în alegorii. Dacă vă aflați împreună în grădină, vorbește-le despre gloriile Cerului folosindu-te de florile frumoase. Dacă sunteți împreună pe malul râului, vorbește despre apa vieții și despre râurile de fericire care se găsesc la dreapta lui Dumnezeu. Dacă sunteți într-un lan de grâu, vorbește despre calitatea hrănitoare a Pâinii vieții. Dacă vedeți păsări zburând pe cer sau le auziți cântând în pădure, vorbește despre providența înțeleaptă a lui Dumnezeu care le dă hrana la vreme. Dacă priviți în sus către cer, către Soare, către Lună sau către stelele cerului, spune-le copiilor tăi că acestea nu sunt decât niște străluciri vagi ale lucrurilor exterioare Raiului. Ce slavă trebuie să se găsească în interiorul acestuia! Dacă vedeți un curcubeu cum împodobește un nor plin de apă, vorbește copiilor despre legământul lui Dumnezeu. Aceste lucruri, și multe asemenea lor, pot lucra ca niște legături de aur care trasează linii de comparație în memoriile lor. „Eu le-am vorbit prorocilor, am dat o mulțime de vedenii, și am spus pilde prin proroci”, spune Dumnezeu (Osea 12:10). Mai mult, pune-i pe cei tineri să citească și să învețe cu inima lor anumite părți ale cărților istorice ale Sfintei Scripturi. Totuși, mai presus de orice, cea mai bună cale de învățare, în special a celor mai tineri, este cea catehismelor,^[2] care conțin întrebări și răspunsuri scurte, fiind o metodă concisă, cu termeni care sunt extrași clar din Sfânta Scriptură și potriviți abilității lor de învățare printr-un stil simplu, dar consistent.

3. Adaugă la învățăturile tale cerințele obligatorii ale Scripturii. Așterne ca obligație asupra sufletelor lor, în Numele lui Dumnezeu, ca ceea ce ei au auzit drept reguli și practici ale familiei tale, să ia aminte la ele și să le împlinească. Avem o astfel de situație în cazul lui Solomon, care ne îndeamnă spunându-ne că el era „încă fiu la tatăl meu, și fiu gingaș și singur la mama mea, el mă învăța atunci, și-mi zicea: ‚Păstrează bine în inima ta cuvintele mele, păzește învățăturile mele, și vei trăi!’” (Prov. 4:3-4)… În această privință, Avraam a fost lăudat de Dumnezeu însuși și prezentat ca model pentru toată posteritatea. Dumnezeu a spus: „Căci Eu îl cunosc și știu că are să le poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine” (Gen. 18:19) și, de aceea, Dumnezeu a găsit plăcere să-i descopere taine.

4. Pune o pază atentă încă de la primele manifestări ale păcatului în comportamentul lor. Zdrobește viperele din ou. Folosește toiagul tău asupra capetelor șarpelui, atunci când acesta iese din văgăunile lui, la începutul primăverii, când încă este firav. „Voi nimici pe toți cei răi din țară”, spune David (Ps. 101:8). Trebuie să acorzi atenție acestei lucrări cât de timpuriu în viața lor și să oprești orice rău și orice cuvânt dezagreabil încă de prima dată când îl auzi. Veghează la începuturi, la primele manifestări ale corupției. Omul poate să smulgă cu ușurință un mugure firav, dar dacă îl lasă să crească și să se transforme într-o creangă, ca să îl smulgă îl va costa ceva efort.

O, dacă ai începe așadar să arunci apă asupra primelor manifestări ale păcatului în copilașii tăi! Taie ocaziile de a păcătui prin interferența prudentă în viețile lor. Este ciudat să vezi ce scuze și explicații pentru păcat și ce vorbe amăgitoare vor folosi acei copilași. Înainte să îi înveți să vorbească bine, diavolul și inima lor coruptă îi vor învăța să spună minciuni. În timp ce limbile lor încă se bâlbâie în pronunțarea cuvintelor, îi vei vedea cum devin specialiști în vorbirea cu dublu sens. Ce nevoie mare este, așadar, să punem stăpânire peste limba copilului ca și peste limbile noastre! (Ps. 39:1).

Subminează vicleniile lor prin cercetări cu discernământ și prin întrebări înțelepte. Dacă această lucrare nu este pusă în practică devreme în viețile lor, este posibil ca, odată cu trecerea anilor, aceștia să devină prea vicleni pentru a mai putea fi prinși, dacă nu îi influențezi rapid cu grozăvia judecăților lui Dumnezeu și cu pericolul la care îi expune păcatul. Învață-le conștiința să roșească deopotrivă cu obrajii atunci când fac răul, așa încât, dintr-un principiu interior, să-și dorească să evite răul și să facă binele. Dacă îl tolerezi pe copilul tău să continue în păcat neînvățat, nemustrat și nevegheat, și dacă ți se pare că este prea mic pentru a-i acorda atenție, acea nebunie păcătoasă va ajunge să se transforme în nuia pentru tine. De multe ori, Dumnezeu lovește un părinte ajuns la bătrânețe prin acel copil care n-a fost mustrat la început.

