Cum să introducem practica membralității într-o biserică existentă

„Cum am putea să ne implicăm în lucrare în această biserică?”

Acel cuplu voia să înceapă să slujească chiar din acea zi – să găzduiască grupuri mici, să conducă studii biblice… orice. Încurajat de entuziasmul lor, păstorul i-a îndemnat pur și simplu să continue să vină la adunare și să cunoască mai bine biserica.

Adevărul este că vizitatorii n-ar trebui să slujească biserica în nicio modalitate oficială, de la servitul cafelei până la voluntariatul în îngrijirea copiilor.

Această recomandare nu ține de faptul că am fi noi răutăcioși sau lipsiți de ospitalitate. Nu, ci acest lucru se datorează faptului că noi credem că cea mai importantă întrebare cu care ar trebui să se confrunte o persoană nouă ce participă la serviciile oricărei biserici este aceasta: Care este situația mea înaintea lui Dumnezeu? Au fost iertate păcatele mele și am fost înfiat în familia Lui? Câtă vreme nu tratezi aceste probleme, slujirea ta în biserică ar putea pur și simplu să te distragă de la aceste întrebări de o importanță primordială.

NU ȘTIAM CINE ERAM „NOI”

Când am început slujirea pastorală la United Christian Church din Dubai, în 2005, nu știam cine eram acei „noi”.

Nu exista nicio listă care să spună cine era membru în biserica noastră și cine nu. Existau doar câteva sute de oameni care veneau săptămânal, unii regulat, alții nu. Existau oameni care nu se dedicaseră niciodată bisericii, ca membri, și care nu doar că slujeau cu cafeaua, ba chiar conduceau grupuri mici de studiu biblic. Prezbiterii nu știau, dar unii dintre acești lideri oficiali susțineau idei nebiblice, precum universalismul sau modalismul. Acești oameni nu trecuseră niciodată printr-un proces de a deveni membri.

Pavel i-a învățat pe prezbiterii din Efes în felul următor: „Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului” (F.A. 20:28). Cum am putea ști cine formează acea turmă, așa încât să ne putem ruga pentru ei și să îngrijim de ei, dacă n-ar exista calitatea de membru? Este acea turmă formată pur și simplu din oameni care se întâmplă să își facă apariția la adunările noastre săptămânale? Evrei 13:17 spune că vom „da socoteală” pentru turma care ne-a fost încredințată. Astfel, iată că este important să știm cine face parte din această turmă.

Acesta este motivul pentru care, în urmă cu șase ani, biserica mea a început să pună în aplicare și să respecte ideea de membru în biserică. Punând în aplicare acest lucru, prezbiterii puteau să știe acum care era turma ce le era încredințată, și să îngrijească de ea.

TRECEREA PRIN TURBULENȚE

Toate persoanele de la UCCD se simțeau confortabil cu ideea de membru, atâta vreme cât aceasta rămânea opțională. Nimeni n-a obiectat față de această idee și nimeni n-a văzut-o ca pe o nouă tehnică de management sau ca pe un instrument în plus pentru a valida dedicarea cuiva. Totuși, când am prezentat procesul de a deveni membru și calitatea de membru ca lucruri așteptate din partea tuturor credincioșilor din congregația noastră, am intrat în zona turbulențelor. Mulți n-au înțeles sau n-au fost de acord că aceasta era o cerință biblică. Unii au considerat-o chiar un lucru legalist, exclusivist sau aducător de dezbinare.

Procesul de intervievare sau discuția cu noii membri a fost ceea ce era contestat în particular. O persoană a scris cândva: „N-am participat niciodată la o biserică unde să mă simt ca și cum mi s-ar fi cerut să trec un test în calitate de creștin, pentru a aparține acelei familii. Întreaga viață a bisericii are ca scop să fie o experiență iubitoare, în cadrul căreia ai parte de îngrijire… Cu siguranță că, mai întâi, îi inviți cu dragoste pe membri să fie parte din biserică, apoi, dacă simți că aceștia au nevoie de călăuzire sau de mai multă mentorare pentru a crește în viața creștină, atunci poți pune la cale ceva. Aici, însă, m-am simțit de parcă a trebuit să trec clasa înainte de a putea aparține acestei biserici, și sunt destul de sigur că nu asta este ceea ce Dumnezeu a intenționat să fie biserica”.

MEMBRALITATEA: AL DOILEA INSTRUMENT IMPORTANT PENTRU REFORMARE

În ciuda acestor obiecții, am descoperit după șase ani că membralitatea biblică în biserică a fost vitală pentru întărirea bisericii noastre. În fapt, după predicarea Cuvântului, cred că cea mai importantă modalitate de a reforma o congregație este să adopți ideea sănătoasă de membralitate în biserică.

LECȚII ÎNVĂȚATE PE PARCURS

Iată câteva dintre lecțiile pe care le-am învățat pe parcurs.

