Dragostea soțului pentru soția lui
„Încolo fiecare dintre voi să-și iubească nevasta ca pe sine” (Efes. 5:33a).
Marea îndatorire a fiecărui bărbat este să își iubească soția. Aceasta este temelia tuturor celorlalte responsabilități ale lui. Ea trebuie infuzată în toate celelalte responsabilități, căci este exemplul suprem pentru acestea…
I. NATURA ȘI TRĂSĂTURILE ACESTEI IUBIRI
Ea este conjugală, adevărată, autentică, așa cum este potrivit acestei relații. Nu este asemănătoare tandreței adresate copiilor, dar nici nu este o poftă brutală, specifică animalelor, ci o dragoste corectă și adevărată.
1. Temelia dragostei. Rânduiala lui Dumnezeu a făcut-o pe soție un singur trup cu mine, iar legea naturii mă obligă să îmi iubesc propriul trup. De aceea, chiar dacă frumusețea ei exterioară s-ar trece, chiar dacă lucrurile ei pământești ar fi cheltuite, chiar dacă slăbiciunile ei ar fi mari și ea ar fi de puțin folos, totuși este parte din mine. Iată că Dumnezeu cel înțelept a rânduit așa. Deci, rânduiala lui Dumnezeu este singura temelie sigură și perpetuă.
2. Dragostea trebuie manifestată corect în tot ceea ce privește această relație. Ea se manifestă cu privire la întreaga persoană, atât suflet cât și trup. Orice bărbat trebuie să își aleagă o soție, ale cărei trăsături exterioare și al cărei suflet să le aprecieze și să le iubească mult… Adevărata dragoste conjugală față de soție se manifestă și către sufletul ei, văzând în mintea și dorințele ei lucruri plăcute, studiind felul cum sufletul ei ar putea fi lustruit tot mai mult prin înțelepciune și evlavie, și străduindu-ne să facem ca sufletul ei să prospere la fel ca și trupul ei.
3. Profunzimea dragostei. Dragostea trebuie să fie supremă, mai mare decât dragostea manifestată față de părinți: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa, și se vor face un singur trup” (Gen. 2:24). Bărbatul trebuie să își onoreze părinții, dar el trebuie să-și iubească soția ca pe sine și trebuie – cu toată grija – să îi dea întâietate în respectul cuvenit, ori de câte ori aceste două arii intră în competiție… El trebuie să o prefere în dragostea lui chiar și înaintea copiilor, și să îi iubească de dragul ei, nu pe ea de dragul lor, și asta înaintea tuturor celorlalte persoane din lume. Pe scurt, el trebuie să o iubească atât de mult încât să își găsească încântarea în compania ei mai mult decât în prezența tuturor celorlalți oameni: „Fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei” (Prov. 5:19).
4. Durata dragostei față de soție. Iată, versetul spune: „Fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei” (Prov. 5:19) și ne îndeamnă să nu fim blânzi înaintea altora și reci în privat, și asta întotdeauna – nu pentru o săptămână, nu pentru câteva luni sau pentru primul an, ci întreaga viață. Da, pe măsură ce el experimentează dulceața și calitățile ei, dragostea lui trebuie să crească zilnic… Dacă ai avut parte de frumusețe în tinerețea ei, de ce nu te-ai bucura de ea și când slăbiciunile și ridurile și-au făcut apariția, dându-i mai mult respect pentru fidelitatea ei testată în timp? Și chiar dacă nu mai există aceeași atractivitate în trup, totuși, există mai multă frumusețe în minte, mai multă înțelepciune, smerenie și temere de Domnul, așa încât iată, există în ea suficiente argumente, sau suficiente dovezi în Biblie, care să te încurajeze să continui în dragostea conjugală.
II. DRAGOSTEA SOȚULUI PENTRU SOȚIA LUI, MANIFESTATĂ ÎN MODELUL DIN SCRIPTURĂ
1. Soțul trebuie să-și iubească soția așa cum Hristos, Mântuitorul, Își iubește Biserica: „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica” (Efes. 5:25). De asemenea, el trebuie să o „hrănească, să o îngrijească cu drag, ca și Hristos Biserica” (Efes. 5:29). Aceste texte ne îndreaptă către calitatea dragostei noastre, chiar dacă nu putem să ajungem la înălțimea dragostei lui Hristos. Totuși, dragostea Lui ne este prezentată aici în mai multe trăsături, după cum urmează:
(1) Din inimă, fără prefăcătorie. „Cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea” (Efes. 5:25). Dragostea Lui era reală, căci El a murit pentru ea. Soțul trebuie să manifeste dragostea lui după acest model. Nu să-și iubească soția doar cu vorba și cu limba, ci fapta și cu adevărul, pentru ca, dacă inima lui ar fi deschisă, să se poate vedea că numele ei este scris acolo…
(2) Fără așteptarea vreunei răsplăți. El S-a dat pe Sine ca să Își curețe Biserica (v. 26), ceea ce implică faptul că ea era într-o situație grea atunci când El Și-a început lucrarea. Ea nu avea vreo frumusețe. Nu. Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi (1 Ioan 4:29). Soțul trebuie să preceadă și, prin dragostea lui, să atragă dragostea soției sale, căci dragostea este piatra care ascute dragostea. Dacă ea pare să fie slabă, prin constituția ei, în înțelepciune, în putere, curaj, sau dacă se dovedește mai puțin iubitoare și neglijentă în îndatoririle ei — totuși, el o va iubi, căci dragostea nu caută folosul propriu (1 Cor. 13:5). Dragostea adevărată caută să îi facă tot mai mult bine persoanei iubite, în loc să se folosească de ea. A iubi soția doar trăgând nădejde la niște avantaje de pe urma ei este un lucru nevrednic de inima unui soț și nu poate copia în niciun fel exemplul lui Hristos.
