Să ne rugăm cerând lucrarea Duhului

Dacă vrem să avem parte de o trezire puternică și fără egal, nevoia noastră specială este ca întreaga Biserică să se așeze pe genunchi înaintea lui Dumnezeu. Trezirile din trecut ar trebui să crească tânjirile noastre. „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos din țara Egiptului; deschide-ți gura larg, și ți-o voi umple!” (Ps. 81:10). Mii de oameni au fost strânși deja într-un singur loc pentru rugăciune, dar când „Duhul harului și al rugăciunii” este turnat peste marele grup de creștini, ei fiind atinși de milă pentru pustiirile Ierusalimului spiritual, se va adeveri acel cuvânt care spune: „Tu Te vei scula și vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el. Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului, și le este milă de țărâna lui” (Ps. 102:13-14). O, dacă poporul lui Dumnezeu s-ar trezi să vadă ce privilegiu este să strige către Dumnezeu, cerându-I acest dar măreț!

Deschide-ți mintea, cititor credincios, față de adevărul extraordinar că Dumnezeu are o disponibilitate infinită să răspundă la rugăciunea prin care I se cere darul care, de la trimiterea Fiului Său, este cel mai mare dintre toate darurile Sale. „Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să le dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri le va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11:13). O, părinte! Cântărește bine acest verset binecuvântat: aici găsești ceea ce își descoperă sensul în inima ta! Ce este Dumnezeu atât de dispus să dăruiască? Este ceea ce garantează și aplică toate beneficiile mijlocirii lui Hristos, ceea ce face ca trezirile să aibă loc; este Duhul Sfânt! Oare nu ar trebui ca toți ucenicii din întreaga lume să se plece înaintea tronului de har, implorându-L pe Dumnezeu ca, de dragul lui Hristos, să le dea acest răspuns atotcuprinzător? Doar la El ne îndreptăm noi privirile, căci la El este „suflarea de viață” (Mal. 2:15). Dar noi cerem în Numele lui Hristos, căci chiar acest Nume înseamnă „Unsul”, iar ungerea care curge de la El, Capul, peste toate membrele Lui, este chiar acest dar, Duhul Sfânt, „pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură” (Ioan 3:34). El are acest dar fără măsură, și Îl are pentru Biserica Lui – iar oamenii Îl pot cere în rugăciune în Numele Lui. Îndreaptă-ți gândurile câteva clipe către acest dar măreț, iar rugăciunile tale vor fi ajutate.

1. Revărsarea Duhului este posibilă. Așa cum Moise „a turnat asupra capului lui Aaron din untdelemnul pentru ungere” (Lev. 8:12), Dumnezeu toarnă ungerea Duhului Său peste capul Marelui nostru Preot. Și așa cum tămâia ceremonială curgea „pe marginea veșmintelor” preotului (Ps. 133:2), darul Duhului vine peste toți credincioșii. „Ungerea pe care ați primit-o de la El”, spune apostolul Ioan, „rămâne în voi” (1 Ioan 2:27). Dar turnarea este uneori neobișnuit de mare, până la revărsare. Unii au o problemă cu acest termen, care este totuși foarte biblic și consacrat în Biserică. Printre făgăduințele făcute Israelului pentru ziua de apoi, Domnul spune: „nu le voi mai ascunde Fața Mea, căci voi turna Duhul Meu pentru casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu” (Ezec. 39:29). Comentariul apostolic aplică la vremurile Noului Testament cuvintele unui alt profet: „voi turna Duhul Meu peste orice făptură” (Ioel 2:28); și în alt loc: „Iată, voi turna duhul meu peste voi” (Prov. 1:23).

Ideea prezentată clar este cea a unei revărsări bogate. Să cerem această revărsare! Domnul Isus i-a mângâiat pe ucenicii Lui întristați prin făgăduința acestui dar ca rezultat al înălțării Lui: „dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 16:7). El a trimis acest Mângâietor. O, cât de bună și glorioasă a fost prima Cincizecime! „Odată ce… a primit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt”, a spus apostolul Petru, „a turnat ce vedeți și auziți” (F.A. 2:33). Dintr-o dată s-a auzit un sunet din Cer, ca al unui vânt puternic, care a umplut casa unde ei erau strânși, „și toți s-au umplut de Duh Sfânt” (F.A. 2:4). Nu ratați să observați că cei credincioși erau uniți în rugăciune cerând tocmai acest dar, ascultând de porunca Domnului ca ei să „aștepte făgăduința Tatălui” (cf. F.A. 1:4-5, 14; 2:1).

Darul a continuat să fie dat sub predicarea din biserica primară: „S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul” (F.A. 10:44). După mulți ani, același apostol se referă la faptul cunoscut că „Duhul Sfânt [a fost] trimis din Cer” (1 Petru 1:12). Fiecare trezire deosebită și seceriș bogat de suflete a venit de la același Duh și a fost cerut prin aceeași rugăciune insistentă. De aceea, cereți Duhul!