1. Oferă mai întâi învățătură pe această temă.

Cea mai sigură modalitate de a distruge o congregație este să începi să schimbi practicile acelei biserici fără a pune fundamentul biblic necesar schimbării. Pavel l-a îndemnat pe Timotei să slujească cu „cu toată blândețea [răbdarea, lit. ESV] și învățătura” (2 Tim. 4:2). Dacă biserica ta a existat ani de zile fără un standard legat de membralitatea biblică, atunci este posibil să fie necesari ani de zile pentru a vedea o schimbare autentică, biblică.

2. Predică expozitiv.

Pe măsură ce oamenii vor crește spiritual, prin auzirea Cuvântului predicat în fiecare săptămână, ei vor deveni tot mai receptivi față de argumentele biblice legate de conducerea și viața bisericii, și toate acestea spre binele vieții adunării. „Duhul este acela care dă viață” (Ioan 6:63), iar El Se folosește de Cuvânt în acest sens.

3. Ridică ștacheta pentru ceea ce înseamnă să fii creștin.

Subliniază sfințenia lui Dumnezeu în predicarea ta, alături de porunca ce survine din aceasta, și care spune că poporul lui Dumnezeu trebuie să reflecte caracterul Lui sfânt (Ex. 1 Petru 1:16).

Îndreaptă atenția adunării către practica disciplinei bisericii din Noul Testament, făcând asta printr-o dietă constantă de predicare expozitivă (ex. Gal. 6:1-2, 2 Tes. 3:6-15, 1 Tim. 5:19-20, Tit 3:10-11, Iuda 22-23 etc.). În final, oamenii se vor mira de ce nu s-a aplicat disciplina bisericii în adunare de atâta vreme. Disciplina bisericii este dovada biblică cea mai clară în favoarea ideii de membralitate bisericească (ex. Matei 18:15-20; 1 Cor. 5; v. și 2 Cor. 2:6).

O biserică este un grup definit de credincioși care se dedică lui Dumnezeu și reciproc, în mod voluntar și conștient. Viețile lor nu sunt perfecte dar, prin harul lui Dumnezeu, ei sunt substanțial diferiți de lumea din jurul lor, iar acest lucru se poate observa. Atunci când vei sublinia ce înseamnă ca biserica să fie poporul sfânt al lui Dumnezeu (1 Petru 2:9), membralitatea bisericească va începe să aibă mai multă logică.

4. Fă aplicații colective în predicile tale.

Nu aplica Scriptura doar la nivel individual. Cere-le oamenilor să ia în considerare ceea ce pasajul spune despre biserică, în întregimea ei. În timp, acest lucru va afecta orientarea lor către comunitate și către responsabilitățile pe care le au reciproc, unul față de celălalt.

5. Răspândește această viziune printre prezbiteri și ceilalți lideri ai bisericii.

Poți să le oferi acestora broșura lui Mark Dever, A Display of God’s Glory. Dacă liderii din biserica ta preferă materiale mai amuzante, poți încerca și cartea lui Mike McKinley, Church Planting is for Wimps. Vorbește cu ei despre argumentele în favoarea unei congregații biblice, bine rânduite.

6. Fii un model solid al vieții de comunitate.

Fă din viața ta o copie în miniatură, un model în miniatură al comunității strâns legate pe care dorești să o vezi în biserica ta. Fii ospitalier. Du-te la prânz cu bărbații care sunt evlavioși în lucrare. Începe să construiești un miez comunitar care recunoaște valoarea dării de socoteală și a părtășiei. Începe cu lucruri mici, fii răbdător și roagă-te pentru interacțiunile pe care le ai cu ceilalți.

7. Roagă-te ca Dumnezeu să îmbogățească relațiile din biserica ta, așa încât membralitatea să aibă sens.

Fără o comunitate creștină autentică, membralitatea rămâne o simplă carcasă fără miez. Noi suntem dependenți de Duhul Sfânt, care ne dă dragoste frățească și prin care se menține unitatea pe care membralitatea o manifestă atât de frumos. Roagă-te mult pentru părtășia și relațiile din biserica ta. Încurajează conversațiile spirituale. Pe măsură ce relațiile se adâncesc în biserică, mărturisirea păcatului și corecția vor deveni lucruri tot mai normale.

8. Adoptă un legământ al membrilor pentru a sublinia responsabilitatea colectivă a acestora.

Un legământ este o promisiune pe care fiecare membru o face de a iubi și de a îngriji de biserică. El specifică obligațiile pe care credincioșii le au unul față de celălalt. Dacă biserica ta este mai veche de 50 de ani, este foarte posibil să fi existat cândva un astfel de legământ. Șterge praful de pe el și reintroduce-l în biserica ta, dar doar după ce ai predicat îndelung pe această temă.

