Chemări serioase la trezire

„Tăceți, ostroave, și ascultați-Mă! Să-și învioreze popoarele puterea” (Isaia 41:1).

Nu le pot sugera creștinilor un subiect mai urgent ca acesta: trebuie să pledăm înaintea lui Dumnezeu ca El să desfășoare printre noi lucrări mai mari ale harului decât am văzut până acum. Noi am citit de treziri minunate; am citit mărturiile istoriei despre minunățiile Reformei și despre modalitatea minunată în care Evanghelia s-a răspândit în primele două secole. Tânjim să vedem din nou același lucru sau să știm de ce nu avem parte de el și, cu îndrăzneală sfântă, ducem dorința noastră înaintea Domnului și Îl implorăm așa cum un om îl imploră pe prietenul lui. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să facem asta în puterea Duhului Sfânt!

1. Haideți să tăcem. „Tăceți, ostroave, și ascultați-Mă!” Înaintea deschiderii subiectului, să avem o tăcere solemnă, o uimire solemnă, căci vrem să vorbim cu Domnul Dumnezeu cel atotputernic! Să nu ne deschidem gurile luptând împotriva înțelepciunii Sale, nici să nu le permitem inimilor noastre să pună sub semnul întrebării dragostea Lui. Ce dacă lucrurile nu par atât de strălucitoare pe cât ne-am dori noi? Domnul stăpânește. Ce dacă El pare să întârzie? Nu este El Domnul Dumnezeu, înaintea căruia o mie de ani sunt ca o zi, și care nu întârzie să împlinească făgăduința, așa cum unii înțeleg amânarea? Noi vom avea îndrăzneală să Îi vorbim, dar El este Dumnezeul veșnic, iar noi suntem praf și cenușă. Orice am spune cu îndrăzneală sfântă, nu trebuie să rostim niciun cuvânt într-un fel în care să ne tragem de șireturi cu El. El este Tatăl nostru, dar este Tatăl nostru din Cer. El este Prietenul nostru, dar, în același timp, este Judecătorul nostru. Noi știm că orice face El, este cel mai bine. Noi nu vrem să Îl întrebăm pe Făcătorul nostru, „ce faci?”, nici pe Creatorul nostru, „cei ai făcut?” Oare îi va zice lutul olarului ce să facă cu lucrarea mâinilor lui (Isaia 29:16)? El este Domnul; să facă ceea ce consideră că este bine (Jud. 10:15).

Când ne uităm la ceea ce face El, pentru priceperea noastră încețoșată poate părea ceva peste măsură de ciudat, și putem eșua să îi înțelegem sensul; dar nu trebuie să ne dorim să îl înțelegem. Ține de gloria lui Dumnezeu să ascundă un anume lucru, iar dacă El alege să îl ascundă, așa să fie. Este adevărat că Dumnezeu este bun cu Israel, iar îndurarea Lui ține în veac. Dacă istoria acestei lumi trebuie să treacă printr-un alt șir de secole îndurerate, acest lucru nu va face decât să descopere cu atât mai mult temeiul de laudă când vor răsuna marile aleluia ale biruinței finale.

Tăcerea noastră uimită ar trebui să se adâncească în rușine, căci, frații mei, chiar dacă este un lucru adevărat că vedem cauza lui Dumnezeu că nu prosperă, cine este de vină pentru asta? Dacă ea s-a diminuat, vina nu este la Dumnezeu. Dar unde este cauza? Dacă sămânța a putrezit sub pământ sau dacă viermele a mâncat firul verde astfel încât secerătorul nu și-a umplut mâna cu bucurie, care este cauza? Oare n-am văzut păcat printre noi, ba chiar păcat în Biserica lui Dumnezeu? Oare nu a dat înapoi Israelul în ziua bătăliei? Oare nu se găsește un lucru blestemat în tabără și un Acan care a ascuns veșmântul scump din Babilon și banul de aur (Ios. 7)? Dumnezeu a spus: „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiți?” (Amos 3:2-3). „Dacă… vă veți împotrivi Mie, Mă voi împotrivi și Eu vouă” (Lev. 26:23-24).