(3) Cu sfințenie, fără necurăție. „Cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt” (Efes. 5:25-26)… Soțul nu poate fi o copie mai bună a lui Hristos, iar aici este învățat să se străduiască așa încât, indiferent de costul și efortul implicat, să caute creșterea sfințirii și a mântuirii în soția lui.
(4) Mare, fără comparație. „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi” (Ioan 15:13), și așa a făcut și Mântuitorul nostru. El S-a dat pe Sine pentru Biserica Lui (Efes. 5:25)… Soțul trebuie să își imite astfel Domnul și Stăpânul prin cultivarea unui respect deosebit, la superlativ, pentru soția lui, întrucât ea este mădular al trupului său, os din oasele lui și carne din carnea lui…
(5) Activă și roditoare. Hristos Își îngrijește „cu drag” Biserica (Efes. 5:29). Sărmana Lui Biserică este totdeauna în lipsuri, așa că El o hrănește. Ea este în necazuri, iar El o protejează. Ea este întotdeauna gata să se prăbușească, dar El Se ridică pentru a o salva iarăși. Așa trebuie să fie dragostea soțului. El nu trebuie să scutească niciun efort, niciun cost, pentru a-i face bine soției lui… Așa trebuie să își iubească soțul soția, după cum Hristos Și-a iubit biserica.
2. Soțul trebuie să își iubească soția ca pe sine. Așa spune și textul nostru. Apostolul afirmă: „Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor” (Efes. 5:28) și, dacă am considera că nu este suficient, el continuă spunând: „Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși” (Efes. 5:28b). Acela care nu știe cu ce fel de dragoste Și-a iubit Hristos Biserica, nu știe în ce fel să se iubească pe sine. Dragostea lui Hristos este:
(1) Tandră. Nimeni nu poate să trateze durerile și rănile omului atât de tandru ca propria persoană: „Nimeni nu și-a urât vreodată trupul” (Efes. 5:29), nu, ci îl hrănește și îl îngrijește. Așa trebuie să fie dragostea soțului pentru soția lui, însoțită de cea mai mare tandrețe. Soțiile sunt ca niște pahare de cristal care se sparg repede, dacă nu sunt mânuite cu tandrețe…
(2) Bucuroasă. Niciun om nu este atât de dispus să ajute pe cineva mai mult decât pe propria persoană. Cei mai buni prieteni pot uneori să își înșele așteptările și în final să fie dezamăgiți, dar orice om se ajută pe sine. Nicio treabă nu pare atât de periculoasă sau dificilă atunci când omul se aventurează să o împlinească pentru sine. Așa trebuie să fie gata soțul să își ajute și să își mângâie soția cu bucurie. Dacă vreun nor își face loc între ei, dragostea soțului trebuie să îl dizolve rapid, căci niciun om nu poartă mânie pe sine vreme îndelungată… El trebuie să-și aibă urechea deschisă, mâna și inima gata să își mângâie, să își ajute și să își încurajeze soția, la fel de bine pe cât este gata să se ajute pe sine.
III. EFECTELE DRAGOSTEI SOȚULUI PENTRU SOȚIA LUI
Iată care sunt acestea.
1. În cuvânt:
(1) Prin învățarea sârguincioasă a soției lui, în lucrurile în care ea este în necunoștință. „Purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre” (1 Petru 3:7), iar ea va învăța, așa încât să nu „vorbească în Biserică” (1 Cor. 14:35)… În această privință, soțul are o oportunitate excelentă, și vai de el, dacă îi lipsește voința sau îndemânarea!… Iată, acest lucru este sigur: dacă el îi poate face bine sufletului ei, atunci transmite, implicit, o obligație veșnică asupra ei să îl iubească și să îl cinstească. Dacă el își neglijează această îndatorire, ea ar putea ajunge chiar să îl blesteme pe vecie în Iad!