5. Protejează-i pe copii de tovărășiile rele. David nu doar că a urât păcatul în general, ci el a detestat în special ca acesta să devină locatar în casa lui. „Cel ce se dedă la înșelăciune nu va locui în casa mea; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea” (Ps. 101:7), așa încât exemplul rău și tovărășia întunecată spiritual a oamenilor răi să nu se atingă și să nu-i corupă rudele apropiate. Imitarea este un lucru natural pentru copii, iar prietenii și tovarășii lor sunt modele pentru ei. Așa cum spunea proverbul, „cel ce locuiește cu un șchiop va învăța să șchiopăteze”. Solomon ne spune „nu te împrieteni cu omul mânios… ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui” (Prov. 22:24, 25). Copiii sunt expuși în special riscului de a fi infectați în mod periculos de prietenii corupte. Mulți copii ai unor părinți evlavioși și-au avut manierele corupte peste măsură prin a se însoți frecvent cu copiii răi ai unor vecini necredincioși.

6. Fă ca mustrările prudente, exprimate la timp, să fie administrate potrivit cu natura și gravitatea greșelilor lor. Începe această lucrare cu blândețe. Folosește toate motivele prin care să îi convingi, să îi atragi, dacă este posibil, către căile lui Dumnezeu. Vorbește-le despre răsplățile slavei, despre compania dulce a celor din Ceruri, și străduiește-te să le impregnezi în inimi faptul că Dumnezeu le poate umple sufletele cu bucurii care nu pot fi găsite în creaturile Sale. „De alții iarăși fie-vă milă cu frică, urând până și cămașa mânjită de carne” (Iuda 23). Dar dacă acest lucru nu va avea succes, începe să adaugi unele expresii mai severe ale urii tale sfinte împotriva păcatului. După cum există o legătură între virtuțile omului, tot așa este și în ce privește patimile lui. Dragostea și mânia nu sunt întru totul „sentimente incompatibile”. Nu, dragostea poate fi principiul și fundamentul acelei mânii care își aruncă săgețile către păcat. Îi poți spune copilului tău, și asta cu o anume severitate, că dacă el continuă pe calea lui păcătoasă, Dumnezeu va fi mânios, și tu, la rândul tău, vei fi mânios pe păcatul lui. Apoi vorbește-i despre faptul că „grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10:31). Aceasta este modalitatea în care să fii mânios, dar fără să păcătuiești, așa cum poruncește apostolul (Efes. 4:26). Nu lăsa ca patimile tale, asemenea unor torente nestăpânite, să se reverse dincolo de limitele lăsate de Scriptură și de rațiune. Există o mânie gravă și sobră care va induce reverență și reformare. Acea mânie ce este, însă, amestecată cu zgomote oribile și cu urlete, izvorăște din pieptul nebunilor. În zadar vei încerca să îi câștigi pe alții, dacă ești tu însuți atât de excesiv și pasional. Cum va putea acea persoană să mustre cu rațiune pe un altul, dacă ea însăși și-a pierdut rațiunea? Acela care este sclav înclinațiilor sale temperamentale, n-ar putea niciodată să aducă mustrări nobile. Un copil nu se poate convinge niciodată de faptul că o astfel de mânie ar putea izvorî din dragoste, când este forțat să primească vărsăturile zilnice ale unui stomac înfierat, când necesitatea nefericită a relației de rudenie îl expune zilnic la o dispoziție mânioasă din partea ta, care trebuie să te reverși și să te golești înaintea lui… Păstrează, de aceea, o atitudine prudentă în administrarea mustrărilor tale. Diluează acele pilule amare cu nădejdea redescoperirii favorii tale atunci când copilul își schimbă comportamentul.

De asemenea, ia aminte la statutul și locul diferitelor rude ale tale. O soție nu trebuie să fie mustrată înaintea copiilor și a slujitorilor, ca nu cumva autoritatea ei subordonată să fie afectată. Nemulțumirea îndreptată către soție se va reflecta în final asupra soțului. Atunci când la mijloc sunt greșeli mai mici în copiii și slujitorii tăi, dacă nu sunt comise în fața altora, mustrarea trebuie să fie făcută în spațiul privat. Mai presus de orice, ia aminte să nu cumva să fii prea sever în mustrarea greșelilor făcute față de tine, în loc să te uiți mai degrabă la păcatele săvârșite împotriva Dumnezeului preaînalt. Chiar dacă ai motiv să fii mânios, nu lăsa ca furtunile tale să atace toate stâncile, ci străduiește-te de îndată să-ți răcorești inflamarea, să stăvilești febra, și să stingi focul mâniei.