Cu adevărat, când văd cum ne-a binecuvântat Dumnezeu, nu sunt atât de uimit de faptul că nu ne-a dat mai mult, pe cât sunt uimit că ne-a dat atât de mult. Binecuvântează El instrumente atât de nevrednice, niște lucrători atât de înceți și leneși? Face El ceva prin instrumente atât de nepotrivite? Pune El vreo comoară în vase atât de necurate? Acest lucru se datorează numai harului Lui. Dar dacă El nu ne folosește la maximum, să ne rușinăm și să ne acoperim fețele; să ne așezăm muți înaintea tronului slavei Sale. Ce putem spune? Nu putem să Îi aducem nicio acuzație, nimic împotriva Celui Preaînalt, ci trebuie să mărturisim în tăcere că noi înșine suntem ticăloși (Iov 40:4). A noastră este rușinea.

Să mergem înainte și să păstrăm tăcerea cercetării de sine. Trăim un veac zgomotos, iar Biserica lui Hristos este ea însăși prea zgomotoasă. Mă tem că avem prea puțină închinare în tăcere. Nu regret atât de mult absența tăcerii în adunarea noastră comună pe cât în devoțiunile noastre personale, unde tăcerea are o influență sacră, sfințitoare, nespus de valoroasă. Să tăcem pentru un minut și să ne gândim la ce anume dorim de la Domnul: convertirea miilor de oameni, îndepărtarea ereziilor și extinderea Împărăției Răscumpărătorului.

Gândiți-vă la binecuvântările după care tânjesc sufletele voastre. Căutați să aveți o imagine corectă a lor, apoi cercetați ca să vedeți dacă sunteți pregătiți să le primiți. Să zicem că ele v-ar fi date acum – sunteți pregătiți pentru ele? Dacă mii de convertiți s-ar naște din nou în această biserică, ați fi pregătiți să îi învățați, să îi echipați și să îi mângâiați? Voi, creștinii, faceți asta acum? Acționați acum așa încât Dumnezeu să știe că sunteți potriviți să vi se însărcineze ucenicizarea acelor convertiți pentru care vă rugați? Voi vă rugați pentru har, dar oare folosiți harul pe care îl aveți deja? Voi vreți să vedeți mai multă putere, dar cum rămâne cu puterea pe care o aveți deja? O folosiți? Dacă un val uriaș de trezire ar mătura Londra, oare inimile voastre ar fi gata pentru el? Sunt mâinile voastre pregătite? Sunt buzunarele voastre gata? Sunteți cu totul pregătiți să fiți purtați pe creasta acelui val binecuvântat? Gândiți-vă la aceste lucruri!

Dacă vă gândiți bine, veți înțelege că Dumnezeu poate să îi dea Bisericii Sale cea mai mare binecuvântare, și să i-o dea oricând. Rămâneți tăcuți și cântăriți acest lucru, și veți vedea că El poate să dea binecuvântarea prin voi sau prin mine. El ne poate face pe fiecare dintre noi, așa slabi, cum suntem, să fim puternici când El, Dumnezeu, zdrobește întăriturile. El poate face ca, deși am avea câteva pâini și câțiva pești, mâinile noastre firave să poată fi în stare să hrănească mari mulțimi cu Pâinea vieții. Gândiți-vă la acest lucru și întrebați-vă în dimineața aceasta, în liniștea sufletelor voastre: „Ce putem face ca să căpătăm binecuvântarea?” Facem asta? Ce se găsește acolo, în atitudinea noastră, în rugăciunea noastră personală, în faptele noastre pentru Dumnezeu, care poate să aducă binecuvântarea din Cer? Acționăm oare cu sinceritate? Avem cu adevărat dorința după aceste lucruri despre care vorbim? Am putea să renunțăm la activități lumești ca să ne ocupăm cu lucrarea lui Dumnezeu? Am putea să punem deoparte timp ca să lucrăm în via Domnului? Suntem dornici să facem lucrarea Domnului și suntem în acea stare a inimii în care putem face această lucrare eficient și acceptabil? Rămâneți în tăcere și cercetați-vă! Eu i-aș sugera fiecărui creștin să stea pentru o clipă înaintea lui Dumnezeu când va ajunge acasă și să I se închine în tăcere și uimire, în tăcerea rușinii pentru superficialitate și apoi în tăcerea cântăririi atente a acestor lucruri… Noi vom accepta Cuvântul Lui ca legea, lumina și viața sufletelor noastre, și nimic în afara lui. Domnul să trimită acea tăcere solemnă chiar acum peste întreg poporul Lui!