(2) Soțul își demonstrează dragostea prin mustrarea tandră a soției lui, atunci când ea greșește. Fără îndoială, el trebuie să treacă cu vederea multe infirmități, căci dragostea „acoperă o mulțime de păcate” (1 Petru 4:8). După cum cel care folosește întotdeauna sabia va ajunge în final să și-o tocească, tot așa și cel care mustră continuu va ajunge să capete puțină atenție pentru mustrările pe care le tot face. Totuși, el nu poate demonstra că o iubește dacă, atunci când nevoia o cere, nu o mustră. Dar trebuie să facă aceasta cu toată înțelepciunea și blândețea imaginabilă, nu înaintea străinilor și rareori înaintea familiei. Nu pentru slăbiciunile naturale și rareori pentru greșelile neintenționate. Atunci când o mustră, trebuie să facă acest lucru pregătind mustrarea prin a o îndemna către lucrurile bune. Atunci când vine mustrarea, ea întotdeauna trebuie să fie întemeiată. El trebuie să se asigure că pune untdelemnul blândeții alături de mirul mustrării. Dacă îi pune înainte un parfum prea fierbinte, lucrarea mustrării este împiedicată și rezultatul este mai rău, corecția pierzându-se. Mai devreme sau mai târziu, dacă el nu se comportă ca o brută, ea va fi mulțumitoare și își va corecta greșelile.
(3) Dragostea soțului se va demonstra prin încurajarea soției sale, atunci când ea face lucruri bune. „Bărbatul ei se scoală, și-i aduce laude” (Prov. 31:28). Cel care este discret și credincios în aceasta va descoperi probabil cea mai ușoară cale de a-i face bine soției sale…
2. În faptă:
(1) Furnizându-i tot ce este necesar și potrivit pentru ea, după posibilitățile lui. Asta nu înseamnă că ea ar avea dreptul să fie protejată în lenevie sau, ca un trântor, să trăiască pe spinarea hărniciei soțului ei, fără a-și adăuga mâna de ajutor. Dar principala responsabilitate în acest sens trebuie să fie a soțului ei… Întrucât el are principala obligație și cele mai mari avantaje, el trebuie să își asume responsabilitatea de a furniza toate mijloacele potrivite pentru susținerea ei. Aceasta nu trebuie să se limiteze la întreținerea casei câtă vreme el trăiește, ci el trebuie să se îngrijească să-i asigure cele necesare, atât cât este capabil, care să o ajute și după plecarea lui. Așa a făcut și Isus Hristos pentru Biserica Sa.
(2) Manifestând dragoste în tandrețea soțului față de soție. Această îndatorire este în mod particular atribuită lui, întrucât este capul soției: „Bărbatul este capul femeii” (1 Cor. 11:3). De aceea, soțul este chemat să își protejeze soția de pericole și să se alăture ei în greutăți… Astfel, el trebuie să îi protejeze sufletul de ispite, trupul de răni, numele de ocară și persoana de batjocură, din partea copiilor, a slujitorilor sau a altora. Pe scurt, felul în care el o tratează trebuie să fie plin de tandrețe și alimentat de dragoste și îndurare.
(3) Oferindu-se, prin viața sa, un exemplu bun de urmat pentru soție, anume în evlavie, seriozitate, dragoste, înțelepciune și bunătate, fiind astfel o lectură constantă și eficientă pe care ea să o poată citi… Dacă el este sfânt, liniștit și harnic, ea nu poate fi, din cauza rușinii, rea, leneșă sau certăreață. Comportamentul lui îl va dirija pe al ei. Rugăciunile lui o vor învăța să se roage. Dreptatea manifestată de el, stăpânirea de sine și dragostea vor fi pentru ea o lege, o regulă și un motiv care să o facă dreaptă, sobră și iubitoare. Dacă el este un ateu, un fariseu sau un filozof, aceste lucruri o vor distruge. El trebuie să meargă înaintea ei și, în mod obișnuit, ea îl va urma fie în Rai, fie în Iad.
(4) În folosirea cu blândețe a autorității sale. Iată în ce constă dragostea unui soț în folosirea autorității sale: (i) păzirea cu înțelepciune și (ii) folosirea cu blândețe. (i) El trebuie să-și păzească autoritatea comportându-se într-o manieră evlavioasă, serioasă și bărbătească… Dacă comportamentul lui este unul însoțit cu ușurință de autoritatea sa, ea va fi gata să îl însoțească. Dacă el va fi slab și efeminat, ea îl va pierde… Dar apoi, dragostea lui strălucește (ii) atunci când își folosește aceeași autoritate cu toată blândețea… El nu trebuie să o stăpânească precum un rege își stăpânește supușii, ci trebuie să se comporte așa cum capul se comportă cu trupul. Ea nu a fost creată din capul lui Adam, nici din piciorul lui, ci din coasta lui, adică din apropierea inimii. De aceea, comportamentul lui trebuie să fie prietenos, limbajul trebuie să fie suav, purtarea serioasă, poruncile pline de respect și rare, iar mustrările blânde… El nu trebuie să-și imagineze vreodată că o insolență dură sau o acreală perpetuă ar fi modalitatea de a-și păzi sau folosi autoritatea în mod legitim… Dacă nu îți poți convinge soția prin blândețea înțelepciunii, tu ești un ratat în această lume, iar ea în lumea viitoare.
Fragment din „What Are the Duties of Husbands and Wives Towards Each Other?”, în Puritan Sermons 1659-1689, Being the Morning Exercises at Cripplegate, Vol. 1, retipărit de Richard Roberts Publishers.