Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta

„Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău” (Exod 20:12).

Copiii sunt chemați să arate cinste față de părinții lor printr-o stimă respectuoasă. Ei trebuie să le acorde un respect profund și politicos. De aceea, când apostolul vorbește despre tații noștri trupești, el ne îndeamnă și să îi respectăm (Evrei 12:9). Această reverență trebuie arătată:

(1) Lăuntric, printr-un respect amestecat cu dragoste. „Fiecare dintre voi să cinstească pe mamă-sa și pe tatăl său” (Lev. 19:3). În porunca din Exod 20, tatăl este menționat primul; aici, mama este menționată prima, în parte pentru a cinsti mama, căci, ca urmare a multor slăbiciuni caracteristice femeilor, copiii sunt mai înclinați să nu își respecte mama. De asemenea, mama îndură mai multe pentru copilul ei.

(2) Exterior, deopotrivă în cuvânt și faptă.Reverența față de părinți în cuvânt constă din ceea ce le vorbim direct. „Cere, mamă”, i-a spus regele Solomon mamei sale Bat-Șeba (1 Împ. 2:20). În vorbirea față de părinți, copiii trebuie să arate respect. Ei ar trebui să își vorbească părinții de bine, dacă merită asta. „Fiii ei se scoală, și o numesc fericită” (Prov. 31:28). În cazul în care un părinte este mai slab, copilul ar trebui să își dea toată silința și, printr-o vorbire înțeleaptă, să acopere goliciunea părintelui lui.^[1]

Copiii trebuie să manifeste respect față de părinții lor printr-o purtare supusă… Deși era un mare prinț și tatăl lui devenise sărac, Iosif s-a plecat înaintea lui și s-a purtat cu smerenie, ca și cum tatăl lui era prinț, iar el era cel sărac (Gen. 46:29). Când mama lui a venit la el, regele Solomon „s-a sculat s-o întâmpine, s-a închinat înaintea ei” (1 Împ. 2:19)… O, cât de mulți copii sunt departe de a-și respecta astfel părinții! Ei chiar îi disprețuiesc. Ei se poartă cu o asemenea mândrie și neglijență față de părinți, încât sunt o ocară la adresa religiei și le coboară cu durere perii cărunți ai părinților în mormânt. „Blestemat să fie cel ce va nesocoti pe tatăl său și pe mama sa” (Deut. 27:16).

Dacă toți cei ce îi nesocotesc pe părinții lor sunt blestemați, cât de mulți copii din vremea noastră se află sub blestem! Dacă cei ce sunt lipsiți de respect față de părinți vor trăi și vor avea copii, propriii lor copii vor fi niște spini în coastele lor, iar Dumnezeu îi va face să își citească propriile păcate în pedepsirea lor.

Copiii trebuie să își cinstească părinții prin ascultare atentă.„Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile” (Col. 3:20). Domnul nostru Isus Hristos a oferit aici un model pentru copii. El S-a supus părinților Lui (Luca 2:51). El, înaintea căruia îngerii se pleacă, a fost supus față de părinții Lui. Această ascultare față de părinți este manifestată în trei feluri:

În primul rând, prin a lua seama la sfaturile lor: „Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău, și nu lepăda îndrumările mamei tale” (Prov. 1:8). Ca să zic așa, părinții sunt în locul lui Dumnezeu. Dacă ei te învață frica de Domnul, trebuie să iei seama la cuvintele lor ca la niște porunci, nu să fii ca un surd, astupându-ți urechile. Fiii lui Eli n-au luat seama la glasul tatălui lor, astfel că au fost descriși ca „oameni răi” sau fii ai lui Belial ^[2] (1 Sam. 2:12, 25). Așa cum copiii trebuie să ia seama la sfaturile părinților lor în aspectele spirituale, tot așa trebuie să asculte și în aspectele care țin de această viață, precum alegerea unei meserii și intrarea în căsătorie. Iacov nu s-a apucat să își ia singur soție – deși avea 40 de ani – fără sfatul și acceptul din partea părinților lui (Gen. 28:1-2)… Dacă părinții [protestanți] ar sfătui un copil să se căsătorească cu cineva necredincios sau romano-catolic, cred că situația este clară – și mulți alții sunt de aceeași părere – că aici, copilul poate refuza, nefiind obligat, nici forțat de părintele lui. Copiii trebuie să se „căsătorească în Domnul”, nu cu persoane necredincioase (1 Cor. 7:39).