2. Haideți să ne împrospătăm puterea. Zgomotul ne obosește; tăcerea ne hrănește. A alerga la porunca Domnului este întotdeauna un lucru bun, dar a sta la picioarele Lui este ceva necesar, căci, asemenea îngerilor care excelează în tărie, puterea noastră în împlinirea poruncilor Lui izvorăște din luarea aminte la glasul Cuvântului Lui. Dacă a te gândi în tăcere este o bună pregătire pentru o controversă omenească, cu cât mai mult trebuie să fie ea necesară în pregătirea pentru pledoariile solemne înaintea Celui veșnic? Lăsați ca izvoarele adânci să rămână nepeceltuite; lăsați ca solemnitățile veșniciei să își exercite puterea în timp ce totul este liniștit în noi.

Dar cum se face ca o astfel de tăcere să ne înnoiască puterea? În primul rând, ea face acest lucru făcând loc pentru Cuvântul care împuternicește, pentru ca el să vină în suflet și, astfel, puterea Duhului Sfânt să fie percepută cu adevărat. Cuvinte, cuvinte, cuvinte – avem atât de multe cuvinte, și ele nu sunt decât pleavă! Dar unde este Cuvântul care era Dumnezeu de la început și era cu Dumnezeu (Ioan 1:1-2)? Acel Cuvânt este sămânța vie și incoruptibilă. „Pentru ce să amesteci paiele cu grâul?, zice Domnul” (Ier. 23:28). Vrem mai puțin din cuvintele omului și mai mult din cuvintele Aceluia care este însuși Cuvântul lui Dumnezeu. Faceți liniște, faceți liniște, și lăsați-L pe Isus să vorbească. Lăsați rănile Lui să vă vorbească; lăsați moartea Lui să vă vorbească; lăsați învierea Lui să vă vorbească; lăsați înălțarea și slava Lui ulterioară să vă vorbească; și lăsați trâmbița revenirii Lui să sune în urechile voastre. Dacă nu puteți auzi muzica acestor lucruri glorioase, este din cauza zgomotului roților îngrijorării și a infatuării deșarte a înțelepciunii de sine.

Faceți liniște ca să puteți auzi glasul lui Isus, căci când El vorbește, vă veți înnoi puterea. Duhul cel veșnic este cu poporul Lui, dar noi ratăm deseori să primim puterea Lui din cauză că aplecăm urechea mai mult la alte voci decât la a Lui. Se întâmplă destul de des ca propriile noastre voci să ne rănească, căci le auzim când n-am primit, de fapt, niciun mesaj de la Domnul, astfel că ne dau un sunet încurcat (1 Cor. 14:8). Dacă vom aștepta Duhul binecuvântat, influența Lui tainică ne va acoperi în chip duhovnicesc și vom fi umpluți de toată plinătatea lui Dumnezeu. Ca atunci când am văzut gheața topindu-se dintr-o dată sub influența vântului cald de la miazăzi, așa și letargia noastră se va topi înaintea puterii Lui suverane. Cât de des am simțit într-o clipă cum sufletul meu rece ca gheața s-a topit la suflarea Duhului Sfânt… De aceea, faceți liniște pentru ca Duhul să lucreze astfel asupra voastră. Abandonați orice alte voci; alungați spiritul lumii, al firii pământești și al eului – și lăsați ca Duhul Celui veșnic binecuvântat să se audă vorbind în sufletele voastre. Așa vă veți împrospăta puterea.