2. Influența Duhului Sfânt al lui Dumnezeu este peste măsură de puternică. Noi cerem ceva puternic și revoluționar. Noi Îl cerem pe Cel atotputernic. Un oraș rău și o lume rea nu se vor supune nimănui care să aibă o putere inferioară. Ce încurajare că „Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor” (Isaia 26:4). Acest adevăr este la fel de aplicabil trezirii Bisericii ca rezidirii Templului: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor” (Zah. 4:6). Creștinii să nu mai dispere după convertirea păcătoșilor trufași, chiar a celui mai ticălos dintre ticăloșii din cele mai pângărite și mai sângeroase locuri, ca și cum ne-am aștepta că primim ca răspuns la rugăciunile noastre doar un fel de acțiune slabă, firavă. „Evanghelia noastră”, spune apostolul Neamurilor, „v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt și cu o mare îndrăzneală” (1 Tes. 1:5). Acesta este temeiul nădejdii noastre când slujitorii Cuvântului propovăduiesc vestea bună astfel încât predicarea să se facă „într-o dovadă dată de Duhul și de putere” (1 Cor. 2:4). Fie ca Dumnezeu să ne dea eliberarea de necredință în ce privește puterea Duhului Sfânt, în eficacitatea deosebită a adevărului!

3. Duhul, pe care noi Îl cerem, este Autorul regenerării și al sfințirii. Dacă Dumnezeu ne dă aceste lucruri cu o măsură mare, nu încape îndoială că trezirea noastră va fi completă. „Ce este născut din Duh, este duh” (Ioan 3:5-6, 8). Toți credincioșii răsună de aceeași laudă: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:5). Privește către miile de oameni cu totul orbi față de realitățile spirituale, și întreabă-te: Ce putem cere pentru ei care să fie atât de indispensabil și important cum este Duhul Sfânt, care va „dovedi [sau convinge] lumea de păcat, neprihănire și judecată” (Ioan 16:8)? El este la fel de capabil să îl convertească pe ucigaș sau pe femeia păcătoasă ca și pe fariseul bisericos, la fel de capabil să regenereze o mie de oameni după cum poate să regenereze unul singur. Cine este suficient de treaz față de nevoia de a-L implora pe Dumnezeu să convertească o mulțime de păcătoși?

Orice trezire a Bisericii stimulează creșterea în sfințenie; orice recuperare a unui nepocăit înseamnă începutul sfințirii lui. În cazul amândurora avem nevoie de darul Duhului, și avem nevoie de El acum. Avem nevoie ca El să frângă puterea păcatului în cei ce se consideră creștini și să țintuiască pe cruce poftele lor, căci dar prin această influență putem să facem „să moară faptele trupului” (Rom. 8:13). Unii dintre primii credincioși au fost anterior niște păcătoși groaznici, „dar”, spune apostolul Pavel, „ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți, în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Dumnezeului nostru” (1 Cor. 6:11). Nădejdea, bucuria, dragostea, acțiunea consecventă și succesul sunt roadele aceluiași Duh (Rom. 5:5; 1 Tes. 1:6). Cu alte cuvinte, Duhul lui Dumnezeu este Duhul trezirii. Rugăciunea fierbinte, zilnică și unită a poporului lui Hristos pentru acest dar înălțat pune o onoare asupra lui Dumnezeu într-o măsură remarcabilă. Noi avem deja motiv să observăm cât de clar binecuvântează El străduințele care încep prin rugăciune. Dragi frați, să nu ratăm să vedem dovada, nici să nu eșuăm să mergem pe calea pe care suntem îndemnați prin providența lui Dumnezeu și prin Duhul.

4. Duhul Sfânt trimite acele daruri necesare pentru o lucrare eficace. Când darurile miraculoase au fost necesare, ele nu au fost reținute. Toată inspirația, înțelepciunea și slujirea sunt din aceeași sursă. Așa sunt și trăsăturile calificative obișnuite pentru slujire cerute în umblarea zilnică a creștinului zelos care caută să mântuiască suflete. „Sunt felurite lucrări, dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora” (1 Cor. 12:6-7). Domnul a făgăduit că Duhul le va da ucenicilor Lui ce să vorbească atunci când aveau să fie duși la judecată (Luca 12:12). La fel le umple Duhul binecuvântat al lui Dumnezeu inimile și buzele pentru slujirea obișnuită! Apostolii înșiși au cerut în rugăciune „să li se dea cuvânt” (Efes. 6:19), iar o biserică ce se roagă va avea o lucrare și membri curajoși și iubitori în mărturisirea și propovăduirea Domnului lor. Rugăciunile care aduc de sus astfel de influențe sunt ele însele lucrate de Dumnezeu când credincioșii, rămânând în dragostea lui Dumnezeu, „se roagă prin Duhul” (Iuda 20) în același timp. Iată cât de dependenți suntem de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu pentru orice lucru. Este clar că harul a început lucrarea, harul o păstrează vie, și harul o poate purta înainte și o poate extinde.

