Descriere

Pentru cine a murit Hristos? O întrebare aparent simplă, dar cu implicații majore asupra vieții de credință și asupra practicii în evanghelizare.

John MacArthur preia sarcina deloc simplă de a examina această întrebare și de a oferi un răspuns biblic pentru ea.

În prima parte a acestei cărți, autorul începe prin a diagnostica opinia majorității evanghelicilor asupra caracterului limitat sau nelimitat al ispășirii lui Hristos, după care trece la analiza implicațiilor ispășirii universale, arătând că, în esență, aceasta ar presupune adoptarea universalismului sau a gândirii că ispășirea este insuficientă, incompletă pentru mântuirea păcătosului. El aduce apoi argumente biblice în susținerea doctrinei ispășirii reale, concrete, demonstrând cine și cum limitează în fapt ispășirea.

În partea a doua, John MacArthur aduce în discuție pasaje-cheie ale Vechiului și Noului Testament, atât pasaje clasice care vorbesc despre ispășirea făcută de Hristos, cât și pasaje controversate, care, la prima vedere, ar sugera ideea unei ispășiri universale, explicând felul în care termeni precum „lumea” sau „toți oamenii” ar trebui înțeleși conform cu contextul acelor versete.

Cuprins

PARTEA ÎNTÂI
Provocarea și nevoia de claritate
Opinia majorității
Implicațiile ispășirii universale
Problema inabilității totale a păcătosului
O ispășire limitată sau una universală?
Cine și cum limitează ispășirea?
Concluzie

PARTEA A DOUA
Limitările noastre
Ispășirea în Vechiul Testament
Ispășirea și lucrarea Evangheliei
Pentru cine a murit Hristos?
Lumea pentru care a murit Hristos
Cei toți pentru care a murit Hristos
Pentru oile Mele
Concluzie

Recenzii

Informații despre carte

Preț

GRATUIT

Format

electronic, Acrobat Reader PDF, EPUB, GBOOKS

Nr. pagini

83

Data publicării

2017, 2023

Descarcă

Dacă nu știți cum să descărcați și să citiți fișierele PDF, Epub sau Mobi, găsiți instrucțiuni aici (întrebările 14-16).​

Sus