Cea mai mare dificultate pentru un credincios este păzirea inimii alipită de Dumnezeu. De ce? Pentru că din inimă ies izvoarele vieții, ea fiind locul părtășiei lui în unirea și comuniunea cu Dumnezeu. Inima omului este cea mai rea parte din ființa lui înaintea nașterii din nou, dar cea mai bună parte a sa după convertire. Ea este locul unde sunt adăpostite principiile vieții și izvorul acțiunilor.

Dar ce presupune mai precis păzirea inimii? Ei bine, păzirea inimii presupune mai înainte de toate sârguință, zel și hotărâre. Ea presupune o alipire hotărâtă de Dumnezeu și de Cuvântul Lui, în toate aspectele gândirii, atitudinii, vorbirii și vieții practice.

Inima concepe, iar membrele pun în aplicare, pentru că, așa cun spune Scriptura, gura vorbește din prisosul inimii (Luca 6:45). Inima bine vegheată este cea care descoperă și suprimă ispita înainte ca aceasta să prindă putere. De aceea, slăvirea lui Dumnezeu are mult de-a face cu păzirea inimii.