Trebuie să tăcem apoi ca să ne înnoim puterea folosind tăcerea pentru a ne gândi la Acela cu care avem a face. Vrem să vorbim cu Dumnezeu despre slăbiciunea Bisericii Sale și despre încetineala creșterii ei. Faceți liniște, ca să vă puteți aduce aminte cine este Acela de care vă apropiați. El este Dumnezeu, Cel atotputernic, care poate face ca Biserica Lui să fie puternică, dacă voiește, și poate face asta de îndată. Noi venim să pledăm acum înaintea Celui al cărui braț nu s-a scurtat și a cărui ureche nu s-a îngreunat. Împrospătați-vă puterea gândindu-vă la El. Dacă v-ați îndoit de succesul final al creștinismului, înnoiți-vă puterea aducându-vă aminte cine este Acela care a jurat pe Sine că orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu (Isaia 40:5).

Voi veniți să pledați înaintea lui Isus Hristos. Faceți liniște și aduceți-vă aminte de rănile Lui, prin care El a răscumpărat omul! Oare pot acestea să eșueze să își primească răsplata? Va fi oare furat Isus de puterea pe care a câștigat-o cu un preț atât de scump? Pământul este al Domnului, iar El va dezbrăca lumea creată de ceața care i-a luat din strălucire la căderea omului în păcat. El va face ca această planetă să strălucească la fel de mult ca atunci când a ieșit din mâinile Creatorului atotputernic. Vor fi un Cer nou și un pământ nou, în care va locui neprihănirea. Gândiți-vă la asta, și înnoiți-vă în putere. Oare nu a spus Domnul despre Fiul Lui preaiubit că El va împărți prada cu cei puternici și că voia Domnului va prospera în mâinile Lui (Isaia 53:12)? Oare nu va fi așa?

Gândiți-vă și la faptul că apelați la Duhul Sfânt! Și aici aveți aceleași atribute divine. Ce nu poate face Duhul lui Dumnezeu? El a trimis limbile de foc la Cincizecime, și parții, mezii, elamiții și oamenii din orice popor au auzit Evanghelia dintr-o dată. El a întors trei mii de inimi printr-o singură predică, făcându-le să Îl recunoască drept Mesia pe Mântuitorul cel răstignit. El a trimis apostolii ca niște flăcări de foc peste întreg pământul, până ce orice popor a cunoscut puterea lor. El poate face azi același lucru. El poate scoate Biserica din întuneric la lumina amiezii (Isaia 58:10). Haideți să ne înnoim puterea gândindu-ne la acest lucru. Lucrarea pentru care urmează să pledăm nu este nici pe jumătate a noastră pe cât este a lui Dumnezeu. Ea nu este în mâinile noastre, ci în mâinile Aceluia care nu poate eșua. De aceea, haideți să ne înnoim puterea meditând în tăcere la Iehova Cel Triunic, căruia trebuie să Îi vorbim.

De asemenea, să ne înnoim puterea în tăcere aducându-ne aminte de făgăduințele Lui. Noi vrem să vedem lumea convertită la Dumnezeu, iar El a spus că „pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Hab. 2:14). „Atunci se va descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 40:5). „Locuitorii pustiei își vor pleca genunchiul înaintea lui, și vrăjmașii vor linge țărâna” (Ps. 72:9). „El va face ca toți idolii să piară” (Isaia 2:18). Există o mie de făgăduințe. Să ne gândim că, oricât de grea pare această lucrare și oricât de negre ar fi circumstanțele noastre prezente, nu vom îndrăzni să ne îndoim când Iehova a vorbim și a jurat pe cuvântul Lui. Îmi doresc să putem avea un sfert de ceas de tăcere ca să reflectăm la aceste lucruri, dar vi le las în grijă având încrederea că veți căuta să păstrați această tăcere acasă, și să vă înnoiți puterea.

Fragment din predica din 3 Ianuarie 1875, rostită la Metropolitan Tabernacle, Newington.