În al doilea rând, ascultarea de părinți se arată prin supunerea față de poruncile lor. Un copil trebuie să fie ecoul părinților: când tatăl vorbește, copilul ar trebui să răspundă în ascultare ca un ecou. Recabiților le era interzis de tatăl lor să bea vin. Ei au ascultat de el și de porunca lui (Ier. 35:14). Copiii trebuie să asculte de părinții lor în toate lucrurile (Col. 3:20). Ei trebuie să asculte de părinții lor și în lucrurile care nu le plac sau față de care au cele mai mari rețineri. Esau a ascultat de tatăl lui când i-a poruncit să îi găsească vânat, pentru că îi plăcea vânătoarea, dar a refuzat să asculte de el într-un lucru de o importanță mult mai mare, anume alegerea unei soții. Dar deși copiii trebuie să asculte de părinții lor „în toate lucrurile”, totuși această ascultare este limitată la cele drepte și cinstite. „Ascultați în Domnul” are validitate atâta vreme cât poruncile părinților sunt în acord cu poruncile lui Dumnezeu (Efes. 6:1). Dacă părinții poruncesc ceva împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, ei își pierd dreptul de a fi ascultați. În acest caz, copiii trebuie să nu asculte de părinți.

În al treilea rând, respectul față de părinți trebuie manifestat și în acoperirea nevoilor lor la bătrânețe. Iosif și-a iubit tatăl bătrân (Gen. 47:12). Grija față de părinții bătrâni sau bolnavi este ca plata unei datorii drepte. Părinții îi cresc pe copii când sunt mici, iar copiii ar trebui să aibă grijă de părinții lor când sunt bătrâni… Copiii care se rușinează de părinții lor bătrâni sau bolnavi aș zice că sunt ca niște monștri, purtându-se cu ei ca și cum le-ar da o piatră în loc de pâine. Când casele sunt încuiate, noi zicem că este o molimă în acea familie. Când inimile copiilor sunt încuiate față de părinții lor, molima este acolo. Binecuvântatul nostru Mântuitor a avut mare grijă de mama Sa. Când a fost pe cruce, El i-a cerut ucenicului Său Ioan să o ia acasă la el ca pe mama sa și să aibă grijă să nu îi lipsească nimic (Ioan 19:26-27).

Iată acum motivele pentru care copiii trebuie să își cinstească părinții:

În primul rând, aceasta este o poruncă solemnă a lui Dumnezeu.„Cinstește pe tatăl tău” – întrucât Cuvântul lui Dumnezeu este regula, voia Lui trebuie să fie motivul ascultării noastre.

Părinții merită cinstea având în vedere dragostea și afecțiunea mare cu care și-au crescut copiii.Dovada acelei iubiri se vede deopotrivă în grija lor și în cât i-a costat să își crească copiii. Grija manifestată de părinți în creșterea copiilor lor este un semn că inimile lor sunt pline de dragoste față de ei. Părinții au deseori mai multă grijă de copiii lor decât de ei înșiși. Ei au grijă de copii când sunt firavi, ca nu cumva, asemenea fructelor din pomii firavi, să se prăpădească din starea de boboc. Pe măsură ce copiii cresc, grija părinților este și mai mare. Lor le este teamă ca nu cumva copiii lor să cadă cât sunt tineri sau, mai rău, să cadă când cresc în vârstă. Dragostea lor se dovedește și prin asumarea tuturor costurilor pentru creșterea lor (2 Cor. 12:14). Ei strâng și cheltuie pentru copiii lor. Ei nu sunt asemenea corbilor sau struțului, care sunt cruzi cu puii lor (Iov 39:16). Uneori părinții se sărăcesc pe ei înșiși ca să își îmbogățească copiii. Copiii nu pot egala niciodată dragostea părinților lor, căci părinții sunt instrumente ale vieții pentru copiii lor, iar copiii nu pot fi astfel față de părinți.