Închide ochiul în fața neputințelor lor, iar dacă acestea nu sunt păcătoase, tratează-le cu o simplă încruntare, nu cu un asalt de amărăciune. Rezervă-ți mustrările publice și aspre pentru păcatele scandaloase și deschise, pentru nelegiuirile reiterate și repetate, care poartă în ele demonstrația unei neglijențe grave, dacă nu chiar a disprețului și răutății.

7. Păstrează o practică viguroasă și constantă a îndatoririlor sfinte în familia ta. „Cât despre mine”, spunea Iosua, „eu și casa mea vom sluji Domnului” (Ios. 24:15). Moise le-a poruncit israeliților să vorbească în familiile lor, cu copiii lor, în spațiul privat, despre poruncile și legile pe care le dăduse acestora (Deut. 6:7). Învățăturile și îndemnurile date de slujitorii lui Dumnezeu în adunările publice trebuie repetate acasă față de cei micuți. Samuel a avut parte de un belșug de învățătură în propria casă (1 Sam. 9:12, 22). Iov și alții aduceau jertfe în propriile familii. Mielul de Paști trebuia să fie mâncat în fiecare casă (Exod 12:3, 4). Dumnezeu spune că El va „vărsa urgia peste neamurile care nu Îl cunosc” (Ier. 10:25).

Păzirea îndatoririlor în familie face ca fiecare casă să devină un sanctuar, un Betel, o casă a lui Dumnezeu. În acest sens, îi sfătuiesc pe creștini să nu fie excesiv de lungi în închinarea lor în familie. Ia aminte ca nu cumva să faci căile lui Dumnezeu să pară neplăcute și obositoare. Dacă Dumnezeu îți atrage inima uneori, nu respinge aceste chemări divine, dar, în mod uzual, străduiește-te să fii concis și clar. Adeseori duhul este dornic, dar trupul este slab (Matei 26:41). Un om își poate păzi mai bine gândurile de rătăcire, în timp ce un timp îndelung alocat închinării în familie le oferă adesea gândurilor ocazia de a se depărta de subiect. „Dumnezeu este în Cer, și tu pe Pământ, de aceea să nu spui vorbe multe” (Ecl. 5:2). La fel, este util ca îndatoririle religiei să fie variate: uneori insistați în cântări, alteori să citiți, uneori să repetați, alteori să catehizați, și în alte circumstanțe să oferiți îndemnuri. Totuși, în două lucruri fiți repetitivi: în jertfa de rugăciune și în insistența ca cei din familie, copiii, să citească zilnic o anume porțiune a Sfintei Scripturi.

8. Străduiți-vă prin toate mijloacele bune să îi atrageți către rânduielile publice ale bisericii. Dumnezeu este prezent în acestea într-o manieră specială. El face ca locul picioarelor Lui să fie glorios. Chiar dacă era rânduiala lui Dumnezeu ca doar bărbații să fie prezenți la sărbătorile solemne de la Silo, totuși Elcana își ducea întreaga familie la jertfa anuală (1 Sam. 1:21). El voia ca soția, copiii și slujitorii lui „să privească frumusețea Domnului, și să se minuneze de Templul Lui” (Ps. 27:4). În mod asemănător, când Petru a venit să predice la Cezarea, la porunca imediată a lui Dumnezeu, Corneliu îi adună împreună pe toți prietenii și toate rudele sale, pentru a asculta predica (F.A. 10:24)… În ceea ce îi privește pe cei ce pot fi prezenți la aceste rânduieli, amintește-ți să-i cercetezi cu privire la ceea ce aud, așa cum a făcut Domnul nostru binecuvântat, marele nostru Model, cu ucenicii Lui preaiubiți, când a predicat acea faimoasă predică de pe malul mării. Isus îi întreabă: „Ați înțeles voi toate aceste lucruri?” (Matei 13:51). Când a rămas singur cu ei și departe de mulțime, le-a prezentat și explicat toate lucrurile pe deplin (Marcu 4:34).