Fraților, trebuie să ne rugăm cum nu ne-am mai rugat niciodată. Absența succesului este cauzată de dorințele și cererile noastre reci. Noi nu suntem limitați în Dumnezeu, ci în gândurile și nădejdile noastre mărunte. Noi nu avem parte de trezire pentru că nu o cerem (Iacov 4:2). Dacă ne-am aflat sub o influență adâncă și serioasă a puterii, bogăției și credincioșiei divine, „cum ar urmări unul singur o mie din ei, și cum ar pune doi pe fugă zece mii” (Deut. 32:30)! Lecția pe care trezirea are trebui să ne-o dea este cea a îndatoririi de a fi insistenți în rugăciunea pentru o revărsare mai mare și mai glorioasă a Duhului Sfânt. Când acționăm pe baza acesteia, vom vedea noi minunății ale dragostei în locul unde ne rugăm.

Deși locurile unde ne închinăm și primim învățătură sunt foarte necesare, și deși toți creștinii bogați ar trebui să se simtă vinovați câtă vreme astfel de locașuri nu sunt construite, ele nu sunt suficiente în sine. Experiența dovedește că niște clădiri bune pot rămâne goale și în ele să nu răsune glasurile predicatorilor competenți. Avem nevoie de un șoc care să scuture sufletele adormite, un impuls care să le îndemne către cercetarea de sine, o atragere puternică pentru a fi aduse la Cuvânt. Marea nevoie a celor din afara bisericii este cea a interesului, a trezirii, a motivației; ceva care să îi facă să meargă la biserică și să le pese de sufletele lor. Reformele populare care au avut loc sub predicarea autentică au avut acest efect într-o anumită măsură. Într-adevăr, nu ne putem gândi la nimic mai probabil să trezească atenția oamenilor lumești, violenți și blasfemiatori, decât un val puternic de trezire, care lovește repetat în familiile și inimile lor ticăloase. Influențele rele sunt propagate în felul acesta – de ce nu ar fi propagate tot așa și cele bune? În întreg cercul agitat dintr-o anumită clasă socială, o singură oră va fi suficientă pentru a stârni agitația lor morbidă și pasionată după un premiu, o luptă, o crimă sau o răscoală; de ce oare aceiași oameni nu ar produce astfel de impulsuri cum s-a petrecut cu mulțimile care i-au auzit pe un Luther,¹ un Whitefield² sau un Spurgeon?³ Fie ca Dumnezeu să ne dea harul să trăim ziua când mesajele mântuirii și întâlnirile de rugăciune să fie răspândite printre cei care acum umplu cârciumile, sălile de dansuri, tavernele plăcerilor spurcate și pușcăriile! Nimic nu va produce acest lucru decât o trezire mare, fără egal; și pentru asta suntem chemați să ne rugăm. Dacă citim cu atenție ceea ce binecuvântatul nostru Domn a spus în pilda celor doi fii, vom vedea că aceștia sunt cei care nu doar că au nevoie de adevăr, ci care au acces la puterea lui: „Adevărat vă spun că vameșii și curvele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 21:28-32). Când Dumnezeu Își manifestă într-o manieră atât de remarcabilă disponibilitatea de a întoarce la Sine mari mulțimi de oameni, toți cei ce se tem de Numele Lui și iubesc sufletele oamenilor ar trebui să se plece înaintea Lui – implorându-L ca El să înflăcăreze lucrarea harului mai mult și mai profund în mulțimile de oameni depravați. La fel cum este de sigur că dragostea și credința dau naștere rugăciunii, tot așa este de sigur că rugăciunea va da naștere acțiunii… Cei orbi și plini de vicii, prin care se nasc răscoalele și care umplu pușcăriile, nu se vor înghesui să asculte Cuvântul predicat până ce o influență proaspătă și irezistibilă își va face loc prin toată populația până în înseși locurile păcatului lor. Rugăciunea pentru o astfel de influență ne este prezentată clar ca o îndatorire. În timp ce ne rugăm, trebuie să și lucrăm. Acești copii ai celui răi nu vor să vină la lumină, așa că trebuie să fie aduși la ea. Făcând efortul concertat și cuprinzător, așa încât să nu lăsăm niciun cotlon neatins, și ducându-le celor pierduți vestea bună a ospățului bogat al Evangheliei care așteaptă să fie primită de ei, vom fi instrumentele pe care Dumnezeu le va folosi ca să-i „silească să intre” (cf. Luca 14:23).

Fragment din The Revival and Its Lessons, American Tract Society, New York, 1858.

Note bibliografice și explicative

(1) Martin Luther (1483-1546) – teolog protestant german, având rolul principal în mișcarea de reformă din Germania.

(2) George Whitefield (1714-1770) – cel mai cunoscut evanghelist din secolul al XVIII-lea, pe care Dumnezeu l-a folosit mult în Anglia și în coloniile din America în timpul primei mari treziri.

(3) Charles Spurgeon (1834-1892) – influent predicator baptist.