În al doilea rând, cinstirea părinților este plăcută înaintea Domnului (Col. 3:20). La fel cum ea este un lucru care le aduce bucurie părinților, este ceva plăcut înaintea Domnului. Dragi copii, oare nu este datoria voastră să fiți plăcuți lui Dumnezeu? Prin cinstirea părinților voștri și prin ascultarea voastră de ei, voi sunteți plăcuți lui Dumnezeu când vă pocăiți și credeți Evanghelia. Pentru a vedea cât de mult este plăcut acest lucru înaintea lui Dumnezeu, El făgăduiește o răsplată pentru ascultare: „Ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău”. Iacov n-a vrut să îl lase pe înger să plece până nu l-a binecuvântat, iar Dumnezeu nu vrea să lase această poruncă fără o binecuvântare. Pavel vorbește despre aceasta spunând că este „cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință” (Efes. 6:2)… Viața lungă este menționată ca o binecuvântare. „Să vezi pe copiii copiilor tăi!” (Ps. 128:6). A fost o mare favoare de la Dumnezeu pentru Moise ca, deși el avea 120 de ani, să nu aibă nevoie de ochelari: „Vederea nu-i slăbise, și puterea nu-i trecuse” (Deut. 34:7). Dumnezeu l-a avertizat pe Eli că va fi un blestem când nu aveau să mai fie bătrâni în familia lui (1 Sam. 2:31). De la Potop încoace, durata vieții omului s-a scurtat mult, iar pentru unii, pântecele este și mormântul loc. Alții sunt puși în mormânt din leagăn, iar alții mor în floarea vârstei. Moartea vine zi de zi în lume, luând când pe unul, când pe altul. Acum, când moartea ne pândește continuu, dacă Dumnezeu ne satură cu o viață lungă, spunând (ca în Ps. 91:16), „îl voi sătura cu viață lungă”, ea trebuie prețuită ca o binecuvântare. Este o binecuvântare când Dumnezeu ne dă mult timp ca să ne pocăim, mult timp ca să ne facem slujirea și mult timp ca să ne bucurăm de mângâierea rudelor.

Cui le dă Dumnezeu această binecuvântare a vieții lungi, dacă nu copiilor ascultători? „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele”. Nimic nu scurtează mai repede viața cuiva decât neascultarea de părinți. Absalom a fost un fiu neascultător, care căuta să îi ia viața și coroana tatălui său, și el n-a apucat să trăiască nici jumătate din vârsta obișnuită. El călărea pe un catâr, atât de împovărat, încât l-a lăsat atârnat de un stejar între cer și pământ, ca și cum nu era vrednic să calce pe pământ, dar nici să fie luat la Cer. Ascultarea de părinți ne lungește viața, dar nu doar atât, ci ea o și îndulcește. A trăi mult timp, dar a nu avea un picior pe pământ este o ticăloșie, dar ascultarea de părinți îi aduce copilului ca răsplată o țară de moștenire. „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântează-mă și pe mine, tată!”, a spus Esau (Gen. 27:38). Iată că Dumnezeu are mai multe binecuvântări pentru un copil ascultător. Nu doar că el va avea o viață lungă, ci va avea parte și de o țară roditoare; nu doar că va avea o țară, ci i se va da în dragoste: „Țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău”. Vei avea țara nu doar din mâna lui Dumnezeu, ci și cu dragostea Lui. Toate acestea sunt argumente puternice pentru a-i face pe copii să își cinstească și să-și asculte părinții…

Fragment din The Ten Commandments, The Banner of Truth Trust, www.banneroftruth.org. Preluat cu permisiune.

Thomas Watson (c. 1620-1686):predicator neconformist puritan și autor creștin prolific; data și locul nașterii nu sunt cunoscute.

[1] Nu se referă literal la goliciune, ca în Geneza 9:23, ci la acoperirea greșelilor părinților.

[2] Belial – fiii răi sau ai Satanei; oameni răi, stricați, ticăloși.