9. Dacă toate lucrurile menționate până aici nu vor avea succes, ci toți cei ce sunt sub autoritatea ta vor continua pe calea păcatului, atunci trebuie să apelezi la corecția părintească. Disciplina trebuie să fie potrivită vârstei, temperamentului lor, înclinațiilor lor, și gravității și felurilor de păcate. Trebuie să iei în considerare dacă greșelile lor izvorăsc din imprudență și slăbiciune, să ții cont de circumstanțele și de lucrurile care i-au sedus sau provocat. Fii dispus să accepți și să acorzi iertarea pentru greșelile mai mărunte, dacă aceștia vin cu pocăință și întristare. Observă dacă ei manifestă o întristare profundă și dacă sunt smeriți cu adevărat … În cazuri de acest fel, trebuie să tratezi lucrurile cu bunăvoință. Disciplina cuvenită este parte din dreptatea familiei, și trebuie avut grijă ca nu cumva exceptarea frecventă de la pedeapsă să îi facă pe ei și pe prietenii lor să înainteze pe căile păcatului și să îi facă să crească în răzvrătire și încăpățânare față de poruncile lui Dumnezeu. „Cine cruță nuiaua, îl urăște pe fiul său, dar cine-l iubește, îl pedepsește îndată… Lovindu-l cu nuiaua, îi scoți sufletul din locuința morților” (Prov. 13:24; 23:14). Aceasta este o poruncă rânduită de Dumnezeu. „Părinții noștri trupești ne-au pedepsit, și le-am dat cinstea cuvenită” (Evrei 12:9).

Unii părinți și stăpâni cruzi se comportă mai degrabă ca niște brute decât ca niște oameni: ei își găsesc plăcerea în corecțiile lor tiranice. Îi tolerează pe copiii lor să înjure, să mintă și să fure, să comită orice fel de păcate, și totuși nu-i corectează. Ei nu fac ceea ce ar trebui să facă la vremea potrivită, apoi se aruncă asupra lor și îi rup în bucăți asemenea fiarelor sălbatice. Este bine să știți că Dumnezeu va judeca astfel de acte ticăloase în ziua cea mare! Mai degrabă să se vadă că ești mânios de dragul lui Dumnezeu, nu din motive personale! Trebuie să existe o milă și îndurare deosebită față de sufletele lor și o dragoste sfântă amestecate în mânia ta față de păcat … Îngrijește-te să-ți folosești ambele urechi și să iei aminte la explicațiile copiilor. Totuși, atunci când convingerea matură și deliberată nu va aduce corecția, urmează porunca lui Dumnezeu și „el îți va da odihnă” (Prov. 29:17)… Totuși, păzește-te de orice corecție făcută cu violență și patimă. Acela care lovește când patima lui clocotește a trecut dincolo de limitele moderației… Păzește-te ca nu cumva să-l faci pe copilul tău să devină mai ticălos înaintea ochilor tăi prin prea multe lovituri (Deut. 25:3).

10. Dacă mijloacele menționate mai sus, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, se dovedesc eficiente, atunci laudă-i și încurajează-i pe copii. Asemenea magistraților, părinții trebuie uneori să-i laude pe cei ce fac bine (Rom. 13:3). Domnul nostru a făcut astfel: „Bine, rob bun și credincios” (Matei 25:21). Așadar, când copiii se comportă promițător și dintr-un simț al datoriei, trebuie să-i încurajezi prin a-ți arăta semnul aprobării… Ia aminte totuși să nu fii excesiv la aceasta, căci uneori ambarcațiunile mici nu pot suporta pânze prea mari. Mândria și aroganța sunt deseori hrănite prin laudele excesive, și uneori își fac loc obișnuința și sentimentul inadecvat de superioritate.

11. Înfloresc ei și cresc în achitarea de îndatoririle lor, începând să asculte de porunci în mod voluntar și cu blândețe? Atunci câștigă-i îndemnându-i la mai mult, prin răsplăți potrivite abilităților lor și posibilităților tale. Dumnezeu găsește plăcere ca, în harul Lui, să ne atragă pe căile sfințeniei propunându-ne o răsplată: „Răsplătește pe cei ce-L caută (cu sârguință)” (Evrei 11:6). Atunci când ai de-a face cu anii de creștere, astfel de răsplăți devin din ce în ce mai potrivite. În anumite cazuri, acestea s-au dovedit mijloace deosebite, cel puțin în ce privește lucrarea exterioară a religiei din cei mai tineri. Cunoști faptul că tatăl fiului risipitor din pildă, când acesta s-a întors acasă pentru a trăi o viață nouă, el a tăiat vițelul îngrășat, l-a îmbrăcat cu cea mai bună haină, i-a pus un inel mână și încălțări în picioare (Luca 15:22).

Fragment din „What Means May Be Used towards the Conversion of Our Carnal Relations?” în volumul Puritan Sermons 1659-1689, Being the Morning Exercises at Cripplegate, Vol. 1,Richard Owen Roberts Publishers.

[1] stare firească – se referă la o stare de om neconvertit, la cei care nu sunt născuți din Duhul lui Dumnezeu și de aceea nu s-au pocăit și nici nu au crezut.

[2] catehizare – o metodă de învățare a doctrinelor esențiale ale credinței creștine, dovedită eficientă vreme de multe secole.