Pentru a vă asigura că acest legământ este în realitate un document „viu” în biserica voastră, citiți-l împreună înaintea Cinei Domnului sau în adunările generale. Adevărata adunare este compusă din aceia care s-au dedicat conștient și voluntar unii altora în biserica voastră. În lipsa unui astfel de legământ și a calității de membru, biserica ta riscă să rămână un loc unde se predică, și doar atât.

9. Pregătește-te pentru obiecții.

Obiecția nr. 1: Nu am mai făcut asta niciodată până acum.

Răspuns: Permiteți Bibliei, nu tradiției, să stabilească ceea ce faceți în biserică. Gândiți-vă la importanța disciplinei bisericii în Noul Testament (ex. Matei 18:15-17, 1 Cor. 5, 2 Cor. 2:6). Dacă cineva poate fi exclus dintr-o adunare locală, atunci trebuie să existe și procesul prin care să fie admis ca membru în acea adunare. La asta se referă membralitatea. Noul Testament prezumă că toți creștinii sunt membri în biserici locale.

Obiecția nr. 2: Membralitatea este legalistă și neiubitoare.

Răspuns: Poate fi, dar nu în mod necesar, și nici nu ar trebui să fie. În fapt, când îi permiți cuiva să rămână confortabil din biserica ta, fără a-l confrunta vreodată cu chestiunea situației lui înaintea lui Dumnezeu, acesta este, probabil, cel mai neiubitor lucru pe care îl puteți face. Este adevărat că membralitatea în sine nu va face ca adunarea să fie mai iubitoare, dar acest lucru ar trebui să fie o manifestare puternică a comunității pline de Duhul.

Obiecția nr. 3: Treaba asta ne ia prea mult timp. Cine ar vrea să-și dedice timp și atenție după o întâlnire grea a prezbiterilor, pentru a se ocupa de detaliile la nivel individual, de viețile și mărturiile atâtor potențiali membri, despre formularele de discuție pentru a fi primit ca membru? Un prezbiter m-a întrebat cândva, „n-am putea să delegăm acest lucru unui diacon?”

Răspuns: Chemarea esențială a unui prezbiter nu este de a administra programe, ci este aceasta: „Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi” (F.A. 20:28). Ce poate fi mai potrivit unei astfel de chemări decât să te achiți de datoria scripturală de a accepta noi membri și de a-i disciplina pe cei ce trebuie disciplinați?

MEMBRALITATEA PUNE ÎN DISCUȚIE CELE MAI IMPORTANTE ÎNTREBĂRI

Un alt motiv pentru a practica membralitatea bisericească este că ea aduce în discuție cele mai importante întrebări. Procesul de cercetare a candidaților și contactele pastorale sunt vitale pentru biserică tocmai în acest context.

Cândva, am avut de-a face cu situația unui bărbat din Yemen care a dorit să devină membru la UCCD, dar, judecând pe baza discuției avute cu el, am concluzionat că acesta nu era credincios. Alertați de aceasta, am început să discutăm cu el adevărurile de bază ale Evangheliei. Acum, el este un creștin rodnic, care le împărtășește Evanghelia altora. Într-o altă situație, un bărbat venit din Africa de Sud a parcurs procesul de a deveni membru, dar n-a fost capabil să explice clar Evanghelia, chiar dacă părea să creadă adevărul și aducea oarece dovezi ale credinței. După câteva discuții și după ce a lecturat cartea lui John Stott, Basic Christianity, credința lui a început să se adâncească și să înflorească. Acum, el slujește cu credință și este diacon al bisericii. Astfel, ca urmare a procesului pus în practică pentru a deveni membri, mult mai mulți oameni au fost mântuiți și întăriți în biserica noastră.

Evident, nu toți sunt convinși de la început.

Acum trei ani, un soț care era nemulțumit de procesul de membralitate, le-a scris prezbiterilor cu privire la soția lui, care era neliniștită după discuția pe care am avut-o în vederea primirii ei ca membru. El a spus: „Întreaga discuție a determinat-o să-și pună sub semnul întrebării credința creștină”.

El nu știa că tocmai asta trebuie să facă procesul acesta. El este rânduit pentru a ne determina să ne cercetăm credința (2 Cor. 13:5). De ce? Nu pentru că noi, păstorii, am fi niște persoane aspre, lipsite de compasiune sau de sensibilitate. Nu pentru că am crede că noi suntem mai buni decât alții, sau pentru că am fi capabili să judecăm mai bine credința oamenilor. Nu, ci noi îi permitem acestui proces de membralitate bisericească să ne determine să ne cercetăm credința pentru că întrebarea – „Sunt eu cu adevărat creștin?” — este una dintre cele mai importante întrebări cu care ne putem confrunta vreodată în viață.

Despre autor: John Folmar este păstorul United Christian Church of Dubai, în Emiratele Arabe Unite.